Sfânt lăcașul de la Putna mândru strălucește-n soare,

Glasuri de argint răvarsă clopotele slăvitoare,

Străduind credința veche din mormânt s-o mai învie.

Darnici domni erau pe vremuri, lăudați de-a pururi fie!…

Nestricat de viermi rămâne singur numele cel bun;

Darnici domni erau pe vremuri, toate clopotele spun.

Ci aude Ștefan Sfântul, lângă spada lui culcat,

Cum cântările slăvirii până-n cripta lui străbat;

Și făcându-și roată gândul peste câte-a fost trăit,

Strigă din mormânt dreptatea Marelui Nedreptățit:

Domn am stat Moldovei mele, și norodului părinte,

Dragi mi-s luncile, dragi codrii, toate apele mi-s sfinte…

Dar străjerul lor ș-a toate purtător de grijă cine-i?

Cine-n pace duce greul bogăției și luminei,

Și-n război cine-i viteazul fără slavă, fără nume?

Domnul milostiv de-a pururi, cel mai darnic domn din lume

E săracul. El palate și biserici și podoabe

Fără preț a dat Moldovei El, cu mâinile lui roabe.

El mi-a fost puterea-n lupte, și în liniște norocul.

Când ștergeam de sânge spada și vroiam vremea și locul

Biruinții noastre scumpe c-un dar scump să le cinstim,

El comori căra Sucevei, ziduri mândre să zidim,

El făcea-n al clipei stâmpăr, cu durerea lui de țară,

Din pământ stropit cu lacrămi flori de aur să răsară!

Domnul tace, Sfântu-i nume în războiul vremii scut ni-i,

Darnic e săracul, cântă toate clopotele Putnii.