CAPITOLUL IX.

Trebuie sa vă mărturisesc faptul că doctorul Dean Pitferge nu mă liniştea deloc. Pasagerii nu l-ar fi putut asculta, fără să se înfioare. Glumea, sau vorbea serios? Era adevărat că el călătorise cu Great-Eastern de atâtea ori numai pentru a asista la o catastrofă? Totul era posibil din partea unui excentric, mai ales englez.

În timp ce steam-ship-ul îşi continua drumul, deplasându-se ca o barcă, echipajul reuşea să păstreze linia loxodromica a navei. Se ştie că, pe o suprafaţă plană, drumul cel mai scurt dintre două puncte este segmentul de dreaptă. Pe o sferă, este linia curbă făcută de circumferinţa cercurilor mari. Pentru a scurta traversarea, navele încearcă să păstreze această linie.

Pentru corăbii e mai greu, mai ales când bate vântul din faţă. Doar steamerele pot menţine o direcţie riguroasă, navigând pe circumferinţele indicate. Ceea ce făcea şi Great-Eastern, deviind uşor către nord-vest.

Ruliul se făcea încă simţit. Oribilul rău de mare, în acelaşi timp contagios şi epidemic, făcea progrese rapide. Câţiva pasageri palizi, cu nasurile umflate, cu obrajii ciupiţi, rămăseseră totuşi pe punte pentru a respira aer curat. Pentru cei din jur, ei îşi manifestau furia împotriva nefericitului steam-ship care se comporta ca o barcă dusă de valuri, împotriva Societăţii Celor Speriaţi, ai cărei agenţi publicitari spuseseră că „răul de mare e o maladie necunoscută pe vas”.

Către ora nouă dimineaţa, se semnala un obiect la trei sau patru mile depărtare, la babord. Era o epavă, o carcasă de balena sau un rest de navă? Nu se distingea încă nimic clar. Un grup de pasageri lipsiţi de probleme de sănătate, reuniţi în partea din faţă a vasului, observau cu atenţie acel rest care plutea la trei sute de mile distanţă de cea mai apropiata coastă.

În acest timp, Great-Eastern se îndrepta spre obiectul semnalat. Binoclurile se schimbau dintr-o mână în alta. Se făceau numeroase presupuneri, mai ales între americani şi englezi, pentru care contează foarte mult orice posibilitate de a câştiga ceva. De aceea se paria intens. Printre cei mai înrăiţi pariori am remarcat un om înalt, a cărui fizionomie m-a frapat prin semnele neechivoce ale unei duplicităţi profunde. Individul avea trăsăturile feţei impregnate de un sentiment de ură generala, fapt ce nu ar fi putut scăpa nici unui psiholog.

Fruntea sa îi era ridată de o cută verticală, privirea îi era, în acelaşi timp, îndrăzneaţă şi neatentă, indiferentă, sprâncenele erau foarte apropiate, avea, într-un cuvânt, un aer viclean pe care cu greu reuşea să şi-l ascundă. Cine era? Nu ştiam, numai că îmi displăcea. Vorbea tare, pe un ton care aducea a insultă. Câţiva prieteni de-ai săi, de aceeaşi teapă, râdeau de glumele lui deocheate. Personajul respectiv pretindea că recunoaşte în acea epavă o carcasă de balenă şi îşi întărea afirmaţia prin pariuri consistente la care găsea imediat opozanţi.

Rămăşagurile, care deveniseră de câteva sute de dolari, le pierdu în totalitate. De fapt, epava se arăta a fi un rest dintr-o navă. Steam-ship-ul se apropie rapid de ea. Se putea vedea deja cuprul gri-verzui de pe carena sa.

Fusese un vas cu trei catarge. Cântărise în jur de cinci sau şase sute de tone. Câteva lanţuri sfărâmate îngreunau încă nava.

Fusese corabia abandonată de echipajul ei? Era întrebarea ce începuse să-i frământe pe toţi, sau, folosind expresia englezească, the great atraction a momentului. Nu se zărea nimeni pe acolo, deşi un fir de fum se ridica spre cer. Să se fi refugiat naufragiaţii în interiorul navei? Mai târziu am înţeles că nu era decât jarul rămas în urma unui foc, pe care îl stârnea vântul.

De la distanţa de o jumătate de milă, toate detaliile carcasei deveniră vizibile. Era nouă şi părea foarte bună. încărcătura sa, care se deplasase datorită furtunii, o forţa să rămână aplecată spre tribord. Evident că nava, datorită furtunii, îşi pierduse toate catargele.

Great-Eastern ajunse în dreptul epavei. îşi semnală prezenţa prin numeroase şuierături. Epava însă nu-i răspunse în nici un fel. în tot spaţiul acela circumscris de linia orizontului nu se vedea nimic în afară de apa mării. Nici măcar vreo barcă de salvare a navei naufragiate.

Fără îndoială că echipajul avusese timp să se îndepărteze. Dar cum ar fi reuşit naufragiaţii să dea de pământul ce se afla la cel puţin trei sute de mile?

Puteau bărcile uşoare să reziste acelor valuri care îl zguduiau atât de îngrozitor pe Great-Easternl Când se întâmplase catastrofa? Datorită vânturilor care suflau în perioada aceea, nu trebuia oare să căutăm spre vest locul unde se petrecuse naufragiul? Oare coca acelei corăbii se afla de mult în derivă sub influenţa dublă a curenţilor şi a brizei? Toate întrebările rămâneau fără răspuns.

Când steam-ship-ul ajunse în spatele navei naufragiate, am citit foarte clar pe plăcuţă numele Lerida. Portul din care plecase nu era menţionat. După forma pe care o avea, după modul de construcţie imprimat liniilor sale, în mod particular, de avântul etravei, mateloţii de la bord afirmau că fusese făcută pe şantierele americane.

Un vas de comerţ sau vreo navă de război n-ar fi ezitat nici o clipă să pună stăpânire pe epavă, care în mod cert ascundea o încărcătură de preţ. Se ştie că, în cazul salvării unei ambarcaţiuni, ordonanţele militare atribuiau salvatorilor o treime din valoarea respectiva. Dar Great-Eastern, aflat în cursa, nu-şi permitea sa remorcheze epava pentru mii şi mii de mile. Ca să se întoarcă pe drumul făcut şi să o ducă până în cel mai apropiat port era iar imposibil. A fost obligat, aşadar, să o abandoneze, spre marele regret al mateloţilor, şi, puţin mai târziu, resturile acelea nu mai constituiau decât un punct în spaţiul vast, punct care dispăru apoi cu totul.

Grupul de pasageri se împrăştie. Unii se duseră în saloane, alţii în cabine, iar trompeta care anunţa masa nu reuşi nici măcar să-i trezească pe cei adormiţi, răpuşi de râul de marc.

Către prânz, căpitanul Anderson instala două pânze goelele şi una artimon, pentru a controla mai exact drumul vasului. Mai bine echilibrată, nava oscila puţin.

Marinarii încercară să desfăşoare şi brigantina, pentru a o întinde conform unui nou sistem. Dar probabil că sistemul era „prea nou”, şi brigantina nu putu fi folosită aproape tot drumul.