Sonet

Ce mult aș vrea să mai iubesc o dată,

Să simt din nou a vieții primăvară,

În drumul meu pustiu să mai răsară,

Ca din povești, o zână adorată.

Să scriu răvașe lungi, și-n orice sară

Să trec pe la fereastra-i luminată,

S-o văd la geam, cum umbra și-o arată,

Și ore-ntregi s-aștept să-mi mai apară.

Din ochii mari, privirea ei fierbinte

Asupră-mi blând și dureros să cadă,

Și-ntr-un suspin ea să-mi citească gândul...

Frumosu-i chip să farmece-a mea minte,

Și ca pe-un astru-n sufletu-mi purtându-l,

Să fiu copil, și visurilor pradă!

Share on Twitter Share on Facebook