Câți ochi frumoși și visători, poete,

N-or fi plângând pe versurile tale!

A, de-ai putea să le-nsoțești în cale,

Te-ai consola văzând cu câtă sete

Le sorb fecioarele sentimentale,

Cum te-ndrăgesc, zeu palid cu lungi plete,

Și-și torc iluzii, și dorinți secrete,

Și basme dulci, din cântecu-ți de jale:

Pe cartea ta se-nvață să suspine

Atâtea inimi gingașe, curate...

Tu nici le știi. Înstrăinat de tine,

De dor te mistui în singurătate;

Doar filele, de sufletul tău pline,

Strâng amintiri duioase flori uscate.