CAPITOLUL XXIX.

Ziua următoare, luni 8 aprilie, fu foarte frumoasă. Soarele strălucea cu putere de când răsărise. Pe punte l-am întâlnit pe doctorul Pitferge care se scălda în lumină. Veni în întâmpinarea mea.

— A murit bietul nostru rănit, îmi zise el. A murit în cursul nopţii. Pentru sfârşitul lui vor răspunde medicii, numai că ei nu se tem de nimeni. Iată că ne părăseşte cel de-al cincilea nefericit, de când am plecat din Liverpool. Drumul nu s-a terminat încă!

— Sărmanul! A murit tocmai când suntem aşa de aproape de coasta americană. Ce se va întâmpla cu soţia şi cu copiii lui?

— Ce putem face'? îmi zise doctorul. Asta e marea lege în faţa căreia ne supunem toţi. Trebuie să ne retragem din calea celor care ne urmează. Părerea mea e că murim pentru că ocupăm un loc la care are dreptul altul. Ştiţi câţi oameni vor pieri în cursul existenţei mele, daca voi trăi şaizeci de ani?

— Nu m-am gândit la aşa ceva, doctore.

— Calculul e simplu, continuă Dean Pitferge. Şaizeci de ani înseamnă, în cifre rotunde, cam două miliarde de secunde. Aşadar, în acest timp vor pieri două miliarde de indivizi care îşi jenau succesorii, şi eu, la rândul meu, voi pleca atunci când voi deveni supărător pentru urmaşul meu. Problema e să devin astfel cât mai târziu.

Doctorul mai continuă o vreme această teză. Nu aveam ce să discut asupra subiectului şi l-am lăsat să vorbească. Ne plimbam, el vorbea, eu ascultam, şi observam dulgherii care reparau stricăciunile cauzate de furtună. Dacă Anderson dorea să intre în portul New-York fără avarii, lucrătorii trebuiau să se grăbească, fiindcă Great-Eastern naviga rapid pe acele ape liniştite, şi cred că niciodată viteza lui nu fusese atât de mare. Am înţeles bucuria celor doi logodnici care, aplecaţi peste balustradă, supravegheau maşinile.

Pe la prânz, ofiţerii au stabilit poziţia şi au ajuns la concluzia că pământul trebuia să fie semnalat în curând.

În timp ce mă plimbam după masa de prânz, căpitanul Corsican se apropie de mine. Avea să-mi dea noutăţi. Am înţeles acest lucru după figura lui preocupata.

— Fabian i-a primit pe martorii lui Drake, îmi zise el. Mă roagă să-i fiu martor. Vă întreabă dacă puteţi să fiţi alături de el în problema aceasta.

— Da, căpitane. Aşadar, orice speranţa de a împiedica duelul s-a spulberat?

— Da.

— Spuneţi-mi, de la ce a pornit cearta dintre ei?

— De la o discuţie din timpul jocului, un fleac… De fapt, dacă Fabian nu-l cunoştea pe Drake, ticălosul îl ştia foarte bine. Numele de Mac Elwin îi provoacă insomnii şi vrea să-l îngroape o dată cu omul care îl poartă.

— Cine sunt martorii lui Drake?

— Unul este doctorul Trent, un farsor…

— Şi celalalt?

— Un yankeu pe care nu-l cunosc.

— Când trebuie să vă întâlniţi?

— Ii aştept aici.

În curând, cei doi martori ai lui Drake se îndreptară spre noi. Doctorul Trent luă cuvântul, după ce ne salută cu importanţă, salut la care căpitanul Corsican abia răspunse.

— Domnilor, ne zise el, pe un ton solemn, prietenul nostru Drake, un gentleman ale cărui merite şi maniere au fost apreciate de toată lumea, ne-a trimis la dumneavoastră ca să tratăm o problemă delicată. Mai bine zis, căpitanul Mac Elwin, la care ne am prezentat iniţial, v-a desemnat drept reprezentanţii săi în această treabă. Cred că ne vom înţelege ca nişte oameni bine crescuţi, rezolvând toate aspectele delicate ale misiunii noastre. N-am răspuns şi l-am lăsat să bată mai departe câmpii.

— Domnilor, reluă el, nu se discută ce vină îi revine căpitanului Mac Elwin sau lui Harry Drake. Amândoi au motive să se înfrunte şi poate că şi fără motive tot ar fi ajuns la această situaţie.

Toată pălăvrăgeala aceea începuse să-l plictisească pe căpitanul Corsican, care îşi muşca mustaţa nerăbdător.

— Să n-o mai lungim, domnule doctor, îi tăie el vorba. Lucrurile sunt simple. Prietenul dumneavoastră e cel ofensat. Are dreptul să-şi aleagă armele. Altceva?

— Căpitanul Mac Elwin acceptă? întrebă doctorul, descumpănit de tonul lui Corsican.

— Tot.

— Harry Drake alege sabia.

— Bine. Unde va avea loc confruntarea? La New-York?

— Nu, aici, la bord.

— Dacă ţineţi… Când? Mâine dimineaţă?

— In seara asta, la ora şase, pe platoul din spate al navei, care va fi pustiu atunci.

— Perfect.

Zicând acestea, căpitanul Corsican mă apucă de braţ şi-i întoarse spatele doctorului Trent.