Capitolul II.

LUAT DREPT ALTUL.

Nu cred să fi sosit.

Şi de ce nu crezi?

Pentru că ziarul meu n-a scris nimic.

Prost informat ziarul dumitale, căci ştirea a apărut pe larg în al meu.

Atunci voi renunţa la abonament.

Şi vei avea dreptate.

Desigur, căci nu este permis, când e vorba de un fapt atât de important, ca un ziar să nu fie informat şi cititorii săi să nu afle…

E de neiertat.

Această convorbire avea loc între doi cetăţeni din Cincinnati. care se plimbau pe podul suspendat peste Ohio, lung de o sută şase-zeci de stânjeni, aproape de gura râului Lacking, între metropolă şi cele două suburbii, Newport şi Covington, de pe teritoriul statului Kentucky.

Ohio, «Frumosul fluviu», separă sudul şi sud-estul statului cu acelaşi nume de Kentucky şi de Virginia occidentală. Longitudinile geodezice îi sunt comune la est cu Pennsylvania, la nord cu Michigan şi la vest cu Indiana, iar malul nordic îi e scăldat de apele lacului Erie.

Traversând acest pod, la fel de elegant pe cât de cutezător, ţi se desfăşoară în faţa privirilor oraşul în plină activitate, care se întinde nouă mile pe malul drept al fluviului, până la creasta Colinelor care-1 mărginesc în această parte. Apoi priveliştea se întinde dincolo de parcul Eden, la est, spre un cartier de vile şi aşezări pierdute sub frunzişul înverzit. Ohio a putut fi comparat, pe bună dreptate, cu fluviile din Europa – cu grădinile şi aşezările sale în stil european. Alimentat pe cursul său superior de Alleghany şi Monowghila, pe cursul mijlociu de Muskingum, Sicoto, cele două Miami şi de Licking, pe cursul său inferior de Kentucky, Green River, Wabash, Cumberland. Tennessee şi alţi afluenţi, el se va uni la Cairo cu fluviul Mississippi.

Tot vorbind, cei doi cetăţeni, pe care posteritatea va regreta să nu-i cunoască nici după nume şi nici după starea lor socială, priveau, printre miile de împletituri ale podului, vapoarele care brăzdau apa, vasele cu aburi, şlepurile care suiau sau coborau, trecând sub viaductul de la amont şi sub cele două viaducte de la aval, ale căror căi ferate făceau legătura cu cele două state învecinate.

În plus, în această zi de 28 mai, alţi cetăţeni, tot aşa de necunoscuţi ca şi cei dinainte, vorbeau cu însufleţire în toate colţurile oraşului, în cartierele industriale sau comerciale, în uzini sau fabrici, care sunt în număr de aproape şapte mii în Cincinnati, în braserii, mori mecanice, rafinării, abatoare, în pieţe, în jurul gărilor unde se adunaseră grupuri de oameni gălăgioşi.

Dar aceşti onorabili orăşeni nu păreau să aparţină elitei intelectuale de savanţi şi artişti care frecventează cursurile universitare şi marile biblioteci, care vizitează colecţiile preţioase şi muzeele metropolei. Nu! Forfota se vedea mai ales în partea de jos a oraşului şi nu se întindea până la cartierele bogate, până la străzile moderne, la scuarurile, la parcurile umbroase străjuite de copaci minunaţi, de castanii care au făcut ca Ohio să se numească Buckeye-State.

Dacă te strecurai printre grupuri, ascultând discuţiile, puteai auzi vorbe de felul acesta:

L-aţi văzut…?

Nu. A debarcat târziu noaptea, a fost urcat într-o trăsură închisă şi dus…

Unde?

Nu se ştie, deşi ăsta-i lucrul cel mai însemnat.

Oricum… doar n-a venit la Cincinnati ca să nu se arate… Va fi prezentat, cred…

Da… poimâine, se zice… la marele concurs din Spring Grove.

Va fi o lume…!

Se vor călca în picioare.

Totuşi, nu toţi aveau aceeaşi părere despre eroul zilei. Mulţi dintre lucrătorii voinici de la abatoare, unde sunt apreciate mai mult calităţile fizice decât cele morale sau intelectuale, adică statura, vigoarea, forţa muşchiulară. ridicau din umeri.

Un renume exagerat… rosti unul.

Avem noi destui care preţuiesc cât el… zise altul.

Mai mult de şase picioare, după cum spune reclama…

Picioare care nu au douăsprezece degete27, poate…

Se va vedea…

Se pare totuşi că, până în prezent, are şansa să-i bată pe toţi concurenţii…

Eh! Spun că deţine recordul… Un mijloc de a atrage publicul… şi de a-1 înşela după aceea…

Aici nu ne vom lăsa traşi pe sfoară.

Nu cumva vine din Texas?… întrebă un casap tânăr şi voinic, lat în spate, cu braţe puternice, mânjite de sânge.

Ba da, pică drept din Texas, răspunse un camarad, nu mai puţin vânjos.

Atunci să aşteptăm…

Da, să aşteptăm… Au fost ei câţiva care ne-au sosit din afară şi care ar fi făcut mai bine să rămână la ei acasă…

La urma urmelor, dacă o să câştige… Nu-i exclus, şi zău dacă m-ar mira!

După cum se vede, părerile erau contradictorii, ceea ce nu-1 putea satisface pe John Milner, debarcat în ajun la Cincinnati cu Tom Crabbe, pe care cea de-a doua aruncare de zaruri 1-a trimis din capitala Texasului, în metropola statului Ohio.

La Austin, în 17 mai, la prânz, John Milner primise telegrama relativă la tragerea pentru Steagul indigo, adică pentru faimosul pugilist al oraşului Chicago.

Desigur, Tom Crabbe putea să considere că avea baftă mai multă decât Max Réal, cu toate că acesta făcuse un mare pas înainte, după dublarea numărului său de la ultima tragere. Pentru el, numărul de puncte era doisprezece, cel mai mare ce se poate obţine cu două zaruri. Şi cum acesta cădea în acelaşi timp într-una din căsuţele statului Illinois, era cazul să fie şi el dublat şi numărul douăzeci şi patru îl aducea pe Tom Crabbe de la a unsprezecea la a treizeci şi cincea căsuţă.

Mai trebuie spus că, datorită acestei trageri, se îndrepta spre provinciile cele mai populate din centrul Statelor Unite, unde mijloacele de comunicaţie sunt rapide şi uşoare, şi nu spre periferiile teritoriului federal.

Iată de ce, înainte de a pleca din Austin, John Milner fu felicitat călduros. În acea zi pariurile se înmulţiră; cota pentru Tom Crabbe urcă nu numai în Texas, dar şi în multe alte state, mai ales la agenţiile din Illinois, unde ele putură să-1 plaseze cu unu contra cinci, cotă mai ridicată decât aceea a lui Harris T. Kymbale, favoritul de până atunci.

Şi cruţaţi-l… cruţaţi-l! i se recomanda lui John Milner. Nu-l expuneţi, sub pretextul că are o constituţie de fier şi muşchi de oţel. Trebuie să ajungă la ţel, fără avarii…

Bizuiţi-vă pe mine, răspunse scurt antrenorul. În pielea lui Tom Crabbe nu e Tom Crabbe, ci John Milner.

Şi nici o traversare pe mare, se mai adăugă, căci răul de mare îl aduce într-o stare de descompunere fizică şi morală…

Care n-a ţinut mult, replică John Milner. Dar nu vă fie teamă! Nu vom face călătoria pe mare între Galveston şi New Orleans. Vom ajunge la Ohio cu trenul, în etape scurte, plimbându-ne, de vreme ce avem cincisprezece zile până la data când trebuie să fim la Cincinnati.

Într-adevăr, această metropolă, conform alegerii testatorului, ocupa pe harta sa căsuţa a treizeci şi cincea şi Tom Crabbe se afla în fruntea celorlalţi parteneri, cu excepţia comodorului Urrican.

În aceeaşi zi, încurajat, răsfăţat, alintat de adepţii săi. Tom Crabbe fu condus la gară, urcat în vagon şi acoperit cu nişte pleduri groase, ca măsură de prevedere pentru diferenţa de temperatură ce există între Ohio şi Texas. Apoi trenul se puse în mişcare şi o luă direct spre frontiera statului Louisiana. Ambii călători se odihniră douăzeci şi patru de ore la New Orleans, unde fură primiţi cu mai multă căldură decít prima oară. Aceasta se datora cotării faimosului boxer, care era tot timpul în urcare.

Tom Crabbe era solicitat în toate agenţiile, ploua cu pariuri pentru el, în toate oraşele Federaţiei era un delir, o nebunie. Ziarele anunţau că sumele angajate pe capul celui de-al doilea partener ajunseseră, în cursul itinerarului său între capitala Texasului şi metropola din Ohio, la cifra de un milion şi jumătate de dolari.

«Ce succes! îşi zicea John Milner. Şi ce primire ne aşteaptă la Cin-cinnati!… Ei bine, trebuie să fie un triumf!… Am o idee!»

Şi iată ideea lui John Milner – care n-ar fi fost dezaprobată nici de ilustrul Barnum – pentru a stârni la culme curiozitatea şi a mări şi mai mult entuziasmul publicului pentru Tom Crabbe.

Nu era vorba, cum s-ar putea crede, să anunţe cu surle şi tobe, cu ajutorul unei publicităţi grozave, sosirea campionului Lumii Noi şi de a provoca pe cei mai îndrăzneţi boxeri din Cincinnati la vreun meci din care Tom Crabbe ar fi ieşit cu siguranţă victorios, pentru ca s-o ia apoi din nou la drum. Poate că, dealtfel, John Milner avea s-o facă şi pe asta dacă s-ar prezenta vreodată ocazia.

Ceea ce voia era, din contră, să ajungă în mare taină, să lase mulţimea de jucători fără nici o ştire despre favoritul ei până în ultima zi, să se creadă că a dispărut şi că nu va mai ajunge la timp pe data de 31… Şi atunci îl va face să apară în aşa fel încât va fi aclamat ca şi Elie, dacă profetul ar reveni cumva din ceruri să-şi caute mantia pe pământ.

John Milner tocmai aflase din ziare că va fi o mare expoziţie de vite la 30 ale lunii, la Cincinnati, expoziţie unde cornutele şi alte animale vor fi onorate cu premii, cărora ele par să le acorde o deosebită importanţă. Ce ocazie de a-1 aduce pe Tom Crabbe la Spring Grove, în mijlocul acestei serbări de bâlci, după ce lumea va fi pierdut orice speranţă de a-1 revedea – şi asta în ajunul zilei când va trebui să se găsească la poşta metropolei. N-are rost să mai spunem că John Milner nu se sfătuise în această privinţă cu tovarăşul său, şi pe drept cuvânt! Şi astfel, cei doi plecară noaptea fără să fi prevenit pe nimeni, după ce luară trenul la prima staţie de lângă New Orleans. Ce se întâmplase cu ei? Iată ce se întreba tot oraşul a doua zi.

John Milner nu alese itinerarul pe care-1 urmase când a părăsit Illinois spre a merge în Louisiana. Dealtfel, reţeaua de căi ferate este atât de deasă în regiunile acestea din estul Statelor Unite, că pare a acoperi harta indicatoarelor ca o pânză de păianjen. Fără să se grăbească, fără ca prezenţa lui Tom Crabbe să fi fost semnalată undeva, călătorind noaptea, odihnindu-se ziua, având grijă să nu atragă atenţia, Steagul indigo şi antrenorul său traversară statele Mississippi, Tennessee şi Kentucky şi se opriră la 27 în zori la un modest hotel al suburbiei Covington. Nu mai trebuia decât să treacă Ohio pentru a călca pe pământul oraşului Cincinnati. Astfel, planul lui John Milner reuşise. Ajunşi la porţile metropolei. Tom Crabbe trecuse neobservat. După cum scriau ziarele cele mai bine informate, nu se ştia ce s-a întâmplat cu dânsul… Se pierduseră urmele lui dincolo de New Orleans. Se pune aşadar întrebarea: ce însemna convorbirea relatată mai sus şi ce ar fi gândit John Milner dacă ar fi auzit-o…?

Desigur, avea dreptate să conteze pe o mare impresie asupra populaţiei din Cincinnati, care aproape nu mai spera să-1 vadă pe campion la locul său pe 31 ale lunii, asupra acelor care pariau investind în el sume considerabile, când – în ajunul zilei când trebuia să se prezinte la poştă şi după ce vor fi căutat în zadar ştiri despre el în toate zvonurile care circulau în Federaţie – el va veni în mijlocul mulţimii la concursul din Spring-Grove!

Şi totuşi, cine ştie dacă John Milner n-ar fi făcut mai bine dacă ar fi întrebuinţat cele două săptămâni de care dispunea la plecarea din Texas spre a-1 plimba pe fenomenul său de-a lungul teritoriului din Ohio?… Oare acest stat nu deţine al patrulea loc în Republica Nord-Americană, cu populaţia sa de trei milioane şapte sute de mii de suflete?… Atunci, atât pentru situaţia sa în meciul Hypperbone, cât şi pentru lumea amatorilor de box, n-ar fi fost bine să-1 poarte din oraş în oraş, din târg în târg, să-1 expună în principalele oraşe din Ohio?… Şi ele sunt numeroase şi bogate, şi Tom Crabbe ar fi avut cea mai bună primire… Dacă John Milner n-ar fi ţinut la lovitura sa de teatru, ar fi avut cu siguranţă interes să-1 ducă pe superbul său boxer la Cleveland, un minunat oraş aşezat pe malul lacului Erie, să-1 plimbe pe bulevardul său Euclide, cel mai frumos dintre toate bulevardele Federaţiei, să străbată cu el străzile largi şi drepte, umbrite de arţari superbi. Acest oraş s-a îmbogăţit prin exploatarea surselor sale de ulei mineral, ale căror rezervoare sunt puse în legătură cu portul, unul dintre cele mai active din Erie: traficul său comercial depăşeşte două sute de milioane de dolari. Din Cleveland, Tom Crabbe ar fi plecat la Toledo şi Sandusky. de asemenea porturi lacustre, unde se adună flotilele de pescuit; apoi în toate centrele industriale care-şi trag viaţa din cursul fluviului Ohio. precum organele corpului omenesc din sângele arterelor: Starbenville. Marietta, Gallipolis şi atâtea altele!

Trebuie să adăugăm că un loc însemnat îl are comerţul de vite, acestea fiind furnizate în mari cantităţi uzinelor din Chicago, Omaha, Kansas City – ceea ce explică importanţa târgurilor şi, între altele, a expoziţiei de specii bovine, ovine şi porcine care urma să se ţină la 30 ale lunii.

În fine, nu era cazul să se revină asupra hotărârii luate de John Milner. Tom Crabbe nu va fi expus în principalele oraşe. El a ajuns la frontiera cu Kentucky fără accidente, fără oboseli, călătorind cum s-a spus mai sus. În timpul şederii sale în Texas, el şi-a recăpătat toată forţa sa fizică, vigoarea sa obişnuită. N-a pierdut nimic pe drum, era în formă bună şi când va apărea în faţa celor prezenţi la Spring Grove va fi un adevărat triumf.

A doua zi, John Milner voia să dea o raită prin oraş, bineînţeles fără să fie însoţit de numărul său de circ. Înainte de a părăsi hotelul, îi spuse:

Tom, te las aici şi ai să mă aştepţi.

Cum nu pentru a-i cere părerea îi făcea această recomandare, Tom Crabbe nu avea ce să răspundă.

Nu vei ieşi din camera ta sub nici un pretext, adăugă John Milner.

Tom Crabbe ar fi ieşit dacă i s-ar fi spus să iasă. I se spunea să nu iasă, deci nu va ieşi.

Dacă voi întârzia, adăugă John Milner, ţi se va aduce sus primul tău dejun, apoi al doilea, pe urmă prânzul, apoi gustarea şi apoi masa de seară. Voi da dispoziţiile necesare şi nu va fi cazul să te îngrijeşti de hrana ta.

Nu, Tom Crabbe nu se va îngriji şi în aceste condiţii va aştepta răbdător întoarcerea lui John Milner. Îndreptându-şi trupul uriaş către un mare rocking-chair, se aşeză şi, imprimând un uşor legănat scaunului, se cufundă în neantul gândurilor sale.

John Milner coborî la biroul hotelului, făcu lista meselor substanţiale care vor trebui să fie servite tovarăşului său, ieşi pe uşă şi se îndreptă spre Ohio de-a lungul străzilor din Covington, trecu fluviul cu ferry-boat-ul, debarcă pe malul drept şi, cu mâinile în buzunare, plimbându-se, o luă prin cartierul comercial al oraşului.

John Milner constată că domneşte o agitaţie destul de mare. Căută aşadar să audă în trecere vorbele ce se schimbau. El nu se îndoia că lumea era preocupată de apropiata sosire a celui de-al doilea partener. Iată-1 deci pe John Milner preumblându-se dintr-o stradă într-alta, printre oameni ocupaţi, oprindu-se lângă grupuri, înaintea prăvăliilor, în pieţe, unde însufleţirea era mai zgomotoasă datorită discuţiilor care aveau loc. Până şi femeile se amestecau în vorbă, şi în America ele sunt tot aşa de gălăgioase ca în orice ţară a vechiului continent. John Milner fu foarte satisfăcut, dar el ar fi vrut să afle până unde ajunsese nerăbdarea de a nu-1 fi văzut încă pe Tom Crabbe la Cincinnati. Iată de ce, văzându-1 pe onorabilul Dick Wolgod, cârnăţar de meserie, cu joben, în haină neagră şi cu şorţul de lucru, care stătea în pragul uşii, el intră în prăvălie şi ceru o şuncă de care avea să-1 scape cu uşurinţă, după cum se ştie, Tom Crabbe. Apoi. după ce-o plăti fără să se tocmească, zise în momentul când voia să plece:

Mâine este expoziţia.

Da… o sărbătoare frumoasă, răspunse Dick Wolgod, care va face cinste oraşului nostru.

Va fi, fără îndoială, multă lume la Spring Grove… rosti John Milner.

Tot oraşul va fi acolo, domnule, zise Dick Wolgod, cu acea politeţe pe care orice cârnăţar serios o datorează cumpărătorului care vine să ia un jambon. Gândiţi-vă, domnule, un asemenea spectacol!…

John Milner ciuli urechile. Era uluit. Cum de se putea bănui că avea intenţia să-1 scoată la iveală pe Tom Crabbe la Spring Grove? Atunci zise:

Aşadar… lumea nu e neliniştită de întârzierile… care ar putea surveni.

Deloc.

— V:’

Şi cum o călugăriţă intră în acest moment, John Milner plecă năucit. Puneţi-vă în situaţia lui…

Nu făcuse decât câţiva paşi, când la colţul străzii a cincea se opri deodată, ridică mâinile spre cer şi lăsă să-i cadă jambonul pe trotuar.

Pe zidul unei case era un afiş pe care sta scris cu litere de-o şchioapă:

SOSEŞTE! SOSEŞTE! SOSEŞTE! A SOSIT!

Ei bine, asta le-ntrecea pe toate!… Cum, se cunoştea deci prezenţa lui Tom Crabbe la Cincinnati!… Se ştia că nu era nimic de temut în ceea ce priveşte data indicată campionului Lumii Noi! Iată aşadar explicaţia bucuriei care anima oraşul şi a mulţumirii pe care o arătase cârnăţarul Dick Wolgod…!

Desigur, e destul de greu unui om celebru să scape de neajunsurile celebrităţii şi trebuia să renunţe de-acum încolo la vălul tainei, aruncat pe umerii lui Tom Crabbe pentru a-1 face nevăzut.

Dealtfel, alte afişe mai clare nu se mărgineau să spună numai că a sosit, dar că venea direct din Texas şi că va figura în concursul de la Spring Grove.

Asta-i prea din cale-afară!… exclamă John Milner. Planul meu de a-1 duce acolo pe Tom Crabbe este cunoscut!… Cu toate acestea… n-am suflat nimănui nici un cuvânt! Haida-de!… Oi fi spus ceva de faţă cu Crabbe… şi Crabbe, care nu vorbeşte niciodată, o fi vorbit pe drum!… Altfel nu se explică…!

Acestea zise, John Milner se întoarse în cartierul Covington, se duse Ia hotel să ia al doilea dejun, nu-i spuse nimic lui Tom Crabbe despre indiscreţia pe care cu siguranţă că o făcuse şi, hotărât să nu dezvăluie încă prezenţa campionului, rămase tot restul timpului împreună cu dânsul.

A treia zi, la ora opt, ambii se îndreptară spre fluviu, traversară podul suspendat şi o luară pe străzile oraşului.

Se aflau în nord-vestul lui Cincinnati, în piaţa de la Spring Grove, unde urma să se ţină marea expoziţie naţională a vitelor. Populaţia începuse să sosească în masă şi – ceea ce John Milner fu nevoit să constate – nu vădea nici cea mai mică nelinişte. Din toate părţile se grăbeau pâlcuri de oameni veseli şi zgomotoşi, a căror curiozitate va fi curând satisfăcută. Poate că John Milner credea că înainte de a sosi la Spring Grove, Tom Crabbe va fi recunoscut după statura, după înfăţişarea, după chipul, după toată persoana sa pe care fotografiile au reprodus-o de mii de ori şi au făcut-o populară până în cele mai mici târguri ale Federaţiei?… Ei bine, nu! Nimeni nu se ocupa de el, nimeni nu întoarse capul când trecea, nimeni n-avea aerul să ştie că acest colos, care mergea în pas cu John Milner, era celebrul pugilist şi totodată unul din partenerii meciului Hypperbone, acela pe care numărul de puncte douăzeci şi patru îl expediase la căsuţa a treizeci şi cincea, statul Ohio, Cincinnati. Ei ajunseră la Spring Grove la nouă fix. Încă de la această oră locul expoziţiei era înţesat de lume. La freamătul mulţimii se adăugau mugetele, behăitul, grohăitul animalelor, din care cele mai renumite vor figura, spre marea lor onoare, pe paginile palmaresului oficial.

Erau adunate admirabile exemplare de specii bovine, ovine şi porcine – numeroase oi şi porci din rasele cele mai vestite, vaci cu lapte, boi, din care America furnizează Angliei mai mult de patru sute de mii de capete pe an. Aici erau aduse, însoţite de regii crescătoriilor, acei «cattle-kings»28 cotaţi printre cei mai onorabili cetăţeni ai Statelor Unite. În centru se găsea o platformă pe care trebuiau să fie expuse produsele. Lui John Milner îi veni ideea să-şi croiască drum prin mulţime, să vină lângă platformă, să-1 urce pe ea pe tovarăşul său şi să strige către asistenţă: «Iată-1 pe Tom Crabbe, campionul Lumii Noi, al doilea partener al meciului Hypperbone!»

Ce efect ar avea această revelaţie neaşteptată, în prezenţa eroului zilei, punând stăpânire pe publicul înfierbântat!

Atunci, împingându-1 în faţă pe Tom Crabbe şi parcă tras de acest remorcher puternic, el îşi croi drum prin valurile mulţimii şi vru să se urce pe platformă…

Dar locul era ocupat. Şi ghiciţi de cine? De un porc, un porc enorm, uriaşul produs a două rase americane Polant China şi Red Jersey – un porc vândut, la trei ani, cu două sute cincizeci de dolari, când ajungea să cântărească o mie trei sute cincizeci de livre – un porc fenomenal, cu lungimea de aproape opt picioare, înălţimea de patru, gâtul de şase, gros de şapte şi jumătate, având o greutate actuală de o mie nouă sute cincizeci şi patru de livre…!

El era acela a cărui sosire o anunţaseră afişele. El era acela care atrăgea toată atenţia publicului! El era acela pe care fericitul proprietar îl prezenta aplauzelor mulţimii.

John Milner se retrase zdrobit. Apoi, făcând semn lui Tom Crabbe să-1 urmeze, luă drumul hotelului său prin străzi dosnice şi dezamăgit, umilit, după ce se închise în cameră, nu mai vru să iasă. Şi dacă vreodată Cincinnati avu ocazia să-şi recapete porecla de Porcopolis pe care i-o răpise Chicago, atunci aceasta se întâmplă, pe drept cuvânt, în ziua de 30 mai 1897!