Mâncaţi voi!

SE SCUTURAU SALCÂMII. PESTE noapte cădea brumă şi înălbea pământul, dar nu mă hotărâm să plec. Nici n-aveam de ce mă grăbi: expoziţia avea să fie tocmai pe la sfârşitul lui decembrie, lucrări aveam destule şi puteam fi liniştit dinspre partea asta.

Pierdeam zile întregi pe marginea Mureşului, pescuind.

Ai noştri erau mereu la hotar, culegeau roadele şi rămâneam numai cu Buna. Ea se gândea mereu la fetele ei necăjite, n-avea linişte.

— Dacă le alungă bărbaţii, unde se duc de? Mai bine nu le-aş fi făcut, le-am dat suferinţă mare, şi nici un noroc. Mamă-ta o murit tânără, după ce s-o necăjit ani de zile. Victoriţa o înnebunit de prea multă amărăciune, Chiva s-o despărţit de bărbat şi stă cu ginerele; vai de ei, îi tot schimbă dintr-un sat în altul! Ce viaţă îi aia?

Î s-o fi uscat sufletul de-atâta plâns şi năcaz. Are şi pe copilita asta, şi de nicăieri nici un sprijin. Vai şi-amar de de, vai de viaţa lor pustie! Trebuie să le băgăm şi pe de în testament, să aibă şi de unde veni, să-şi aline sufletul, că şi de s-au trudit; truditu-s-au cât le-o ţinut puterile, nu ca bărbaţii, io ştiu că ei au mai mult drept!

Vasilie i-o lăsat toată partea din casă lui Nelu; spune-i şi tu să-i ajungă, să nu ne amărască bătrâneţele, că avut-am destul…

Am vorbit cu Nelu, şi în cele din urmă, văzând şi el că n-are încotro, s-a împăcat cu atâta, dar zicea el:

— Ai să vezi tu ce iese de aici, îi veni şi-i vedea!

Ca să-l încurajez, i-am amintit că-i las lui şi partea mea.

— Arată-te împăcat, să se liniştească Buna, că-i slabă ca o umbră. Nu vezi că nu mai mănâncă, abia se atinge de mâncări?

Aşa era. Făcea mâncări bune, dar ea nu mânca; sta cu noi la masă şi lua cu vârful lingurii, cât o păsărică. C-o mână mânca ea, cu cealaltă împărţea.

— Mâncaţi voi, zicea, că mie nu mi-e foame.

Îşi da tainul la pui, la câne şi la pisici, vorbindu-le cu dragoste. „

— Mâncaţi şi voi, că şi voi aveţi suflet, numa nu puteţi vorbi.

Mă uitam la ea fără să zic nimic, şi ea surâdea. Surâsul

Bunicii nu era niciodată pentru ceva sau pentru cineva, era pentru toate lucrurile lumii, pentru viaţa în sine.

Uneori venea în casa dinapoi şi, găsindu-mă citind, mă ruga să-i citesc şi ei.

— Citeşte-mi şi mie, citeşte ceva frumos, Iuănel. Multe or fi scrise în cărţile celea. Când mă duc la târg, îmi cumpăr câte o carte mică de imgăciuni şi-o ţin la pernă. Aşa-i, Iuănel, că în cărţi este suflet?

— Este, dar sunt şi cărţi fără suflet, sunt tot felul de cărţi, Bună!

Când i-am citit Luceafărul de Eminescu, i se lumina faţa ascultându-mă. Zicea:

— Mocanul care venea mai demult pe aici citea frumos şi el, dar tu citeşti altfel, parcă se vede ce-i scris.

Acum mocanul nu mai vine, cine ştie, o fi murit, săracul!

I-am tot strâns boştine, dar nu mai vine să le ducă. Citea zodii din calendar; el îi zicea la calendar Gromovnic.

Calendarul nostru s-o stricat, i s-o rupt foile cu zodii; să ţi-l aduc să-l vezi?

Mi l-a adus, şi-l netezea cu palma, suflând praful de pe el, cu evlavie.

Din calendarul ăsta, Moşu citea mersul vremurilor.

Citea mai cu seamă în serile de iarnă. Multe erau scrise acolo. Dacă ştiai să citeşti crugul anilor bine, puteai să ştii mai înainte cu câţiva ani mersul vremurilor, cel puţin aşa credea Moşu, deşi nu o dată calendarul ăsta avea să-l păcălească. Atunci, Buna râdea de Moşu, zicând că numai mocanul ştia să-l citească. Mult sânge rău şi-a făcut

Moşu din pricina acelui mocan deştept!

— Tu, el nu poate citi mai bine ca mine, că aici nu-i scris în două feluri, numai într-un fel. Cum îi scris, aşa citeşti, nu poţi citi altfel. Tu n-ai de unde să ştii. Hm! Ea nu cunoaşte o buche, şi vorbeşte de mocan. Tu! Nici popa nu poate citi ce nu-i scris, d-apoi mocanu?

Moşu nu credea în zodii. El cădea în zodia berbecului, şi despre cei căzuţi sub semnul acesta se arăta acolo că-s slabi la cap şi iute la mânie. Auzi, hm! Cum poate să ştie cineva ce-i în capul omului? Zodiile erau scrise numai pentru mocani, să poată încelui muierile proaste…

Aşa era Moşu: nu-l puteai scoate din ale lui. Sta bine cu picioarele pe pământ, nu-l clintea nimeni. Venea şi el prin atelier, mai ales în zilele cu ploaie, venea şi se toţ uita. Când punea o întrebare, era bine rumegată.

— Iloria ăsta ce fel de om o fost?

— O fost mocan.

— Hm! Mocan? Mocanii stau acolo în munţi. Ei lucră cu barda, nu lucră cu plugul. Aduc pe a: ci ciubere, dar

Ie vând scump! Horia ăsta făcea şi el ciubere?

— Nu, el mai mult cu barda lucra, aşa am auzit. Făcea case.

— Prea mare l-ai făcut! Se sperie boii de el. O fost şi la oraş unu ca ăsta, mai demult, când eram io tânăr, un general ungur din piatră. L-au stricat când s-a făcut

RomâniaMare… îşi mută ochii de pe-o lucrare pe alta, ia în mână vreo daltă, o priveşte mult, îi încearcă tăişul şi se gândeşte. Eu îmi văd de treabă. Când pune întrebări, nu ştiu ce să-i răspund dintr-o dată.

— Tu clopote nu ştii să faci?

— Ce fel de clopote?

— De biserică! Ai putea să câştigi bani!

— Nu, clopote încă n-am făcut.

— Da cruci ştii să faci?

— Cruci ştiu.

— Şi io ştiu să fac cruci de lemn. De chiatră n-am făcut. Când oi muri, să-mi faci una!

— Ţi-oi face.

— Hm! Cine ştie unde-i fi tu atunci?!

— Apăi, unde să fiu?

— Dacă te duci din ţară, cine ştie ce se întâmplă cu tine?! Ţi se pierde urma pe-acolo. Îi vedea tu ce-i face, că io-s bătrân, am junghiuri peste tot. Să ştii că te-am băgat şi pe tine în testament. Am pus pe numele tău grădina cu sălci de lângă Mureş. M-am gândit să poţi sta la umbră şi să citeşti, când vii pe aici. Să te simţi acasă…

Mi-a lăsat mie grădina de pe Mureş, să stau la umbi'ă, să citesc… I-aş săruta mâna, da nu-i obiceiul.

— Îţi mulţumesc, Moşule!

— Ie! Da să n-o vinzi, să ai şi tu ceva de la mine.

Io am pus şi partea mea din casă pe Nelu. Jumătate-i a lui, mai mult nu-i cu putinţă. Anica lasă parte dreaptă la fiecare. Ea vrea să aveţi cu toţii. S-o ascultăm şi pe ea.

Se schimbase Moşu? Aşa se părea.

De când a venit Nelu, toate-ar fi fost bune, se vede însă că Moşului nu i-a fost dat să aibă o bătrâneţe liniştită, în toamna asta cu ploi reci avea să primească, cu totul pe neaşteptate, o lovitură la care el nu se gândise.