XVII ÎNCHEIEREA SOCOTELILOR

După o scurtă şedere la noul claim 129, cei doi veri şi cele două verişoare s-au întors la Dawson City, lăsându-l pe Lorique la conducerea exploatării. Căzuseră la o învoială. El va conduce claim-ul până la secătuirea metalului preţios, ceea ce de altfel nu era de prevăzut, şi va trimite socotelile în fiecare săptămână la Montreal, unde Summy Skim şi Ben Raddle erau grăbiţi să se întoarcă.

Se înţelege de la sine că şeful de echipă va fi cointeresat în beneficiile ce se vor realiza. În privinţa asta, lăsase totul pe seama patronilor săi, a căror cinste şi spirit de dreptate îi erau binecunoscute. În ziua îndepărtată, când zăcămintele de pe Forty Miles Creek vor fi secătuite, Lorique va fi şi el un om bogat, în stare să organizeze o exploatare pe cont propriu, ori să-şi găsească un binemeritat loc de odihnă, sub un cer mai îndurător.

Cu siguranţă, cei patru călători au stat cam înghesuiţi în trăsura care-i purta spre Dawson, dar nimănui nu i-a trecut prin gând să se plângă. Cu nervii zdruncinaţi de pe urma acestui şir de emoţii fericite, se arătară toţi foarte veseli. Chiar şi Edith se dezbărase de atitudinea ei puţin cam rece.

Când cei doi veri se interesară pe drum de planurile de viitor ale fetelor, ele şi le dezvăluiră, fiecare pe al său. Era foarte simplu. De vreme ce soarta nu răsplătise strădaniile Janei, situaţia lor rămânea neschimbată. Aceasta va continua să prospecteze, în timp ce verişoara ei se va întoarce la spital.

Fără a-şi arăta într-alt fel revolta, Ben Raddle şi Summy Skim se mulţumiră să le întrebe pe fete dacă îi luau drept nişte monştri de nerecunoştinţa, şi discuţia se opri aici.

În seara aceasta, lucrurile urmau să fie lămurite. La cererea lui Ben Raddle, se adunară cu toţii într-un salon, în care acesta ceruse să fie lăsaţi singuri.

Inginerul intră direct în miezul problemei.

— Pe ordinea de zi avem încheierea socotelilor, spuse el deschizînd şedinţa.

Summy căscă.

— O să fie tare plictisitor!… observă el. De altfel, eu ţi-am mai spus-o, Ben, nesăţiosule, pune pentru mine zero şi ia tu restul!

— Dacă începem cu astfel de glume, răspunse Ben cu asprime, n-o să isprăvim niciodată. Să fim serioşi, Summy, te rog!

— Să fim deci serioşi! încuviinţă Summy suspinând. Dar ce de timp pierdut, pe care l-am putea folosi mai bine!

Ben Raddle continuă:

— În primul rând, trebuie să ţinem seama că exploatarea de pe Forty Miles Creek este o urmare, ce-i drept indirectă, dar în orice caz o urmare a descoperirii lui Golden Mount.

— De acord! încuviinţară cei trei interlocutori ai săi.

— Aşadar, angajamentele luate cu prilejul acestei călătorii rămân în picioare, şi în primul rând cel care o priveşte pe mama lui Jacques Ledun. Vă gândiţi ce sumă ar fi drept să-i repartizăm?

— Un sfert?… propuse Jane Edgerton.

— Sau chiar patru sferturi, supralicita Summy. în ceea ce mă priveşte, nu văd nici o piedică.

Ben Raddle înălţă din umeri.

— Mi se pare că ar fi mai potrivit să-i asigurăm o rentă, sugeră Edith, cu glasul ei potolit.

— Domnişoara Edith are ca întotdeauna dreptate, spuse inginerul. Vom adopta deci principiul unei rente, a cărei mărime o vom stabili mai târziu, dar care se înţelege că va fi substanţială.

Aprobară în unanimitate.

— În plus, va trebui să-i răsplătim cu dărnicie pe Lorique, pe Cercetaş şi pe toţi oamenii care au făcut parte din expediţia noastră.

— Aşa e! confirmară într-un glas cele două verişoare.

— Restul, potrivit învoielii noastre cu domnişoara Jane, îl vom împărţi în două părţi egale. Una pentru dânsa, cealaltă pentru mine. Nu-mi închipui că domnişoara Jane nu va împărţi, la rându-i, cu verişoara sa, căreia îi datorăm claim-ul 129, iar eu voi împărţi cu Summy, în ciuda aerelor lui de dezgust.

— Împărţeala dumneavoastră nu-i dreaptă, se împotrivi Jane. De vreme ce vreţi să împărţiţi cu noi, fără ca nimic să vă silească, trebuie cel puţin să ţineţi seama de toate învoielile. Aţi uitat că un contract mai vechi vă dădea dreptul la zece la sută asupra beneficiilor mele din Klondike.

— Întocmai, recunoscu Ben Raddle, cu un aer serios. Luă un creion şi hârtie.

— Acum să calculăm. Aşadar, spuneam că am dreptul la o zecime din jumătatea dumneavoastră, adică la două zecimi din întreg, ceea ce face un total de unsprezece douăzecimi pentru mine şi nouă douăzecimi pentru dumneavoastră.

— Dacă socotesc eu bine, se băgă în vorbă Summy, cu aerul cel mai serios din lume, rezultă că partea domnişoarei Edith va fi de şapte cincimi din trei sferturi din treizeci şi opt de optzeci şi nouă de zecimi… Iar partea mea o veţi afla împărţind înălţimea lui Golden Mount la raza cercului polar şi înmulţind totul cu vârsta Cercetaşului. Se va obţine astfel o ecuaţie exponenţială, din care se va extrage rădăcina pătrată, şi care, supusă analizei algebrice şi calcului integral sau diferenţial, la alegere…

— Glumele astea sunt de prost-gust, rosti tăios Ben Raddle, în timp ce fetele râdeau în hohote.

— Ce harababură! suspină Summy Skim, care merse şi se aşeză în cel mai îndepărtat colţ, vădind o totală nepăsare.

Ben Raddle îl urmări cu o privire furioasă, înălţă din nou din umeri, apoi continuă:

— Or, întrucât contul nostru la Transportation Trading Company se ridică la…

Jane Edgerton îl întrerupse:

— La urma urmelor, la ce bun toate socotelile astea, domnule Raddle? zise ea cu tonul cel mai firesc din lume.

— Totuşi…

— Da, la ce bun?… De vreme ce tot o să mă căsătoresc. Sprijinindu-se de braţele fotoliului în care stătea tolănit, Summy Skim se ridică dintr-un salt şi scoase un adevărat răcnet.

— Cu cine? strigă el cu glasul sugrumat.

Încordat, cu chipul răvăşit, cu pumnii încleştaţi, semăna cu un animal sălbatic, gata să sară.

Fiindcă nu mai puteau rezista la această scenă hazlie, prietenii lui se porniră pe un râs nestăvilit.

Dar lui Summy nu-i ardea de râs. Îşi descoperise acum taina propriei sale inimi şi se simţea uluit. Se îndrăgostise; el, celibatarul nărăvit, atât de fericit de libertatea lui, o iubea la nebunie, de multă vreme, dintotdeauna, de când o zărise pentru prima dată pe puntea vaporului Foot Baal, pe această fetiţă, care râdea acolo de se prăpădea. Datorită ei şi pentru ea răbdase cu atâta uşurinţă un exil fără rost în aceste ţinuturi neobişnuite. Fiindcă nu o putuse convinge să plece din Klondike, se condamnase să trăiască şi el aici, pentru a fi lângă ea. Şi iat-o acum spunând liniştită că se mărită! Desigur, cu Ben Raddle, mai tânăr şi mai seducător decât nefericitul lui văr. Dacă va fi aşa, Summy Skim va şti să se dea la o parte… dar cât va suferi!

— Cu cine? repetă el cu glas atât de îndurerat, încât râsul Janei conteni.

— Cu dumneata, domnule Skim, spuse ea. Asta se-nţelege de la sine. Aşa că la ce bun să…?

Dar n-a mai apucat să-şi sfârşească vorba.

Summy se repezise la ea. O ridicase ca pe un fulg în braţele lui vânjoase şi se-nvârtea cu ea prin încăpere, îmbrăţişând-o cu neţărmurită dragoste. Degeaba se zbătea Jane ca să scape. Beat de fericire, Summy nici nu-i simţea loviturile. Abia când se prăbuşi într-un fotoliu, cu răsuflarea tăiată, se resemna să lase fata în pace.

— Nebun ce eşti! îi zise Jane, mai în glumă, mai în serios, potrivindu-şi părul ciufulit.

Părând că nu-l bagă în seamă pe Ben, care privea tăcut la Edith, şi nici pe verişoara sa, ai cărei ochi priveau cu încăpăţânare duşumeaua, Jane îşi reîncepu fraza, întreruptă de izbucnirea lui Summy.

— Ce rost are să mai întrebi ceea ce este dinainte ştiut? E tot atât de limpede că eu mă căsătoresc cu dumneata, domnule Skim, pe cât de limpede este că domnul Raddle se va însura cu verişoara mea.

Edith clipi uşor.

— Miss Edith, sunteţi de acord cu cele afirmate de verişoara dumneavoastră? întrebă Ben Raddle cu glasul uşor tremurat.

Drept răspuns, tânăra îi dărui o privire luminoasă şi-i întinse mâna.

Bucuria lui Summy Skim era nemărginită. Tumultuos, fără astâmpăr, ciocnind şi răsturnând mobilele ce-i stăteau în cale, începu să străbată încăperea în toate direcţiile.

— Ce stăm cu mâinile în sân? întrebă el. Dacă tot ne-am hotărât, de ce să mai pierdem un timp preţios? Să trecem la fapte, ce naiba, să trecem la fapte!

Mult le-a trebuit până să-l lămurească, în sfârşit, că o căsătorie, mai bine zis două, nu se pot înfăptui în miez de noapte, şi nu izbutiră să-l potolească decât făgăduindu-i că timpul necesar se va reduce la minimum.

Într-adevăr, grăbiră astfel lucrurile încât după câteva zile cele două căsătorii se oficiară în Catedrala din Dawson. A fost o ceremonie frumoasă. Aventurile celor două perechi îi făcuseră celebri. Toată populaţia, ce-i drept cam rară în acest anotimp, datorită exploatării zăcămintelor aurifere, se oprea în loc la trecerea cortegiului. Frumuseţea izbitoare a Janei, gingăşia mândră a Edithei, chipul energic al lui Ben Raddle şi statura impunătoare a lui Summy Skim făcură obiectul admiraţiei unui numeros public. În preajma lor se aflau toţi cei cu care împărţiseră necazurile şi bucuriile – Lorique, Cercetaşul şi întreg personalul expediţiei de la Golden Mount. Edith mergea la braţul doctorului Pilcox, mai vesel şi mai rotofei ca oricând, iar Jane era însoţită la altar de uriaşul Patrick, strălucind ca soarele în măreţia straielor lui noi. Jane hotărâse să fie astfel, şi irlandezul se ţinea tare mândru de cinstea ce i-o făcea tânăra lui stăpână, dar pe care se încăpăţâna copilăreşte s-o numească tot „domnul Jean”, în ciuda rochiei ei albe şi a buchetului de flori de portocal.

— Dă-mi braţul, Patrick.

— Da, domnule Jean.

— Fii atent,Patrick, mă calci pe rochie.

— Da, domnule Jean.

Nu se lăsa deloc. Jane râdea din toată inima.

Noii căsătoriţi părăsiră oraşul Dawson chiar în seara cununiei, cu unul din vapoarele ce coborau pe Yukon. Lorique şi Cercetaşul îi salutară de pe ţărm. Primul avea să plece chiar a doua zi, să reia conducerea claim-urilor. În ce-l priveşte pe Cercetaş, acesta urma să se întoarcă la Skagway, prin regiunea lacurilor, luându-şi cu el şi personalul; dar dacă va mai continua în viitor meseria de călăuză, n-o va face decât din plăcere. Acum că se îmbogăţise de pe urma prospectării, Cercetaşul era silit să recunoască şi părţile ei bune.

Alte două personaje din această povestire coborau pe Yukon. împreună cu tinerii căsătoriţi, îndreptându-se tot spre Montreal. În ultima clipă, Neluto izbutise să ia o hotărâre: aceea de a nu părăsi niciodată un vânător atât de iscusit ca Summy Skim. Cât despre Patrick, pe el doar moartea l-ar fi putut despărţi de „domnul Jean”.

Încetul cu încetul, uralele celor de pe mal se pierdură în depărtare, luminile din Dawson se făcură tot mai mici, se stinseră, iar în jurul marelui vapor, ce-şi slobozea fără-ncetare suflarea lui puternică, se lăsă întunericul. Era o vreme minunată, cu cer spuzit de stele, şi o temperatură blândă, rar întâlnită în acest anotimp.

Summy Skim adusese patru fotolii la pupa vasului, şi gustau în tihnă farmecul nopţii.

Curând, însă, Ben Raddle rupse această linişte plăcută. Nu-i stătea în puteri să-şi împiedice mintea să lucreze şi, încă de pe acum, făurea noi planuri. Bizuindu-se pe o avere uriaşă, de acum înainte va putea întreprinde orice. Se lăsa astfel purtat de vise, pe care le rostea cu voce tare. Să acţionezi, să creezi, să produci…

Jane asculta cu nesaţ, încurajând planurile neînfrânatului visător, încet, încet îşi apropiară mai întâi scaunele, apoi, sătui de atâta nemişcare, se ridicară în aceeaşi clipă şi se duseră împreună să se sprijine de balustradă, el uitând de soţie, ea uitând de soţ. Summy oftă.

— Uite-i cum s-au pornit amândoi! îi spuse el lui Edith.

— Pe cei ce ni-s dragi, trebuie să-i luăm aşa cum sunt, răspunse mica şi înţeleaptă soţie.

— Poate că ai dreptate, Edith, răspunse Summy, nu tocmai convins. Hotărât lucru, era tare necăjit. Un oftat şi mai adânc decât primul îi umflă din nou pieptul.

— Da, iată-i porniţi, adăugă el. Dar unde vor ajunge astfel? Edith ridică, apoi lăsă să-i cadă mâna, acceptând parcă prin gestul ei viitorul, oricum ar fi.

— Îl cunosc eu pe Ben al meu, continuă Summy. Nici nu vor trece opt zile, după întoarcerea la Montreal, că-l va apuca din nou dorul de aventură. O să vrea iar să plece şi tare mi-e teamă că are s-o atragă şi pe verişoara dumitale, care nici ea nu prea e înclinată să privească viaţa aşa cum se cuvine.

— Chiar dacă vor pleca, până la urmă tot se vor întoarce. Noi îi vom aştepta acasă.

— Asta nu-i deloc vesel, Edith dragă.

— Dar e folositor, Summy. În timp ce ei vor străbate lumea, noi le vom păzi casa.

Summy mai scoase un ultim oftat.

— Şi le vom creşte copiii, spuse el, fără să-şi dea seama cât de caraghios suna răspunsul şi ce minunată dăruire de sine exprima el.