Capitolul XII.

UN FAPT SENZAŢIONAL PENTRU «TRIBUNE»

Harris T. Kymbale se afla, după cum ştim, în persoană la oficiul telegrafic din Olympia, înainte ca amiaza din 18 iunie să se fi pierdut în tainiţele trecutului. Se găsea deci la locul indicat, rupt de oboseală, istovit moraliceşte şi fiziceşte, ceea ce nu-i deloc de mirare după minunata performanţă a cicliştilor profesionişti Will Stanton şi Robert Flock. Deşi se prăbuşise pe o bancă a oficiului poştal aproape leşinat, el putu totuşi să răspundă «Prezent» când funcţionarul rosti: «O telegramă pentru Harris T. Kymbale».

Câteva minute mai târziu, după ce îşi veni în fire în urma unui puternic amestec de whisky şi gin, el putu să ia cunoştinţă de telegrama care suna astfel:

Chicago 8 şi 13’

Kymbale, Olympia, Washington.

Nouă din cinci şi patru. South Dakota, Yankton.

TORNBROCK.

Astfel, tragerea din 18 iunie se menţinuse la această dată, deşi putea fi făcută cu patruzeci şi opt de ore înainte, lui Hermann Titbury. Dar Hermann Titbury era obligat să rămână la New Orleans pentru tot timpul prevăzut de regulile jocului, şi cei doi soţi căutau să se ameţească pentru a uita situaţia în care se aflau, la preţul de două sute de dolari pe zi, plătiţi la Excelsior Hotel. Li s-a părut logic, maestrului Tornbrock şi membrilor Excentric-Clubului, să nu modifice datele tragerilor, pentru a nu micşora termenele acordate pentru deplasarea diverşilor parteneri, interpretând just intenţiile lui William J. Hypperbone.

Cronicarul şef al Tribunei nu avea de ce să se plângă de această ultimă aruncare de zaruri. El nu era obligat să revină în partea prea cunoscută a teritoriului federal, ci va străbate o regiune nouă pentru el, în drum spre South Dakota, la aproape o mie trei sute de mile departe de statul Washington.

Dealtfel, trebuie observat că Harris T. Kymbale, intrând în căsuţa 39, nu mai era întrecut decât de X. K. Z., primul, care se găsea în Minnesota, de Max Réal, al doilea, care se găsea în Pennsylvania şi de Lissy Wag, a treia, care se găsea în Virginia. El era deci al patrulea, înaintea comodorului Urrican care aştepta la Wisconsin viitoarea sa plecare. Cât despre Hermann Titbury, el mai era ţintuit în Louisiana douăzeci şi opt de zile şi Tom Crabbe se vedea condamnat să putrezească în «închisoarea» din Saint-Louis până la terminarea meciului, dacă niciunul din partenerii săi nu venea să-i ia locul.

Nu se putea spune că Harris T. Kymbale îşi recăpătă încrederea în succesul său final, fiindcă nu o pierduse niciodată, dar împreună cu partizanii săi se arătă mai avântat ca oricând. Fără îndoială, trei obstacole grele se aflau în drumul său: «labirintul» din Nebraska, prin care trecuse, «închisoarea» din Saint-Louis şi Valea Morţii. E adevărat că din aceste trei pericole unul îl mai ameninţa şi pe X. K. Z. şi două pe Lissy Wag şi Max Réal. Dealtfel, hazardul juca un rol atât de mare în meciul Hypperbone!… Singurele două punctaje de care trebuia să se teamă reporterul erau cel de doisprezece, care l-ar fi făcut să reia drumul spre Nebraska, şi cel de zece dublat, care l-ar fi trimis să-i ducă omagiile şi complimentele sale lui Tom Crabbe în «închisoarea» din Missouri.

Între timp, cu toate că dispunea de cincisprezece zile, de la 18 iunie la 2 iulie, pentru a ajunge la South Dakota, Harris T. Kymbale nu vru să piardă nici o zi. Fără să aştepte de data aceasta ca amabilul secretar al Tribunei, Bruman S. Bickorn, să-i trimită itinerarul la Olympia, el şi-1 alcătui singur în chip foarte satisfăcător.

Teritoriul din South Dakota şi North Dakota este despărţit de acel al statului Washington de două state: Idaho şi Montana. În acel timp, linia ferată Northern Pacific fusese dată în folosinţă. Traversând Wisconsin, Minnesota, North Dakota, Montana şi Idaho, ea punea Chicago şi New York-ul în legătură directă cu capitala statului Washington. Din Olympia la Fargo, situat pe frontiera de est a statului Dakota septentrional, sunt o mie trei sute de mile şi alte patru sute pentru a coborî din Fargo la Yankton, în sudul Dakotei meridionale – adică în total o mie şapte sute de mile.

În mod obişnuit, trenurile americane parcurg, şi nu rareori, o mie de mile în treizeci şi două de ore şi unele din ele au străbătut această distanţă chiar în douăzeci şi patru de ore. Dar trebuia ţinut seama de trecerea peste Munţii Stâncoşi şi avură în vedere posibilitatea unor mari întârzieri. Dealtfel, Harris T. Kymbale va avea timp să se odihnească la Yankton, în aşteptarea tragerii din 2 iulie. Prin urmare, hotărârea să părăsească Olympia chiar a doua zi dimineaţa era foarte înţeleaptă.

Patru sute de mile despart capitala Washington-ului de primele dealuri ale Munţilor Stâncoşi, apoi două sute cincizeci din vestul în estul masivului, ceea ce se cheamă că sunt aproape şase sute de mile între Olympia şi Helena, capitala statului Montana. Această parte septentrională a Statelor Unite până la Chicago era deservită de Northern Pacific, aproape paralel cu linia Grand Trunk, la şase grade mai la nord. Reporterul, având timp cincisprezece zile pentru a ajunge la South Dakota, va sosi la Yankton cu mult înaintea telegramei care, nu se îndoia, îi va asigura un loc favorabil. În orice caz, linia Northern Pacific ar avea avantajul să-1 ducă prin Idaho, Montana şi North Dakota şi să-i prilejuiască articole interesante pentru Tribune, spre mulţumirea cititorilor săi. La ieşirea din Olympia, după ce urcă spre Tacoma în nord-est, trenul coborî din nou, străbătând lanţul Cascade Mountains prin Hotspring, Clealum, Ellensburg, Toppenish şi Pace-Pasco, unde trecu Columbia River.

Harris T. Kymbale stătea mai mult pe platforma vagonului său şi privea acest ţinut minunat, al cărui aspect se schimba la fiecare stâlp de telegraf, cum s-ar spune, traversând prăpăstii adânci unde fierb şuvoaiele munţilor Cascade. Ochii săi nu fură mai puţin uimiţi când trenul, lăsând la nord muntele Stuart, trecu peste râul Columbia care se întinde de la nord la sud până la cotul pe care-1 face pentru a se vărsa în Pacific, formând astfel frontiera meridională a statului Washington.

Marele râu este puţin navigabil în această parte a cursului său din cauza numeroaselor vârtejuri, ca acelea din Buckland, Gualquil, Islands şi Priest. Mai departe, locomotiva străbătu marele deşert columbian, lipsit de ape, între Salt Lake şi Silkatwa Lake şi brăzdat încă de drumurile de căruţe. Aceste drumuri au fost folosite fără oprelişti de indienii Nas Găurit, şi Pujallups – acum strânşi în câteva rezervaţii.

Statul Idaho, care aparţine bazinului Columbia, mărginindu-se la nord cu Canada, este încă bogat în păduri şi păşuni, cum era şi altădată, înainte de exploatarea zăcămintelor aurifere. Capitala sa, Boise City, aşezată pe râul cu acelaşi nume, este un oraş de două mii trei sute de suflete şi metropola sa Idaho City, aşezată pe un afluent al râului Snake, domină partea meridională a acestui teritoriu. Aici chinezii reprezintă un procent foarte mare al populaţiei, de asemenea şi mormonii, cărora li se refuză dreptul de alegători dacă nu jură că au renunţat la bigamie şi poligamie.

Dincolo de Idaho, în Montana, de-a lungul acestei regiuni fără pereche a Munţilor Stâncoşi, Harris T. Kymbale fu uimit de noile privelişti, deşi ochii săi ar fi trebuit să fie blazaţi de atâtea frumuseţi naturale ale lanţurilor de munţi din New Mexico şi Washington, între viroagele şi trecătorile acestui teritoriu, căruia meridianele şi paralelele îi servesc de frontieră geodezică, curg spre nord mii de pâraie, şuvoaie şi râuri, scăldând vastele păşuni bune pentru creşterea vitelor. Împreună cu zăcămintele miniere, ele alcătuiesc cea mai însemnată bogăţie, căci clima este prea aspră pentru culturi de cereale, în afara masivului de munţi, acest stat are un număr de oraşe principale, deservite de Northern Pacific: Missoula, Helena, Butte, toate situate într-o regiune minieră unde se găseşte aur, argint şi cupru.

După ce trece de Charles-Forke River, de piscurile înalte Wiessner şi Stevens, apoi de Eagle Peaks care le domină, trenul coboară din nou spre Helena, capitala statului Idaho.

În această regiune muntoasă trebuia desigur să ai geniul îndrăzneţ al americanilor pentru a fi construit o cale ferată. Solul este sterp, accidentat în partea de nord a teritoriului, având cu totul altă înfăţişare decât acolo unde a fost construită linia Union Pacific, la patru sute de mile mai la sud. De aceea, Harris T. Kymbale, după ce străbătuse drumul de la Omaha la Sacramento pe cea de-a doua linie, socoti, comparându-le, că prima e mai avantajoasă.

Din păcate, timpul se-nrăutăţi şi cerul se acoperi de nori ameninţători, în ultimele douăzeci şi patru de ore atmosfera era din ce în ce mai încărcată. Nori grei de furtună se ridicau la orizont şi Harris T. Kymbale putu să ia parte la unul din acele teribile uragane, atât de impresionante în asemenea ţinuturi muntoase.

Furtuna nu întârzie să ia proporţii înfricoşătoare – un «blizzard», adică un vânt puternic însoţit de ploaie şi zăpadă, îi ţintuia pe locuitori în casele lor. Călătorii erau neliniştiţi cu toate că trenurile în mers sunt de obicei mai puţin primejdioase, căci apa găseşte o scurgere uşoară printre şine. Totuşi, desele fulgere, din secundă în secundă, bubuiturile teribile ale tunetului, repetate de ecou într-un vuiet nesfârşit, trăsnetele lovind stânci şi arbori de-a lungul drumului, blocuri de piatră desprinse, rostogolindu-se în avalanşe formidabile, animalele speriate – bivoli, căprioare, antilope, urşi negri – fugind în toate părţile, toate acestea erau un spectacol de neînchipuit pentru călătorii care putură să-1 vadă în după-amiaza zilei de 20. Reporterul Tribunei avu atunci prilejul să trimită ziarului său o observaţie din cele mai neaşteptate, dar în acelaşi timp şi o curioasă descoperire care să rămână în istoria zoologică a Munţilor Stâncoşi.

Pe la cinci, trenul urca o pantă foarte abruptă, în timp ce furtuna era în plină dezlănţuire. Harris T. Kymbale rămăsese pe platformă pe când însoţitorii săi nu se mişcau de pe locurile lor din vagon. În acest moment el zări un urs superb, un grizzly enorm cu blană neagră, înnebunit de lupta dintre stihiile naturii care nelinişteşte atât de mult animalele. El mergea în două labe de-a lungul căii ferate. Dar iată că ursul, orbit de un fulger violent, ridică laba dreaptă, o duce la frunte şi îşi face repede semnul crucii.

Un urs care face semnul crucii!… exclamă Harris T. Kymbale. Nu e cu putinţă… N-am văzut bine…!

Nu, văzuse bine şi în mijlocul fulgerelor orbitoare ursul îşi făcu semnul crucii de mai multe ori, arătându-se înspăimântat.

Apoi trenul, ajuns în vârful defileului, îşi mări viteza şi lăsă ursul în urmă.

Imediat, reporterul scrise această notă în carnetul său:

Grizzly, o nouă specie de plantigrad. Face semnul crucii pe timp de furtuna. A fi numit pentru fauna Stâncoşilor «Ursus christianus».

Şi această notă figură în scrisoarea expediată din Helena a doua zi către redacţia Tribunei.

Depăşind staţiile Missoula, Bonita, Drummond, Garrison, locomotiva, după ce străbătu un tunel lung al masivului, aflat sub defileul Mullan, se opri la peronul gării din Helena în dimineaţa zilei de 21.

Acest oraş, aşezat la o altitudine de o mie de stânjeni pe versantul oriental al Munţilor Stâncoşi, pe marginea unui torent care se varsă în fluviul Missouri, formează un depozit vast pentru produsele miniere ale regiunii şi numără patrusprezece până la cincisprezece mii de locuitori. Trenul Northern Pacificului nu se opri aici decât câteva ore. Apoi coborî spre câmpiile brăzdate de cursul fluviului Yellowstone şi al numeroşilor săi afluenţi.

Regiunea fusese locuită altădată de triburile Capete-turtite, Pântece-mari, Picioare-negre, Corbi, Cheyenne, Modoc şi Assiniboine, izgonite în diverse rezervaţii a căror vecinătate e chiar şi ea nedorită de unii albi.

După ce trenul se îndreptă spre sud-est prin Loquart şi Bozeman, el întâlni fluviul Yellowstone la Livingstone, apoi diverse staţii: Lauri, de unde se bifurcă o linie spre Parc National, Howard, Miles City, apoi trecu din Montana în North Dakota şi pe la Beach, situat pe al şaptezeci şi patrulea grad de longitudine.

Northern Pacific deserveşte Dakota de Nord, mergând prin vastele câmpii puţin mai înalte din apropierea Heart Buttes-ului, după Fort Lincoln. În fine, el trece în statul Missouri la Edwinton, capitala, căreia populaţia germană îi spune mai bucuros Bismarck. Oraşul nu-i mai puţin izolat ca purtătorul acestui nume, detestat în singurătatea sa din Friedrichsruhe.

Harris T. Kymbale ar fi putut să ia la staţia Jamestown un tren care cobora direct la Yankton. Dar, împins de imaginaţia sa, el se îndreptă spre Valley City, Oriska, Cassilton, până la Fargo, unde ajunse în dimineaţa zilei de 23, pe frontiera occidentală a statului Minnesota.

Aici, aproape de graniţa acestui stat, se găsea atunci, după aruncarea de zaruri din 10, fantasticul X. K. Z. aşteptând la Saint-Paul, capitala, ca tragerea din 24 să-1 trimită… La ce căsuţă?… Fără îndoială foarte aproape de ţintă, dacă nu chiar drept acolo – ceea ce-1 făcea furios pe cronicarul Tribunei, cu toată încrederea pe care o avea în sine.

Dakota, despărţit de Minnesota în 1861, este împărţit în două cadrilatere aproape egale, unul la sudul celuilalt. Acest teritoriu la mare altitudine, puţin muntos, se deosebeşte de vecinul său din vest. Populaţia albă s-a aşezat de preferinţă în partea sud-orientală pentru a cultiva tutunul, porumbul, ovăzul şi legumele pe un pământ excelent, nordul fiind plin de lacuri şi iazuri numeroase. Fluviul Missouri îl străbate oblic până dincolo de Yankton, de unde coboară spre Omaha, în timp ce Râul Roşu îl separă la est de statul Minnesota.

Calea ferată care pleacă din Fargo urmează în parte cursul acestui fluviu, pentru a putea trece prin Yankton, vechea capitală a statului South Dakota, înlocuită de Pierre City, cu o aşezare centrală mai potrivită pentru planul administrativ al Confederaţiei.

Harris T. Kymbale petrecu la Fargo toată ziua de 23, fără să-şi dezvăluie prezenţa. Poate făcându-şi gustul de turist ar fi vizitat cele câteva orăşele situate pe malul stâng al Râului Roşu şi pe cele din faţa lor, aşezate pe malul drept, dacă o întâmplare neaşteptată nu l-ar fi împins să-şi schimbe intenţiile.

Pe când se plimba după-amiaza în împrejurimile micului oraş, fu oprit de un individ, probabil american, de vreo cincizeci de ani, de statură mijlocie, cu nasul ca un sfredel şi ochii mici ce clipeau tot timpul – având în totul un aer destul de nesuferit.

Domnule, zise acest om, dacă nu mă înşel, v-am văzut azi-dimineaţă coborând din trenul Northern Pacificului.

Într-adevăr, domnule, răspunse Harris T. Kymbale.

Mă numesc Horgarth, urmă individul, Len Horgarth, Len William Horgarth…

Ei bine, domnule Len William Horgarth, ce doriţi de la mine…?

Probabil plecaţi la Yankton? întrebă personajul în chestiune.

Exact… la Yankton…

Atunci permiteţi-mi să vă ofer serviciile mele…

Serviciile dumneavoastră… Pentru ce…?

O simplă întrebare, înainte de toate, domnule… Aţi venit singur…?

Singur… răspunse Harris T. Kymbale, destul de mirat… Da… singur!

Doamna nu v-a însoţit…?

Doamna?

Fie. O să ne lipsim de ea. Nu-i neapărat nevoie de prezenţa ei ca să divorţezi…

Dar, ca să divorţezi, trebuie să fii căsătorit… şi, credeţi-mă, eu nu sunt!

Nu sunteţi căsătorit şi mergeţi la Yankton?… exclamă Len Horgarth, care păru uimit la culme.

Asta-i! Dar cine sunteţi dumneavoastră, domnule Horgarth…?

Sunt vânător de divorţuri şi martor în ele.

Atunci, regret, răspunse Harris T. Kymbale, dar nu am nevoie de serviciile dumneavoastră.

În definitiv, reporterul nu putea fi prea mirat de propunerile onorabilului Len William Horgarth. Dacă în Illinois divorţurile sunt curente, dacă se poate striga călătorilor: «Chicago, zece minute oprire, timp suficient pentru a divorţa», trebuie totuşi ca acest act să fie însoţit de anumite garanţii. Dar în South Dakota lucrurile se petrec cu totul altfel. Este prin excelenţă ţara divorţurilor şi e suficient ca un martor să declare că te-ai stabilit aici de şase luni, ca să beneficiezi de toate avantajele.

Ca urmare, meseria de vânător de divorţuri şi martor la dispoziţia oamenilor legii. El recrutează clientul, depune mărturie în favoarea sa, îi găseşte un înlocuitor – dacă nu vrea să vină în persoană şi preferă să acţioneze prin procură – în fine, îi oferă toate înlesnirile imaginabile. Recordul acestei destrămări matrimoniale aparţine târgului Sioux Falls, mai mult chiar decât oraşului Yankton.

Ei bine, domnule, adăugă foarte politicos domnul Horgarth, regret foarte mult că nu sunteţi căsătorit…

Şi eu, răspunse Harris T. Kymbale, pentru că aş fi avut o ocazie atât de frumoasă să desfac căsătoria!

Dar pentru că vă duceţi la Yankton, încercaţi să ajungeţi Maine, înainte de ora trei, pentru a fi de faţă la marele miting care se va ţine.

Un miting… cu privire la ce?

E vorba să se ceară ca termenul de stabilire a domiciliului să fie redus la trei luni ca în statul Oklahoma, care ne face o concurenţă supărătoare. Acest miting trebuie să fie prezidat de onorabilul domn Heldreth…

Nu mai spuneţi, domnule Horgarth! Şi cine este acest domn Heldreth…?

Un respectabil comerciant… care a divorţat până acum de şaptesprezece ori… şi se zice că are de gând să continue…

Domnule Horgarth, nu voi întârzia şi voi fi la timp la Yankton.

Vă las, deci, domnule, punându-mă la dispoziţia dumneavoastră dacă în viitor… veţi avea nevoie de mine.

În regulă, domnule Horgarth, răspunse Harris T. Kymbale. Şi se despărţi de acest preacinstit martor, dublat de un vânător care lucra pentru avocaţii din Dakota.

Rămânea de văzut dacă la Yankton mitingul prezidat de onorabilul domn Heldreth va obţine preţioasele înlesniri de care se bucura statul Oklahoma. În fine, a doua zi, în 24, la şase dimineaţa, cronicarul şef al Tribunei se urcă în trenul care pleca spre South Dakota.

Acolo există o foarte complicată reţea de căi ferate de la un stat la altul. Dar cum nu sunt decât două sute cincizeci de mile între Fargo şi Yankton, Harris T. Kymbale era sigur că va ajunge în oraş înainte de ora de deschidere a mitingului.

Din fericire, construirea ultimei porţiuni de cale ferată între staţia Medary şi Sioux Falls City se terminase şi ea trebuia să fie dată în folosinţă în această zi. Astfel, Harris T. Kymbale nu va fi nevoit să facă această parte a drumului în trăsură sau călare, aşa cum fusese obligat să călătorească la timpul său între New Mexico şi California.

El trecu deci graniţa convenţională care despărţea cele două Dakote, dar la ora unsprezece trenul se opri aproape de micul orăşel Medary de pe malul râului Big Sioux, unde văzu coborând toţi călătorii. Adresându-se atunci unui feroviar de serviciu, întrebă:

Trenul opreşte aici?

Chiar aici, răspunse feroviarul.

Deci nu se inaugurează azi porţiunea de cale ferată între Medary şi Sioux Falls City?

Nu, domnule.

Şi atunci, când…?

Maine.

Acest lucru îl cam necăji pe Harris T. Kymbale: cele două staţii erau la distanţă de vreo şasezeci de mile una de alta şi, plecând cu trăsura, ar fi ajuns prea târziu pentru a lua parte la mitingul onorabilului domn Heldreth.

Dar iată că observă în gara Medary un tren gata să pornească în direcţia Yankton.

Şi trenul acesta?… întrebă el.

Ah, acest tren… răspunse feroviarul pe un ton cam ciudat.

Nu pleacă…?

Da… la 12 şi treisprezece minute.

Spre Yankton…?

Oh, Yankton! rosti feroviarul clătinând din cap.

În acest moment, chemat de şeful gării, omul nu putu să dea până la capăt informaţiile pe care i le cerea Harris T. Kymbale. În plus, trenul nu părea a fi de călători şi nu era format decât din două vagoane de bagaje şi o locomotivă sub presiune.

«Pe legea mea, îşi spuse Kymbale, iată ce-mi trebuie, de vreme ce nu se inaugurează secţiunea decât Maine. Şi ce dacă-i un tren de marfă, bine că merge de la Medary la Sioux Falls City… Dacă pot să mă strecor fără să fiu văzut într-unul din aceste vagoane, voi lămuri situaţia la coborâre…»

Şi încrezătorul reporter nu se îndoi că vor fi primite cu amabilitate explicaţiile date de unul din celebrii parteneri ai meciului Hypperbone, când îşi va dezvălui numele şi funcţia, plătind totodată şi preţul acestei călătorii nereglementare.

Proiectul lui Harris T. Kymbale se realiză mai uşor prin faptul că în acel moment gara din Medary era goală, căci toţi călătorii se grăbiseră s-o părăsească. Nici un feroviar nu se mai afla pe peron. Singuri numai mecanicul şi conducătorul trenului erau ocupaţi să umple cazanul locomotivei cu lopeţi mari de cărbuni.

Fără să-1 vadă nimeni, Harris T. Kymbale putu deci să pătrundă în vagon, aşteptând plecarea trenului.

La 12 şi treisprezece minute, trenul se puse în mişcare cu o smucitură neobişnuită.

După zece minute, viteza lui începu să crească şi deveni apoi excesivă. Lucru curios, când trenul trecea pe dinaintea staţiilor, mecanicul nu fluiera. Harris T. Kymbale, ridicându-se, privea printr-o ferestruică zăbrelită din partea din faţă a vagonului.

Nimeni nu se vedea pe locomotiva care scotea trâmbe de fum şi de aburi, nici conducător, nici mecanic.

«Ce înseamnă toate astea?… se întrebă Harris T. Kymbale. Să fi căzut amândoi… sau blestemata asta de locomotivă a scăpat singură din gară ca un cal din grajd»… Deodată el scoase un strigăt de groază.

Pe aceeaşi linie, la un sfert de milă depărtare, se ivi un alt tren care venea în sens invers, având şi el o viteză vertiginoasă.

Câteva minute după aceea se produse o ciocnire groaznică. Cele două locomotive se izbiră cu o violenţă de nedescris, fărâmând vagoanele ce intrară unul în altul. Apoi, după o explozie formidabilă, rămăşiţele celor două cazane zburară în aer.

Şi deodată, la bubuitul exploziei se adăugară uralele şi «hip-hip»-urile miilor de persoane aflate pe ambele părţi ale căii ferate, la o depărtare suficient de mare pentru a fi la adăpost de formidabila ciocnire.

Erau nişte originali care-şi oferiseră acest spectacol senzaţional al ciocnirii a două trenuri în plină viteză, organizat pe cheltuiala lor – spectacol mai american ca oricare.

Astfel fu inaugurată porţiunea de cale ferată între Medary şi Sioux Falls City, paradisul divorţurilor americane.