VI.

A doua zi, Kin-Fo, al cărui dispreţ pentru lucrurile lumeşti nu se dezminţea nici măcar o clipă, plecă singur de acasă. Fără grabă, coborî pe malul drept al pârâului. Ajuns la podul de lemn, care face legătura dintre concesiunea engleză şi cea americană, traversă râul şi se îndreptă către o casă arătoasă, construită între biserica misionarilor şi Consulatul Statelor Unite.

Pe frontispiciul acestei case se găsea o placă mare din aramă pe care se vedea această inscripţie, cu litere tumulare:

CENTENARUL.

Kin-Fo împinse uşa, ce avea o acoperitoare capitonată, şi ajunse într-un birou împărţit în două compartimente printr-o simplă balustradă situată la înălţimea cotului. Câteva dosare, cărţi cu fermoare de nichel, un seif, două sau trei mese la care munceau angajaţii agenţiei, un birou sofisticat, rezervat onorabilului William J. Bidulph, iată mobilierul camerei respective, ce părea să fie dintr-o casă de pe Broadway şi nu dintr-o locuinţă aflată pe malul Wusungului.

William J. Bidulph era agentul principal, în China, al companiei de asigurări împotriva incendiilor şi de viaţă, al cărei sediu social se afla la Chicago. Centenarul – un nume frumos, ce trebuia să atragă mulţi clienţi – binecunoscut în Statele Unite, poseda sucursale şi reprezentanţe în toate colţurile lumii. Făcea afaceri bune şi pe scară mare, mulţumită statutului său, foarte generos şi foarte liberal, care permitea asigurarea împotriva oricărui fel de risc.

Iată că şi celeştii începeau să urmeze acest curent modern ce umplea seifurile companiilor de asigurări. Multe case din Imperiul Mijlociu erau asigurate împotriva incendiului, iar de pe contractele de asigurări de viaţă, cu multiple combinaţii, nu lipseau semnăturile chinezilor.

Sigla Centenarului se distingea deja pe frontonul porţilor din Shang-Hai şi, între acestea, se aflau şi pilaştrii yamenului lui Kin-Fo.

Deci elevul lui Wang nu avea intenţia să se asigure împotriva incendiului şi nu de aceea îl vizita pe William J. Bidulph.

— Domnul Bidulph? întrebă el, intrând în birou.

William J. Bidulph se afla acolo, „în persoană”, ca un fotograf care face pozele de unul singur, fiind întotdeauna la dispoziţia publicului. Era un bărbat de cincizeci de ani, îmbrăcat în costum negru, cu cravată albă, cu barbă, fără mustăţi, ca americanii.

— Cu cine am plăcerea de a discuta? întrebă el.

— Mă numesc Kin-Fo, sunt din Shang-Hai.

— Domnul Kin-Fo! Unul dintre clienţii noştri! Poliţa cu numărul douăzeci şi şapte de mii două sute…

— Chiar el.

— Sunt foarte mulţumit că apelaţi la serviciile noastre!

— Aş dori să vorbesc cu dumneavoastră între patru ochi.

Conversaţia dintre cele două personaje urma să se desfăşoare cu uşurinţă, căci William J. Bidulph vorbea chineza la fel de bine precum Kin-Fo stăpânea engleza.

Clientul cel bogat fu introdus, cu grija cuvenită stării sale materiale, într-un cabinet tapisat, prevăzut cu uşi duble, unde s-ar fi putut complota şi răsturnarea dinastiei Tsing, fără teama de a fi auzit nici de cele mai fine timpane din Imperiul Celest.

— Domnule, zise Kin-Fo, de îndată ce se aşeză într-un balansoar, în faţa şemineului încălzit cu gaz, aş vrea să tratez cu compania dumneavoastră şi să mi se asigure, în caz de deces, o sumă de bani despre care vom vorbi în continuare.

— Foarte simplu, domnule, răspunse William J. Bidulph. Două semnături, a dumneavoastră şi a mea, în partea de jos a unei poliţe şi asigurarea s-a făcut, după câteva formalităţi preliminare. Dar, domnule… pot să vă întreb… doriţi să muriţi la o vârstă foarte înaintată, lucru firesc, de altfel?

— De ce? întrebă Kin-Fo. De obicei, asigurarea de viaţă indică la asigurat teama de o moarte prea apropiată…

— Vai, domnule! răspunse William J. Bidulph cu mare seriozitate, teama aceasta nu se manifestă niciodată la clienţii noştri. Nu arată asta chiar numele firmei? A te asigura la noi înseamnă a ţi se garanta o viaţă lungă! Mă iertaţi, dar la noi sunt rari cei care nu trăiesc până la o sută de ani… Foarte rari… Foarte, foarte rari… In interesul lor, trebuie să-i facem să trăiască! De aceea, afacerile ne merg foarte bine. De aceea, vă previn, domnule, că asigurându-vă la Centenarul, sunteţi aproape sigur că veţi ajunge la o sută de ani…

— Aha! făcu liniştit Kin-Fo, privindu-1 cu răceală pe William J. Bidulph. Agentul principal, serios ca un preot, nu avea chef de glume.

— Oricum ar fi, reluă Kin-Fo, vreau să mă asigur pentru două sute de mii de dolari.

— Noi spunem un capital de două sute de mii de dolari, răspunse William J. Bidulph.

Şi scrise pe un carneţel suma respectivă, care, deşi importantă, nu-1 făcuse nici măcar să se încrunte.

— Ştiţi, adăugă el, că asigurarea îşi pierde efectul, şi că primele plătite, indiferent de numărul lor, rămân ale companiei, dacă persoana asigurată îşi pierde viaţa din cauza beneficiarului contractului?

— Cunosc asta.

— Şi împotriva căror riscuri doriţi să vă asiguraţi, dragul meu domn?

— A tuturor.

— Riscurile ce pot apărea în călătoriile pe mare şi pe uscat, dar şi în sejururile în afara graniţelor Imperiului Celest.

— E bine.

— Şi împotriva riscurilor de condamnare judiciară?

— Da.

— A riscurilor de duel?

— Da.

— A riscurilor de serviciu militar?

— Da.

— Ştiţi că primele de plătit vor fi foarte mari?

— Voi plăti cât se va cere.

— Fie!

— Dar, adăugă Kin-Fo, mai există un risc foarte important, de care nu vorbiţi.

— Care?

— Cel de sinucidere. Credeam că statutul firmei autorizează şi asigurarea împotriva sinuciderii.

— Sigur că da, domnule, sigur că da, răspunse William J. Bidulph, frecân-du-şi mâinile. Aşa ceva reprezintă pentru noi o sursă de mari câştiguri, înţelegeţi, clienţii noştri sunt, de obicei, oameni ce ţin la vieţile lor, iar cei ce se asigură împotriva sinuciderii, nu se omoară niciodată.

— Nu contează, răspunse Kin-Fo. Din motive personale, vreau să mă asigur şi împotriva acestui risc.

— Cum doriţi, dar prima va fi considerabilă.

— Vă repet că voi plăti cât va trebui.

— Am înţeles. Să rezumăm: riscuri pe mare, de călătorie, de sinucidere, zise William J. Bidulph continuând să-şi noteze în carnet.

— În aceste condiţii, ce primă voi plăti? întrebă Kin-Fo.

— Dragul meu domn, răspunse agentul principal, primele noastre sunt stabilite cu precizie matematică, ceea ce face cinste companiei. Nu mai sunt atât de mici, ca altă dată, când se calculau după tabelele lui Duvillars… Aţi auzit de Duvillars?

— Nu.

— Un remarcabil statistician, dar deja învechit… Atât de învechit că nici nu mai trăieşte. In epoca în care stabilea faimoasele sale tabele, ce servesc încă la calcularea primelor în multe companii europene, foarte înapoiate de altfel, media vieţii era inferioară celei din prezent, graţie progresului obţinut în toate domeniile. Ne bazăm deci pe o durată a vieţii în medie mai mare, în consecinţă favorabilă asiguratului, care plăteşte mai puţin şi trăieşte mai mult…

— Cât va fi o primă? reluă Kin-Fo, dornic să oprească vorbăria agentului, ce nu scăpa nici o ocazie să facă publicitate companiei de asigurări.

— Domnule, răspunse William J. Bidulph, pot să vă întreb câţi ani aveţi?

— Treizeci şi unu.

— Ei bine, la treizeci şi unu de ani, dacă nu era vorba decât de asigurarea împotriva riscurilor obişnuite, aţi fi plătit 2,83 la sută. Dar, la Centenarul, doar 2,7 la sută, ceea ce anual, la un capital de două sute de mii, înseamnă cinci mii patru sute de dolari.

— Şi în condiţiile solicitate de mine? întrebă Kin-Fo.

— Incluzând toate riscurile, cu sinucidere cu tot?

— Mai ales sinuciderea.

— Domnule, răspunse cu amabilitate William J. Bidulph, după ce consultă un tabel imprimat pe ultima pagină a carnetului său, nu putem să vă luăm pentru asta mai puţin de douăzeci şi cinci la sută.

— Adică…?'

— Cincizeci de mii de dolari.

— Şi cum trebuie plătită prima?

— Anual sau în rate lunare, după cum doreşte asiguratul.

— Cât ar însemna pentru primele două luni?

— Opt mii trei sute treizeci şi doi de dolari care, dacă ar fi vărsaţi azi, 30 aprilie, dragul meu domn, v-ar acoperi poliţa până pe 30 iunie al acestui an.

— Domnule, spuse Kin-Fo, aceste condiţii îmi convin. Iată prima pe cele două luni.

Şi puse pe masă un teanc gros de bancnote, pe care îl scosese din buzunar.

— Bine, domnule, foarte bine! răspunse William J. Bidulph. Dar, înainte de a semna poliţa, mai este o formalitate de îndeplinit.

— Care?

— Trebuie să vă vadă medicul companiei.

— Pentru ce?

— Ca să constate dacă sunteţi sănătos. Dacă nu aveţi nici o boală ascunsă, de natură a vă scurta viaţa, dacă ne daţi garanţii de existenţă îndelungată.

— La ce bun? Doar m-am asigurat împotriva duelului şi a sinuciderii, atrase atenţia Kin-Fo.

— Dragul meu domn, răspunse zâmbind William J. Bidulph, o maladie care v-ar ucide peste câteva luni ne-ar costa pur şi simplu două sute de mii de dolari.

— Presupun că şi sinuciderea mea v-ar costa la fel.

— Dragă domnule, răspunse mieros agentul principal, luând mâna lui Kin-Fo şi mângâind-o uşor, am avut deja onoarea să vă spun că mulţi dintre clienţii noştri se asigură împotriva sinuciderii, dar nu se omoară niciodată. De altfel, nu ne este interzis să-i supraveghem. Dar, cu cea mai mare discreţie.

— Aşa? zise Kin-Fo.

— Adaug, ca o remarcă personală, că, dintre toţi clienţii Centenarului, tocmai aceştia îi plătesc cel mai mult timp prima datorată. între noi fie vorba, de ce ar vrea bogatul domn Kin-Fo să se sinucidă?

— Şi de ce s-ar asigura bogatul domn Kin-Fo?

— Vai! răspunse William J. Bidulph. Ca să aibă certitudinea că va trăi până la adânci bătrâneţi, în calitatea lui de client al Centenarului.

Nu mai avea rost să discute cu agentul principal al celebrei companii. Prea era sigur de ceea ce spunea!

— Acum, mai zise acesta, în folosul cui se va face această asigurare de două sute de mii de dolari? Cine va fi beneficiarul acestui contract?

— Vor exista doi beneficiari, răspunse Kin-Fo.

— Cu părţi egale?

— Nu, cu părţi inegale. Unul va primi cincizeci de mii de dolari, celălalt o sută cincizeci de mii.

— Pentru cincizeci de mii de dolari trecem pe…

— Wang.

— Wang, filosoful?

— Chiar el.

— Şi pentru o sută cincizeci de mii?

— Pe doamna Le-U, din Peking.

— Din Peking, repetă William J. Bidulph, terminând de scris numele beneficiarilor. Ce vârstă are doamna Le-U? întrebă el.

— Douăzeci şi unu de ani, răspunse Kin-Fo.

— Vai! zise agentul, iată o tânără doamnă ce va fi foarte bătrână când va încasa suma din poliţa de asigurare!

— Şi de ce, vă rog?

— Pentru că veţi trăi peste o sută de ani, dragul meu domn. Cât despre filosoful Wang…

— Cincizeci şi cinci de ani.

— Ei bine, acest domn amabil nu va pune mâna pe bani, asta e sigur!

— Rămâne de văzut, domnule.

— Domnule, răspunse William J. Bidulph, dacă aş fi avut cincizeci şi cinci de ani şi aş fi fost moştenitorul unei persoane de treizeci şi unu, care trebuie să moară centenar, nici n-aş fi contat pe moştenirea mea.

— Servitorul dumneavoastră, domnule, zise Kin-Fo, îndreptându-se către uşa cabinetului.

— Iar eu al dumneavoastră, răspunse onorabilul William J. Bidulph, ce se înclină în faţa noului client al Centenarului.

A doua zi, medicul companiei îi făcea lui Kin-Fo vizita regulamentară. „Trup de fier, muşchi de oţel, plămâni sănătoşi” scria în raport. Nimic nu se opunea ca firma să lucreze cu un asigurat într-o situaţie atât de bună. Aşa că poliţa fu semnată, de Kin-Fo pe de o parte, în folosul tinerei văduve şi a filosofului Wang, iar de cealaltă de către William J. Bidulph, reprezentantul companiei.

Nici Le-U, nici Wang, în afara unor circumstanţe cu totul deosebite, nu trebuiau să afle ceea ce tocmai făcuse Kin-Fo pentru ei, înainte de ziua în care Centenarulle va vărsa acel capital, ultimă generozitate a ex-milionarului.