VIII.

Filosoful nu se culcase încă. întins pe un divan, citea ultimul număr al Gazetei Pekingului. Când se încrunta, însemna, cu siguranţă, că citea vreun compliment adresat dinastiei Tsing.

Kin-Fo deschise uşa, intră în cameră, se aşeză pe un fotoliu şi, fără vreo introducere, începu:

— Wang, vreau să-ţi cer ceva.

— Orice! răspunse filosoful, lăsând deoparte ziarul. Vorbeşte, vorbeşte, fiul meu, nu te teme şi orice ar fi, voi face pentru tine!

— Ceea ce-ţi cer, spuse Kin-Fo, este un serviciu pe care un prieten îl poate face o singură dată. După asta, Wang, te voi scuti de alte nouă sute nouăzeci şi nouă şi trebuie să ştii că nici măcar nu-ţi voi mulţumi pentru ajutorul dat.

— Nici cel mai abil om în explicarea lucrurilor inexplicabile tot nu te-ar înţelege. Despre ce e vorba?

— Wang, îi zise Kin-Fo, sunt ruinat!

— Aha! făcu filosoful, cu tonul unui om ce primea mai curând o veste bună decât una rea.

— Scrisoarea pe care am găsit-o aici la întoarcerea noastră de la Canton, reluă Kin-Fo, mă informa că Banca Centrală Californiană este falimentară. în afară de acest yamen şi de vreo mie de dolari, care îmi permit să mai trăiesc încă o lună sau două, nu mi-a mai rămas nimic.

— Deci, întrebă Wang, după ce se uită atent la elevul său, nu-mi mai vorbeşte bogatul Kin-Fo?

— Nu, ci săracul Kin-Fo, pe care sărăcia, de altfel, nici nu-1 sperie.

— Ai răspuns bine, fiul meu, spuse filosoful, ridicându-se. Deci nu mi-am pierdut vremea degeaba învăţându-te să fii înţelept. Până acum doar ai vegetat fără să simţi ceva, fără pasiune, fără luptă. Dar acum vei trăi! Viitorul s-a schimbat! Ce contează! Confiicius a spus, iar după el Talmudul evreilor, că nenorocirile sunt mai uşor de îndurat când nu te temi de ele. Acum ne vom câştiga singuri orezul zilnic. După cum aflăm din Nun-Sum: în viaţă ai urcuşuri şi cobo-râşuri. Roata norocului se învârteşte neîncetat, iar vântul primăverii este schimbător. Bogat sau sărac, să ştii să-ţi faci datoria. Mergem?

Şi Wang, ca un filosof practic, se pregătea să plece din acea locuinţă somptuoasă.

Kin-Fo îl opri.

— Am zis, repetă el, că sărăcia nu mă sperie, dai* adaug că nici nu vreau s-o cunosc!

— Aha! făcu Wang. Deci tu vrei să…

— Mor.

— Să mori! repetă liniştit filosoful. Dar cel hotărât să termine cu viaţa nu spune nimănui acest lucru.

— Aş fi sfârşit deja cu ea, reluă Kin-Fo, la fel de liniştit ca filosoful, dacă n-aş fi vrut ca moartea să-mi aducă măcar o primă şi ultimă emoţie. Ori, în momentul în care era să înghit puţin opiu din acelea despre care ştii, inima îmi bătea atât de slab încât am aruncat otrava şi am venit la tine.

— Deci vrei, prietene, să murim împreună? întrebă Wang zâmbind.

— Nu, răspunse Kin-Fo, am nevoie de tine viu.

— De ce?

— Ca să mă loveşti cu mâna ta!

La această propunere neaşteptată, Wang nici măcar nu tresări. Dar Kin-Fo, care îl privea drept în ochi, văzu o strălucire ciudată în ei. Fostul tai-ping se trezea oare? Această cerere a elevului său nu-1 făcea deloc să ezite?

Să fi trecut peste el optsprezece ani fără să-i stingă instinctele sângeroase din tinereţe? Nu se opunea deloc hotărârii luate de fiul celui care îl adăpostise odinioară. Accepta, fără ezitare, să-1 scape de această existenţă pe care n-o mai dorea. Ar fi făcut astfel Wang, filosoful.

Dar acea strălucire se stinse aproape imediat. Wang reveni la fizionomia lui obişnuită de om curajos, chiar ceva mai serios ca înainte.

Întrebă, liniştit:

— Asta îmi ceri?

— Da, răspunse Kin-Fo. Acest serviciu te va achita de tot ceea ce îţi imaginezi că-i datorezi lui Ceung-Heu şi fiului său.

— Ce ar trebui să fac?

— De azi şi până pe 25 iunie, a douăzeci şi cincea zi a celei de-a şasea luni, mă auzi bine, Wang, când se vor încheia cei treizeci şi unu de ani ai mei, trebuie să încetez a mai exista! Trebuie să pier lovit de tine, fie din faţă, fie din spate, ziua, noaptea, nu contează cum, nu contează unde, în picioare, culcat, treaz, adormit, înjunghiat sau otrăvit Trebuie ca în fiecare din cele optzeci de mii de minute din care se compune viaţa mea în timpul celor cincizeci şi cinci de zile râmase, să mă gândesc şi, sper, să mă tem, că viaţa mea se va încheia brusc. Trebuie să am înaintea mea cele optzeci de mii de emoţii astfel ca, atunci când se vor separa cele şapte elemente din sufletul meu, să pot striga: în sfârşit, am trăit!

Contrar obiceiului său, Kin-Fo vorbise cu o anumită înflăcărare. Observăm, de asemenea, că fixase termenul dispariţiei sale cu cinci zile înainte de expirarea poliţei sale de asigurare. Acţiona ca un om prudent, căci, dacă n-ar fi vărsat o nouă primă, întârzierea ar fi dus la pierderea câştigurilor de către beneficiarii asiguratului.

Filosoful îl ascultase cu gravitate, aruncând, pe furiş, câteva priviri rapide către portretul regelui tai-ping, ce-i împodobea camera şi pe care urma să-1 moştenească, lucru neştiut încă de el.

— Deci nu te vei da înapoi din faţa îndatoririi de a mă lovi? întrebă Kin-Fo. Wang, cu un gest, arătă că nu era pregătit de aşa ceva. Cunoştea însă pe alţii, din vremea când se luptau pentru împăratul tai-ping. Dar adăugă, ca unul ce vrea să elimine toate obiecţiile, înainte de a se apuca de o treabă:

— Deci renunţi la norocul pe care Adevăratul Stăpân ţi 1-a rezervat ca să ajungi la adânci bătrâneţi?

— Renunţ!

— Fără păreri de rău?

— Fără! răspunse Kin-Fo. Să trăiesc până la bătrâneţe! Să ajung ca o bucată de lemn ce nu mai poate fi sculptată! Nici când eram bogat nu-mi doream asta, dar acum, că sunt sărac?

— Şi tânăra văduvă din Peking? întrebă Wang. Uiţi proverbul: floarea cu Soarea, salcia cu salcia. Două inimi ce se înţeleg trăiesc o sută de ani de primăveri.

— În trei sute de ani de toamnă, vară şi iarnă! răspunse Kin-Fo, ridicând din umeri. Nu! Biata Le-U ar trăi în mizerie alături de mine. Dimpotrivă, moartea mea o va îmbogăţi!

— Ai făcut aşa ceva?

— Da. Chiar şi tu, Wang, câştigi cincizeci de mii de dolari dacă mor!

— Aha! zise simplu filosoful. Ai câte un răspuns la fiecare întrebare.

— La toate. Ba chiar şi o observaţie pe care tu nu mi-ai făcut-o.

— Care?

— Pericolul de a fi urmărit, după moartea mea, pentru asasinat!

— Doar proştii sau neîndemânaticii se lasă prinşi. De altfel, ce merit aş avea în a-ţi face acest ultim serviciu, dacă n-aş risca nimic?

— Nu-i aşa, Wang. Prefer să-ţi ofer siguranţă totală din acest punct de vedere. Nimeni nu te va bănui.

Spunând asta, Kin-Fo se apropie de o masă, luă o foaie de hârtie şi, cu un scris citeţ, concepu rândurile următoare: „M-am sinucis cu bună ştiinţă, din dezgust şi nepăsare faţă de viaţă.

Kin-Fo”

Şi îi dădu hârtia lui Wang.

Filosoful o citi în gând, apoi cu glas tare. După aceea o împături cu grijă şi o puse într-un carneţel pe care-1 avea mereu la el. O a doua strălucire îi aprinse privirea.

— Nu-i o glumă de-a ta? întrebă el, uitându-se fix la elevul său.

— Totul este foarte serios.

— Atunci şi din partea mea e la fel.

— Pe cuvântul tău?

— Pe cuvânt.

— Atunci, voi trăi până cel mai târziu pe 25 iunie?

— Nu ştiu dacă vei trăi în sensul în care crezi tu, răspunse cu gravitate filosoful, dar, în mod sigur, atunci vei fi mort.

— Mulţumesc şi adio, Wang.

— Adio, Kin-Fo.

Apoi Kin-Fo plecă liniştit din camera filosofului.