Kati, unde eşti?

TREClND PRIN FAŢA ŞURII, UNDE aveam o parte din lucrări, am intrat înăuntru şi, aprinzând un chibrit, i-am spus:

— Să. ţi arăt ce lucrez eu.

— Vai, Doamne, încă n-am văzut aşa ceva. Nu mai aprinde, că am să le visez. Ce mari sunt! Pe Sfântul Antonie nu I-ai făcut?

— Am să fac unul mic, pentru tine.

— Când îl faci?

— Mâne.

— Cu floare de crin în mână, cum e la biserică, aşa să-l faci! Poţi să faci şi pe Maica Precestă?

— Pot să fac orice.

— Ce meserie ciudată ţi-ai ales!

Vorbind astfel, coboram prin grădină şi mergeam spre

Mureş.

— Acum Mureşul e foarte mic, Iuănel, ai văzut? Vrei să ne scăldăm?

Întrebându-mă, ea s-a oprit şi mă privea cu o scrutare ciudată. Bineînţeles că voiam, de ce să nu vreau? Să-mi răcoresc mintea şi sufletul…

— Să nu fii supărat pe mine, Iuănel. Fugi după mine, prinde-mă, Iuănel!

„E nebună, am să înnebunesc şi eu, îmi spuneam, mă ademeneşte. Cine ştie la ce se gândeşte ea?!”

— Nu poţi să mă prinzi, eşti leneş, Iuănel! strigă, răsuflând.

Îşi luase basmaua în fugă şi-o flutura în aer. Mi-am îndoit puterile, dar ea fugea nespus de repede.

Îmi ziceam că la Mureş se va opri, dar ajungând a cotit spre stânga, în jos, înspre pietriş, unde am scos-o pe mama ei. În câteva clipe a inteat între răchite şi n-am mai văzut-o.

'Am început să păşesc cu grijă, iscodind tufele. Nu se auzeau decât respiraţia mea şi pufăitul îndepărtat de la moara grofului. Au trecut câteva clipe lungi. Deodată, mi s-a părut că înspre Umplătoarea Josenilor se-aude un plescăit de apă.

Ajuns la umplătoare, am privit apa în întinsul ei liniştit.

— Kati, unde eşti?

Am strigat tare, să-mi alung frica, şi am auzit-o strigându-mă şi ea, dar de departe.

Am pornit iar în fugă şi am întâlnit-o.

— Iuănel, de ce te ascunzi? Eu am vrut să ne jucăm.

Îmi venea să-i spun: „Kati du-te acasă, cu nu pot să mai stau”.

— Să trecem dincolo, auzi, Iuănel? Să nu vină cineva.

Am luat-o de mână şi am intrat pe din sus de insulă, pe unde era apa mai mică.

— Iuănel, de ce nu te desculţi?

Îmi era totuna. Ea şi-a ridicat rochia. Când am ajuns la mijloc, apa mi s-a urcat deasupra genunchilor. Curgea repede şi ea s-a prins cu o mână de mijlocul meu. Poate îi era frică, dar nu spunea nimic. Mi s-a părut că pe mal se mişcă o umbră. „Ar putea să fie chiar bărbatul ei, a bănuit c-o să ne întâlnim, a pus mâna pe săcure, şi-acum stă pitit între sălcii. O să-mi dea una în cap, voi cădea în apă, apa mă va duce în jos…”

— Iuănel, dacă nu te-aş mai fi văzut, o dată, as fi murit, crede-mă! Acum ne scăldăm?

Am rugat-o să vorbească mai încet. Umbra de pe mal nu se mai vedea, dar se mişcau nuielele. Era vântul?

Kati vorbea, vorbea, şi vocea ei limpede. Părea că seaude până departe. Zicea să ne mai scăldăm o dată, dar apa mi se părea prea rece.

Am ieşit la mal, am privit de-aproape tufele şi nu era nimeni.

Ca. Să-rmi alung frica, am îmbrăţişat-o. Mi se părea că e făcută numai din haine, fără trup.

— Mi-e frig, Kati, nu vezi cum tremur? Nu ştiu ce e cu mine. Să aşteptăm puţin, uite că răsare luna, va fi mai frumos. Să ne încălzim. Otava trebuie să fie caldă.

Ea a tras peste noi otavă moale şi, încetul cu încetul, m-am încălzit, dar îmi. Era somn. Mă cuprindea o moleşeală dulce.

— Kati, am să adora). Nu ştiu ce e cu mine. Aşa'mi se întâmpla şi când eram mic. Adormeam din senin.

— Adormi puţin, eu te păzesc.

— Îmi eşti dragă tare, Kati, vreau să fii nevasta mea.

— Acum te cred.

— De ce zici tu că nu se poate?

Mă mângâia pe frunte şi pe obraz. Mâna ei avea miros de floare. Îmi spunea să nu fiu supărat, că poate eu n-aş mai fi iubit-o dacă venea la oraş, pentru că nu ştie cum să se poarte acolo…

O auzeam cumva de departe, cuvintele ei erau ca un murmur al naturii.