Capitolul IV

COBORÂND PE CLYDE

A doua zi, 2 august, la prima oră, Miss Campbell, însoţită de fraţii Melvill, urmată de Partridge şi de doamna Bess, se urca în tren la staţia de cale ferată din Helensburgh. Trebuia să se ducă la Glasgow să ia vaporul cu aburi care, în ruta sa zilnică de la metropolă la Oban, nu făcea escală în acest punct al coastei.

La ora şapte, trenul îi lăsa pe cei cinci călători în gara de sosire din Glasgow şi o trăsură îi conduse la Broomielaw Bridge.

Acolo steamerul Columbia îşi aştepta călătorii; din cele două coşuri ale sale ieşea un fum negru care se amesteca cu ceaţa încă deasă de pe Clyde; dar toţi aceşti aburi matinali începeau să se destrame şi discul plumburiu al soarelui se şi colora cu câteva nuanţe aurii. Ziua promitea să fie frumoasă.

Îndată ce bagajele le fură duse la bord, Miss Campbell şi tovarăşii săi se îmbarcară.

În acel moment clopotul îşi trimetea, pentru cei întârziaţi, a treia şi ultima chemare. Apoi mecanicul îşi porni maşina, paletele roţilor, împinse înainte şi înapoi, stârniră mari învolburări de apă gălbuie, răsună un şuierat prelung, odgoanele fură ridicate şi Columbia alunecă repede pe firul curentului.

În Regatul-Unit, nu ar fi frumos din partea turiştilor dacă s-ar plânge. Peste tot companiile maritime pun la dispoziţia lor vapoare minunate. Nu există un cât de subţire fir de apă, un cât de mic lac, un cât de infim golf care să nu fie brăzdat în fiecare zi de elegante vapoare cu aburi. Nu-i de mirare deci că din acest punct de vedere Clyde era cel mai favorizat. De asemeni, de-a lungul Broomielaw-Street-ului, în calele Steam-boat-quay-ului, steamerele, cu tambururile lor vopsite în cele mai vii culori, în care auriul se întrece cu roşul aprins, aşteaptă tot timpul sub presiune, gata oricând să plece în toate direcţiile.

Columbia nu făcea excepţie de la această regulă. Foarte lungă, foarte ascuţită în partea din faţă, foarte elegantă în toate liniile ei, înzestrată cu o maşină puternică acţionând roţi cu un mare diametru, era un vas de cursă lungă. în interior, saloane şi săli de mâncare cu tot confortul posibil, puntea, un imens spardeck12 adăpostit de o prelată cu lambrechinuri înguste, cu bănci şi scaune cu perne moi, o adevărată terasă înconjurată de o elegantă balustradă, punte de pe care pasagerii aveau o minunată privelişte şi aer curat.

Călătorii nu lipseau. Veneau cam de peste tot, din Scoţia ca şi dur Anglia. Această lună august este prin excelenţă luna excursiilor. între toate, cele de pe Clyde şi Hebride sunt alese cu precădere. Se aflau acolo nenumărate familii, tinere fete foarte vesele, tineri mai liniştiţi, copii obişnuiţi de mici cu surprizele turismului; apoi pastori, totdeauna foarte numeroşi la bordul steamerelor, cu pălăriile lor tari pe cap, cu lunga lor redingotă neagră cu guler drept, cu dunga albă a cravatei la gulerul vestei; apoi mai mulţi fermieri purtând boneta scoţiană şi amintind prin felul lor de a fi puţin greoi pe vechii Bonnet-lairds13 de acum şase zeci de ani; în sfârşit, o jumătate de duzină de străini, din acei nemţi care nu pierd nimic din greutate chiar dacă sunt departe de Germania şi doi-trei din acei francezi care nu-şi părăsesc extraordinara lor amabilitate nici chiar în afara Franţei.

Dacă Miss Campbell s-ar fi asemănat celor mai mulţi dintre compatrioţii săi care, îndată ce se îmbarcau, se aşezau în vreun colţ şi nu se mai clinteau de acolo tot timpul călătoriei, nu ar fi văzut din malurile Clyde-ului decât ceea ce i-ar fi trecut prin faţa ochilor, fără măcar să-şi mişte capul. Dar ei îi plăcea să se ducă, să vină, când în partea din spate a steamerului, când în partea din faţă, privind oraşele, orăşelele, satele, cătunele cu care sunt presărate de la un capăt la altul aceste maluri. Din această pricină fratele Sam şi fratele Sib, care o întovărăşeau, răspunzându-i, aprobându-i observaţiile, confirmându-i remarcile, nu putură să se odihnească nici măcar un ceas între Glasgow şi Oban. De altfel, nici nu le trecea prin gând să se plângă, asta făcea parte din funcţia lor de păzitori şi o urmau din instinct, luând din când în când câte o priză bună de tutun ce-i ţinea bine dispuşi.

Doamna Bess şi Partridge, care se aşezaseră în partea din faţă a spardeck-ului, discutau prieteneşte despre timpurile trecute, despre obiceiurile pierdute, despre vechi clanuri în destrămare. Unde erau acele secole de altădată, apuse pentru totdeauna? în acea epocă, orizonturile limpezi ale lui Clyde nu dispăreau în spatele fumului de cărbune al uzinelor, malurile lui nu răsunau de loviturile înfundate ale ciocanelor pneumatice, apele lui liniştite nu erau tulburate niciodată de efortul câtorva mii de cai-aburi!

— O să se întoarcă acest timp, şi poate că mai curând decât gândim! spuse doamna Bess pe un ton convins.

— Sper, răspunse grav Partridge, şi, odată cu venirea lui, vom revedea şi vechile tradiţii ale strămoşilor noştri.

În acest timp, malurile Clyde-ului alergau cu repeziciune prin faţa ochilor, în urma Columbiei, aidoma unui peisaj în mişcare. La dreapta se arăta satul Patrick, la gura râului Kelvin, şi docurile imense, destinate construcţiei corăbiilor de fier care sunt gemenele celor din Govan, situate pe malul opus. Ce zgomot de fierărie, ce de trâmbe de fum şi aburi, atât de neplăcute urechilor şi ochilor lui Partridge şi ai tovarăşei sale!

Dar încetul cu încetul toată această larmă industrială şi toată această ceaţă de cărbune avea să ia sfârşit. în locul şantierelor, al calelor acoperite, al coşurilor înalte de fabrici, al acelor uriaşe schelete de fier care se aseamănă cu cuştile unei menajerii de mastodonţi, apărură căsuţe cochete, vilişoare ascunse printrecastelul Dumbarton arbori, vile de tip anglo-saxon împrăştiate pe colinele verzi. Era ca o neîntreruptă înşiruire de case de tară şi de castele, care se desfăşura de la un oraş la altul.

După vechiul burg regal Renfrew, aşezat pe stânga fluviului, se profilară, la dreapta colinele împădurite ale Kilpatrick-ului, deasupra satului cu acest nume, prin fata căruia nici un irlandez nu poate să treacă fără să se descopere; acolo s-a născut Sfântul Patrice, protectorul Irlandei.

Clyde, din fluviul care era până atunci, începea să devină un adevărat braţ de mare. Doamna Bess şi Partridge salutară ruinele Dunglas-Castle, rechemând în memorie unele vechi amintiri din istoria Scoţiei; dar ei îşi întoarseră ochii de la obeliscul ridicat în cinstea lui Harry Bell, inventatorul primului vapor mecanic, ale cărui roţi tulburau aceste ape liniştite.

Câteva mile mai departe, turiştii, cu Murray14-ul lor în mână, contemplau castelul Dumbarton, care se înalţă la mai mult de cinci sute de picioare pe stânca lui de bazalt. Din cele două conuri ale vârfului său, cel mai înalt poartă şi acum numele de „Tronul lui Wallace” unul din eroii luptelor pentru independenţă.

În acel moment, din înaltul pasarelei, un gentleman, fără ca să-l fi rugat cineva, dar şi fără ca cineva să fi gândit că este nepotrivit, se crezu dator să ţină o mică conferinţă istorică pentru instruirea tovarăşilor lui de călătorie.

O jumătate de oră mai târziu, nu mai era permis nici unui singur călător de pe Columbia – doar dacă nu cumva era surd – să ignore faptul că, foarte probabil, romanii fortificaseră Dumbarton-ul; că această stâncă istorică se transformase, la începutul secolului al treisprezecelea, în fortăreaţă regală; că, beneficiind de pactul cu Uniunea, se numără printre cele patru cetăţi ale regatului Scoţiei, care nu pot fi dărâmate; că din acest port a plecat în 1548 spre Franţa Măria Stuart, a cărei căsătorie cu Francisc al 1l-lea avea să o facă „regină pentru o zi”; că, îh sfârşit, în 1815, până când guvernul Castlereagh să se hotărască să-l exileze pe insula Sfânta Elena, Napoleon a trebuit să fie închis aici.

— Iată ceva foarte instructiv, spuse fratele Sam.

— Instructiv şi interesant, răspunse fratele Sib. Acest gentleman merită toate elogiile noastre!

Şi de fapt, cei doi unchi socotiseră că nu trebuie să piardă nici un singur cuvânt din conferinţă. Aşa că se crezură datori să-i mulţumească profesorului improvizat.

Absorbită în gândurile sale, Miss Campbell nu auzise nimic din această lecţie de istorie curentă. Asta, cel puţin deocamdată, nu avea darul să o intereseze. Nu aruncă nici măcar o privire, la dreapta fluviului, ruinelor castelului Cardroşs, unde a murit. Robert Bruce. Un orizont de mare, iată ce căutau zadarnic: ochii săi; dar nu-l puteau zări, înainte ca vasul să se fi desprins din această succesiune de maluri, promontorii şi coaste care mărgineau golful Clyde. De altfel, steamerul trecea atunci prin dreptul orăşelului Helensburgh. Portul Glasgow, resturile castelului Newark, peninsula Rosenheat, toate acestea tânăra castelană le vedea în fiecare zi de la ferestrele vilişoarei sale. în asemenea chip încât se întreba dacă nu cumva steamerul nu plutea pe capricioasele ape din parc.

Şi de altfel, de ce ar fi rătăcit gândurile ei printre sutele de corăbii care se îngrămădesc unele în altele în bazinurile Greenock, la gura fluviului? Ce o interesa pe ea că nemuritorul Watt15 se născuse în acest oraş de patruzeci de mii de locuitori, care este ca o anticameră industrială şi comercială a Glasgow-ului? Pentru ce, trei mile mai departe, să-şi fi oprit privirile la stânga pe satul Gourock, la dreapta pe satul Dunoon, pe fiordurile dantelate şi sinuoase care muşcă atât de adânc cordoanele litoralelor comitatului Argyle, scobite ca şi coasta Norvegiei?

Nu! Miss Campbell căuta nerăbdătoare din ochi ruinele turnului Leven. Se aştepta ea să apară vreun spiriduş? Nicidecum, dar voia ca ea să fie prima care să zărească farul Clock care luminează ieşirea din Firth of Clyde.

Farul apăru în sfârşit, ca o lampă uriaşă, după cotitura ţărmului.

— Clock, unchiule Sam, spuse ea, Clock, Clock!

— Da, Clock! răspunse fratele Sam cu promptitudinea unui ecou de munte.

— Marea, unchiule Sib!

— Într-adevăr, marea, răspunse fratele Sib.

— Cât este de frumoasă! repetară cei doi unchi. S-ar fi putut crede că o vedeau pentru prima dată!

Nu era cu putinţă să se înşele: la deschiderea golfului era, într-adevăr un orizont de mare.

În acest timp, soarele nu depăşise încă jumătate din cursa lui zilnică. Sub a cincizeci şi şasea paralelă, trebuia să treacă deci cel puţin şapte ore înainte ca el să dispară în valuri, şapte ore de nerăbdare pentru Miss Campbell! De altfel, acest orizont se desena în sud-vest, adică pe un segment de arc pe care strălucitorul astru îl atinge în treacăt în epoca solstiţiului de iarnă. Nu acolo deci trebuia căutată apariţia fenomenului; mai degrabă la vest şi chiar puţin către nord, fiindcă primele raze din luna august preced cu şase săptămâni echinocţiul din septembrie.

Dar ce importanţă avea! Marea era cea care se desfăşura acum în faţa privirii lui Miss Campbell. Peste spaţiul dintre insulele Cumbray, dincolo de marea insulă Bute, al cărei profil era îndulcit de o uşoară estompare, dincolo de micile creste ale Aislacraig-ului şi ale munţilor Arran, linia cerului şi a apei se înscria în larg, cu precizia unei linii făcută cu trăgătorul de compas.

Absorbită cu totul de gândul său, Miss Campbell se uita într-acolo fără să scoată o vorbă. Cum sta pe pasarelă, nemişcată, soarele îi răsfrângea la picioare o umbră foarte scurtă. Părea că măsoară lungimea arcului care o mai despărţea de punctul în care discul lui strălucitor se va înmuia în apele arhipelagului Hebridelor… Fie ca cerul, până în acea clipă atât de limpede, să nu fie tulburat de aburii apusului.

Un glas o trezi din visare.

— Este ora, spuse fratele Sib.

— Ora, care oră, unchilor?

— Ora mesei, spuse fratele Sam.

— Să mergem să mâncăm! răspunse Miss Campbell.