Capitolul V.

GROTELE DIN KENTUCKY.

După pariurile de pe piaţa din 26 mai la Chicago – şi apoi în alte oraşe – cererile pentru Lissy Wag deveniră mai insistente şi cotele se urcară la trei contra şapte.

Dacă la început urcarea cotelor nu fusese în favoarea ei, aceasta se datora temerilor că o tânără fată nu va putea să reziste la oboselile unor deplasări succesive, neavând destulă putere; în plus, boala contribui şi ea să micşoreze puţina încredere pe care o inspira.

Dar starea sănătăţii celei de-a cincea partenere era acum foarte bună. Pe deasupra, a doua aruncare a zarurilor, numărul de puncte doisprezece, a fost deosebit de favorabilă, căci prin şase cu şase era trimisă în Kentucky. Pe de altă parte, călătoria se mărginea la numai câteva sute de mile şi pe de alta, Kentucky ocupa pe hartă căsuţa treizeci şi opt. Deci Lissy Wag, în două salturi, parcursese mai mult de o jumătate din cele şasezeci şi trei de căsuţe. Astfel, nu era de mirare că Jovita Foley agita triumfal steagul galben atribuit prietenei sale şi că-1 şi vedea înfipt în milioanele lui William J. Hypperbone!

Presupunând că Lissy Wag ar fi fost preocupată de ceea ce se prevestea despre şansele sale, de schimbarea care îi adusese favoarea publicului, ea ar fi putut fi mândră la întoarcerea la Chicago.

Pe 23, cum se ştie, Lissy Wag şi Jovita Foley se grăbiră să părăsească Milwaukee, pentru ca să nu-1 întâlnească pe misteriosul XKZ, ceea ce le-ar fi obligat în primul rând să plătească o penalizare simplă, apoi să cedeze locul celui de-al şaptelea partener şi să reînceapă partida. Cele două prietene reveniră în metropola din Illinois sănătoase tun şi. întoarcerea lor fiind anunţată în ziare, câţiva reporteri se prezentară la locuinţa din Sheridan Street. Ca urmare a acestei vizite, în aceeaşi seară, Chicago Herald publică un interviu din care reieşea că fetele sunt în «plină formă» – căci acum amândouă apăreau sub steagul galben, ceea ce nu-i displăcea deloc zvăpăiatei Jovita Foley. Cu toate dojenile acesteia, rămaseră încă cinci zile la Chicago. N-avea rost să se ruineze cu cheltuielile de hotel şi le revenea mai ieftin să stea acasă. Era chiar mai cuminte să rămână până în ajunul zilei când telegrama maestrului Tornbrock trebuia să ajungă la Kentucky. Dar în 27 Jovita Foley nu mai putu răbda şi zise:

— Când plecăm?

Avem tot timpul, răspunse Lissy Wag. Gândeşte-te… până la 6 iunie, şi nu suntem decât în 27 mai. Asta înseamnă zece zile şi ştii că în douăzeci şi patru de ore putem ajunge în Kentucky.

Fără îndoială, Lissy, dar nu mergem numai în Kentucky sau la Francfort, capitala sa. Mergem la Mammoth Caves, una din minunile Statelor Unite şi chiar, se pare, a celor cinci părţi ale lumii! Ce ocazie să vizităm aceste grote, draga mea, şi ce idee excelentă a avut onorabilul domn Hypperbone să ne trimită acolo…!

Nu el a fost acela, ci zarurile cu numărul de puncte douăsprezece…

Ei lasă… nu el a ales Mammoth Caves din statul Kentucky?… Aşa că îi voi fi recunoscătoare toată viaţa mea… ba chiar şi toată viaţa lui, dacă nu s-ar odihni în cimitirul de la Oakswoods! E drept că, dacă n-ar fi pe lumea cealaltă, noi n-am putea să alergăm după moştenirea sa. În fine… când plecăm…?

Când vrei…

Atunci, mâine dimineaţă.

Fie… dar, adăugă Lissy Wag, trebuie să facem o ultimă vizită domnului Marshall Field…

Ai dreptate, Lissy.

În cursul acestei vizite, domnul Marshall Field şi personalul magazinelor sale nu mai conteniră cu amabilităţile şi încurajările pentru cea de-a cincea parteneră şi tovarăşa ei.

A doua zi plecară cu un expres cu care străbătură o sută treizeci de mile prin Illinois până la Danville, aproape de frontiera occidentală a statului Indiana. După-masă trecură şi această frontieră şi coborâră să ia cina la Indianapolis, un oraş de o sută de mii de locuitori şi capitala statului. În locul Jovitei Foley şi al tovarăşei sale, HarrisT. Kymbale şi-ar fi întrebuinţat timpul pentru a cerceta acest stat, unde în secolul trecut fuseseră exterminaţi indigenii şi unde coloniştii francezi fondaseră diverse instituţii. Dar Jovita Foley fu de părere să se mărginească numai la Indianapolis – străbătut de White River înainte de a se vărsa în Wabash unul din oraşele cele mai bine întreţinute de Federaţie şi a cărui curăţenie trezeşte admiraţie.

În holelul foarte confortabil unde trăseseră, călătoarele, după ce-şi declaraseră numele, erau foarte des confundate una cu alta. În marea partidă, se părea că Jovita Foley era mult mai aptă, decât modesta Lissy Wag, să joace rolul principal.

În ziua de 29,1a opt şi cincisprezece, ele plecară cu primul tren la Louisville – situat pe malul slâng al fluviului Ohio, la frontiera dintre Indiana şi Kentucky – stat care fusese marele apărător al cauzei aboliţionismului. La unsprezece şi cincizeci şi nouă, călătoria se termină.

În zadar i s-ar fi spus Jovitei Foley că merită să viziteze statul Kentucky, care este unul dintre cele mai bogate ale Federaţiei de când cesiunea Louisianei i-a asigurat gurile fluviului Mississippi – ea ar fi ţinut-o una: Mammoth Caves! – că este bogat în tot felul de cereale şi de crescătorii de animale, că produce cei mai buni cai ai Americii şi a treia parte din tutunul Statelor Unite – ea, ar fi ţinut-o una: Mammoth Caves! – că posedă mari oraşe industriale pe malurile fluviului Ohio şi mine de huilă în regiunea Alleghanys. Mammoth Caves şi iar Mammoth Caves! Desigur că, fascinată de acele vestite grote. Jovita Foley nu se mai gândea la Covington şi la Newport, două cartiere din Cincinnati, dar care aparţin statului Kentucky, vizitate înainte de Crabbe şi John Milner, sau la Middlesborough, aşezare nouă care se pregătea să devină un oraş mare, nici la Francfort, capitala actuală a statului, sau la Lexington, vechea capitală. Şi totuşi, acest oraş este atât de frumos cu reţeaua sa de străzi largi, cu copacii săi umbroşi, de unde vine o pală de aer proaspăt, cu celebra sa Universitate cunoscută în toată regiunea de sud, cu hipodromul pe care aleargă cei mai buni cai din Lumea Nouă. Dar se putea oare compara acest hipodrom, cu o suprafaţă restrânsă, cu imensul câmp de curse al întregii Republici americane pe care luptau partenerii meciului Hypperbone sub cele şapte culori ale curcubeului?

Nu! în această după-masă, cele două prietene se mărginiră să parcurgă principalele wards29 din Louisville, să treacă peste podul de opt sute doisprezece stânjeni de peste Ohio, care uneşte oraşul cu suburbiile din New Albany şi Jefferson de pe teritoriul Indianei şi care împreună au o populaţie de o sută de mii de locuitori. Totuşi ele nu se aventurară până în cartierele industriale unde sunt uzinele, fabricile de tutun, tăbăcăriile, filaturile, distileriile, şantierele de şlepuri şi fabricile de maşini agricole.

Dealtfel, Louisville domină fluviul Ohio de pe platoul unui ţărm abrupt, la o sută de picioare înălţime. De acolo se poate vedea cursul neregulat al fluviului, canalul de-a lungul malului stâng, insulele Sand şi Coose, liniile ferate care-1 întretaie şi frumoasele căderi de apă ale valurilor sale spumegânde.

În fine, foarte obosite, Jovita Foley care nu voia s-o recunoască şi Lissy Wag care o mărturisi, se reîntoarseră la hotel pe la noua seara.

Noapte bună, zise Jovita Foley culcându-se.

Şi când plecăm?… întrebă Lissy Wag.

Mâine dimineaţă.

Aşa de repede, când avem nevoie numai de câteva ore să ajungem în Kentucky? Avem tot timpul.

Niciodată n-ai destul timp când e vorba de Mammoth Caves, răspunse Jovita Foley… Somn uşor, draga mea, te voi trezi eu…

Nu trebuie deci să ne mire că a doua zi, pe 30, trenul cu cele două călătoare se îndrepta spre sud – un parcurs de vreo sută cincizeci de mile până la celebrele grote – printr-un ţinut aproape neted, acoperit de păduri dese, între care se iveau câmpuri de cereale şi mai ales plantaţii de tutun.

Dincolo de orăşelul Maufort, singurul prin care trece calea ferată în această parte a regiunii, se desfăşoară frumoasa vale a lui Green River. Acest afluent al lui Ohio îşi poartă apele limpezi sub o tapiserie de plante acvatice, de nelumbos verzi şi pontederias cu flori galbene şi albastre – culori care aminteau pe cele ale lui Hermann Titbury, Harris T. Kymbale şi Lissy Wag.

Înainte de amiază prietenele coborâră la Mammoth Hotel, stabiliment de clasa întâi, situat lângă intrarea grotelor, în mijlocul unei încântătoare pajişti.

Cu toate că o rodea curiozitatea, Jovita Foley trebui să amâne pe a doua zi vizita la Mammoth Caves, căci toţi ghizii erau plecaţi la această oră. Dar putea să întrebuinţeze timpul liber pentru a se plimba prin împrejurimi, de-a lungul unei văi minunate, urcând pe malul umbros al râului care prin mii de cascade se vărsa în Green River.

Hotelul era foarte bine amenajat pentru confortul turiştilor care veneau în număr mare. El era compus din mai multe vile, dispuse foarte convenabil pentru diverse servicii. O cameră cu vedere spre valea râului fu pusă la dispoziţia călătoarelor care – ceea ce era pe placul uneia din ele – erau aşteptate cu oarecare nerăbdare.

În această epocă a anului soseau numeroşi excursionişti doritori de a explora Mammoth Caves, după cum constată Jovita Foley pe la şase seara când fură chemate la masă de bătăile teribilului gong întrebuinţat în toate hotelurile americane.

John Hamilton, guvernatorul statului Illinois, care se afla acolo în calitate de turist, a vrut ca Lissy Wag să fie aşezată în dreapta şi Jovita Foley în stânga sa. Nu era o invitaţie în stare s-o zăpăcească pe simţitoarea persoană? Dealtfel, dacă guvernatorul din Illinois, cercul său şi ceilalţi turişti întâmpinaseră cu atâta căldură pe cea de a cincea parteneră şi pe tovarăşa sa, ele fură la fel de bine primite şi de doamnele sosite să viziteze grotele din Kentucky. Se vede cât de mult se urcaseră acţiunile Lissyei Wag, şi nu era oare o prevestire a succesului ei final? Să nu-i iertăm aşadar Jovitei Foley că, din cauza atenţiilor şi atitudinilor binevoitoare ce se răsfrângeau şi asupra ei, se identifica din ce în ce mai mult cu scumpa ei Lissy Wag?… Dealtfel, a cincea parteneră nu se gândea nici un moment să i-o ia în nume de rău. Masa, bine servită, preparată de un bucătar francez, a fost excelentă şi copioasă, cu toate că nu avea numeroasele feluri obişnuite la mesele americane. A fost alcătuită din: supă cu gomboş – mici flori portocalii – păstrăvi proaspăt pescuiţi în apele frumosului afluent al lui Green River, în locul unde se desface într-un ghiol liniştit, roast-beef-ul tradiţional, cu diferite sosuri care-ţi ardeau gura, şuncă afumată, cozonacul naţional cu stafide, legume şi fructe de toate felurile.

Să nu se uite cupele cu şampanie trimise celor două prietene de mai mulţi comeseni. Fără îndoială, ele se mulţumeau numai să-şi moaie buzele, dar răspundeau cu un graţios salut la aceste atenţii. Apoi răsunară urările entuziaste pentru viitoarea izbândă a fermecătoarei favorite a meciului Hypperbone.

Niciodată Jovita Foley nu luase parte la o asemenea sărbătorire.

Dealtfel, Lissy Wag şi cu dânsa păstrară o atitudine demnă, nu fără o uşoară deosebire, căci, dacă una primea aceste amabilităţi cu obişnuita-i rezervă, cealaltă le accepta cu o vizibilă satisfacţie.

Şi când, pe la zece seara, se întoarseră în camera lor, Jovita Foley întrebă:

Ei bine, ce zici?

Nu zic nimic, grăi Lissy Wag.

Cum… răspunse ea, nu te-a mişcat primirea care ni se face… felul cum ne-a tratat guvernatorul… amabilitatea acestor turişti… care cu siguranţă vor paria pe noi?

Bieţii oameni!

Şi nu ai dorinţa să le arăţi recunoştinţa ta câştigând partida…?

Doresc să dorm, atâta tot, declară Lissy Wag, şi mă voi culca, ceea ce ar fi bine să faci şi tu.

Să dorm!… Parcă pot?

Noapte bună, Jovita…!

Fie… noapte bună, mică zână a milioanelor! răspunse Jovita Foley, care probabil nu se mărginise să-şi moaie buzele în cupele de şampanie.

Apoi adăugă cu un căscat:

Ah, cum aş vrea să fie Maine!

«Maine» nu întârzie să sosească şi soarele răsări cu două ore înainte ca Jovita Foley să se fi trezit.

Lissy Wag nu putu să reziste la îndemnul stăruitor de a se da jos din pat şi a se îmbrăca, astfel că la ora opt amândouă erau gata să părăsească hotelul. Pentru cercetarea în întregime a grotelor din Kentucky – cel puţin ceea ce este cunoscut din ele – e nevoie de şapte până la opt zile. Artera principală se întinde pe o lungime de trei până la patru leghe şi imensa cavitate are unsprezece milioane de metri cubi. Ea este brăzdată în toate direcţiile de două sute de alei, culoare, galerii, pasaje, tuneluri şi, trebuie repetat, e vorba numai de partea descoperită până acum.

Acum era 31 mai şi până la 6 iunie dimineaţa Lissy Wag nu mai dispunea decât de şase zile întregi. Dar, bine întrebuinţat, acest timp putea satisface pe cea mai curioasă călătoare, chiar dacă era vorba de avântata Jovita Foley. Dealtfel, vizitările succesive se făceau în diverse grupuri organizate, sub conducerea celor mai buni ghizi în serviciul grotelor din Kentucky.

Îmbrăcaţi gros, căci temperatura în fundul peşterilor era rece, turiştii de ambe sexe o porniră la ora nouă pe cărarea care şerpuieşte printre stânci până la grote. Ei ajunseră înaintea deschizăturii înguste a unui munte, simplă intrare a unui coridor, lăsat aşa cum îl crease natura şi pe unde oamenii mai înalţi nu puteau trece fără să se aplece.

Ghizii erau însoţiţi de negri cu felinare şi torţe care fură imediat aprinse şi, printre jocurile de lumini de pe ziduri, vizitatorii înaintară până la o scară tăiată în stâncă. Această scară, în prelungirea unei galerii mai largi, duce direct la marea sală a Rotondei.

Din acest punct se ramifică o mulţime de culoare, ale căror întortocheri trebuiesc bine cunoscute, pentru a nu te rătăci dacă faci economie de ghid. Nu există alt labirint mai complicat, afară de cel din Lemnos sau din Creta. Printr-un culoar larg, turiştii ajunseră într-una din grotele cele mai mari din Mammoth Caves, denumită «Biserica gotică». Gotică?… Găseşti oare la această arhitectură a construcţiei subterane ceva comun cu stilul ogival?… Ce importanţă are! Ea este, oricum, minunată cu podoabele sale, stalagmite şi stalactite, cu coloanele ei bizar răsucite, cu formele ce le iau stâncile suprapuse, ale căror straturi cristalizate sunt scoase în relief de luminile torţelor, cu aşezarea naturală şi plină de fantezie a stâncilor: aici un altar unde par să se îngrămădească toate ornamentele liturgice, colo o îndrăzneaţă orgă, ale cărei tuburi se înalţă până la nervurile arcelor, ceva mai încolo un balcon, sau mai degrabă un amvon, de la care de multe ori predicatori de ocazie vorbeau în faţa asistenţei de cinci-şase mii de credincioşi. Se înţelege de la sine că întreg grupul de excursionişti împărtăşea uimirea Jovitei Foley într-un cor de exclamaţii entuziaste.

Lissy, regreţi această călătorie…?

Nu, Jovita, e foarte frumos.

Dă-ţi seama, toate acestea sunt opera naturii… mâna omului n-ar fi putut săpa asemenea grote… iar noi am coborât până în măruntaiele pământului.

Şi mi-e teamă, răspunse Lissy Wag, la gândul că am putea greşi drumul…

Te cred, draga mea, şi îţi închipui ce s-ar întâmpla dacă ne-am rătăci în grotele din Mammoth Caves şi am pierde sosirea telegramei preabunului Tornbrock!

Făcuseră o jumătate de leghe de la intrare până la Biserica gotică. Mergând mai departe, ele fură obligate de mai multe ori să se aplece şi să se caţăre pe cărările înguste spre Sala strigoilor. Aici o aştepta o mare dezamăgire pe Jovita Foley, căci nu văzu nici o stafie din cele pe care, în imaginaţia sa, visase să le întâlnească în aceste grote subterane.

În realitate, Sala strigoilor era un loc de popas, luminat de torţe, unde se găsea un bar foarte plăcut. Se servea masa preparată de personalul hotelului Mammoth.

Această sală merită mai degrabă numele de «Sanatoriu», căci aici se strângeau şi bolnavii care credeau că atmosfera grotelor din Kentucky are o valoare terapeutică. Veniseră vreo douăzeci şi se instalaseră în faţa unui gigantic schelet de mastodont, care poate că a dat vastelor încăperi subterane numele de Mammoth.

Prima excursie se mărgini la această parte a grotelor. Ea fu urmată apoi de altele, când turiştii se mai opriră într-o micuţă capelă care arăta ca o bisericuţă gotică. Ea era aşezată pe buza unei prăpăstii fără fund, în care ghizii aruncă hârtii arzânde pentru a-i lumina adâncimile întunecoase. Este Bottomless-Pit, al cărui perete săpat formează Scaunul diavolului. Pe seama lui circulă mai multe legende şi ar fi cu neputinţă să fie altfel.

După această zi obositoare, turiştii se grăbiră să se întoarcă la galeria care-i ducea la intrarea grotei; ea era de preferat altei ieşiri mai apropiată de hotel, prin domul Annualh, dar până unde trebuiau să facă multe ocoluri. O masă excelentă şi o odihnă de o noapte refăcură puterile celor două prietene, pentru explorarea de a doua zi.

Dealtfel, Jovita Foley mărturisi că vizitarea acestei minunate grote – o plimbare în lumea celor O mie şi una de nopţi – chiar fără să fi întâlnit demoni sau gnomi30, era un spectacol care depăşea imaginaţia omenească şi merita cu prisosinţă toate oboselile.

Iată de ce, timp de cinci zile, această persoană energică, făcând dovada unei rezistenţe istovitoare pentru ceilalţi excursionişti şi chiar pentru ghizi, se sili să cerceteze tot ce se cunoaşte despre celebrele grote, cu regretul de a nu putea să se lanseze şi în necunoscut… Dar ceea ce întreprinsese ea nu putu face şi Lissy Wag, nevoită să se oprească după cea de a treia zi. Căci să nu uităm că fusese de curând foarte bolnavă şi nu trebuia să rişte să-şi întrerupă călătoria.

Aşadar, n-o mai însoţi pe Jovita Foley în ultimele ei excursii. Aceasta vizită singură grota Domul uriaş, plafonată la o înălţime de şaptezeci şi cinci de stânjeni, Camera înstelată, cu pereţii parcă încrustaţi cu diamante şi alte pietre scumpe care străluceau în lumina torţelor, Bulevardul Cleveland, tapisat cu broderie de dantele şi flori minerale. Sala de bal cu pereţii ca zăpada, brăzdaţi de prelingeri albicioase, Munţii Stâncoşi, aglomerare de blocuri şi piscuri, încât te face să crezi că lanţurile de munţi din Utah şi Colorado se continuă în interiorul pământului. Grota zânelor, atât de bogată în formaţiuni sedimentare, întreţinute de sursele de apă subterane, cu bolţi, stâlpi şi chiar un fel de arbore gigantic, un palmier de piatră, care se înalţă până la cupola acestei săli, situată la o depărtare de patru leghe de intrarea principală a grotelor Mammoth.

Şi ce amintire trebuie să fi păstrat vizitatoarea când, după ce trecu de portalul Goran, coborî din nou cu barca pe râul Styx, care, ca şi un Iordan al adâncurilor pământului, se varsă într-o Mare Moartă. Dar dacă este adevărat că în apele râului biblic nu poate trăi nici un peşte, nu tot aşa se întâmplă în acest mare lac subpământean. Aici se pot pescui cu miile siredonii şi cypronidoni, lipsiţi de orice aparat vizual, asemănători cu anumite specii de peşti fără ochi din apele Mexicului.

Aşa arătau minunile fără pereche ale acestor grote, care n-au dezvăluit încă decât o parte din secretele lor. Cine ştie ce mai rezervă ele curiozităţii Universului şi poate că se va descoperi într-o zi o întreagă lume extraordinară în adâncurile pământului.

În fine, cele cinci zile pe care Jovita Foley şi tovarăşa ei voiau să le petreacă la Mammoth Caves se apropiau de sfârşit. Telegrama trebuia să sosească la biroul hotelului, în ziua de 6 iunie. Din cauza interesului arătat de mulţimea de turişti celei de-a cincea partenere, dimineaţa zilei următoare avea să se scurgă într-o aşteptare febrilă – nerăbdare pe care poate numai Lissy Wag nu o resimţea într-o măsură foarte mare.

În ultima seară, masa fu însoţită de urări mai călduroase ca în ajun. Şi cu câtă putere izbucniră uralele când John Hamilton, conform regulei prin care femeile puteau fi admise în statul major al guvernatorilor, o numi pe Lissy Wag colonel şi pe Jovita Foley locotenent-colonel în miliţia din Illinois.

Dacă una din aceşti noi ofiţeri, totdeauna modestă, se simţi puţin încurcată de atâtea onoruri, cealaltă le primi ca şi cum ar fi purtat dintotdeauna uniforma. Şi seara, când amândouă se retraseră în camera lor, Jovita Foley exclamă cu un salut milităresc:

Ei bine, totul merge strună, domnule colonel…!

E curată nebunie, răspunse Lissy Wag, şi mi-e teamă că se va sfârşi prost.

Te rog să taci, dragă prietenă, sau uit că eşti superiorul meu şi mă port obraznic!

Apoi, după ce o sărută, se culcă şi curând visă că a fost numită general!

A două zi, încă de la opt dimineaţa, lumea din hotel se grăbea către biroul de recepţie, în aşteptarea telegramei trimise din Chicago de maestrul Tornbrock. Ar fi greu de descris emoţia pe care acest public simpatic o resimţea pentru cele două prietene. Unde le va duce soarta? Vor fi trimise la capătul Americii? Vor avea un mare avans asupra celorlalţi concurenţi…?

O jumătate de oră mai târziu, se auzi ţăcănitul aparatului telegrafic.

O depeşă sosea pe adresa: Lissy Wag, Kentucky, Mammoth Hotel, Mammoth Caves.

O tăcere profundă, aproape religioasă, domnea înăuntru, ca şi în faţa biroului.

Şi ce uimire, ce dezamăgire şi chiar desperare îi cuprinse pe toţi când Jovita Foley citi cu glas tremurător:

Paisprezece, din şapte cu şapte, căsuţa cincizeci şi doi, Saint-Louis, Missouri.

TORNBROCK.

Era căsuţa cu «închisoarea», unde biata Lissy Wag, după ce plătea o triplă penalizare, avea să rămână până când un alt partener, cu acelaşi ghinion, va veni s-o «elibereze», ocupându-i locul!