CAPITOLUL V.

Operaţiunea fu reluată. Cu ajutorul acelui anchor-boat, lanţurile fură ridicate şi ancorele părăsiră, în sfârşit, fundul noroios. Ceasurile din Birkenhead anunţau ora unu. Plecarea nu mai putea fi întârziată, dacă se dorea utilizarea mareei pentru ieşirea steam-ship-ulm. Căpitanul şi pilotul urcară pe pasarelă. Un locotenent se plasă lângă aparatul de semnalizare al elicei, altul lângă cel de semnalizare al instalaţiilor de pornire. Timonierul se afla între ei, lângă mica roată destinată să modifice poziţia cârmei. Din prudenţă, în cazul că maşina cu aburi s-ar fi defectat, alţi patru timonieri vegheau în spatele sau, gata să facă manevrele necesare cu ajutorul unor roţi imense ce se ridicau deasupra panoului cu zăbrele. Great-Eastern, înfruntând curentul din faţă,.era la adăpost, şi nu mai lipsea decât ca apa să înceapă să se retragă pentru a coborî şi el pe râu.

Se dădu ordinul de plecare. Paletele loviră încet apa, elicea începu să se bălăcească în spate, iar vasul enorm să se deplaseze.

Cea mai mare parte a oamenilor, urcaţi pe duneta din faţă, priveau peisajul presărat cu coşuri de uzine, fiindcă în dreapta era amplasat Liverpoolul, iar în stânga, Birkenhead. Mersey, sufocat de nave, unele staţionând, altele urcând sau coborând, nu oferea steam-ship-ulm decât o trecere sinuoasă… Dar, sub mâna pilotului său, sensibil la cele mai mici modificări ale cârmei, vasul luneca prin cursul îngust al râului, evoluând ca o balenieră sub vâsla unui timonier viguros. Pentru o clipă, am crezut că vom lovi un vas cu trei catarge care deviase în mijlocul curentului şi al cărui stâlp orizontal din faţă atinse coca lui Great-Eastern.

Şocul fu însă evitat. Şi când, din înălţime, am privit nava aceea care nu cântărea mai mult de şapte sau opt sute de tone, mi s-a părut asemenea uneia dintre bărcuţele pe care copiii le lansează în bazinele din Green-Park sau pe Serpentine-River.

Curând, Great-Eastern se găsi printre calele-debarcader din Liverpool. Cele patru tunuri care trebuiau să salute oraşul tăcură, din respect pentru morţii pe care tenderul îi aducea pe ţărm chiar în clipele acelea. Dar strigătele formidabile înlocuiră detunăturile care sunt expresia politeţii naţionale. În curând se aplauda, se ridicară braţele, se fluturară batistele, cu entuziasmul de care sunt în stare englezii la plecarea unei nave, chiar dacă nu ar fi fost decât o barcă ce ar fi urmat să se plimbe printr-un golf. Şi cum se mai răspundea acelor saluturi! Ce ecouri provocaseră pe chei! Mii de curioşi acopereau zidurile din Liverpool şi Birkenhead. Bărcile, încărcate până la refuz cu spectatori, forfoteau pe Mersey. Marinarii de pe Lord Clyde, navă de război ce staţiona în faţa bazinelor, erau dispersaţi pe vergile de pe catarge şi aclamau uriaşul. Din înălţimea dunetelor de pe vasele ancorate pe râu, muzicile ne trimiteau armonii minunate, pe care zgomotul uralelor nu putea să le acopere. Steagurile urcau şi coborau neîncetat în onoarea lui Great-Eastern. Dar, în curând, strigătele începură să se stingă în depărtare. Steam-ship-ul nostru se alinie lângă Tripoli, un pachebot al liniei Cunard, folosit pentru transportul emigranţilor şi care, în ciuda capacităţii sale de două mii de tone, nu părea altceva decât o bărcuţă.

Treptat, casele de pe cele două maluri începură să se rărească. Fumul nu mai întuneca peisajul. Câmpul luă locul pereţilor din cărămidă. Apoi, apărură vilele, iar pe malul stâng al lui Mersey, de la platforma farului şi de pe parapetul bastionului, câteva strigăte ne salutară pentru ultima oară.

Pe la ora trei, Great-Eastern depăşise calea navigabila a lui Mersey şi intrase în canalul Saint-Georges. Vântul dinspre sud-vest sufla în rafale. Steagurile noastre, întinse rigid, nu făceau nici un pliu. Marea se agita deja, dar steam-ship-ul nu resimţea acest lucru.

Către ora patru, căpitanul Anderson opri. Tenderul făcea eforturi să ne ajungă din urmă. îl aducea pe cel de-al doilea doctor de bord. Când nava acostă, i se aruncă o scară de frânghie pe care respectivul o urcă, deşi cu mare greutate. Mai agil decât el, pilotul nostru coborî în acelaşi mod până la barca sa care-l aştepta şi ai cărei vâslaşi erau dotaţi cu câte o centură de salvare plutitoare. După câteva clipe, ajunse la micuţa şi încântătoarea goeletă care-l aştepta sub rafalele de vânt.

Ne reluarăm drumul imediat. Sub forţa roţilor de lemn şi a elicelor, viteza lui Great-Eastern crescu. Deşi vântul bătea din faţă, nu se constatau nici ruliul, nici tangajul. Curând întunericul acoperi marea, şi coasta din comitatul Galilor, marcată de înălţimea de la Holy-Head, se pierdu, în sfârşit, în noapte.