CAPITOLUL XVIII.

Pe 3 aprilie, în primele ore ale zilei, orizontul oferea o culoare albicioasă, ceea ce anunţa că gheţurile nu erau departe. Curând, Great-Eastcm începu sa navigheze printr-o zonă unde pluteau primele iceberguri, detaşate din banchiză şi provenite din Strâmtoarea Davis. Se organiză o pază specială pentru a se evita lovirea vasului de blocurile uriaşe.

Dinspre vest, vântul bătea destul de taie. Norii, adevărate batalioane de vapori, atingeau suprafaţa oceanului. Prin găurile dintre ei se zărea albastrul cerului. Un clipocit surd ieşea din valurile împinse de vânt, şi stropi de apă erau împrăştiaţi în jur de spuma talazurilor.

Pe punte nu se urcaseră încă nici căpitanul Corsican, nici Fabian sau doctorul Pitferge. M-am dus în partea din faţă a navei, unde pereţii alcătuiau un fel de adăpost în care un pustnic se putea retrage din lume. M-am refugiat acolo, aşezându-mă pe un spirai. Vântul, care lovea nava din faţă, spărgându-se de etrava, îmi trecea pe deasupra capului fără să mă atingă. Locul era foarte bun pentru a visa. Privirile cuprindeau întreaga imensitate a vasului. Marinarii furnicau pe catarge şi în jurul maşinilor… De pe ocean nu distingeam nimic în afară de linia albăstruie a orizontului, marcată dincolo de tambure.

Pe la douăsprezece şi jumătate, notiţa afişată indica latitudinea de 44°53' nord şi longitudinea de 47°6' vest. Numai două sute douăzeci şi şapte de mile parcurse în douăzeci şi patru de ore! Tinerii logodiţi trebuiau să blesteme roţile acelea care nu se prea învârteau, elicea care abia se mişca, lipsa de aburi care se împotrivea dorinţei lor.

Către ora trei, cerul, curăţat de vânt, strălucea iar. Liniile orizontului deveniseră clare şi păreau că se îndepărtează de acel punct central în care se găsea Great-Eastem. Valurile erau încă foarte mari, prin urmare, Atlanticul mai fierbea încă.

Pe la trei şi treizeci şi cinci de minute, o corabie cu trei catarge fu semnalată la babord. Era un vas american, Ilinois, care străbătea ruta spre Anglia.

În acea clipă, un locotenent mă făcu atent că treceam pe la coada bacului de la New-Found-Land, nume dat de englezi pentru Terra Nova. Sunt zone bogate în peşte. Mai ales morun.

Ziua s-a scurs fără nici un incident. Puntea a fost frecventata de plimbăreţii obişnuiţi. Până atunci, nici o întâmplare nu-i adusese faţă în faţă pe Fabián şi pe Harry Drake, pe care atât eu, cât şi căpitanul Corsican îi supravegheam neîntrerupt. Seara ne-am strâns în salon. Izbucni o discuţie destul de aprinsă între un nordist şi un texan. Unul dintre ei cerea un împărat pentru Statele din Sud. Din fericire, acea discuţie politica, ce ameninţa să se transforme în confruntare, fu întreruptă de sosirea unei depeşe imaginare adresata lui Ocean-Time şi concepută astfel: „Căpitanul Semmes, ministrul de război, a pus Sudul să plătească pentru pierderile de la Alabama”.