Capitolul VII.

ARISTOBULUS URSICLOS

Chiar dacă Oban ar fi atras tot atât de mulţi vilegiaturişti ca şi staţiunile foarte frecventate cum sunt Brighton, Margate sau Ramsgate, un personaj de valoarea lui Aristobulus Ursiclos nu ar fi putut trece neobservat.

Fără să ajungă la importanţa rivalelor sale, Oban era o staţiune balneară foarte căutată de trândavii din Regatul-Unit. Aşezarea lui pe strâmtoarea Mull, la adăpost de vânturile din vest, a căror acţiune directă o opreşte insula Kerrera, atrage numeroşi străini. Unii vin să prindă noi puteri în apele sale salvatoare; alţii se instalează aici ca într-un punct central, de unde pornesc ca nişte raze drumurile spre Glasgow, Inverness şi cele mai curioase insule din Hebride. Trebuie să adăugăm aceasta: Oban nu este deloc, aşa cum sunt atâtea alte staţiuni balneare, un fel de anticameră de spital; cea mai mare parte din cei ce vor să petreacă aici sezonul cald sunt sănătoşi şi nu rişti ca în alte staţiuni balneare de a-ţi face whistul17 cu doi bolnavi şi un „mort”.

Oban numără numai o sută cincizeci de ani de existenţă. Are deci, în aşezarea pieţelor sale, în întocmirea caselor, în tăcerea străzilor, un aspect foarte modern. Cu toate acestea biserica, un fel de construcţie normandă străjuită de o clopotniţă frumoasă, vechiul castel Dunolly înveşmântat în iederă, a cărui clădire se înalţă pe o stâncă desprinsă din vârful din nord, priveliştea locuinţelor albe şi a vilelor multicolore care suie în trepte pe colinele din spate, în sfârşit apele liniştite ale golfului său în care vin să acosteze iahturi de plăcere, elegante, toate la un loc alcătuiesc o privelişte pitorească.

În acel an, în acea lună august, turiştii sau cei ce făceau băi de mare nu lipseau în micuţul orăşel Oban. De câteva săptămâni, în registrul unuia dintre cele mai bune hoteluri se putea citi, printre alte nume mai mult sau mai puţin ilustre, numele lui Aristobulus Ursiclos, din Dumfries (Scoţia de Jos).

Era un personaj de douăzeci şi opt de ani, care nu fusese niciodată tânăr şi probabil nu avea să fie niciodată bătrân. Se născuse, asta se vedea de la o poştă, la vârsta pe care avea să o arate toată viaţa. Ca înfăţişare, nici urât, nici frumos; chipul cu totul neinteresant, cu părul prea blond pentru un bărbat; ascunşi de ochelari, ochii fără expresie ai miopului; un nas scurt, care părea de împrumut. Din o sută treizeci de mii de fire de păr, pe care trebuie să le aibă după ultimile statistici orice cap omenesc, lui. nu-i rămăseseră mai mult de şasezeci de mii. O barbă rotunjită îi încadra obrajii şi bărbia, lucru ce-i dădea un chip oarecum simiesc. Dacă ar fi fost o maimuţă, ar fi fost una frumoasă, – poate exact aceea care lipseşte scării darwiniste pentru a lega animalitatea de umanitate.

Aristobulus Ursiclos avea mulţi bani, şi idei şi mai multe… Prea instruit pentru un tânăr savant care nu se pricepe decât să-i plictisească pe ceilalţi cu cunoştinţele sale universale, licenţiat al Universităţilor din Oxford şi Edinburg, avea mai multe cunoştinţe în domeniul fizicei, chimiei, astronomiei şi matematicii decât în acela al literaturii. Foarte pretenţios în fond, nu-i lipsea aproape nimic ca să fie un prost. Mania sa principală, mai bine zis monomania sa, după cum doriţi, era aceea de a da, fie că se brodea, fie că nu, o explicaţie oricărui fenomen natural; în sfârşit, un fel de pedant a cărui societate era cu totul neplăcută. Nu se făcea haz de el, fiindcă nu avea haz, dar, fiind ridicol, se putea întâmpla să fie luat în băşcălie. Nimănui nu i s-ar fi potrivit mai puţin deviza: Audi, vidi, tace18. Dar el nu asculta, nu vedea nimic, nu tăcea niciodată. într-un cuvânt, pentru a folosi o comparaţie care este obişnuită în ţara lui Walter Scott, Aristobulus Ursiclos, cu roboteala sa calculată, amintea mult mai mult de judecătorul Nicol Jarvie decât de liricul său văr, Rob-Roy Mac Gregor.

Şi care fiică din Highâand, fără a o excepta pe Miss Campbell, nu l-ar fi preferat pe Rob-Roy lui Nicol Jarvie?

Aşa era Aristobulus Ursiclos. Cum a putut acest pedant să le cadă cu tronc fraţilor Melvill, în asemenea măsură încât să vrea să-l facă nepotul lor prin alianţă? Cum a putut el să placă acestor sexagenari de treabă? Poate că datorită faptului că fusese primul care le făcuse o propunere de acest gen în legătură cu nepoata lor. într-un fel de naivă încântare, fratele Sam şi fratele Sib, fără îndoială, îşi spuseseră: „Iată un tânăr bogat, de familie bună, stăpân pe averea pe care moştenirile de la părinţi şi rude i-au adus-o, şi, în afară de asta, extraordinar de instruit! Ar fi o minunată partidă pentru scumpa noastră Helena! Căsătoria asta o să meargă, se va face singură şi avem tot interesul, fiindcă tânărul ne convine!”

Acestea fiind spuse, îşi oferiră o priză de tutun, îşi închiseră apoi tabachera comună cu un mic zgomot sec, care părea să spună: „Iată o afacere încheiata!”

Aşa că fraţii Melvill se socoteau foarte şireţi de a fi adus-o, datorită acestei bizare fantezii cu Raza Verde, pe Miss Campbell la Oban. Acolo, fără a părea că totul fusese dinainte pregătit, ea ar fi putut să-şi reia cu Aristobulus Ursiclos întrevederile pe care absenţa acestuia le întrerupsese pentru un timp.

Fraţii Melvill şi Miss Campbell schimbaseră conacul din Helensburgh cu cel mai frumos apartament din Caledonian-Hotel. Dacă şederea lor la Oban s-ar fi prelungit, ar fi fost poate mai potrivit să închirieze vreo vilă pe înălţimile care domină oraşul; dar până atunci, cu ajutorul doamnei Bess şi al lui Partridge, se instalaseră cu toţii, confortabil, în hotelul jupânului Mae-Fyre. Mai târziu aveau să vadă ce era de făcut.

Din vestibulul lui Caledonian-Hotel, aşezat aproape de plajă în faţa cheiului, chiar a doua zi după sosirea lor îşi făcură apariţia, la ora nouă dimineaţa, fraţii Melvill. Miss Campbell se mai odihnea încă în camera ei de la etajul întâi, nedându-i prin gând că unchii ei se duceau să-l caute pe Aristobulus, Ursiclos.

Cei doi inseparabili coborâră deci pe plajă şi, ştiind că pretendentul lor locuia într-unui din hotelurile clădite în partea de nord a golfului, se îndreptară într-acolo.

Trebuie să admitem că îi călăuzea un fel de presentiment. în adevăr, zece minute mai târziu, Aristobulus Ursiclos, care-şi făcea plimbarea sa ştiinţifică de fiecare dimineaţă urmând dunga rămasă de la ultima maree, îi întâlnea şi schimba cu ei una din acele banale şi cu totul automate strângeri de mână.

— Domnul Ursiclos! spuseră fraţii Melvill.

— Domnii Melvill! răspunse Aristobulus, cu acel ton prefăcut de falsă surpriză. Domnii Melvill… aici… la Oban?

— De ieri seară! spuse fratele Sam.

— Şi suntem fericiţi, domnule Ursiclos, să vă găsim perfect sănătos, spuse fratele Sib.

— Ah, prea bine, domnilor. Aţi aflat, desigur, de telegrama care abia a sosit.

— Telegrama? spuse fratele Sam. Oare guvernul Gladstone, să fi şi…

— Nu-i vorba de guvernul Gladstone, răspunse destul de dispreţuitor Aristobulus Ursiclos, ci de o telegramă meteorologică.

— Ah! într-adevăr! răspunseră cei doi unchi.

— Da, se anunţă că depresiunea atmosferică de la Swinemunde a alunecat către nord, adâncindu-se vizibil. Centrul său este acum lângă Stockholm unde barometrul, coborât de un deget, adică douăzeci şi cinci de milimetri, ca să întrebuinţăm sistemul decimal folosit de savanţi, marchează numai douăzeci şi opt de degete şi şase zecimi, adică şapte sute douăzeci şi şase milimetri. Dacă în Anglia şi în Scoţia presiunea variază puţin, la Valentia a coborât ieri cu o zecime, şi cu două zecimi la Stornoway.

— Şi pornind de la această depresiune?… întrebă fratele Sam.

— Trebuie să conchidem? adăugă fratele Sib.

— Că timpul frumos nu se va menţine, răspunse Aristobulus Ursiclos, şi că cerul, odată cu vânturile din sud-vest care vor mâna norii din nordul Atlanticului către noi, se va acoperi.

Fraţii Melvill îi mulţumiră tânărului savant de a le fi făcut cunoscute aceste interesante pronosticuri şi ajunseră la concluzia că Raza Verde ar putea să se facă aşteptată – un lucru care de altfel pe ei nu-i supăra, fiindcă această întârziere va prelungi şederea lor la Oban.

— Şi dumneavoastră, domnilor, aţi venit?… întrebă Aristobulus Ursiclos după ce luase de pe jos o piatră pe care o cerceta cu o deosebită atenţie.

Cei doi unchi se feriră să-l tulbure din acest studiu. Doar când piatra îmbogăţi colecţia care de altfel umplea buzunarul tânărului savant, continuară:

— Noi am venit pur şi simplu să petrecem câtva timp aici, spuse fratele Sib.

— Şi trebuie să adăugăm că Miss Campbell ne-a însoţit.

— Ah, Miss Campbell! răspunse Aristobulus Ursiclos. Cred că acest silex este din epoca celtică. Se găsesc urme pe el… În adevăr, aş fi încântat să o revăd pe Miss Campbell!… Urme de fier meteoric. Acest climat deosebit de blând o să-i facă foarte bine.

— De altfel, se simte foarte bine, observă fratele Sam, şi n-are nici o nevoie să-şi refacă sănătatea.

— Nu are a face, reluă Aristobulus Ursiclos. Aerul este minunat aici. Zero douăzeci şi unu oxigen şi zero şaptezeci şi nouă azot, cu puţini vapori de apă, în cantitate higienică. Cât despre acid carbonic, abia nişte rămăşiţe. îl analizez în fiecare dimineaţă.

Fraţii Melvill voiră să vadă în toate acestea o amabilă atenţie la adresa lui Miss Campbell.

— Dar, întrebă Aristobulus Ursiclos, dacă nu aţi venit la Oban din pricina sănătăţii dumneavoastră, aş putea să ştiu de ce v-aţi părăsit vila din Helensburgh?

— Ţinând seama de situaţia în care ne aflăm, n-avem nici un motiv să vă ascundem… răspunse fratele Sib.

— Trebuie să văd în această deplasare, reluă tânărul savant întrerupând fraza începută de interlocutorul său, o dorinţă, cu totul firească de altfel, de a mă face să mă întâlnesc cu Miss Campbell în condiţii în care am putea învăţa să ne cunoaştem mai bine, adică să ne apreciem?

— Fără îndoială, răspunse fratele Sam. Ne-am gândit că, procedând astfel, scopul va fi mai repede atins…

— Vă aprob, domnilor, spuse Aristobulus Ursielos. Aici, pe acest teren neutru, Miss Campbell şi cu mine vom putea să discutăm din când în când despre fluctuaţiile mării, despre direcţia vântului, despre înălţimea valurilor, despre variaţia mareelor şi alte fenomene fizice care trebuie că o interesează în cel mai înalt grad.

După ce schimbară între ei un zâmbet de satisfacţie, fraţii Melvill se înclinară în semn de încuviinţare. Adăugară că atunci când se vor întoarce la vila lor din Helensburgh vor fi fericiţi să-l primească pe amabilul lor oaspete, cu un titlu mai precis.

Aristobulus Ursielos răspunse că va fi cu atât mai fericit, cu cât în acest moment guvernul pusese să se execute pe Clyde importante lucrări de dragaj, mai precis între Helensburgh şi Greenock, lucrări întreprinse în condiţii noi, cu maşini electrice. Deci, odată instalat în vila lor, ar putea să le observe cum funcţionează şi să calculeze randamentul util.

Fraţii Melvill nu putură decât să admită cât de favorabilă pentru proiectele lor era această coincidenţă. în timpul orelor libere tânărul savant va putea să urmărească diversele faze ale acestei foarte interesante lucrări.

— Dar, întrebă Aristobulus Ursielos, fără îndoială că aţi inventat vreun pretext ca să veniţi aici, fiindcă probabil Miss Campbell nu se aşteaptă să mă întâlnească la Oban.

— În adevăr, răspunse fratele Sib, şi pretextul ni l-a furnizat chiar Miss Campbell.

— Ah, făcu tânărul savant, şi care este acesta?

— Este vorba de observarea unui fenomen fizic, în anumite condiţii care nu existau la Helensburgh.

— În adevăr, domnilor, răspunse Aristobulus Ursielos, potrivindu-şi ochelarii cu degetele. Asta dovedeşte de pe acum că între mine şi Miss Campbell există câteva afinităţi! Pot să ştiu care este fenomenul a cărui studiere nu se putea face acasă?

— Acest fenomen este pur şi simplu Raza Verde, răspunse fratele Sam.

— Raza Verde? exclamă Aristobulus Ursielos, destul de surprins. Nu am auzit niciodată vorbindu-se despre ea! Pot să îndrăznesc să vă întreb ce este Raza Verde?

Fraţii Melvill îi explicară cât putură mai bine în ce constă acest fenomen pe care în ultimul timp Moming Post îl semnalase atenţiei cititorilor săi.

— Pfui făcu Aristobulus Ursiclos. Nu este decât o simplă curiozitate neinteresantă care face parte din domeniul puţin cam copilăros al fizicei amuzante!

— Miss Campbell nu-i decât o copilă, răspunse fratele Sib, şi se pare că acordă o importanţă exagerată acestui fenomen…

— Fiindcă nu vrea să se căsătorească, a spus ea, înainte de a fi văzut-o, adăugă fratele Sam.

— Ei bine, domnilor, răspunse Aristobulus Ursiclos, o să i se arate Raza ei Verde!

Apoi, urmând poteca printre câmpiile care mărginesc plaja, reveniră toţi trei spre Caledonian-Hotel.

Aristobulus Ursiclos nu pierdu nici această ocazie de a-i face pe fraţii Melvill să observe frivolităţile în care se complace spiritul femeilor şi schiţă în mare tot ce ar fi fost de făcut pentru a ridica nivelul educaţiei lor prost înţelese; nu că ar fi fost vorba de creierul lor, mai puţin înzestrat cu materie cenuşie decât acel al bărbatului şi foarte diferit în întocmirea lobilor, care deci nu ar fi putut ajunge vreodată la înţelegerea speculaţiilor înalte! Dar, fără a merge până acolo, poate că printr-un antrenament special s-ar reuşi o modificare; cu toate că, de când există femei pe lume, niciuna nu s-a distins vreodată printr-una din acele descoperiri care i-au făcut iluştri pe Aristotel, Euclid, Harvey, Hahnemann, Pascal, Newton, Laplace, Arago, Humphrey Davy, Edison, Pasteur etc. Se lansă apoi în explicaţia diverselor fenomene fizice şi trăncăni despre Omni re scibili, fără a mai pomeni de Miss Campbell.

Fraţii Melvill îl ascultau cuviincios, cu atât mai bucuroşi cu cât ar fi fost cu totul incapabili să strecoare un singur cuvânt prin acest monolog fără pauză pe care Aristobulus Ursiclos îl puncta cu un hm! hm! categoric şi pedagogic.

Ajunseră astfel cam la o sută de paşi de Caledonian-Hotel şi se opriră o clipă pentru a-şi lua rămas bun unii de la alţii.

În acest timp o tânără persoană stătea la fereastra camerei sale. Părea destul de preocupată, ba chiar descumpănită. Privea înainte, la stânga, la dreapta şi părea să caute din ochi un orizont pe care nu-l putea vedea.

Deodată Miss Campbell – fiindcă ea era – îi zări pe unchii săi. Imediat fereastra fu închisă cu putere şi câteva minute după asta tânăra fată ajungea pe plajă, cu braţele pe jumătate încrucişate, chipul sever, fruntea mustrătoare.

Fraţii Melvill se priviră. Pe cine era supărată Helena? Prezenţa lui Aristobulus Ursiclos să fi fost cea care provoca simptomele acestei nervozităţi neobişnuite?

Între timp, tânărul savant se apropiase şi, automat, o salută pe Miss Campbell.

— Domnul Aristobulus Ursiclos… spuse fratele Sam, prezentându-l cu oarecare ceremonie.

— Care prin cea mai neaşteptată întâmplare… tocmai se află la Oban!… adăugă fratele Sib.

— Ah!… Domnul Ursiclos?

Şi Miss Campbell abia îi întoarse salutul.

Apoi, întorcându-se către fraţii Melvill, destul de încurcaţi şi neştiind ce atitudine să ia:

— Unchilor? spuse ea sever.

— Scumpă Helena, răspunseră cei doi unchi cu o aceeaşi intonaţie, evident neliniştită, în glas.

— Suntem într-adevăr la Oban? întrebă ea.

— La Oban… desigur.

— Pe marea Hebridelor?

— Cu siguranţă.

— Ei bine, peste o oră nu vom mai fi aici!

— Peste o oră…?

— V-am cerut un orizont de mare?

— Fără îndoială, dragă fată…

— Aţi avea bunătatea să mi-l arătaţi unde este? Uluiţi, fraţii Melvill se întoarseră.

În faţă, la sud-vest ca şi la nord-vest, între insulele din larg nu apărea nici măcar o singură bucăţică în care cerul şi marea să se întâlnească. Insulele Seil, Kerrera, Kismore formau ca o barieră continuă de la un pământ la altul. Trebuiau într-adevăr să fie de acord, orizontul solicitat şi promis lipsea din peisajul Obanului.

În timpul plimbării lor pe malul mării, ei nici nu observaseră acest lucru. Astfel că lăsară să le scape două interjecţii cu adevărat scoţiene, care exprimă o adevărată dezamăgire amestecată cu puţină proastă dispoziţie:

— Pooh! făcu unul.

— Pswha! răspunse celălalt.