Tot alte vremi...

Tot alte vremi s-au așternut.

Din ce în ce mai rar,

Icoane șterse din trecut

Încet și trist răsar.

În urma mea s-a-ntunecat,

Cum nici n-aș fi trăit...

Mai clare-s câte le-am visat

Și-n cărți le-am fost citit.

Și de-ar fi fost să nu te știu,

De mult puteam să mor

Un beduin într-un pustiu,

Sub lună călător.

Dar chipul tău în veci mi-a stat

Ca o lumină-n gând.

Și ani întregi te-am așteptat,

De-atâta dor plângând.

Căci singura-mi iubire-ai fost

Și singurul meu vis,

Ce-n stepa fără adăpost

O cale mi-a deschis.

În fine, mi te-ai arătat,

Tu, chip frumos și sfânt;

Pierdut, în fața ta am stat

Cu ochii în pământ,

Gândind că s-ar putea să pleci,

Stingher și dornic iar,

Să plâng în urma ta pe veci,

Chemându-te-n zadar.

Tu însă te-ai înduioșat

Și mâna mi-ai întins,

De tine m-am alăturat

Și-n brațe te-am cuprins.

De-acum nici voi să mai ascult

La glasurile din trecut.

Ființa mea cea de demult

În noapte s-a pierdut.

În urmă stă un larg pustiu,

Un vis nelămurit.

Din tot trecutul meu nu știu

Decât că te-am iubit.

Share on Twitter Share on Facebook