Lună, tu ești sclava albă, fulg ursit în veci să meargă.

Eu, mai veche decât vremea, și decât lumea mai largă,

Neclintită-s, și nici cuget că-n cuprinsul țării mele

Furnică popor de stele.

Și de n-aș fi eu să-mbrobod fața ta-n ștergar cernit,

Dacă n-aș fi-ntunecoasă, tu în veci n-ai fi lucit.

În genunchi dar, a mea poală pleacă-te a-mi săruta,

Lună, sunt regina ta!