Unui dușman

Nici tu nu știi pricina acestei oarbe furii. 

Ce foc ascuns te arde? Ce vis urît te-apasă? 

De-abia mă vezi — si tremuri de voluptatea urii. 

Eu cuget că în tine urăște-o 'ntreagă rasă. 

Om fi din două neamuri ce-au stat în vrăjmășie. 

Răsboae seculare de mult le-au risipit; 

Și azi în noi se 'ncearcă din nou să se sfîșie: 

Se căutau de veacuri — s'acum s'au regăsit!

În ochii tăi e ura a mii de generații, 

Și'n brațul tău sînt alții ce vor să mă lovească. 

Putem noi ști ce straniu amestec de vibrații 

Dă unui gînd tăriea și'l face să domnească? 

De-al nostru propriu suflet ades sîntem străini; 

Lucrează 'n noi străbunii... 

              Încep să înțeleg: 

Ai mei au fost se vede atîta de haini, 

Că fondul lor de ură l'au cheltuit întreg. 

Azi nu's în stare-a spune o vorbă rea de tine. 

Tu mă lovești, eu însă din suflet îți doresc 

Ca răul ce'mi vei face să ți se 'ntoarcă 'n bine. 

Urăște-mă 'nainte cît poți. Eu te iubesc.

Share on Twitter Share on Facebook