CAPITOLUL XVII.

În cursul nopţii dinspre luni spre marţi, oceanul a fost foarte zbuciumat. Pereţii despărţitori începură iar să scârţâie, iar pachetele îşi reluară cursele prin saloane. Când am urcat pe punte, pe la ora şapte, am constatat că ploua.

Ofiţerul de cart dăduse ordin să se strângă velatura. în cursul acelei zile de 2 aprilie, puntea rămase pustie. Chiar şi saloanele erau goale. Pasagerii se refugiaseră în cabine, două treimi din comeseni nu veniseră nici la prânz, nici la cină. Nu se putu juca whist, câci mesele fugeau de sub mâinile jucătorilor. Şahul era impracticabil. Pe punte înfruntai ploia şi vântul. Acolo, mateloţii, îmbrăcaţi în pelerine şi purtând căşti, se plimbau filosofând. Secundul, urcat pe pasarelă, protejat de o manta din cauciuc, făcea de cart. Sub rafalele de ploaie, ochii lui scânteiau de plăcere. Vremea îi convenea, şi steamerul se deplasa după voia lui!

Cerul şi oceanul se confundau prin ceaţă. Atmosfera era apăsătoare. Câteva păsări se auzeau zburând pe deasupra noastră. Spre ora zece, se anunţă că la tribord se zărise o corabie cu trei catarge care naviga în sens opus. Nu se putu stabili sub ce pavilion era.

Către unsprezece, vântul se înmuic şi îşi schimba direcţia. Azurul cerului se arătă prin găurile dintre nori. Soarele apăru pentru câteva clipe, şi se făcură observaţiile zilnice, mai mult sau mai puţin exacte. Se întocmi următoarea notă:

Latitudine 45°29' nord Longitudine 4?25' vest Distanţă: 256 mile.

Aşadar, presiunea crescuse în cazane, dar viteza, nu. Trebuia însă recunoscut că totul era din cauza vântului ce halca dinspre vest, lovind steatn-ship-ul din faţă şi întârziindu-l.

Pe la două, ceaţa se intensifica iar. Vântul deveni foarte rece. Vizibilitatea era redusă, iar ofiţerii aflaţi pe pasarele nu mai zăreau oamenii din partea din faţă a vasului. Aburii scoşi de valuri erau un pericol major pentru navigaţie. Abordajele nu se mai puteau evita, şi aceste lucruri erau mai grave chiar decât incendiile.

Astfel, în mijlocul cetii, ofiţerii şi mateloţii vegheau cu cea mai mare atenţie. Dintr-o dată, apăru o corabie cu trei catarge, la mai puţin de două sute de metri de Great-Eastern. Datorită vântului, nu avea cum să evite ciocnirea, dar steamerul reuşi la timp să se îndepărteze, datorita promptitudinii cu care oamenii de cart îl anunţară pe timonier. Semnalele, bine reglate, se făceau cu ajutorul unui clopot aflat pe duneta din faţă. Un dangănit însemna: o navă în faţă. Două dăngânituri: navă la tribord. Trei: nava la babord. Imediat omul de la cârmă manevra astfel încât să evite accidentul.

Vântul bătu până spre seară. Ruliul scăzu treptat pentru că oceanul se mai liniştise. Se anunţă o nouă distracţie cu Sir James Anderson. Salonul se umplu iar. Dar de data aceasta nu mai fu vorba despre scamatorii cu cărţi.

James Anderson povesti cum a pus cablul telegrafic pe fundul marii. A prezentat chiar câteva fotografii cu maşinile folosite atunci. A fost aplaudat şi felicitat chiar de către iniţiatorul acestei expediţii, Cyrus Field, prezent acolo în seara aceea.