Dar nu-nțelegi că e cu neputință

O clipă să mai gust din cele duse?...

Cu farmecul durerilor răpuse,

Din preajmă-mi fugi, deșartă năzuință!

Astâmpără-te, dor de vremi apuse,

Prilej de nesfârșită suferință!...

S-a stâns, cum nici n-ar fi avut ființă,

Frumosul vis, ce-atât de drag îmi fuse!

Uitare, vin cu liniștea ta dulce,

Zi gândului că-i ceasul să se culce:

E noapte, stânge lampa amintirii;

Lumina-i bate-n criptă de morminte...

Întunec-o, s-adorm de-aci-nainte,

C-am zis de mult adio fericirii!