V.

În timp ce cele două femei stăteau de vorbă în celula pustie. Valkjärvi studia pentru a treia oară relatările amănunţite asupra cazului, apărute într-un cotidian. Era menţionat şi el. Până acum nu-şi văzuse numele tipărit decât în anunţurile de cereri de serviciu sau în coloana ştirilor universitare, dar cazul acesta, după cum era de aşteptat, fusese umflat de-a binelea. Singur titlul ocupa cele două coloane ale primei pagini, după care urmau amănuntele celor întâmplate. Ziarul făcuse rost de undeva şi de fotografia ucigaşei. Era o poză veche, de mai mulţi ani. Căpitanul o cercetă timp îndelungat, izbutind doar cu mare greutate s-o recunoască pe aceea pe care o arestase de curând, într-o zi de toamnă, în casa cea posomorită. Ce moi îi erau altădată trăsăturile şi ochii cât sânt de tineri, de miraţi! Oricum, nu spune mare lucru o fotografie tipărită pe hârtie aspră de ziar. Nici nu face să-ţi pierzi vremea studiind-o amănunţit.

Soţia inginerului Jönson, Astrid Jönson, argatul Ionni Aaltonen şi stăpânul de odinioară al fermei, Hermann Metsäkulma… Numele păreau smulse de faptele cu care se legau, scoase din cadrul lor firesc. În acest fel, toate sânt şi mai ireale, aproape că nu-ţi vine să crezi că s-au întâmplat aievea.

Un reporter vizitase ferma părăsită. Era şi o fotografie cu mlaştina cea neagră şi cu groapa săpată în pătura de muşchi, cu scânduri împrejur. Fotografiase şi casa; ba, abilul reporter nu se mulţumise cu atâta, ci stătuse de vorbă şi cu vecinii, spre a-şi completa astfel informaţia.

„Senzaţional asasinat la o fermă!” „Drama sentimentală de la Siltakylä” anunţau titlurile, cu litere groase, chiar pe prima pagină, iar dedesubt urma scurta relatare a faptelor: soţul gelos îşi împuşcă argatul, soţia îşi ucide soţul cu lovituri de topor, apoi îi scufundă cadavrul în mlaştină.

Acuzata e gata să recunoască… În cadrul reportajului din ziar îşi văzu propriul chip: „Bruno Valkjärvi, căpitan, şi anchetatorul Urne Kangas ne relatează împrejurările în care a fost descoperit asasinatul”.

Tonul articolului i se păru deosebit de calm şi de obiectiv: „În cursul interogatoriului, soţia lui Jönson a negat cu încăpăţânare că ar fi premeditat uciderea inginerului în complicitate cu argatul. Mărturiseşte că, în dimineaţa zilei fatale, în timp ce Aaltonen plecase la lucru, bărbatul a încercat s-o brutalizeze; ea a ridicat de jos o bucată de lemn şi l-a alungat din casă. Inginerul a înjurat-o cumplit, ameninţând că va plăti scump fapta ei. Cât despre armă, femeia n-a văzut-o niciodată şi nici nu bănuieşte cum a putut să încapă pe mâinile soţului ei. Această împrejurare – în cazul că se va dovedi adevărată – ar explica rana de pe tâmpla victimei şi ar atenua, întrucâtva, situaţia acuzatei. Asupra acestui punct, căpitanul de poliţie refuză să se pronunţe deocamdată.

Evident, este cât se poate de regretabil că, atât în ce priveşte prima crimă, cât şi a doua, lipsesc deocamdată dovezile decisive, deoarece momentul acesta este, fără îndoială, de o importanţă capitală. Astfel stând lucrurile, trebuie să ne mulţumim pentru moment cu declaraţiile acuzatei. În ceea ce ne priveşte, am dori să adăugăm doar că, prin fapta sa nelegiuită, prin încercarea sa de a ascunde cadavrul şi prin negarea îndărătnică a crimei săvârşite, până în clipa când s-a văzut încolţită de căpitan, soţia lui Jönson a pierdut orice simpatie a oamenilor de bună-credinţă. Era cunoscută, în general, ca o fiinţă aspră şi rece, care n-a avut niciodată prieteni. Un mic incident, petrecut înainte cu câteva luni, a stârnit o deosebită senzaţie: provocat de stăpâna lui, argatul Aaltonen l-a maltratat violent pe inginerul Jönson, care se afla în vizită la un cunoscut al său din sat. Însuşi cunoscutul, la care inginerul fusese în vizită, a binevoit să ne relateze scena. Între altele, am aflat de la el că inginerul era un agreabil om de lume, care vorbea cu plăcere despre proiectele sale. Intenţiona să creeze la ferma Metsäkulma o grădină de zarzavat în stil mare; din păcate însă, nu dispunea de capitalul necesar. Luând în considerare toate acestea, se naşte întrebarea dacă femeia n-a exagerat cu bună ştiinţă boala soţului ei, pentru a găsi astfel o justificare faptului că îl izola cu forţa de munca pământului şi de beneficiile recoltelor? În schimb, argatul a luat, chiar din clipa sosirii sale la fermă, locul stăpânului, în calitate de om de încredere şi de tovarăş de muncă al femeii. Prin purtările lui aspre şi violente, îl teroriza pe inginerul cu sistemul nervos zdruncinat, aşa încât acesta nici nu mai îndrăznea să treacă peste pragul încăperii ce-i fusese destinată. În ultima vreme, el nu lua masa cu ceilalţi, fiind ţinut, în sensul strict al cuvântului, într-o celulă, închis după gratii.

Soţia lui Jönson a fost transportată la penitenciarul regional, iar intenţia căpitanului Valkjärvi este de a strânge, în timpul cel mai scurt cu putinţă, probele necesare începerii procesului, pregătind cazul în vederea apropiatei deschideri a sesiunii judiciare de toamnă.”

Nici nu lăsase încă ziarul din mână, când, fără să mai bată la uşă, doctorul Oraş îşi făcu apariţia, aducând raportul medical asupra autopsiei. În colţul buzelor lui atârna nelipsita ţigară de foi şi gura i se schimonosi într-un zâmbet nervos, plin de o uşoară autoironie.

— În câteva zile ai izbutit să devii o adevărată celebritate – încercă el să-l ia peste picior pe comisar. În fiecare dimineaţă, ţara îţi citeşte declaraţiile, cu respiraţia oprită. În curând, ai să fii luat cu asalt de către ziarişti şi, sânt gata să pariez, au să te întrebe ce obişnuieşti să mănânci la micul dejun, care ţi-e felul preferat de carne şi în ce fel ai rezolvat problema sexuală. Adevărat, amice, noblesse oblige! 3 Dacă însă prizoniera n-are să-ţi fie condamnată la închisoare pe viaţă, te poţi ascunde sub pământ de ruşine.

— Ia lasă gluma, te rog – se înfurie căpitanul, mă plictisesc veşnicele tale caraghioslâcuri.

3 Echivalent cu: „ obrazul subţire cu cheltuială se ţine”

În definitiv, nu eu am scufundat cadavrul acela în mlaştină, iar dacă mi se telefonează de la redacţia ziarului, trebuie să spun şi eu ceva. Publicul are dreptul să fie informat. Mârâi, fireşte, pentru că nu-ţi vezi nicăieri pomenit numele!

— Hm, da… eşti tânăr încă – şi medicul privi câtva timp, mâhnit, înaintea lui. Nici nu prea ştii bine despre ce este vorba. Astfel se explică de ce vezi totul atât de simplu şi de evident. Povestea asta… să nu devină mai târziu o povară chiar pe grumazul tău, să nu fii silit să regreţi atunci, cu capul îmbătrânit, ceea ce acum, cât eşti tânăr, consideri un rezultat strălucit sa chiar un triumf.

Fiindcă am văzut şi minuni de astea. Viaţa e atât de stranie…

— Bine, bine. Pesemne, nu te-ai certat de ajuns cu soţia ta şi ai venit să-ţi verşi prisosul de fiere asupra mea… Te cunosc, dragul meu.

Îi venea uşor să vorbească astfel, fiindcă părea într-adevăr stăpân pe situaţie. Toată lumea ştie că nu e un călău însetat de sânge, aşa că se află în afara oricărei bănuieli că ar face altceva decât să slujească din răsputeri adevărul – şi cu succes!

Femeia nu primea la penitenciar nici un ziar. Era privită cu multă curiozitate, nu numai pe furiş, ci şi deschis, în faţă, vorbindu-i-se cu amabilitate şi străduindu-se toţi s-o menajeze. În închisori domneşte obiceiul ciudat ca, în măsura în care este cu putinţă, toţi să-şi dea silinţa să uşureze soarta celor greu încercaţi. Doctorul îi prescrise mâncări cu legume şi mult suc de lămâie; era gata s-o transporte la spitalul penitenciarului, dar ea refuză. Prefera să rămână în celula ei, împreună cu Stana. Fata n-o supăra de loc, ba izbutise chiar să facă întrucâtva mai prietenoasă celula. Era o mică făptură liniştită, lipsită de judecată. Îi aducea aminte de multe ori de mirosul bun şi cald al vitelor, care o izbea în faţă de câte ori intra în grajd, după frigul de afară.

Rămăsese însă tot taciturnă şi rigidă. Nu răspundea cuvintelor prieteneşti, nici privirilor binevoitoare. Uneori avea senzaţia că ceva se mişcă în propriul ei trup, că membrele i se moleşesc şi că e cuprinsă de ameţeală. Atunci pălea şi palmele i se încleştau spasmodic, încercând să-şi învingă valul de slăbiciune care o copleşea.

În pântecul ei, copilul începea să mişte… copilul, care urma să se nască la primăvară. I se spuse că îl va putea păstra lângă ea, dacă va fi condamnată. Legea îngăduie oricărei mame acest lucru.