Vuind s-azvârl șuvoaiele devale

Pe deal stă zarea de brânduși albită.

În aer i-o căldură liniștită,

Pe bolți un nor de-argint se rupe-n pale.

Sar apele din matca prididită;

Un cocostârc, pe mal, pășește-agale,

Dând spaimă-n broaștele ce-i fug din cale.

Ies aburi calzi din pajiștea-ncropită.

Și nici un sloi n-a mai rămas pe gârlă;

Doinind, s-aude trișca de la târlă.

Iar mieii, strânși în cârduri, zburdă-n soare:

Pământu-ntreg, ca-n prima dimineață,

Se umple de lumină și viață,

Iar inima-mi se-ntunecă și moare.