CAPITOLUL XXVII.

Chiar a doua zi, în zori, am mers să-l caut pe căpitanul Corsican. L-am găsit în marele salon, petrecuse noaptea cu Fabian. Acesta era încă sub influenţa emoţiei pe care i-o provocase numele soţului iubitei sale. Oare o intuiţie secretă i-a dat ideea că Drake nu era singur la bord? Sau amintirea Ellenei îi revenise cu maximă intensitate datorită prezenţei acelui om? Ghicise că biata nebună era fata pe care o dorise atâţia ani? Corsican nu putea să-mi răspundă la întrebări, fiindcă Fabian nu rostise un cuvânt toată noaptea.

Corsican avea pentru Fabian o dragoste de frate. Era descumpănit.

— Am intervenit prea târziu, îmi spuse el. înainte ca mâna lui Fabian să se ridice asupra nemernicului, ar fi trebuit să-l lovesc pe Drake.

— Era o violenţă inutilă, i-am răspuns. Harry Drake nu v-ar fi urmat gestul şi n-ar fi răspuns provocării. El îl avea în vedere de mult pe Fabian.

— Aveţi dreptate, recunoscu căpitanul. Banditul îl cunoaşte bine pe Fabian, îi ştie trecutul, iubirea. Poate că Ellen, înnebunind, i-a spus toate secretele. Sau poate i-a mărturisit chiar ea, înainte de căsătorie, dragostea ei pentru căpitan. împins de gânduri urâte, găsindu-se lângă Fabian, vrea să se răzbune, pozând în victimă. Banditul ăsta e, probabil, un duelist foarte bun.

— Da, am murmurat eu, am aflat că a ucis în modul acesta trei sau patru oameni…

— Domnul meu, îmi zise Corsican, nu pentru duel mă tem eu. Căpitanul Mac Elwin nu se sperie de nici un pericol. Urmările întâlnirii sunt de temut. Dacă Fabian îl ucide pe omul acesta, oricât de ticălos ar fi, se va produce o prăpastie de netrecut între Ellen şi iubitul ei. Doar Dumnezeu ştie că, în starea în care este, singura ei speranţă e să fie alături de Fabian pentru a reveni vreodată în lumea reală.

— Adevărat. în ciuda a ceea ce poate să se întâmple, nu putem dori pentru Ellen şi Fabian altceva, decât ca Harry Drake să piară! Dreptatea e de partea noastră.

— Desigur, dar eu tremur pentru prietenul meu şi regret nespus că n-am reuşit să-l fac să evite întâlnirea asta. Aş fi sacrificat orice să lupt eu în locul lui, mi-aş fi dat chiar şi viaţa.

— Căpitane, i-am zis, strângându-i mâna, n-am primit încă vizita celor pe care Drake şi i-a ales ca martori. Poate că încă nu e totul pierdut.

— Cunoaşteţi vreun mijloc de a împiedica înfruntarea?

— Nu. Dar, dacă duelul acesta trebuie să aibă loc, mi se pare că nu se va desfăşura decât în America şi n-ar fi exclus ca până atunci să intervină ceva care să modifice situaţia.

Căpitanul clătină din cap ca un om care nu admite că întâmplarea joacă un rol prea important în problemele omeneşti. Chiar atunci, Fabian urcă pe punte, în apropierea noastră. L-am văzut doar o clipă. Paloarea lui m-a pus pe gânduri. Rana ce se cicatrizase în sufletul său se deschisese iar. Nu mă vedea. L-am urmat. Rătăcea fără un scop anume şi căuta să ne evite.

Prietenia nu e întotdeauna bine venită. Aşa că, atât căpitanul Corsican, cât şi eu însumi ne-am gândit că era mai bine să respectăm durerea lui şi să nu intervenim. Deodată, Fabian tresări, apoi veni spre noi.

— Ea era nebuna? zise el. Ea era, nu? Biata Ellen!

Nu era încă sigur de crudul adevăr şi plecă mai departe, aşteptând răspunsul pe care nu îndrăzneam să i-l dăm…