Capitolul X

O PARTIDA DE CROCHET

Fraţii Melvill, trebuie să o mărturisim, începuseră să numere zilele, chiar dacă nu apucaseră încă să numere ceasurile. Lucrurile nu mergeau cum voiau ei. Plictisul vizibil al nepoatei lor, această dorinţă care o apucase de a fi singură, primirea destul de rece pe care i-o făcea savantului Ursiclos şi de care acesta era poate mai puţin preocupat decât ei, toate acestea la un loc nu aveau darul să facă plăcută şederea la Oban. Nu ştiau ce să inventeze ca să rupă această monotonie. Pândeau, inutil, cele mai mici variaţii atmosferice. îşi spuneau că, după ce îi va fi satisfăcută dorinţa, Miss Campbell va redeveni fără îndoială mai înţelegătoare, cel puţin pentru ei.

Fiindcă de două zile Helena, şi mai absorbită încă, uita să le dea acea sărutare de dimineaţă care îi făcea fericiţi pentru toată ziua.

În acest timp barometrul, nesimţitor la văicărelile celor doi unchi, nu se hotăra deloc să prezică o apropiată schimbare a timpului. Oricât ar fi avut ei grijă să-l lovească de zece ori pe zi cu o mică izbitură scurtă pentru a provoca o oscilaţie a acului, acul nu urca nici cu o linie. Oh, aceste barometre!

Totuşi fraţii Melvill avură o idee. în după-amiaza zilei de 11 august, le dădu în gând să-i propună lui Miss Campbell, spre a o distra dacă era posibil, o partidă de crochet şi, cu toate că Aristobulus Ursiclos avea să fie şi el acolo, Helena nu refuză, ştiind câtă plăcere le face.

Trebuie să spunem că fratele Sam şi fratele Sib se lăudau că la acest joc, la atât de mare cinste în Regatul-Unit, erau de prima forţă. Crochetul nu este, precum se ştie, decât vechiul „mail” englezesc, din fericire foarte potrivit pentru tinerele fete.

Or, la Oban erau cu siguranţă mai multe terenuri pentru jucat crochet. Dacă cele mai multe staţiuni balneare se mulţumesc cu un teren mai mult sau mai puţin nivelat, peluză sau prundiş, asta dovedeşte mai puţin exigenţa jucătorilor decât indiferenţa sau lipsa de interes pentru această nobilă distracţie. Aici terenurile erau nu cu nisip aşa cum se cuvine, ci cu gazon-ceea ce se numeşte „crocket-ground” – udat în fiecare seară cu stropitorile, bătătorit în fiecare dimineaţă cu o maşină specială, neted ca o catifea trecută prin laminor. Mici cuburi de piatră, ivindu-se din pământ, erau destinate înfigerii potourilor şi arsourilor. în afară de acestea, unşanţ adânc de câteva şchioape mărginea fiecare teren şi îi asigura cele o mie două sute picioare pătrate, necesare operaţiunilor jucătorilor.

De câte ori fraţii Melvill nu priviseră cu invidie pe băieţii şi fetele care jucau pe aceste terenuri luxoase! Aşa că nu mică le fu satisfacţia când Miss Campbell le acceptă invitaţia. Aveau deci să o poată distra dedându-se în acelaşi timp jocului lor preferat, în mijlocul spectatorilor care, aici ca şi la Helensburgh, nu le vor lipsi. Vanitoşii!

Prevenit, Aristobulus Ursiclos consimţi să-şi întrerupă lucrările sale şi la ora anunţată se afla pe teatrul de luptă. Avea pretenţia de a fi, la crochet, tot atât de tare în teorie şi în practică, de a-l juca precum un savant geometru, fizician, matematician, într-un cuvânt prin A B, aşa cum sade bine unui cap plin de x-uri.

Ceea ce nu-i era tocmai pe plac lui Miss Campbell, era faptul că avea să aibă, obligatoriu, ca partener pe acest tânăr pedant. Dar cum ar fi putut să fie altfel? Putea să le facă unchilor ei supărarea de a-i despărţi în luptă, de a-l opune pe unul celuilalt, ei, atât de uniţi în gând şi în inimă, trup şi suflet, pe ei care nu jucau niciodată decât împreună! Nu! Nu ar fi dorit!

— Miss Campbell, îi spuse din capul locului Aristobulus Ursiclos, sunt fericit de a vă secunda şi, dacă-mi permiteţi, să mă lăsaţi să vă explic cauza determinantă a loviturilor…

— Domnule Ursiclos, răspunse Helena luându-l la o parte, trebuie să-i lăsăm pe unchii mei să câştige.

— Să câştige…?

— Da… fără ca ei să bage de seamă.

— Dar, Miss Campbell…

— Ar fi prea nefericiţi dacă ar pierde.

— Cu toate acestea… permiteţi!… răspunse Aristobulus Ursiclos. Pot să mă laud că acest joc de crochet îmi este geometric cunoscut. Am calculat combinaţia liniilor, valoarea curbelor şi cred că a avea unele pretenţii…

— Nu am altă pretenţie, răspunse Miss Campbell, decât aceea de a fi pe placul adversarilor noştri. De altfel, vă previn, ei sunt foarte tari la crochetşi nu cred ca toată ştiinţa dumneavoastră să poată lupta cu îndemânarea lor.

— O să vedem! murmură Aristobulus Ursiclos, pe care nimic în lume nu l-ar fi putut hotărî să se lase bătut de bună voie, nici măcar pentru a-i plăcea lui Miss Campbell.

În acest timp, cutia în care erau fisele, potourile, arsourile, bilele, ciocanele de lemn fu adusă de băiatul de serviciu a „crocket-ground”-ului. Arsourile, nouă la număr, fură aşezate în romb pe micile dale şi potourile se înălţară la fiecare extremitate a axei celei mari a acestui romb.

— La sorţi! spuse fratele Sam.

Fisele fură puse într-o pălărie. Fiecare jucător luă la întâmplare una.

Sorţii dădură următoarele culori pentru desfăşurarea partidei: o bilă şi un ciocan albastru fratelui Sam; o bilă şi un ciocan roşu lui Ursiclos; o bilă şi un ciocan galben fratelui Sib; o bilă şi un ciocan verde lui Miss Campbell.

— În aşteptarea razei de aceeaşi culoare! spuse ea. Iată o prevestire bună.

Fratele Sam era cel care trebuia să înceapă şi, după ce trase împreună cu partenerul său o priză zdravănă, începu.

Trebuia să-l vezi, cu corpul nici prea înclinat, nici prea drept, cu capul pe jumătate întors în aşa fel încât să-şi poată lovi bila exact unde trebuie, cu mâinile aşezate una lângă alta pe coada ciocanului de lemn, stânga dedesubt drepta deasupra, picioarele ferme, genunchii uşor îndoiţi, pentru a contrabalansa impulsul loviturii, piciorul stâng în faţa bilei, piciorul drept adus niţel înapoi! Tipul desăvârşit al unui „gentleman-crocketer”.

Atunci fratele Sam îşi ridică ciocanul, făcându-l să descrie o jumătate de cerc; apoi lovi bila la optsprezece şchioape distanţă de „fock”, sub potoul de pornire, şi nu fu nevoit să folosească dreptul pe care îl avea de a repeta de trei ori această primă lovitură.

În adevăr, bila, lovită îndemânatic, trecu pe sub primul arsou, apoi pe sub al doilea, o altă lovitură o făcu să treacă printr-al treilea şi abia la al patrulea se lovi puţin de fierul arsoului şi se opri.

Pentru un început era extraordinar. Aşa că, printre spectatorii care stăteau dincolo de micuţul şanţ al terenului cu gazon, trecu un murmur măgulitor.

Veni rândul lui Aristobulus Ursiclos să joace. Acesta fu mai puţin norocos. Stângăcie sau ghinion, nu se ştie, dar el fu nevoit să repete lovitura de trei ori pentru ca bila să treacă pe sub primul arsou, iar pe al doilea nu-l mai nimeri.

— Probabil, îi atrase el atenţia lui Miss Campbell, această minge nu este perfect calibrată. în acest caz, centrul de greutate, plasat în afara centrului ei, o face să se abată din drum.

— Este rândul dumitale, unchiule Sib, spuse Miss Campbell, fără să asculte ceva din această ştiinţifică explicaţie. Fratele Sib fu demn de fratele Sam. Bila lui trecu pe sub două arsouri şi se opri lingă aceea a lui Aristobulus Ursiclos, fapt care o ajută să treacă şi pe sub al treilea, după ce o rocase, adică o lovise de la distantă; apoi îl rocă din nou pe tânărul savant, a cărui întreagă fizionomie părea să spună: „Noi vom face mai mult decât atâta”! în sfârşit, cele două bile fiind lipite una de alta, el puse piciorul pe a sa, dădu o puternică lovitură de ciocan şi „făcu praf” bila adversarului său, adică, printr-un efect de contralovitură, i-o trimise la şaizeci de paşi, mult dincolo de şanţul care mărginea terenul.

Aristobulus Ursiclos trebui să alerge după bila sa; dar făcu acest lucru tacticos, ca un om chibzuit, şi aşteptă cu atitudinea unui general care puse la cale o mare lovitură.

Miss Campbell, la rândul ei, luă bila verde şi trecu cu îndemânare prin primele arsouri.

Partida continuă în condiţii avantajoase pentru fraţii Melvill, care rocau şi „făceau praf”, pe săturate, bilele adversarilor. Ce masacru! îşi făceau mici semne, se înţelegeau dintr-o singură privire fără a mai avea nevoie să vorbească şi. în cele din urmă, se distanţară de ceilalţi doi spre marea satisfacţie a nepoatei lor, dar marea neplăcere a lui Aristobulus Ursiclos.

Miss Campbell, totuşi, văzându-se suficient distanţată, cinci minute după începutul partidei, începu să joace cu seriozitate şi dovedi mai multă abilitate decât partenerul său care, cu toate acestea, nu o scutea de sfaturile lui ştiinţifice.

— Unghiul de reflecţie, îi spunea el, este egal cu unghiul de incidenţă şi asta trebuie să vă indice direcţia pe care trebuie să o ia mingea, după lovitură. Trebuie deci să profitaţi…

— Dar profitaţi dumneavoastră înşivă, îi răspunse Miss Campbell. După cum vedeţi, domnule, sunt cu trei arsouri înainte!

Şi în adevăr, Aristobulus Ursiclos rămânea în urmă în chip jalnic. De zece ori încercase până acum să treacă prin îrsoul dublu din centru, fără să izbutească. Se legă atunci de aceste unelte – le îndreptă, le modifică deschiderea şi îşi încercă din nou norocul.

Norocul nu îi zâmbi. Bila sa izbi de fiecare dată fierul şi nu izbuti să treacă mai departe.

Pe drept cuvânt, Miss Campbell ar fi fost îndreptăţită să se plângă de partenerul ei. în ce o priveşte, ea juca foarte bine şi merita laudele cu care cei doi unchi erau atât de darnici. Nimic mai fermecător decât să o vezi dăruită cu totul acestui joc atât de potrivit pentru desvoltarea supleţii corpului; piciorul său drept pe jumătate ridicat de la vârf, cu scopul de a reţine bila în momentul de a o lovi pe cealaltă, cele două braţe cochet rotunjite când îşi făcea ciocanul să descrie o jumătate de cerc, însufleţirea de pe chipul ei drăgălaş, uşor aplecat către pământ, talia care i se legăna într-o mişcare graţioasă, toată făptura ei era adorabilă de privit! Şi cu toate acestea Aristobulus Ursiclos nu vedea nimic.

Trebuie să mărturisim că tânărul savant era furios. în adevăr, fraţii Melvill aveau acum un asemenea avans că ar fi fost greu să-i ajungi din urmă. Şi totuşi, în jocul de crochet, fazele sunt atât de neaşteptate încât niciodată nu trebuie să desperi.

Partida continua deci în aceste condiţii inegale când se produse un incident.

Aristobulus Ursiclos găsi în sfârşit ocazia de a roca bila fratelui Sam care tocmai trecuse prin arsoul central pe care Ursiclos nu izbutea cu nici un chip să-l treacă. Cu adevărat înciudat, făcând eforturi în acelaşi timp să rămână calm în faţa asistenţei, vru să dea o lovitură de maestru şi să-i plătească cu aceeaşi monedă adversarului său, trimiţându-l în afara limitelor terenului de joc. îşi plasă deci bila lângă cea a fratelui Sam, îi asigură stabilitatea bătătorind iarba din jur cu cea mai mare grijă, apăsă deasupra piciorul stâng şi descriind cu braţele aproape un cerc întreg, cu scopul de a da mai multă forţă şocului, îşi învârti cu repeziciune ciocanul.

Ce strigăt lăsă să-i scape! A fost de fapt un urlet de durere! Ciocanul, greşit dirijat, atinsese nu bila, ci piciorul neîndemânaticului jucător şi iată-l sărind într-un picior, gemând, cum era şi firesc, dar totodată puţin ridicol.

Fraţii Melvill alergară spre el. Din fericire pielea ghetei sale îndulcise violenţa loviturii, încât contuzia nu era gravă. Dar Aristobulus Ursiclos crezu de datoria lui să explice cum s-a putut întâmpla.

— Raza închipuită de ciocanul meu, spuse el profesoral, nu fără câteva strâmbături, a descris un cerc concentric celui care ar fi trebuit să atingă tangenţial pământul; fiindcă am făcut această rază puţin prea scurtă. Asta a pricinuit şocul respectiv.

— Şi atunci, domnilor, încheiem partida? întrebă Miss Campbell.

— Să încheiem partida?! strigă Aristobulus Ursiclos. Să ne declarăm învinşi? Niciodată! Luând formulele calculului probabilităţilor, vom găsi încă…

— Fie, să continuăm! răspunse Miss Campbell. Miss Compbell juca foarte bine.

Dar toate formulele calculului probabilităţilor nu ar fi dat decât prea puţine şanse adversarilor celor doi unchi. Fratele Sam ajunsese „rover”, adică bila sa, după ce trecuse prin toate arsourile, atinsese „besan”-ul sau potoul de sosire şi jocul său nu mai consta decât în a veni în ajutor partenerului său, spulberând sau rocând toate bilele după bunul său plac.

În adevăr, după câteva lovituri, partida era definitiv câştigată şi fraţii Melvill triumfau, dar modest, cum se cuvine maeştrilor. Cât despre Aristobulus Ursiclos, în ciuda pretenţiilor sale, nu izbutise nici măcar să treacă de arsoul central.

Fără îndoială că Miss Campbell, vrând să pară mult mai înciudată decât era în realitate, cu o puternică lovitură de ciocan îşi lovi bila fără să-i calculeze prea mult direcţia.

Bila se avântă în afara perimetrului circumscris, în micuţul şanţ înconjurător, înspre mare, se înălţă ricoşând de un pietroi şi, cum ar fi spus Aristobulus Ursiclos, pentru că greutatea ei era înmulţită cu pătratul vitezei, depăşi marginea plajei.

Nefericită lovitură!

Aşezat în faţa şevaletului său, încercând să schiţeze o vedere a mării hotărnicită de capătul meridional al radei Obanului, se afla acolo un tânăr artist. Bila, atingând în plin pânza, îşi pătă culoarea ei verde cu toate culorile paletei pe care o atinsese în treacăt şi răsturnă şevaletul aruncându-l câţiva paşi mai departe.

Pictorul se întoarse liniştit şi spuse:

— De obicei, înainte de începerea unui bombardament, se dă alarma! Aici nu mai suntem în sigitranţă!

Miss Campbell, având presimţirea acestui accident înainte chiar de a se fi produs, alergase către plajă:

— Ah, domnule, spuse ea, adresându-se tânărului artist, vă rog să-mi iertaţi stângăcia!

Acesta se ridică, salută surâzind pe frumoasa tânără, atât de stingherită, care tocmai se scuza…

Era „naufragiatul” din vâltoarea Corryvrekan.