19 martie 1453

În răpăit de tobe şi în sunete de trompete, galerele mari au ajuns în portul Kyneghion. Marinarii şi soldaţii au coborât de pe corăbii în rânduială şi, după ce li s-au dat târnăcoape, sape şi coşuri, au mărşăluit spre Palatul Hebdomon, în grupuri distincte, cu steagul fiecărei corăbii în faţă, până au ajuns la ziduri. Acolo au fost întâmpinaţi călare şi salutaţi de împăratul Constantin, cu coroana din aur panaşată pe cap, însoţit de o suită strălucitoare, înveşmântată în aur şi purpură.

Locul unde urma să fie săpat şanţul fusese trasat şi măsurat, aşa că fiecare comandant a înfipt fanionul în zona ce-i revenea. Până la Turnul lui Anemas, unde terenul începe să urce, şanţul va avea o lungime de două sute de paşi. Lărgimea şi adâncimea vor fi de câte opt picioare. Va să zică nu este o muncă nemaipomenit de grea pentru cei două mii de oameni. La un semn al împăratului, slujitorii au dat cep la zeci de butoaie de vin şi fiecare bărbat a băut după cât de mare i-a fost setea. Nu-i de mirare că după aceea, apucându-se de lucru, au cântat şi au săpat cu multă râvnă, şi unii s-au întrecut între ei să umple coşurile cu pământ, în timp ce alţii au alergat să le descarce pentru a fi întărit zidul exterior. Priveliştea era sărbătorească şi a atras o mulţime de curioşi. Prezenţa împăratului i-a încurajat pe comandanţi şi pe ofiţeri. Până şi proprietarii au dat o mână de ajutor.

În amurg, lucrul era aproape terminat. Desigur, şanţul este departe de marele şanţ de apărare, care are pereţii zidiţi din cărămidă. Dar lucrătorii greci nu şi-au pierdut vremea şi au întărit pereţii, susţinându-i cu bârne şi pietre, ca să nu se prăbuşească atunci când va fi umplut cu apă.