25 martie 1453

Acum două zile, sultanul a plecat din Adrianopol. De aici încolo, zilele pe care le mai avem de trăit ne sunt numărate.

Călugării Mănăstirii Sfânta Fecioară, care se află în afara zidurilor oraşului, au refuzat s-o golească de podoabe şi s-o părăsească. Până acum, din spatele zidurilor groase ale mănăstirii, ei s-au apărat cu arme şi săgeţi împotriva jafurilor tâlharilor turci. Au fost apăraţi de zece soldaţi, care au primit ordin să se întoarcă în oraş, fiindcă-i o prostie să moară aşa, degeaba, când vor veni turcii. Dar călugării au refuzat să părăsească mănăstirea, împăratul nu-i poate obliga.

Fortăreaţa Selymbria de pe ţărmul Mării Marmara se apără în continuare. Credeam că s-a şi predat, fiindcă multe turnuri de pază şi locuri strategice se află în mâinile trupelor neregulate ale turcilor. Fără să-şi piardă răbdarea, başbuzucii au înconjurat-o şi aşteaptă trupele de război ale sultanului.

De acolo, în puterea nopţii, au reuşit să se strecoare nevăzuţi, cu o mică ambarcaţiune, câţiva oameni care au adus veşti. Au întrebat dacă pot părăsi fortăreaţa. Nu mai aveau nici forţă să se întoarcă în oraş. Intrarea în port este blocată de turci. I-au cerut împăratului o corabie cu care să-i salveze pe apărătorii fortăreţei.

Dar vântul nu-i favorabil şi nici un comandant de corabie n-a vrut să-şi asume un risc atât de mare doar pentru câteva zeci de bărbaţi. Oamenii Selymbriei sunt pierduţi. Dacă vor continua să se apere, este ca şi cum ei înşişi şi-au hotărât pedeapsa cu moartea.

Împăratul Constantin le-a trimis următorul mesaj: Aveţi încredere în Dumnezeu! Eu nu vă pot ajuta.