II SUMMY SKIM PORNEŞTE, ÎMPOTRIVA VOINŢEI LUI, PE CALEA AVENTURII

Întors acasă, Summy Skim luă măsurile cerute de moartea lui Josias Lacoste. Întocmi ferparul ce urma să-l trimită prietenilor familiei, se ocupă de îmbrăcămintea de doliu, de slujba ce trebuia oficiată la parohie.

În privinţa afacerilor personale ale unchiului, va discuta serios cu maestrul Snubbin după ce se va pune de acord cu vărul său şi după ce notarul va primi lămuririle cerute, care-i vor îngădui să întocmească inventarul succesiunii defunctului. Ben Raddle se întoarse la Montreal abia peste cinci zile, în dimineaţa de 22 martie, după o şedere de o lună la New York, unde studiase, ca trimis al unei mari societăţi, uriaşul proiect de a se construi un pod peste Hudson, între metropolă şi New Jersey.

Era cu neputinţă ca o asemenea muncă să nu stârnească interesul unui inginer şi Ben Raddle se înhămase la ea cu toată ardoarea. Dar, după cât se părea, construcţia podului nu avea să înceapă curând. Deşi ziarele vorbeau mult despre asta, deşi se făceau multe planuri şi calcule pe hârtie, fără îndoială că se va scurge cel puţin un an, dacă nu doi, înainte ca lucrările să înceapă efectiv. Ben Raddle se hotărâse să se întoarcă acasă.

Lui Summy Skim, lipsa vărului său i se păruse nesfârşită. Cât îi părea de rău că nu izbutise să-l convertească la ideile lui, să-l atragă spre un trai lipsit de griji! Afacerea asta cu podul de peste Hudson îi sporea şi mai mult neliniştea. Dacă Ben Raddle va participa la ea, n-o să fie reţinut vreme îndelungată, poate câţiva ani, la New York? Atunci el, Summy Skim, va rămâne singur în casa din Montreal, singur la ferma din Green Valley!

De îndată ce se întoarse inginerul, vărul său îl înştiinţa despre moartea unchiului lor Josias, decedat la Dawson City, lăsând drept unică avere claim-ul 129, aşezat pe malul lui Forty Miles Creek, în Klondike.

La acest ultim cuvânt, foarte răsunător pe atunci, inginerul ciuli urechile. După toate aparenţele, el nu primea cu nepăsarea unui Summy Skim perspectiva de a deveni proprietarul zăcământului aurifer. Dar, oricare i-ar fi fost gândurile, nu şi le mărturisi pe loc. Obişnuit să studieze lucrurile în adâncime, voia să chibzuiască bine înainte de a-şi spune părerea.

Douăzeci şi patru de ore i-au fost de ajuns pentru a cântări situaţia pe toate feţele, iar a doua zi, la dejun, îl întrebă ex abrupto1 pe Summy Skim:

— Ce-ai zice, vere, dacă am discuta puţin despre Klondike?

— Dacă nu discutăm decât puţin…!

— Puţin… sau mai mult, Summy.

— Facă-se voia ta, dragă Ben!

— Notarul nu ţi-a vorbit despre titlurile de proprietate ale claim-ului 129?

— Nu, nici nu m-am gândit că mi-ar folosi la ceva, răspunse Summy Skim.

— Cu tine nu-i de mirare, bunul meu Summy! strigă Ben Raddle râzând.

— De ce râzi? Din câte mi se pare, nu e cazul să ne frământăm atât cu problema asta. Lucrurile sunt foarte simple: ori moştenirea valorează ceva şi o vom lichida în mod cât mai avantajos pentru noi, ori nu are nici o valoare şi atunci nu ne mai batem capul cu ea, ceea ce mi se pare mai probabil.

— Ai dreptate, încuviinţă Ben Raddle. Dar să nu ne pripim… Cu zăcămintele astea aurifere, nu se ştie niciodată… Le crezi secătuite, lipsite de valoare… pentru ca o lovitură de cazma să-ţi aducă o avere.

La auzul acestor cuvinte, Summy Skim simţi cum îi încolţeşte în suflet neliniştea.

— Dragă Ben, spuse el cu însufleţire, realitatea trebuie s-o ştie oamenii din partea locului, cei care exploatează în prezent vestitele zăcăminte din Klondike. Dacă claim-ul de pe Forty Miles Creek are vreo valoare, o să încercăm, ţi-o repet, să scăpăm de el în condiţii cât mai avantajoase… Dar nu prea îmi vine a crede că unchiul Lacoste a părăsit această lume tocmai când să devină milionar!

— Rămâne de văzut. Meseria de căutător de aur este plină de astfel de surprize. Oricând poţi descoperi o vână bogată în aur. În sfârşit, trebuie să fii de acord că există şi prospectori care n-au avut de ce se plânge…

— Poate unul la sută, la o mie, sau mai degrabă la suta de mii, dar cu preţul câtor griji, cu câtă trudă şi, putem adăuga, cu câtă suferinţă…!

— Frumoase vorbe, Summy, dar astea-s numai vorbe. Eu unul nu înţeleg să mă iau după vorbe mari, ci după fapte concrete, numai după fapte!

Pricepând, de altfel fără să se mire, cam unde voia să ajungă vărul său, Summy Skim se agăţă din nou de tema lui obişnuită şi-şi începu iar veşnica litanie:

— Dragă prietene, oare nu ne ajunge moştenirea pe care ne-au lăsat-o părinţii?… Proprietatea noastră nu ne asigură ea independenţa şi bunăstarea?… îţi vorbesc astfel pentru că îmi dau seama că atribui acestei afaceri o importanţă pe care nu cred s-o merite…

— Spune drept, nu suntem noi destul de bogaţi…?

— Niciodată nu ai destul, dacă poţi căpăta şi mai mult.

— Numai să nu te lăcomeşti, dragă Ben, să nu păţeşti ca anumiţi miliardari, care au tot atâtea necazuri câte milioane şi care trebuie să lupte mai mult să şi le păstreze, decât au luptat să le dobândească.

— Haide, haide, răspunse Ben Raddle, filozofia o fi ea frumoasă, dar să nu întrecem măsura. De altfel, nu-mi atribui lucruri pe care nu le-am spus. Nu mă aştept deloc să găsesc tone de aur pe claim-ul unchiului Josias. Vreau doar să mă lămuresc, asta-i tot.

— O să ne lămurim, dragă Ben, de asta poţi fi sigur, şi să dea Domnul ca, odată aflate amănuntele, să nu ne trezim într-o situaţie neplăcută căreia va trebui să-i facem faţă, din respect pentru familia noastră… în acest caz, l-am asigurat pe maestrul Snubbin…

— Bine ai făcut, Summy, dar mi se pare că nu avem nici un temei să ne gândim la aşa ceva. Dacă ar fi existat datornici, poţi fi sigur că aceştia şi-ar fi revendicat până acum drepturile. Mai degrabă hai să vorbim despre Klondike. Poate îţi închipui că aud pentru prima oară de aceste zăcăminte. Cu toate că exploatarea a început abia de doi ani, am citi tot ce s-a scris despre bogăţiile acestui teritoriu şi ţi-aş putea spune multe lucruri în stare să-ţi zdruncine mândra ta indiferenţă. După Australia, California, Africa de Sud, s-ar fi crezut că planeta noastră nu mai cuprinde alte filoane aurifere. Dar iată că întâmplarea le-a scos din nou la iveală, în America de Nord, la graniţa dintre Alaska şi Dominion. Se pare că aceste ţinuturi nordice sunt chiar mai bogate, în afara minelor din Klondike, s-a mai găsit aur şi în Ontario, Michipicoten, Columbia engleză, unde s-au organizat companii puternice ca War Eagle, Standard, Sullivan Grup, Alhabarca, Ferm, Sans Poel, Cariboo, Deer Trail, Georgie Reed şi multe altele, ale căror acţiuni sunt în continuă creştere, ca să nu mai pomenesc de minele de argint, aramă, magneziu, fier şi cărbune. Dacă ne referim îndeosebi la Klondike, gândeşte-te, Summy, la întinderea acestei regiuni aurifere – două sute cincizeci de leghe lungime, cu aproape patruzeci lăţime, numai pe teritoriul Dominionului, fără să mai punem la socoteală zăcămintele din Alaska. Oare nu reprezintă asta un câmp larg deschis activităţii omeneşti, poate cel mai larg ce s-a aflat vreodată pe faţa pământului? S-ar putea ca într-o bună zi produsele acestei regiuni să valoreze nu milioane, ci miliarde!

Ben Raddle ar fi putut continua la nesfârşit pe această temă, dar Summy Skim nu-l mai asculta. Se mulţumi să spună ridicând din umeri:

— E limpede, Ben, te-a cuprins şi pe tine febra…

— Ce spui?… Am febră?

— Da, febra aurului, ca atâţia alţii, şi asemenea febră nu se vindecă doar cu sulfat de chinină, pentru că, din păcate, nu are leac.

— Linişteşte-te, dragul meu Summy, răspunse Ben râzând, pulsul meu nu bate mai repede ca de obicei. De altfel, m-ar mustra conştiinţa dacă ţi-aş primejdui sănătatea, punându-te în contact cu un om atins de febră…

— Oh! Cât despre mine, poţi fi sigur că sunt vaccinat, dar mă doare să te văd pierzându-te în nişte vise, care nu pot duce la nimic bun, şi entuziasmându-te…

— Ce te face să crezi asta? îl întrerupse Ben. Deocamdată se pune doar problema de a studia o afacere şi de a trage foloase de pe urma ei, dacă e cu putinţă. Te gândeşti că unchiul n-a izbutit niciodată în încercările lui. Claim-ul de la Forty Miles Creek poate că i-a dăruit mai mult noroi decât pepite1. Dar poate că nici n-a avut mijloacele necesare ca să-l exploateze. Poate nu a procedat metodic, cum ar face-o, de pildă…

— Un inginer, nu-i aşa, Ben?

— Fără-ndoială, un inginer…

— Tu… de exemplu?

— De ce nu? răspunse Ben Raddle. În orice caz, nu despre asta e vorba acum. Trebuie doar să ne informăm. Când vom cunoaşte amănunte despre valoarea claim-ului, vom vedea ce-i mai bine de făcut.

Conversaţia se opri aici. De altfel, Summy n-ar fi avut de ce să se împotrivească propunerilor lui Ben Raddle. Era firesc să te informezi înainte de a lua o hotărâre. Că inginerul era un om serios, inteligent, cu spirit practic, nu încăpea nici o îndoială. Totuşi, Summy Skim nu putea să nu se întristeze şi să se neliniştească văzând cu câtă aviditate se aruncă vărul lui asupra acestei prăzi, venită pe neaşteptate să-i stârnească ambiţia. Va izbuti oare să-l oprească? în orice caz, un lucru e sigur: Summy Skim nu se va despărţi niciodată de Ben Raddle. Interesele lor vor rămâne comune, orice s-ar întâmpla. Dar asta nu-l împiedica să blesteme proasta inspiraţie pe care o avusese unchiul de a-şi căuta norocul în Klondike, unde îl aşteptau sărăcia şi moartea, şi ar fi dorit ca informaţiile pe care le vor primi să fie de aşa natură, încât să înlăture orice alte preocupări în această direcţie.

În cursul după-amiezii, Ben Raddle se duse la biroul notarului pentru a lua cunoştinţă de titlurile de proprietate şi constată că acestea sunt în regulă. Un plan la scară mare îngăduia să se precizeze cu exactitate poziţia claim-ului 129. îl găseai la patruzeci şi doi de kilometri de Fort Cudahy, cătun întemeiat de Compania golfului Hudson pe malul drept al lui Forty Miles Creek, unul din numeroşii afluenţi al Yukonului, acest lung fluviu care, după ce a scăldat teritoriile apusene ale Dominonului, străbate întreaga Alaska, şi ale cărui ape, englezeşti în partea de sus, devin americane în aval, de pe vremea când această regiune întinsă a fost cedată Statelor Unite de către imperiul rusesc.

— Maestre Snubbin, dumneavoastră aţi cercetat harta, dar nu aţi observat un amănunt destul de curios, spuse Ben Raddle. înainte de a se vărsa în Yukon, Forty Miles Creek taie meridianul 141, ales ca linie de hotar între Dominion şi Alaska, iar acest meridian se confundă cu limita apuseană a claim-ulm nostru, aşezat, deci, matematic, la graniţa dintre cele două ţinuturi.

— Aşa este, încuviinţă notarul.

— La prima vedere, situaţia nu pare deloc rea, adăugă Ben Raddle, continuând să studieze harta. N-ar exista nici un motiv ca Forty Miles Creek să fie mai prejos decât Klondike River, ori afluentul său Bonanza, ori subafluenţii săi Victoria, Eldorado şi alte râuri, atât de bogate şi de căutate de mineri!

Ben Raddle nu-şi mai dezlipea ochii de pe acest ţinut minunat, a cărui reţea hidrografică rostogoleşte din belşug nobilul metal care, la preţurile curente din Dawson City, valorează două milioane trei sute patruzeci şi două de mii de franci tona!

— Iertaţi-mă, domnule Raddle, pot îndrăzni să vă întreb dacă aveţi de gând să exploataţi personal zăcământul aurifer?

Ben Raddle făcu un gest nelămurit.

— Domnul Skim zicea…

— Summy nu s-a pronunţat încă, i-o retează Ben Raddle, iar eu nu-mi voi exprima părerea până când nu voi avea toate informaţiile necesare… pe care le voi culege eu însumi, de va fi nevoie…

— Vă gândiţi cumva să întreprindeţi această lungă călătorie până în Klondike? întrebă maestrul Snubbin ridicând capul.

— De ce nu? După părerea mea, afacerea merită deranjul, orice ar zice Summy… Odată ajuns la Dawson City, te poţi lămuri… Trebuie să recunoaşteţi, maestre Snubbin, că şi în cazul în care am vinde acest claim, tot e mai bine să mergem la faţa locului pentru a-i stabili valoarea.

— Este într-adevăr nevoie?

— Nu trebuie să găsim un cumpărător?

Notarul se pregătea să-i răspundă. Îl opri intrarea unui funcţionar care aducea o telegramă.

— Domnule Raddle. dacă numai asta e pricina, spuse el după ce o deschise, iată ce vă va scuti de osteneala unei astfel de călătorii.

Zicând acestea, maestrul Snubbin îi întinse lui Ben Raddle o telegramă datată cu opt zile în urmă, care, după ce fusese purtată de la Dawson City la Vancouver, sosea la Montreal prin reţeaua telegrafică a Dominionului.

Din telegramă rezulta că Anglo-American Transportation and Trading Co (Cicago-Dawson), companie americană ce stăpânea până în prezent opt claim-uri, a căror exploatare era condusă de căpitanul Healey, oferea, pentru cumpărarea claim-ului 129 de pe Forty Miles Creek, suma de cinci mii de dolari, sumă ce urma să fie expediată la Montreal îndată după primirea răspunsului de acceptare.

Ben Raddle apucase telegrama şi o citea cu aceeaşi luare-aminte cu care studiase titlurile de proprietate.

— Ce spuneţi de asta, domnule Raddle? întrebă notarul.

— Nimic, răspunse inginerul. Să fie de ajuns cât ni se oferă? Cinci mii de dolari pentru un claim în Klondike!

— Cinci mii de dolari sunt totuşi bineveniţi.

— Mai puţin însă decât zece mii maestre Snubbin.

— Desigur. Bănuiesc totuşi că domnul Skim…

— Summy îmi va împărtăşi părerea, dacă o voi putea sprijini cu argumente serioase. Şi dacă îi dovedesc necesitatea acestei călătorii, fiţi sigur că o va face.

— Dânsul?… Omul cel mai fericit, cel mai independent pe care l-a cunoscut vreodată un notar în exerciţiul funcţiunii sale!

— Da, el acest fericit, acest independent, când îi voi arăta că-şi poate dubla fericirea şi independenţa… La urma urmelor, ce riscăm, de vreme ce vom fi oricând în măsură să acceptăm oferta acestei companii?

După ce părăsi biroul notarului, Ben Raddle porni pe drumul cel mai scurt, cugetând la cele ce avea de făcut. Odată ajuns acasă, în strada Jacques-Cartier, hotărârea lui era luată. Urcă degrabă în camera vărului său.

— L-ai văzut pe maestrul Snubbin? Ai aflat ceva noutăţi? Întrebă acesta.

— Şi noutăţi, şi veşti, dragă Summy.

— Bune?

— Foarte bune.

— Ai cercetat titlurile de proprietate…?

— Desigur. Totul e în regulă. Suntem într-adevăr proprietarii claim-ului 129.

— Să vezi ce-o să ne îmbogăţim! spuse râzând Summy Skim.

— Poate mai mult decât îţi închipui, declară inginerul pe un ton serios.

Şi Ben Raddle îi întinse vărului său telegrama primită de la Anglo-American Transportation and Trading Company.

— Dar e grozav! strigă acesta. N-are rost să mai stăm la îndoială. Să vindem repede claim-ul nostru acestei îndatoritoare societăţi.

— Pentru ce să vindem la preţul de cinci mii de dolari ceea ce valorează poate mult mai mult?… se împotrivi Ben Raddle.

— Totuşi, dragul meu Ben…

— Ei bine, dragul tău Ben îţi răspunde că nu se procedează astfel în afaceri. Pentru a acţiona în cunoştinţă de cauză, trebuie să fi văzut, să fi văzut cu ochii tăi.

— Tot la asta îţi umblă mintea?

— Mai mult ca oricând. Ia gândeşte-te, Summy. Dacă mi se face această propunere, înseamnă că se cunoaşte valoarea claim-ului şi că ea este mult mai mare. Există atâtea alte zăcăminte neexploatate de-a lungul râurilor sau în munţii din Klondike…

— Ce poţi tu să ştii?

Fără să ia în seamă întreruperea, Ben Raddle continuă:

— Şi dacă o societate care stăpâneşte în prezent mai multe claim-uri vrea să-l cumpere pe al nostru, înseamnă că ea nu are numai cinci mii de motive să ne ofere cinci mii de dolari, ci zece mii, o sută de mii de motive…!

— Un milion, zece milioane, o sută de miliarde, continuă Summy glumeţ. Zău, Ben, te joci cu cifrele.

— Cifrele înseamnă viaţă, dragul meu, şi am impresia că tu nu socoteşti de ajuns…

— Poate fiindcă socoteşti tu prea mult.

— Ascultă, Summy dragă, îţi vorbesc foarte serios. Nu eram convins că trebuie să plec. De la sosirea acestei telegrame m-am hotărât să duc eu însumi răspunsul.

— Cum!… Vrei să pleci în Klondike…?

— Da.

— Fără să fi luat informaţii?

— Mă voi dumeri la faţa locului.

— Şi o să mă laşi din nou singur?

— Nu, de vreme ce vei merge cu mine.

— Eu…?

— Tu.

— Niciodată…!

— Ba da, pentru că afacerea ne priveşte pe amândoi.

— Îţi dau libertatea să acţionezi şi în numele meu.

— Nu primesc. De tine am nevoie.

— O călătorie de o mie cinci sute de leghe…!

— Da de unde!… Numai o mie opt sute.

— Dumnezeule!… Şi cât va dura…!

— Cât va fi nevoie. S-ar putea întâmpla să nu fim interesaţi să vindem claim-ul, ci să-l exploatăm.

— Cum… să-l exploatăm?… strigă Summy Skim deznădăjduit. Asta înseamnă un an întreg…

— Chiar doi, dacă va trebui.

— Doi ani!… Doi ani…!

— Şi ce dacă!… De vreme ce fiecare lună, fiecare zi, fiecare ceas ne va spori averea…!

— Nu, nu!… strigă Summy Skim ghemuindu-se, afundându-se în fotoliu, de parcă s-ar fi hotărât să nu se mai ridice din el niciodată.

Dar avea de-a face cu un adversar puternic. De bună seamă că Ben Raddle nu-l va slăbi până ce nu-i va smulge încuviinţarea.

— În ceea ce mă priveşte, dragă Summy, m-am hotărât să plec la Dawson City şi nu pot crede că vei refuza să mă însoţeşti. De altfel, prea ai fost sedentar până acum!… Trebuie să cutreieri puţin prin lume…

— Ehei! Dacă mi-ar veni poftă, aş avea eu alte ţinuturi de vizitat, în America sau în Europa. N-aş începe prin a mă înfunda în inima acestui groaznic Klondike

— Care-ţi va părea încântător, Summy, după ce vei fi constatat tu însuţi că e presărat cu praf de aur şi pardosit cu pepite.

— Ben, dragul meu Ben, mă înspăimânţi!… Da, mă înspăimânţi!… Vrei să te vâri într-o afacere în care nu vei găsi decât primejdii şi dezamăgiri.

— Rămâne de văzut!

— Prima dezamăgire ţi-o va oferi acest claim blestemat, care fără-ndoială nu valorează nici cât o ceapă degerată…!

— Atunci de ce ne oferă compana cinci mii de dolari pentru el?

— Şi când mă gndesc, Ben, că trebuie să mergem în căutarea acestui claim prăpădit, într-un ţinut în care temperatura coboară la 50 grade sub zero…!

— Vom face focul.

Ben Raddle găsea răspuns la toate. Deznădejdea vărului său nu-l mişca deloc.

— Dar Green Valley, Ben!… suspină acesta.

— Ei bine, ai să vezi că şi în Klondike există destul vânat pe câmpii şi destul peşte în ape. Vei vâna şi vei pescui într-o ţară nouă, care-ţi va dezvălui lucruri pline de neprevăzut.

— Dar fermierii noştri, bunii noştri fermieri care ne aşteaptă… se văicări Summy.

— Crezi că vor mai regreta lipsa noastră, când ne vom întoarce atât de bogaţi încât să le putem construi alte ferme şi să cumpărăm întreg districtul…?

În cele din urmă, Summy Skim trebui să se dea bătut… Nu, nu-l va lăsa pe vărul lui să plece singur în Klondike… îl va însoţi, chiar de n-ar face-o decât pentru a-l aduce mai repede acasă…

Astfel, în ziua aceea, prin firele telegrafice ale Dominionului îşi luă zborul o depeşă, vestindu-l pe căpitanul Healey, directorul lui Transportation and Trading Company, Dawson City, Klondike, despre apropiata plecare a domnilor Ben Raddle şi Summy Skim, proprietarii claim-uli 129…