Baraboi se ia de gînduri:

Iarăși a rămas la os,

Cîte s-a-ncercat să facă,

Toate i-au ieșit pe dos.

„Bre, ce zodie-ncîlcită !

Cît n-am stat să-i dau de rost?

Unde n-am cătat norocul?...

Numai popa doar n-am fost.

Pedagog, sufleor la teatru,

Jurnalist, birtaș, misit,

Ba am fost și-n pușcărie,

Și sunt tot nepricopsit !...

Dar la ce-mi mai pierd eu vremea,

Toate astea s-au trecut.

Pentru viitor e vorba

Să vedem ce-i de făcut...

Iat-un plan care-mi surîde:

Am să dau în țară zvon

Că m-am hotărît, la toamnă,

Să deschid un «pension» !”

Baraboi convoacă-ndată

Un consiliu de samsari,

Îi convinge c-or să fie

Pentru toți gheșefturi mari;

Fiecare, ca la teatru,

Își ia rolul cuvenit:

La-nceput sunt toți tovarăși...

Planu-i foarte nemerit !

Sunt cinci ani de-atunci. În curtea

Unei case mari, roiesc

Cîrduri de copii zburdalnici...

Zgomotele se-ntețesc.

Directorul stă la pîndă

Și cînd larma e mai mare,

Iată-l, fioros și aprig,

În mijlocul lor apare.

Sombru, cu carnetu-n mînă,

Scrie șaptezeci din ei;

Apoi cheamă bucătarul:

„Mîni postesc acești mișei !...”

Iar a doua zi, firește,

Bucătaru-i pus la cale,

La copii să dea mîncare

Într-ascuns... dar pe parale.

Astfel mai pe toată ziua

Șaptezeci de mușterii

Își depun în „casa școlii”

A lor mici economii.

Nu-ntrebați de-nvățătură,

Asta e un bagatel !...

Altă țintă urmărește

Institutul Barabel !

Disciplina, disciplina !

Pentru asta, pînditor

Șade, gata cu carnetul,

Bietul „Domnu director...”

Cum ne răsucește vremea,

Și ne joacă tontoroi !

Cine-și mai aduce-aminte

De sărmanul Baraboi ?...

De ce-a fost odinioară,

Ce nevoie-i să mai știi?

Astăzi, grav și demn, învață

„Disciplina” pe copii !

Și ce ifos, ce mîndrie,

Ia uitați-vă la el !

La o parte ! La o parte !

Trece domnul Barabel !