Un vechi tolbaș de vorbe late,

Om norocos din cale-afară,

S-a pomenit pe neașteptate

Stăpân peste întreaga țară.

Din ea-și făcu o prăvălie,

Și ca un negustor de treabă,

Pentru ca-n lume să se știe,

Prinse-a striga de la tarabă

Poftiți aici! Oricine are

Obrazul fără de rușine

Ș-o conștiință de vânzare...

Poftiți să faceți târg cu mine!

Prostie, lene, lingușire,

Eu cumpăr tot. Veniți aici!

Și cei mai nărăviți din fire

Mi-or fi tovarăși și amici.

Eu dau tot felul de noroace,

Căci sunt atoatețiitorul,

Măriri, averi... Să vie-ncoace

Toți trântorii ce le duc dorul!...

Așa, sunt zece ani de când

Pe norocosul negustor

Îl auzim mereu strigând,

Și mușteriii vin de zor.

În zece ani ce de-a lingăi

Nu se văzură-n slujbe mari,

Câți oameni fără căpătâi

N-ajunseră milionari!

Veniți și voi, străini calici,

Și strângeți tot ce-a mai rămas!...

. . . . . . . . . . . . . . .

Ce să mai faci? Ce să mai zici?

Sărmană țară de pripas!