CAPITOLUL XX.

Corsican şi cu mine nu puteam să ne înşelăm. Era Ellen, logodnica lui Fabian, soţia Iui Harry Drake. Fatalitatea îi adusese pe toţi trei la bordul aceleiaşi nave. Fabian n-o recunoscuse, deşi strigase: „Ea! Ea!” Nu se înşelase considerând-o nebună. Devenise astfel datorita disperării, durerii, cu dragostea din inimă ucisă, trăind ca un om nedemn, smulsă de lângă Fabian, în mizerie, ruşine şi ruină. Despre asta vorbeam a doua zi cu căpitanul Corsican. Nu ne îndoiam deloc de identitatea acelei femei. Harry Dnţke o ducea pe continentul american şi o silea să-i suporte viaţa lui aventuroasă. Privirea căpitanului se aprinse de un foc interior care nu prevestea nimic bun. Eu însa înţelegeam ca nu puteam face nimic împotriva soţului şi stăpânului ei. Cel mai important lucru era să împiedicăm o nouă întâlnire între Fabian şi Ellen, caci până la urmă ar fi recunoscut-o. Nefericita fată nu ieşea niciodată ziua, nici pe punte, nici în saloane. Doar noaptea reuşea să-şi înşele temnicerul. Ştiam însă că peste patru zile urma să ajungem la New-York şi speram sa împiedicăm un eveniment fatal în acea perioadă.

Timpul trecu şi, după prânz, mulţi începură să parieze pe pilotul ce avea sa ducă nava în rada portului New-York. Nu se ştia cine avea să fie de cart atunci, şi jucătorii îşi riscau banii într-un asemenea mod.

Onorabilul Mac Alpine luă conducerea afacerii. Reuşi uşor să adune optzeci şi şase de pariori, printre care şi câteva femei.

Am coborât în salon şi am citit că seara urma să aibă loc o adunare, prezidata de misionarul din Utah, domnul Hatch. Era o conferinţă a mormonilor. Pasagerii primiră foarte favorabil anunţul. Pe notiţă se mai putea citi:

Latitudine 42°32' nord Longitudine 51°59' vest Cursă: 245 mile.

Către ora trei după-amiază, timonierii semnalară apropierea unui steamer mare, cu patru catarge. Nava aceea îşi modifica puţin cursul, pentru a se apropia de Great-Eastern, cu intenţia de a-l saluta. Era Atlanta, unul dintre transatlanticele ce făceau legătura între New-York şi Londră, trecând pe la Brest. Ne salută şi îi răspunserăm la rândul nostru. Puţin mai târziu, cum mergea în sens opus, dispăru pe întinsul oceanului.

După aceasta, Dean Pitferge mă înştiinţa, fără plăcere, că întrunirea condusă de domnul Hatch nu putea fi audiată şi de noi. Puritanii de la bord interziseseră tuturor să se iniţieze în secretele mormonismului!