Ce dor trebui să te cuprindă

De dragostile din povești

Cînd te privești toată-n oglindă

Și vezi cît de frumoasă ești !...

Cînd singură parcă te sperii

De patima ochilor tăi,

Ce ard de farmecul durerii,

În spasmul visului dintîi.

Căci ești în vîrsta cînd fioruri

Te-apuc-așa, ca din senin,

Cînd te frămîntă mii de doruri,

Și nici nu știi de unde-ți vin...

Iată că prinzi să cazi pe gînduri,

Ți se lungesc ochii a drum

Cîte-ți plăceau în alte rînduri

Încep să-ți facă rău acum.

Te simți străină-ntre ai tăi,

Și stai, tînjind, într-un ungher,

Biet suflet fără căpătîi,

Atît de trist și de stingher !

Ți-e greu de lume și de tine;

O jale-adîncă te pătrunde.

Parc-ai iubi, și n-ai pe cine,

Parc-ai pleca, și nu știi unde.

Iar noaptea, cînd te culci în pat,

Ca-n friguri, te cuprind călduri.

Și piept și tîmple ți se bat

De-a gîndurilor dulci torturi.

Cu fața-n sus, în întuneric,

Încremenești ceasuri întregi,

Robită de-un amor himeric,

De-un farmec ce nu-l înțelegi !

Parcă răsar, de mai-nainte,

În inima-ți nevinovată,

Iubiri de-acelea dulci și sfinte

Ce numa-n cărți se mai arată...

Deodată-ți luminează-n gînd,

Așa de viu, că te-nfiori,

Un tînăr trist, frumos și blînd,

Cu ochii mari și visători...

Să fie-o umbră din povești ?...

Căci nicăieri nu l-ai văzut;

Cu toate astea, îl iubești,

Și chipul lui ți-e cunoscut !

Te uiți în ochii lui fierbinți,

Și pare că-nțelegi ce vor,

Ce taine și ce suferinți

Se zbuciumă-n adîncul lor.

Ș-o milă te cuprinde-atunci

De tinerețea ta și-a lui;

Ai vrea la pieptu-i să te-arunci,

Să-i plîngi, iubirea-ți să i-o spui;

Și-nvinsă de dorinți secrete,

De oarba inimii furtună,

Te-ntorci cu fața la părete

Și-ncepi să plîngi ca o nebună...

Ce dulce e acest prinos

Al unui suflet fermecat

De-un vis atît de dureros

Și-atît de fără de păcat !

Ca mîni ți-o răsări în cale

Frumosul tînăr visător,

Podoaba gîndurilor tale

Și-a nempăcatului tău dor,

Ș-aveți să tresăriți deodată,

Cuprinși de-același farmec sfînt;

De-a lui priviri înfiorată,

Pleca-vei ochii în pămînt,

A voastre mîni se vor atinge,

Tremurătoare și fierbinți,

Și pe-amîndoi vă vor încinge

Aceleași tainice dorinți.

El, dornic, are să te soarbă,

Cu ochi adînci și pătimași,

Tu,-nvinsă de-o iubire oarbă,

La sînu-i cald ai să te lași.

Și moale, ca de somn topită,

O vorbă neștiind să-i spui,

Vei sta așa, înmărmurită,

Obrazul tău lipit de-al lui...

................................

De ce nu poți împiedica

Al vremii pas neobosit,

Ca fericirea lui ș-a ta

Să nu mai poat-avea sfîrșit !