M-am regăsit. Ce dor mi-era de mine,

Copilul visător de altădată!

Mă simt plutind privirea mea-nsetată

Se pierde-n orizonturi largi, senine.

De-acum, ispititori, în van mai cată

Viclenii ochi... îi știu atât de bine!

O, nu mai tremur când mă uit la tine,

Și azi te iert, căci rana-i vindecată.

Iar visul tău ca pânza Penelopii

Se țese ziua, noaptea se distramă...

Noian de întuneric ne desparte!

Zădarnic zâmbitoare te apropii,

Și glasul tău tremurător mă cheamă

Tot mai străină-mi ești, tot mai departe...