13 aprilie 1453

Ce noapte neliniştită! În oraş, prea multă lume n-a putut să doarmă. La miezul nopţii s-a auzit o nouă detunătură a tunului mare. S-a cutremurat pământul şi o limbă de foc s-a zărit pe cer.

Toată noaptea s-a lucrat pentru a fi umplute spărturile zidului şi au fost acoperite cu saci plini cu lână sau cu fân locurile cele mai ameninţate.

Corăbiile turcilor sunt ancorate în Portul Celor Două Coloane. Au fost descărcate cantităţi impresionante de lemn şi proiectile sferice de piatră pentru asediu. Marile galere veneţiene sunt ancorate în apropierea lanţului. Toată noaptea au vegheat veneţienii şi au făcut ultimele pregătiri pentru a fi gata să apere lanţul în caz de atac.

Fiecare tun mare al turcilor poate să tragă şase focuri pe zi. S-ar părea că zidul Blahernelor din apropierea Porţii Caligariene rezistă cel mai bine, chiar dacă este expus loviturilor monstrului. Veneţienii care locuiesc în palat examinează cu interes icoana Sfintei Fecioare a Blahernelor, care se află în biserica palatului. Au început să-i creadă pe grecii care afirmă că Panaghia făcătoare de minuni protejează zidul Blahernelor.

Încă nu a murit nici un latin. Dar doi s-au ales cu nişte răni îngrozitoare, în schimb, mulţi dintre meşteşugarii şi călugării care s-au înrolat de bunăvoie au fost ucişi apărând zidul, de la Poarta de Aur până la Poarta Rhesiană. În felul acesta, au învăţat ce utile sunt nu prea plăcutele căşti şi că nici chingile cu care sunt strânse cuirasele nu sunt chiar atât de rele.

Lumea a început să se obişnuiască deja cu războiul. Iar ura împotriva turcilor creşte proporţional cu răul pe care-l fac. Femeile şi bătrânii se apropie cu sfială de ziduri, pentru a-şi muia veşmintele în sângele celor morţi, şi-i binecuvântează pe cei căzuţi ca pe nişte martiri ai credinţei.

Omul este o fiinţă docilă. Se poate obişnui cu orice. Chiar şi cu bubuiturile tunului mare, cu zguduiturile, cu vuietul zidului ce se prăbuşeşte. Pântecele încetează să se contracte din cauza spaimei, respiraţia devine normală.

Flota are un observator în turnul din Pera, care poate urmări mişcările corăbiilor turcilor în Bosfor. Şi lanţul este prins de turnul de pe malul Perei; în fiecare zi sosesc în tabăra turcilor genovezi şi evrei din Pera, care vând sau cumpără câte ceva. Ei sunt intermediarii veştilor utile care ajung în oraş. Cam asta este neutralitatea Perei. Dar, în acest moment, sultanul nu le poate spune nimic. Formal, neutralitatea Perei îi este de mai mare folos decât ostilitatea. Iar negustorii Perei fac afaceri bune. Bănuiesc că vor pierde tot ce au câştigat dacă sultanul va cuceri Constantinopolul.

Eu sunt acela care am scris: dacă sultanul va cuceri…? Ce schimbătoare este inima omului! Până ajunge chiar să creadă în ceea ce doreşte. Până acum, toţi sultanii care au asediat Constantinopolul nu au reuşit să-l cucerească. Aşa este. Numai că ei nu aveau nici tunuri, nici corăbii, iar grecii dominau marea şi strâmtoarea Bosfor era deschisă, în momentul de faţă, Constantinopolul este prins ca într-o capcană. Doar în promisiunile papei şi ale veneţienilor ne mai este speranţa. Sau într-o schimbare neaşteptată… Să zicem că ungurii i-ar ataca din spate pe turci… Dar aşa ceva nu mai are cum să se întâmple. S-a dus vremea aceea. Tot cerul nopţii pe care aleargă limbi de foc anunţă vremea cea nouă. Vremea tunurilor, a ienicerilor. Vremea sultanului care-i va supune pe oameni, transformându-i în instrumente ale puterii.