Damian, poetul liric,

Trubadurul pesimist,

Își lungește-a drum privirea

Și pe gînduri cade trist.

Căci în lumea asta crudă

Și avară pentru el,

A-nceput să i se-nfunde

Cu viața de tembel.

„Ah, bătrînă năzuroasă,

Pentru ce atîta fard,

Dacă nu-nțelegi durerea

Și iubirea unui bard?”

Damian vorbește singur.

„Luni întregi te-am urmărit;

Nopți de iarnă sub fereastră-ți,

Tremurînd și zgrebulit,

Așteptam să-ți pleci privirea

Și un semn să-mi faci, oftînd;

Am răbdat și frig și foame

Și tot îmi ziceam în gînd:

Tu, bătrînă și bogată,

Eu sunt tînăr și sărac...

Ce nu-mi cumperi tinerețea !

Cum ți-aș mai veni de hac !

Dar atîta chin și versuri

Fără de folos mi-au fost:

A plecat la băi ingrata...

Grea-i viața fără rost !

Și-acum tot ce-mi mai rămîne

E să plec iar la «vînat»:

La revista mea Progresul

Să mai fac un abonat !...”

Fluierînd, își șterge haina

Și se piaptănă frumos.

Ghetele îi sunt cam rupte,

Pantalonii roși pe jos;

Dar la un poet, profane,

Nu căta decît la cap.

Căci acolo toată slava

și podoabele-i încap.

Damian și-ndreaptă pașii

Spre otel „Continental”,

Unde-a tras de-abia aseară

Un chiabur „provincial”.

Sfiicios bate la ușă...

— Intră ! îi răspunde-un glas.

Salutînd, scoate-o hîrtie

Și, tușind, mai face-un pas.

— Domnule, Revista noastră

Are ținta să îndrepte

Spre progres această țară

Pe căi netede și drepte,

Și știind al d-voastră

Patriotic sentiment,

Comitetul nostru astăzi

V-a ales de prezident !

Iată, v-am adus hîrtia,

Ș-o chitanță v-am făcut...

Douăzeci de lei... Vă-nscriem

Abonat de la-nceput.

— N-ai noroc, c-un sfert de oră

Înaintea dumitale

Tot cu-așa tertip un tînăr

Mi-a ciupit ceva parale...

Bietul bard salută, iese,

Rușinat și tot sărac;

Toate cele împrejuru-i

În părăgini se prefac !...

Capitala e pustie,

Caldarîmul e de foc:

Ce te faci acum pe vară,

June fără de noroc?...

Damian, poetul liric,

Trubadurul pesimist,

Își lungește-a drum privirea

Și pe gînduri cade trist.