Nebiruit e omul ce luptă cu credință!

El știe că pe lume nimic zădarnic nu-i;

Că dincolo de truda și jertfa clipei lui,

În taină, vremea țese la sfânta biruință;

Că vuietele toate visează armonie,

Că... este o dreptate, și... trebuie să vie!

Talazuri năvălească-l! vrăjmașa lumii ură

Întunece-i viața în beznă de minciuni!

Copiii lui închidă-l în casa de nebuni!

Lovească-l orice mână! hulească-l orice gură!...

El simte cum îi crește din inimă o floare

Cu-atât mai luminoasă, cu cât mai mult îl doare.

Te-ai întrebat vrodată din ce undire-nceată

De lacrimi tăinuite se naște un izvor?

De mii de ani în piatră lovește răbdător,

Strop după strop, s-o spargă... Drum greu a fost...

Dar... iată!

În valuri de lumină, chemat de dorul mării,

Un fluviu nou vestește Triumful Așteptării.