6 mai 1453

Astăzi a fost o zi neliniştită. Loviturile de moarte ale tunurilor nu au încetat o clipă să bată. S-au zguduit cerul şi pământul. Din două în două ore, bubuiturile tunului cel mare au acoperit toate celelalte zgomote. De la Marea Marmara până în port se cutremură zidurile.

Turcii sunt neistoviţi. Dinspre tabăra lor nu încetează nicicând larma şi răpăitul tobelor. Dervişii zbiară cu atâta furie, încât glasurile lor răzbat până dincolo de ziduri. De şanţul de apărare se apropie dansând şi învârtindu-se şi nu încetează să se rotească pe călcâie nici dacă sunt străpunşi de săgeţi, de parcă n-ar simţi durerea. Grecilor le este teamă de ei şi-i îndeamnă pe preoţi şi pe călugări să se apropie de ziduri şi să-i blesteme.

Nici nu mă pot gândi să părăsesc zidul, în toate cele patru părţi spre care tunurile mari îşi îndreaptă focul, zidul exterior este complet năruit, iar în zidul mare interior spărturile se lărgesc. Cum tunurile nu-şi încetează nici o clipă bombardamentul, este imposibil de reparat ceva în timpul zilei. Doar noaptea se construiesc şi se refac palisade. În fiecare revărsat de zori, în faţa turcilor se înalţă zidul exterior încropit peste noapte, care apără oraşul. Saci plini cu surcele şi cu pământ înlocuiesc crenelurile. Ghiulelele le dărâmă din nou, dar se împiedică de sacii cu lână şi cu iarbă şi cad înfigându-se în pământ, fără să fi pricinuit vreo stricăciune.

Johannes Grant, saxonul, pretinde că tunurile turcilor dau semne de oboseală, fiindcă de cele mai multe ori ghiulelele zboară peste ziduri la nimereală nepricinuind vreo pagubă importantă. Un tun uzat, spune el, e greu de manevrat şi, în acelaşi timp, periculos pentru servanţi, în special pentru cel care aprinde fitilul. Dar în fiecare zi, din spatele dealului se înalţă o lumină roşiatică deasupra turnătoriei improvizate a lui Orban şi se aude cum curge metalul topit şi se aud şi loviturile de ciocan care izbesc în formele de turnare, pentru a le elibera în vederea unei alte turnări.

În oraş lipseşte uleiul pentru pregătirea mâncării. Cei mai loviţi de această lipsă sunt săracii. Dar din Pera, în fiecare zi sosesc în tabăra turcilor cărucioare încărcate cu butoaie de ulei, care sunt vărsate în gurile încinse ale tunurilor. Nici un asediu nu l-a costat atât de mult pe vreun sultan. Dar Mehmet nu se sfieşte să folosească chiar şi averile vizirilor şi dregătorilor lui. În tabăra lui sunt destui bancheri din diferite ţări, şi greci, care au încredere în el şi-l împrumută cu bani. Umblă vorba că genovezii din Pera ar cumpăra de la creditorii sultanului pergamente care atestă diferitele sume de bani împrumutate, care sunt mai sigure, zic ei, decât lăzile şi casetele ce pot fi furate oricând.

Neliniştită zi. Mulţi morţi şi răniţi. Dar locuitorii oraşului se mângâie cu iluzia unei ciudate siguranţe. Atât de repede îşi schimbă starea de spirit! În acest moment toată lumea aşteaptă flota veneţiană şi oastea ungurilor. Femeile şi copiii umblă pe străzi şi măsoară din ochi proiectilele de piatră căzute în oraş, minunându-se continuu de mărimea lor extraordinară.

— Sultanul este tânăr, spune lumea. Dar oraşul nostru rezistă de o mie de ani la atacurile tuturor celor care au vrut să-l cucerească şi va mai rezista. Are să-şi piardă el răbdarea sultanul şi are să-ncerce să dărâme zidurile cu capul. Tot atât de mare-i va fi disperarea precum îi este acum entuziasmul. Nu mai e mult şi are să-şi muşte şi mâinile de necaz, când i se va scârbi de război întregii lui oştiri şi când ienicerii se vor revolta.

E drept că în timpul nopţii trecute au traversat şanţul înot câţiva bărbaţi care au fugit din tabăra sultanului şi i-au înflăcărat cu povestirile lor pe grecii care repară zidul. Ei s-au abătut de la disciplina impusă şi au fugit de teamă să nu fie pedepsiţi, aşa au spus. Şi au mai spus că în tabăra turcilor toată lumea este nemulţumită, că pâinea nu ajunge pentru toată oastea, că brutarii sultanului amestecă praf în făina din care prepară pâinea şi că jumătate din soldaţi suferă de dureri în pântece şi au febră. Şi au mai povestit despre prevestirile proaste pe care le anunţă dervişii.

Fără îndoială că în spatele poveştilor lor se ascunde ceva. Fie că au vorbit astfel pentru a obţine încrederea alor noştri, fie că sultanul însuşi i-a trimis pentru a răspândi zvonuri false în oraş, ca să ne slăbească vigilenţa. Altfel, toată întâmplarea nu-i decât un soi de curaj nebun. Câţiva turci se simt mai în siguranţă într-un oraş asediat decât în tabăra sultanului, asta-i greu de crezut.