Par basme cîte ți le-nșir,

Și-i propria-ți viață,

Ce-n pulberea de amintiri

O vezi, ca printr-o ceață.

Cum te-ai înstrăinat de-ai tăi !

Te mai cunoști tu oare?

Unde ți-e inima dintăi

În toate-ncrezătoare?...

N-o mai căta, că te-nfiori,

În urma ta e jale:

Tu ai murit de-atîtea ori

În zbuciumata-ți cale,

Și-n van privire-ți arunci

Să te mai vezi pe tine,

Să simți cu inima de-atunci,

Căci toate-ți sunt străine...

Din ce-ai iubit, din ce-ai visat,

Te-ntrebi azi ce mai este?

Eștu tu — de-atîtea ori schimbat —

Eroul din poveste.