Capitolul VIII.

LOVITURA DE PUMN A REVERENDULUI HUNTER.

Cel mai puţin îndreptăţit să ajungă în căsuţa patruzeci şi şapte, statul Pennsylvania, şi la Philadelphia, principalul oraş al statului, cel mai important din Federaţie după New York şi Chicago, era desigur Tom Crabbe, brută din naştere şi boxer de meserie.

Dar soarta nu alege, zice o vorbă populară, şi în loc de Max Réal, Harris T. Kymbale sau Lissy Wag, făcuţi pentru a admira frumuseţile acestei metropole, ea trimisese aici o fiinţă stupidă, în tovărăşia antrenorului John Milner. Niciodată defunctul membru al Excentric-Clubului n-ar fi prevăzut aşa ceva.

Dar n-aveai ce face. Zarurile hotărâseră aşa încă din primele ore ale zilei de 31 mai. Numărul de puncte doisprezece, din şase cu şase, era anunţat telegrafic pe firul dintre Chicago şi Cincinnati. Astfel, al doilea partener luă măsuri să părăsească imediat vechiul Porcopolis.

Da, Porcopolis! exclamă cu dispreţ la plecare John Milner. Cum altfel s-ar fi îndreptat în masă populaţia la expoziţia de vite, când avea cinstea să-l găzduiască pe celebrul Tom Crabbe! Acel porc a atras toată atenţia publicului şi nimeni nu 1-a mai aclamat pe campionul Lumii Noi!… Ei bine, să punem mâna pe comoara lui Hypperbone şi voi şti cum să ne răzbunăm!

Era cam nedesluşit cum voia să se răzbune John Milner. Înainte de toate trebuia câştigată însă partida. De aceea, Tom Crabbe se grăbi să ia primul tren spre Philadelphia după indicaţiile telegramei primită în dimineaţa aceea.

Ar fi avut destul timp pentru această călătorie, deoarece statele Ohio şi Pennsylvania se-nvecinează. Imediat ce ai trecut frontiera orientală a unuia, te găseşti pe teritoriul celuilalt. Între cele două metropole distanţa este de nici şase sute de mile şi mai multe linii ferate deservesc pe călători. Puteai ajunge în douăzeci de ore.

Un asemenea noroc nu-i era dat comodorului Urrican, iar tânărul pictor sau reporterul Tribunei, în căutare de drumuri cât mai lungi, nici nu l-ar fi dorit.

John Milner, furios, înţelegea să nu mai rămână nici o zi în Cincinnati, acest oraş ahtiat după curiozităţile fenomenale ale rasei porcine. Da, când va păşi pe platforma trenului, el îşi va scutura cu dispreţ praful de pe pantofi. Într-adevăr, nimeni nu-1 băgase în seamă pe Tom Crabbe la Cincinnati, nimeni nu-i luase vreun interviu la hotelul său din cartierul Covington, jucătorii nu mai veniseră grămadă să parieze ca aceia din Austin sau Texas şi sala poştei fu goală în ziua când se prezentă să primească telegrama maestrului Tornbrock!

Totuşi, graţie numărului de puncte doisprezece, Tom Crabbe întrecea cu trei căsuţe pe Max Réal şi cu o căsuţă pe omul mascat.

John Milner, rănit în amorul lui propriu, jignit de atitudinea populaţiei din Cincinnati, scos din minţi de atâta nepăsare, părăsi hotelul la orele douăsprezece treizeci şi şapte şi urmat de Tom Crabbe, care tocmai terminase a doua masă, plecă spre gară. Trenul porni şi, după ce coti la Columbus, trecu frontiera orientală formată de fluviul Ohio…

Pennsylvania îşi trage numele de la ilustrul quaker englez William Penn, care la sfârşitul secolului XVII a cucerit pământurile de pe malul Delawar-ului şi iată cum: William Penn creditase Anglia cu o sumă mare de bani. Carol al II-lea îi oferise în schimb o parte din teritoriile engleze din America. Penn primi şi după câţiva ani, în 1681, începu să pună temeliile Philadelphiei. Regiunea era acoperită pe atunci de păduri nestrăbătute şi de aceea o numi Sylvania, adăugind şi numele său, de unde Pennsylvania. Harris T. Kimbale, dacă ar fi fost trimis pe aceste meleaguri, ar fi povestit faptul istoric însoţindu-1 cu legende ale ţării prin care trecea. Ar fi zugrăvit cu pana sa vioaie înfăţişarea statului, asemănător cu Ohio, străbătut de lanţul Munţilor Alleghany, de la sud-est la nord-vest. Ar fi descris pădurile de stejari, păşunile unde pasc numeroase turme şi caii de rasă pe care bicicletele îi vor face să dispară ca în Oregon şi Kansas. Ar fi adus laude în cuvinte înaripate şi spirituale livezilor de duzi, unde se cresc viermii de mătase. În Pennsylvania iarna e frig, dar vara clima devine tropicală. Ar fi vorbit, sprijinindu-se pe cifre, de solul bogat în huilă, antracit, minereu de fier, petrol şi gaze naturale, şi atât de nesecat încă dă un număr de tone de oţel şi fier superior producţiei din tot restul Statelor Unite. Poate ar fi povestit vânătorile de elani, cerbi, pisici sălbatice, lupi, vulpi şi urşi care colindă marile păduri, căci era un mare amator de peripeţii cinegetice. Bineînţeles, reporterul ar fi vizitat marile oraşe, bucurându-se de o primire călduroasă din partea locuitorilor, s-ar fi oprit în cele două localităţi îngemănate dintre Alleghany şi Pittsburg, de unde trecuse Max Réal spre Richmond. Şi-ar fi petrecut o parte din timp la Harrisburg, capitala statului, care are patru poduri peste Susquehanna, şi s-ar fi plimbat prin cimitirul din Gettysburg, teatrul luptelor din 1863, unde au fost înfrânţi soldaţii confederaţi în ziua când Mississippi, după căderea fortăreţei de la Wicksburg, fu ocupat de generalul Grant. Pe cărările cimitirului ar fi întâlnit numeroşi pelerini veniţi de pretutindeni să-şi cinstească morţii care dorm sub crucile de piatră. L-ar fi interesat şi alte oraşe ca Serquton, Reading, Erie, pe lacul cu acelaşi nume, Lancaster, Altona, Wilkesbare cu o populaţie de peste 30 de mii de suflete. În fine, cronicarul Tribunei ar fi făcut desigur o excursie pe valea Leight, la muntele Ursul, înalt de 100 de stânjeni, unde trenul a ajuns prima oară în 1827. Max Réal, deşi nu-i plăceau regiunile industriale, ar fi găsit şi el multe privelişti pitoreşti pe care le-ar fi putut picta. Dar, din păcate pentru posteritate, ei n-au fost trimişi în acest frumos ţinut. La ce te puteai aştepta de la Tom Crabbe sau mai degrabă de la John Milner? Ei nu se vor duce decât la Philadelphia. De astă dată vor atrage atenţia asupra lor. Tom Crabbe va fi eroul zilei. La nevoie, antrenorul va şti cum să facă oraşul să-1 sărbătorească din plin.

În 31 mai, pe la zece seara, Tom Crabbe îşi făcu intrarea în Philadelphia, «Oraşul dragostei frăţeşti», capitala Pennsylvaniei, unde el şi antrenorul său îşi petrecură noaptea fără ca nimeni să ştie de ei.

A doua zi John Milner voia să vadă cam dincotro bate vântul. Era oare un vânt prielnic şi împrăştiase numele ilustrului boxer până la malurile Delawar-ului?… După obiceiul său, John Milner îl lăsase la hotel pe Tom Crabbe, după ce luase toate măsurile pentru mesele sale din cursul dimineţii.

Şi de data aceasta, ca la Cincinnati, el nu înscrisese numele şi profesia lor în registrul călătorilor. Milner voia mai întâi să dea o raită prin oraş. Deoarece rezultatul ultimei trageri trebuia să fie cunoscut încă din ajun, el va afla dacă populaţia era preocupată de venirea lui Tom Crabbe.

Dacă e vorba să străbaţi un oraş de categoria a treia sau a patra, cu un spaţiu restrâns, o poţi face în câteva ore. Dar acest lucru nu este posibil pentru o aglomerare urbană, care, împreună cu anexele Manaynak, Germanstown, Camden şi Gloucester, numără nu mai puţin de două sute de mii de case şi un milion o sută de mii de suflete. Aşezată de la nord-est la sud-vest, de-a lungul fluviului Delaware, Philadelphia se întinde pe o lungime de şase leghe, aproape cât Londra. Locuitorii ei stau fiecare în câte-o casă şi enormele clădiri, care ca la Chicago sau New York pot adăposti sute de oameni, sunt foarte rare. El se arată prin excelenţă un oraş «al căminului».

În realitate, această metropolă este imensă, minunată, cu aerul pur, construită geometric, cu străzi largi de o sută de picioare. Casele cu faţada din cărămizi şi marmoră sunt străjuite de copaci bătrâni din epoca marilor păduri; are grădini îngrijite, scuaruri, parcuri – din care unul dintre cele mai vaste ale Statelor Unite, Fairmount Park, cu o suprafaţă de o mie două sute de hectare, situat de-a lungul râului Schuylkill, şi-a păstrat aspectul sălbatic.

În tot cazul, în această primă zi, John Milner nu putu să viziteze decât o parte a oraşului, aşezată pe malul drept al Delawar-ului şi urcă apoi spre cartierul de vest, mergând de-a lungul râului Schuylkill, un afluent al fluviului, care curge de la nord-vest spre sud-est. De cealaltă parte a Delawar-ului se întinde New Jersey, unul din micile state ale Federaţiei, cu anexele Camden şi Gloucester, care, în lipsa podurilor, comunică cu metropola prin ferry-boat-uri.

În această zi, deci, John Milner nu putu trece prin centrul oraşului de unde pornesc principalele străzi în jurul Primăriei, vastă construcţie din marmoră albă, care a costat multe milioane. În vârful turnului, la o înălţime de aproape şase sute de picioare, urma să fie aşezată statuia lui William Penn. În timpul şederii sale la Philadelphia, John Milner nu făcu decât să zărească monumentele oraşului, căci niciodată nu-i trecuse prin gând să le viziteze. La urma urmelor nu venise să vadă Philadelphia. Nimeni nu aştepta de la el picturi sau articole de ziar. El avea misiunea să-1 conducă pe Tom Crabbe acolo unde indica ultima tragere. Dar înţelegea să facă din această călătorie o reclamă pentru Tom Crabbe în cazul când va fi obligat să-şi continue meseria, dacă nu va câştiga cele şasezeci de milioane de dolari.

La Philadelphia nu lipsesc amatorii de box, căci sunt sute de mii de lucrători în uzinele metalurgice, în atelierele de construcţii de maşini, în rafinării, în fabricile de produse chimice, în ţesătoriile de covoare şi stofe, mai mult de şase mii de ateliere de tot felul – şi mai există şi muncitorii din portul de unde se expediază cărbuni, petrol, grâne şi manufactură, şi care are o însemnătate comercială neîntrecută decât de portul New York.

John Milner băgă de seamă cu satisfacţie că târgul de vite de pe Market Street din Philadelphia, cel mai bun din toate cele cinci părţi ale lumii, nu se pregătea pentru nici o expoziţie de animale. Deci tovarăşul său nu avea, din acest punct de vedere, să se teamă de nici un fel de rival, cum se întâmplase în îngrozitorul Spring Grove din Cincinnati, unde Steagul indigo a fost nevoit să se plece în faţa maiestăţii unui porc fenomenal.

Nu-i vorbă, John Milner fu de la început liniştit în această privinţă. Ziarele din Philadelphia anunţaseră prin articole răsunătoare că statul Pennsylvania aştepta sosirea apropiată a celui de-al doilea partener, în perioada celor 15 zile dintre 31 mai şi 14 iunie. Şi agenţiile de pariuri se puseseră pe treabă. Curtierii încălziseră lumea jucătorilor în favoarea lui Tom Crabbe, arătând că era înaintea tuturor concurenţilor şi că-i erau suficiente două aruncări de zaruri favorabile, pentru a ajunge la ţintă… etc…

Şi când a doua zi Tom Crabbe fu scos la plimbare de antrenorul său pe străzile cele mai frecventate, ar fi avut toate motivele să fie mulţumit, dacă ar fi ştiut să citească! Pretutindeni, afişe enorme – ce-i drept, în felul celor despre porcul din Cincinnati – cu numele partenerului numărul doi în litere de-o şchioapă şi cu semne de exclamaţie însoţindu-1 ca o gardă de onoare, fără să mai vorbim de prospectele împărţite de către curtierii gălăgioşi ai agenţiilor!

TOM CRABBE! TOM CRABBE! TOM CRABBE!

Ilustrul Tom Crabbe, campionul Lumii Noi!

Marele favorit al meciului Hypperbone!

Tom Crabbe care i-a învins pe Fitzsimmons şi Corbet!

Tom Crabbe care îi bate pe Real, Kymbale, Titbury, Lissy Wag, Hodge Urrican şi XKZ.

Tom Crabbe e în frunte!

Tom Crabbe are numai şasesprezece căsuţe până la ţintă!

Tom Crabbe care va împlânta steagul indigo pe înălţimile din Illinois!

Tom Crabbe este în mijlocul nostru!

Trăiască! Trăiască Tom Crabbe!

E de la sine înţeles că alte agenţii, care nu-1 considerau pe cel de-al doilea partener ca favorit, răspundeau cu afişe împânzite de nu mai puţine semne de exclamaţie, opunând culorile sale pe cele ale lui XKZ, Max Réal şi Harris T. Kymbale. Din păcate, ceilalţi concurenţi, Lissy Wag, comodorul şi Hermann Titbury erau consideraţi ca scoşi din joc.

Se va înţelege deci ce sentiment de mândrie resimţea John Milner când îl plimba pe impunătorul său boxer pe străzile Philadelphiei, prin pieţele principale, prin scuaruri, prin Fairmount Park şi chiar prin târgul din Market Street. Ce revanşă faţă de dezamăgirea din Cincinnati! Ce garanţie pentru succesul final…!

Totuşi, în ziua de 7, în mijlocul acestei bucurii ameţitoare, John Milner avu o strângere de inimă provocată de următorul incident neprevăzut, gata să dezumfle balonul, pe care sta să se înalţe, cu o singură înţepătură de ac.

Un afiş colosal fusese lipit de un rival, sau poate chiar de un concurent din meciul Hypperbone:

CAVANAUGH ÎMPOTRIVA LUI CRABBE!

Cine era Cavanaugh? Binecunoscut în oraş, era un boxer renumit care cu trei luni înainte fusese învins în luptă de Tom Crabbe, fără să fi putut obţine până acum revanşa, cu toate cererile sale stăruitoare. De aceea, de vreme ce Tom Crabbe se afla în Philadelphia, pe afiş, după numele de Cavanaugh, se citeau următoarele:

PROVOCARE PENTRU CAMPIONAT!

PROVOCARE!

PROVOCARE!

Recunoaşteţi că Tom Crabbe avea altceva mai bun de făcut decât să răspundă la această provocare: el trebuia să aştepte liniştit, într-un dolce farniente, tragerea următoare. Dar Cavanaugh – sau mai degrabă cei care-1 împingeau să stea în calea campionului Lumii Noi – nu privea lucrurile cu aceiaşi ochi, nu înţelegea să-1 lase în pace.

Cine ştie dacă nu era o lovitură urzită de o agenţie rivală, o încercare de a opri înaintarea jucătorului care se afla în frunte?

John Milner ar fi trebuit să se mulţumească să dea din umeri. Adepţii lui Tom Crabbe interveniseră, dându-i sfatul să nu ţină seama de provocările acestea lansate cu un scop bine determinat.

Dar pe de o parte John Milner cunoştea superioritatea indiscutabilă de boxer a omului său faţă de Cavanaugh, şi pe de altă parte îşi făcea următoarea socoteală: la urma urmelor, dacă Tom Crabbe nu câştiga partida, dacă nu se îmbogăţea cu milioanele testamentului, dacă trebuia să continue să boxeze în faţa publicului, nu şi-ar fi pierdut reputaţia refuzând această revanşă cerută atât de făţiş…?

Noi afişe şi mai provocatoare tindeau să păteze onoarea campionului Lumii Noi. Atunci a doua zi apăru pe zidurile Philadelphiei:

RĂSPUNS LA PROVOCARE!

CRABBE ÎMPOTRIVA CAVANAUGH!

Vă închipuiţi ce zarvă!

Cum? Tom Crabbe acceptă lupta! Tom Crabbe, în fruntea «celor şapte», îşi riscă situaţia pentru o revanşă la box…?! Uita oare în ce partidă se angajase şi că erau atâţia jucători care au pariat pe el? Ei bine, da!… Dealtfel, John Milner îşi zise, pe bună dreptate, că o falcă sfărâmată sau un ochi rănit nu-1 vor împiedica pe Tom Crabbe să-şi reia călătoria şi să facă faţă în meciul Hypperbone!

Deci revanşa va avea loc şi era mai bine mai curând decât mai târziu. Dar mai surveni ceva: deoarece luptele de acest gen nu sunt îngăduite nici măcar în America, poliţia din Philadelphia le interzise celor doi eroi să se întâlnească, în caz contrar fiind pasibili de amendă şi închisoare. E adevărat că a fi deţinut în Penitentiary Western – unde condamnaţii sunt siliţi să înveţe să cânte dintr-un instrument toată ziua – şi ce concert asurzitor, în care ce se aude mai tare e acordeonul! – nu constituia o pedeapsă prea severă. Dar să fii închis însemna să nu pleci când e nevoie, să ajungi cu întârziere, aşa cum era să păţească Hermann Titbury în statul Maine…

Mai rămânea un mijloc de a te feri de intervenţia şerifului. Să te deplasezi într-o mică localitate din vecinătate, ţinând secret ziua şi ora întâlnirii şi să pui capăt, în afara Philadelphiei, marii probleme a campionatului. Aşa vor face. Încredinţară taina numai martorilor şi câtorva amatori dintre cetăţenii de frunte ai oraşului. Lucrurile se vor petrece astfel între oameni de meserie şi, când se vor înapoia, autorităţile din metropolă nu vor avea cum să se mai amestece. Veţi recunoaşte că acest lucru nu era mai puţin nesăbuit… Ce să-i faci! Când este în joc amorul propriu…

După ce căzură de acord, cum nu se mai afişară provocări, se răspândi zvonul că revanşa fusese amânată până după terminarea meciului şi toată lumea crezu că lupta nu va mai avea loc.

Totuşi, în ziua de 9, la opt dimineaţa, în micul orăşel Arondale, la o distanţă de vreo 30 de mile de Philadelphia, câţiva gentlemeni se întruniră într-o sală închiriată în ascuns pentru această ceremonie.

Fotografi şi operatori de cinema îi însoţeau, pentru a putea păstra pentru posteritate toate fazele unei lupte atât de palpitante.

Printre personaje figura Tom Crabbe, în plină formă, gata să-şi repeadă braţele formidabile spre capul adversarului său, şi Cavanaugh, ceva mai scund, dar la fel de lat în umeri, de o vigoare excepţională – doi luptători capabili să ajungă până la douăzeci, treizeci de runde, adică douăzeci, treizeci de reprize. Primul era asistat de John Milner, al doilea de antrenorul său particular. Erau înconjuraţi de amatori şi profesionişti, dornici de a judeca loviturile şi contra-loviturile acestor două maşini de patru pumni putere.

Dar de-abia îşi luară poziţia de luptă când îşi făcu apariţia şeriful din Arondale, Vincent Bruck, însoţit de pastorul Hugh Hunter, preotul metodist al parohiei, mare negustor de biblii, în acelaşi timp antiseptice şi antisceptice. Preveniţi, datorită unor indiscreţii, alergară amândoi pe arenă pentru a împiedica această întâlnire imorală şi înjositoare, unul în numele legilor din Pennsylvania, iar celălalt în numele legilor divine.

Nu era de mirare că au fost prost primiţi, atât de cei doi campioni cât şi de martorii şi spectatorii iubitori ai acestui sport şi care făcuseră pariuri considerabile.

Şeriful şi pastorul încercară să vorbească, dar nu-i ascultă nimeni. Când au vrut să-i despartă pe combatanţi, au fost împiedicaţi. Ce puteau face în faţa unor oameni spătoşi şi muşchiuloşi, destul de puternici ca să-i zvârle cu dosul palmei la douăzeci de metri depărtare?…

Cei doi intruşi erau, fără îndoială, inviolabili. Ei reprezentau autorităţile celeste şi terestre, dar le lipsea ajutorul poliţiei, care de obicei intervine ultima. În momentul când Tom Crabbe şi Cavanaugh se puneau în poziţie de atac şi apărare, Vincent Bruck strigă:

Opriţi-vă!

Băgaţi de seamă!… exclamă pastorul Hugh Hunter.

În zadar! Pumnii loviră însă în gol datorită unei retrageri dibace a celor doi adversari. Atunci avu loc o scenă uimitoare care stârni admiraţia celor prezenţi.

Nici şeriful, nici pastorul nu erau înalţi, cu grumazul puternic, ci oameni slăbuţi, de statură mijlocie. Totuşi, ceea ce le lipsea ca vigoare se compensa, cum se va vedea, prin supleţe, pricepere şi vioiciune.

Într-o clipă, Vincent Bruck şi Hugh Hunter se repeziră asupra boxerilor. John Milner, care încercase să-1 oprească în trecere pe pastor, primi o palmă grozavă care-1 aruncă la pământ pe jumătate leşinat.

După aceea, Cavanaugh încasă de la şerif un pumn în ochiul stâng, în timp ce pastorul învineţi ochiul drept al lui Tom Crabbe.

Cei doi profesionişti voiră să-i omoare pe atacanţi. Dar aceştia, ca să se ferească, săreau făcând tumbe cu agilitate de maimuţă şi reuşiră de minune să evite cele mai violente riposte.

Şi din această clipă – ceea ce nu e de mirare, având în vedere că spectatorii erau cunoscători – aplauzele, uralele şi strigătele de «hip! hip!» îi răsplătiră pe Vincent Bruck şi Hugh Hunter.

Pe scurt, metodistul se arătă foarte metodic în felul său de a lucra după toate regulile artei şi, după ce îl chiorâse pe Tom Crabbe, printr-o nouă lovitură în ochiul stâng îl orbi de-a binelea.

În fine sosiră câţiva poliţişti şi cel mai bun lucru era ca pugiliştii s-o şteargă cât mai repede, ceea ce şi făcură.

Astfel se termină această luptă memorabilă, spre cinstea şi avantajul unui şerif şi a unui pastor.

Cât despre John Milner, cu falca umflată şi ochiul vânăt, îl însoţi pe Tom Crabbe la Philadelphia, unde amândoi, închişi într-o cameră de hotel ca să-şi ascundă ruşinea, aşteptară sosirea viitoarei telegrame.