Epistola a opta

Marcus, Tulliei.

        Eliberându-mă de gândurile deşarte şi de acea curioasă invidie pentru ştiinţa secretă a altora, am păstrat în mine doar bucuria simplă a vieţii.

        După ce am terminat de scris cea de-a şaptea epistolă, m-am plimbat pe străzile Ierusalimului şi am admirat lucrul arămarilor, ţesătorilor şi olarilor. Am luat o călăuză să-mi arate Palatul Asmoneilor, am urcat în turnurile Palatului lui Irod şi într-un turn străvechi al cetăţii, locuit acum doar de lilieci. Mi-am purtat paşii în curtea permisă a templului, la forum, am trecut de ziduri şi am contemplat de pe coasta muntelui Ierusalimul. Viaţa îşi continua cursul obişnuit, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

        Cred că cea mai mare parte a locuitorilor Ierusalimului uitase într-o săptămână de lisus din Nazaret şi de înspăimântătoarea lui moarte şi nu mai suporta să audă vorbindu-se despre el.

        Sunt obosit de acest oraş al iudeilor, ale cărui obiceiuri îmi sunt străine, iar templul Ierusalimului nu-mi spune nimic, în ciuda faimei lui neobişnuite. Toate oraşele mari ale lumii se aseamănă, doar obiceiurile oamenilor sunt altele. Templele renumite sunt toate la fel, doar sacrificiile sunt diferite şi slujitorii lor alţii, în toate templele mari ale lumii, cel mai important lucru este colectarea banilor. Felul în care se face este diferit, dar prea mare deosebire nu este între benzile de piele pictate cu fraze din cărţile acr6, pe care negustorii evrei din prima curte a templului le and călătorilor să le lege în jurul capului sau de braţ şi statele zeiţei Artemis sau talismanele fermecate ce li se vând elor ce vin să vadă templul din Efes.

        , hltorcându-mă eu a doua zi la lăsarea serii acasă, 1-am văzut Ca de departe pe Karanthes sirianul, care-mi venea în întâmpinare pe străduţa semiîntunecată, ca şi cum până atunci ar fi' fost ţ aşteptarea mea. Frecându-şi mulţumit mâinile, mi-a spus el un surâs viclean pe buze: Cineva a întrebat de tine şi te aşteaptă.

        Cine să mă aştepte? Am întrebat eu surprins, dar în acela timp bucurându-mă. Eu nu am prieteni în acest oraş. Şi ce-j aerul acesta misterios al tău?

        Nemaiputând să păstreze tăcerea, Karanthes a izbucnit în râ şi a strigat:

        — O! Cât de fericit sunt că eşti sănătos şi că, în sfârşit a' început să trăieşti şi tu ca toţi oamenii! Pe mine nu mă interesează cine vine la tine, dar ca să nu afle chiar toată lumea, ars ascuns-o în camera ta. Ea stă frumos pe podea, acoperită din can până-n picioare. Ai fi putut totuşi să-ţi găseşti una mai bună dar, mă rog, fiecare după gustul lui, şi-apoi fata aceasta ce te aşteaptă se vede că are o creştere bună şi mai ales ochi frumoşi Am înţeles deci că eram aşteptat de o femeie, însă nu-mi trecea prin cap cine m-ar fi putut aştepta. Am urcat grăbit în cameră, dar nici după ce am văzut-o – pentru că eaşi-a dezvelit cu timiditate faţa şi m-a privit ca pe cineva cunoscut – tot nu am recunoscut-o.

        Abia când a început să vorbească am ştiut cine era. Nici nu aş fi avut cum să mi-o amintesc, fiindcă o întâlnisem noaptea şi nu-i văzusem chipul.

        — Fără îndoială, a spus ea, ar fi fost mai bine să nu vin în casa ta, pentru a nu-ţi strica buna reputaţie. O femeie ca mine trebuie să-1 uite pe bărbatul cu care şi-a petrecut noaptea. Dar eu am venit să-ţi povestesc ceva care sigur te va uimi.

        I-am spus: Bineînţeles, îmi amintesc de tine, Măria din Beerot, dar nu am ştiut că ai un chip atât de frumos şi ochi atât de limpezi. Află că prea puţin îmi pasă de reputaţia mea. Eu sunt bucuros că ai venit aici, deşi nu înţeleg cum de-ai putut da de mine.

        Nu-mi vorbi de chipul meu şi de ochii mei, m-a rugat ea, fiindcă sunt blestemul vieţii mele. Dar acest oraş este mai nwc decât îţi închipui tu. Mulţi oameni te cunosc deja şi-ţi cunosc perseverenta curiozitate pentru lucruri care nu te privesc.

        Că 1-ai întâlnit pe bărbatul de la Poarta Izvorului, dar am: că nu ai avut parte de fericirea la care sperai.,.

        Gândind că poate ea venise să-şi ia răsplata, m-am grăbit sa spun:

        — Se-nţelege că 1-am întâlnit şi că-ţi sunt dator pentru sfatul b A scuturat din cap şi a spus hotărâtă: Nu, nu, tu nu-mi eşti dator cu nimic! Eu îţi sunt ţie datoare de aceea am venit aici.

        Am privit-o atent, dar nu am înţeles motivul vizitei şi nici ce ja de la mine. Era mai tânără decât îmi închipuisem, avea o f ta rotundă de evreică frumoasă şi nimic din fiinţa ei nu-i trăda ggeria discutabilă.

        Din pragul uşii, Karanthes, care mă urmase pas cu pas, curios a 0 coţofană, a tuşit înfundat ca să-mi atragă atenţia şi a spus:

        — Mâncarea pentru cină este gata, dar poate aştepta dacă tu „referi mai înainte să te distrezi cu fata aceasta. Porunceşte-mi doar” şi-ţi v°i aduce apă şi pânză curată, între timp, tu vei putea verifica dacă ea n-a răscolit prin lucrurile tale şi n-a ascuns ceva sub veşminte.

        Măria din Beerot s-a înroşit la faţă de ruşine şi şi-a îndreptat privirea spre podea.

        — Bunul meu amfitrion, i-am spus eu sirianului, tu ai înţeles greşit. Nu pentru ceea ce ai gândit tu a venit această femeie la mine. Dar să uităm asta, pentru că într-adevăr îmi este foame.

        Spune-i femeii tale sau fiicei să ne servească, pentru că vreau să cinez împreună cu prietena care a venit în vizită la mine sau, dacă crezi că este mai potrivit aşa, serveşte-ne tu însuţi!

        Dar Măria din Beerot a murmurat şi, ridicându-şi mâinile, a strigat îngrozită:

        — Nu! Nu se cade ca un bărbat să stea la masă cu o femeie, şi încă cu una ca mine! Dar permite-mi să te servesc! După ce te vei sătura voi mânca şi eu ce va rămâne de la masa ta.

        Karanthes a privit-o binevoitor şi a spus:

        — Bag de seamă că tu eşti o fată cu bun simţ şi creştere frumoasă.

        Romanul nostru încă nu cunoaşte obiceiurile acestei ţări. Femeia

        ^ea mai degrabă ar prefera să moară decât să te servească pe tlne, cât despre fiica mea, nu este de dorit să vadă lucruri pe care o fată inocentă nu trebuie să le vadă. Este cu totul altceva dacă,

        ^sându-ţi ochii-n pământ, vei veni cu mine jos ca să aduci mâncarea,

        * „J vei sluji alesului meu oaspete în timpul mesei, mulţumindu-te ceea ce rămâne după ce el se va fi săturat.

        Apoi mi-a explicat: v. ~- Ştii bine că eu nu am prejudecăţi, dar toate au o limită.

        C^ ea ar fi fost purtată în litieră până la casa mea, dacă ar fi fost

        °răcată în ţesături colorate sau de mătase strălucitoare, brodată cu fir de aur, dacă ar fi avut un colier de aur la gât şi ar fi lag să-i cadă discret de pe frunte picături de ulei parfumat în timp urca scara, aş fi servit-o eu cu mâna mea, chiar dacă, în acela ^ timp, aş fi fost neliniştit şi aş fi oftat pentru soarta ta. Dar acea”t-1 fată este înţeleaptă, ştie care este locul ei şi nu-ţi va face necazu ^

        I-a poruncit apoi femeii să-1 urmeze şi, după un oarecare tiiji ea a revenit cu mâncarea, îşi suflecase poalele veşmântulir' strângându-şi-le la brâu ca slujitoarele, şi avea picioarele dese ' perite până la genunchi. M-a condus pe terasă, a turnat apă r, mâinile mele şi mi le-a şters cu o pânză curată. Apoi, după c m-am aşezat, a ridicat capacul de pe vasul de lut cu mâncare pus pâinea în faţa mea şi a spus:

        — Mănâncă, romanule! Ochii slujitoarei tale se vor bucura la fiecare bucăţică pe care o vei duce la gură. O, de-aş putea să-ţi fiu servitoare şi întotdeauna eu să-ţi slujesc!

        Dar văzând cum devora din ochi pâinea, nu am mai putut să suport obiceiul lor. Rupând o bucăţică de pâine, am înmuiat-o în sosul picant şi i-am dus-o la gură. M-a refuzat de trei ori, dar până la urmă s-a aşezat lângă mine şi a mâncat din acelaşi vas.

        După ce am terminat de mâncat, s-a aplecat şi mi-a sărutat mâna, apoi a rostit:

        — Tu eşti aşa cum mi s-a spus şi cum eu însămi, după ce te-am întâlnit în acea noapte, mi-am imaginat că eşti. Te porţi cu femeile ca şi cum ele ar avea aceeaşi importanţă ca bărbaţii, deşi, fie vorba-ntre noi, femeile nu valorează mai mult decât un asin sau cine ştie ce alt animal. Când într-o familie de evrei se naşte o fată, este mare supărare. Bărbatul îşi rupe straiele de pe el şi nici nu vrea să-şi vadă copilul sau să-i spună o vorbă bună femeii sale.

        Şi, privind în gol, ea a spus în continuare:

        — La ţară, viaţa unei femei este teribil de grea, iar fetele frumoase sunt întotdeauna măritate cu bărbaţi bătrâni, doar pentru că aceştia au pământuri mai multe decât alţii şi podgor11 cu viţă de vie mai bogate. Pe mine, doar vanitatea m-a condus l pierzanie, fiindcă mi-am privit prea mult chipul în apa ciutur de la fântână şi, vrăjită de panglicile multicolore şi de perlele Pcare primul străin mi le-a dăruit, precum şi de vorbele mincin°a ce mi le-a şoptit laureche, am mers după el pe câmp. Atât scurtă şi simplă este povestea mea, că n-are rost să-ţi _ urmarea, fiindcă-nţelegi tu prea bine. Să fi fost într-o altă ţa l poate că păcatului meu nu i s-ar fi dat atâta importanţă şi spun ia.

        W trăit ca toate fetele de condiţia mea cât încă mai sunt tânără.

        R) chiar dacă am fost blestemată şi aruncată la marginea oCietăţii, eu voi rămâne întotdeauna o fiică a lui Israel şi păcatul eu rnă va apăsa în continuare. Aş da orice pentru a-mi redobândi uritatea. Dar Dumnezeul lui Israel este un Dumnezeu necruţător, efltru care o femeie necăsătorită ce şi-a pierdut fecioria nu alorează mai mult decât un câine sau un stârv.

        I-ani spus ca să o consolez:

        _ Măria din Beerot, nu cred că tu eşti mai păcătoasă decât iţii care sunt obligaţi să trăiască în această lume.

        Ochii ei negri m-au privit miraţi şi, scuturând din cap, ea a spus:

        _ Tu nu mă înţelegi. Oare la ce mi-ar folosi să gândesc că noate alţii sunt mai păcătoşi, când eu mă cunosc pe mine însămi şi ştiu că în trupul meu colcăie viermii şi inima mea tremură de spaimă? Doar un singur om de pe acest pământ m-ar fi putut ajuta. El nu a judecat-o nici pe femeia adulteră, pe care oamenii voiseră s-o omoare cu pietre. Lui i-a fost milă de ea şi a apărat-o.

        El i-a binecuvântat pe copii, fie ei băieţi sau fete şi a fost un om fără de păcat. Dar eu nu am îndrăznit să mă apropii de el, 1-am contemplat doar de departe. Şi chiar de aş fi îndrăznit, discipolii lui m-ar fi împiedicat să ajung la el. El a vindecat mulţi infirmi.

        Nu mă îndoiesc că lui i-ar fi fost milă, fiindcă inima mea este bolnavă şi mi-e ruşine de mine şi de viaţa mea.

        — Bănuiesc despre cine vorbeşti, i-am spus eu.

        Măria din Beerot a confirmat cu o mişcare a capului şi a spus:

        — Desigur, numai că bătrânii poporului, cărturarii şi fariseii

        — Au răstignit pe cruce. Apoi el a înviat şi a ieşit din mormânt, arătându-se apostolilor lui. Ştiu că toate acestea sunt adevărate, oricât de neverosimile ar părea, şi mi s-a povestit că tu însuţi Crezi în învierea lui, chiar dacă eşti un străin dispreţuit de evrei.

        &e aceea am venit la tine.

        A izbucnit dintr-odată în plâns, s-a aruncat la picioarele mele,

        ^ a mângâiat genunchii şi m-a rugat:

        — Te implor, ia-mă cu tine! Să plecăm împreună în Galileea a să-1 căutăm! Toţi cei care au putut-o face, au părăsit deja stezi oraşul şi au plecat spre Galileea. Şi femeile au plecat. El li s-a atât ieri seară apostolilor şi le-a promis că va merge înaintea r în Galileea. Acolo, ei îl vor întâlni. Dacă vei accepta să mă iei tine, poate că şi eu 1-aş putea întâlni.

        ^Qi scuturat-o de umeri, obligând-o să se ridice de pe jos şi să aŞeze, după care i-am spus iritat:

        — Încetează cu plânsul şi nu mai ţipa, femeia lui Dumnezei fiindcă eu nu înţeleg nimic. Povesteşte liniştită tot ceea ce şti' i După aceea, ne vom sfătui ca să vedem ce-i de făcut.

        Înţelegând că sunt dispus să o ascult, Măria şi-a şters lacrimi] s-a liniştitşi a povestit: '

        — Şi tu ai întâlnit-o pe acea femeie bogată care are o cresc„ torie de porumbei şi 1-a urmat pe lisus. Ea te-a înţeles şi ştie „-* tu cauţi cu fervoare noul drum. Dar i s-a interzis să te maântâlnească, pentru că tu nu eşti un fiu al lui Israel. M-a sfătuit să te întreb dacă mă poţi proteja, pe de o parte pentru că nu m* poate lua cu ea în Galileea şi, pe de altă parte, pentru că tu însuti nu eşti acceptat de ceilalţi, ca şi mine. De altfel, ea este sigură c'â doar fiul lui Dumnezeu ştie cel mai bine cine este demn să-i asculte glasul. Ieri seară, cei unsprezece apostoli erau adunaţi în salonul pe care-1 cunoşti şi lisus a venit în mijlocul lor, deşi uşa era ferecată, la fel ca prima dată, în seara zilei când a înviat. Dar despre prima apariţie în mijlocul apostolilor lui ţi s-a povestit. şi i-a arătat el lui Toma, cel care nu fusese acolo prima dată, rănile de pe mâini şi de pe picioare, şi 1-a pus să atingă coasta lui împunsă de suliţă. Şi Toma necredinciosul a crezut în învierea lui. Nu au povestit ei tot ceea ce le-a spus lisus, dar îndată au început să se pregătească de drum. Lisus îi anunţase deja dinainte că îi va aştepta în Galileea. Au ieşit din oraş câte doi sau câte trei, iar gărzile nu i-au împiedicat să treacă. Şi femeile au plecat, şi alţii pe care el i-a vindecat, şi Simon din Cirene. Toţi trag speranţă să-1 întâlnească în Galileea.

        Am reflectat la spusele ei şi a trebuit să le cred, pentru că toată istoria aceasta n-ar fi avut de ce să o inventeze ea. Mai cu seamă că Măria Magdalena, dorindu-mi binele, se gândise să mă înştiinţeze şi pe mine de plecarea lor precipitată, chiar dacă nu îndrăznise să mă întâlnească.

        — Dar de ce pleacă aşa degrabă în Galileea? Am întrebat-o pe Măria din Beerot. Şi ce se va întâmpla oare acolo?

        Ea a clătinat din cap şi a răspuns:

        — Nu ştiu. Şi de ce trebuie să ştim? Oare nu este de ajuns ca el însuşi i-a chemat pe cei unsprezece apostoli? Ei au fost atât d doritori să-1 întâlnească acolo, că încă de la prima oră a dimine> > când abia se deschidea poarta oraşului, au pornit la drumMi-a atins timidă genunchii şi m-a rugat:

        — Pregăteşte-te de plecare şi ia-mă şi pe mine ca slujit°a ' fiindcă nimeni nu m-a vrut. Nu am bani să plătesc o călăuză, * jj nu mă încumet să merg, ca să nu ajung pe mâinile Oldaţilor romani sau tâlharilor.

        Puternica dorinţă de a ajunge în Galileea era deja o garanţie gincerităţii ei. Dar în acele zile confuze circulau atât de multe i, că nici nu mai puteai şti care dintre ele conţine un pic de De aceea am gândit că, mai înainte de a porni la un astfel je drum, trebuie să am o confirmare şi din partea altcuiva. In plus, u aveam nici o tragere de inimă să-mi iau pe cap responsabilitatea Orotecţiei unei femei necunoscute, pentru a ajunge într-un loc unde nici nu ştiam ce-avea să se întâmple.

        Deznădăjduită, ea şi-a întors capul de la mine şi a spus:

        — Eu înţeleg, nu trebuie să-mi explici nimic. Ce vor gândi cunoştinţele tale din legiunea romană dacă din întâmplare te vor întâlni pe drum însoţit de o evreică săracă? Aceasta este marea ta întrebare, nu-i aşa? Poate că am greşit rugându-te să mă iei cu tine, dar tu eşti singurul bărbat care mi-a dăruit ceva fără să-mi ceară nimic. De aceea am avut încredere în tine.

        Mi-a fost ruşine pentru lipsa mea de entuziasm. La urma urmei, sunt un om bogat şi liber. Eu nu trebuie să dau nimănui socoteală cu cine mă însoţesc la drum, iar dacă prezenţa acestei femei mă va enerva, voi putea prea bine să-i dau nişte bani şi să mă despart de ea. Pe de altă parte, dacă Măria Magdalena a trimis-o la mine, s-ar putea ca ea să-mi fie de folos în Galileea, pentru a-1 găsi pe lisus din Nazaret. I-am spus:

        — Toată povestea aceasta a călătoriei noastre se sprijină pe mai nimic. Ca şi cum, pentru a trece un râu, am construi un pod aintr-un pai. Dar tu îi cunoşti pe blânzii pământului şi eşti fără mdoială mai dornică decât mine să-1 întâlneşti pe regele reînviat evreilor. Aş avea inima mai dură decât inima apostolilor lui te-aş respinge cum m-au respins ei pe mine. Poate că el nici u va vrea să audă de noi, dar această idee nu ne poate împiedica

        8ă încercăm.

        Măria din Beerot şi-a înălţat braţele şi a strigat: „~ De mă vei duce în Galileea, mă voi ruga pentru tine tot restul eţii. Nici nu am avut curajul să sper, iar pe când mă îndreptam fpre tine mi-am spus în gând că poate sunt nebună. Dacă nu vom j. Şi să-1 întâlnim şi se va dovedi că drumul acesta a fost zadarnic, Poţi să faci ce vrei cu mine, chiar şi să mă vinzi ca sclavă, tru că nimic din ceea ce mi s-ar întâmpla după aceea nu ar

        1 Putea spori suferinţa sufletului meu. Să plecăm îndată!

        Am rugat-o să se liniştească şi i-am spus:

        — Nu are rost să ne grăbim şi să plecăm pe întuneric. Nu să mă arunc orbeşte într-o astfel de aventură, în noaptea acea vom dormi, fiindcă nu se cade să plecăm obosiţi la un aşa dn ^ lung, iar mâine dimineaţă, după ce voi avea confirmarea celor gpv, de tine, mă voi informa asupra drumului pe care să-1 urmăm 6 locurilor de popas şi voi cumpăra cele de trebuinţă pentru călător ca să putem ajunge în bune condiţii şi cât mai degrabă în GaliW '

        Odată ajunşi acolo, vom avea timp să vedem ce mai putem fac Dar Măria a început să se tânguiască:

        — Toată ziua am aşteptat şi inima mea este atât de neliniştită că numai de dormit nu-mi arde. De ce să nu plecăm acum, făr* nimic de prisos cu noi? Am putea trage pentru noapte la blânzii pământului sau am putea tot atât de bine dormi sub cerul liber pentru că nopţile nu mai sunt prea reci. In felul acesta, călătoria ar fi mai ieftină. Eu nu vreau să-ţi cheltuieşti banii cu mine.

        Naivitatea ei m-a făcut să râd şi i-am spus:

        — In privinţa călătoriilor, cred că am ceva mai multă experienţă decât tine. O călătorie ieftină ajunge să te coste mai scump decât îţi poţi imagina. Poţi să te îmbolnăveşti sau să fii tăbăcit în bătaie de cine ştie ce om fără căpătâi. Lasă-mă pe mine să planific cum se cade această călătorie! În Galileea, mă voi bizui eu pe sfaturile tale.

        Ea a spus: Dar eu nu ştiu nimic altceva în afară de faptul că el a trăit şi a predicat pe ţărmul Mării Galileii, la Capernaum. Dacă nu vom afla altceva pe drum, acolo va trebui să ne ducem noi mai întâi.

        Mergi în pace! I-am spus eu. Şi întoarce-te în casa aceasta mâine la amiază!

        Fiindu-i parcă teamă să nu o abandonez, Măria din Beerot fli-a întrebat dacă n-ar putea să se culce pe terasă, în pragul uşii sau într-un colţ al camerei mele, pentru că nu are unde să mearg3 pentru noapte. M-am gândit că şi aşa trebuie să mă obişnuiesc c prezenţa ei, pentru că, orice s-ar spune, în cursul călătoriei trebui să înnoptăm în acelaşi loc amândoi. Nu m-a deranjat nimic toată noaptea şi a stat nemişcată pe un colţ de c°v învelită în veşmintele ei.,: t Dimineaţa, când trâmbiţele templului au răsunat, şi-a r° „j rugăciunea, după obiceiul iudaic, încercând să nu facă zgoW0 ^ să nu mă stânjenească cu nimic. I-am poruncit să rămână în ca, e$ şi să mă aştepte, iar eu am coborât şi 1-am întâlnit pe Karafl sirianul, care-şi aranja mărunţişurile de vânzare în faţa P° '

        — Karanthes, i-am spus eu, trebuie să-mi continui drumul. Afljt vremea să plec din Ierusalim, încă mai este în camera mea

        ^ ta de aseară. Intenţionez să o iau cu mine. Eu îmi amintesc bine ai SPUS tu aseară. Aşa că am să te rog să-i cumperi veşminte c: şi s-o îmbraci cuviincios din cap până-n picioare. Cumpără Otru ea şi podoabe, ca nimeni să nu poată spune că nu este de

        ^ ngul meu o fată atât de săracă şi să nu o dispreţuiască. Dar nu r”agera cumpărând cele mai scumpe lucruri, pentru că nu vreau ă atragă atenţia celor dimprejur.

        Pe uimire, sirianul a pocnit din palme şi a strigat:

        _. Nu ştiu dacă ţi-ai pierdut mintea, dar nu-i treaba mea ce faci tu. Te asigur doar că fete ca ea vei găsi oriunde pe drum şi că aj putea ieşi mai ieftin la socoteală dacă le vei schimba la tot locul, decât dacă o vei purta pe una după tine şi-i vei plăti ei toate celea. Dar, parcă-i mai înţeleaptă nebunia aceasta decât amestecul în politica evreilor, pe care nimeni n-o poate înţelege.

        Nu m-a întrebat unde am de gând să merg, pentru că şi aşa avea de chibzuit la destule lucruri, ca să împace şi exigenţele mele şi ale lui, pentru că, din afacerea aceasta, apărută pe neaşteptate, ar fi fost o prostie să nu tragă folos. M-am dus direct apoi la casa lui Aristainos care era deja aşezat în faţa mesei de lucru plină de tăbliţe cu cifre şi scrisori de credit. M-a salutat zgomotos, m-a privit curios din cap până-n picioare şi a spus:

        — Tu mi-ai urmat sfatul şi, drept să-ţi spun, ai depăşit aşteptările roele. Ai o barbă mai mare ca a mea, iar franjurii de la poalele veşmintelor tale spun că eşti deja la poarta prozeliţilor. Ai reuşit s& afli ceea ce voiai? Acum eşti mai fericit?

        I-am răspuns prudent:

        — Am reuşit să aflu mai multe decât doream şi sunt atât de ericit, că m-am săturat deja de Ierusalim. Mulţi mi-au lăudat rumuseţea Galileii şi mi-au vorbit despre Tiberiada, noul oraş

        ^ care Irod Antipa 1-a construit pe malul lacului. Am înţeles „ft Tiberiada sunt izvoare termale cu apă sulfuroasă, ca să nu ai vorbim despre teatru şi circ, ce pot fi frecventate ca-n oraşele CeŞti, fără a deştepta mânia cuiva.

        Chipul lui Aristainos a împrumutat o expresie ciudată şi el a at să mă privească în ochi. De aceea am adăugat repede:

        ^1 ~„~” Adevărul este că am sosit secătuit trupeşte şi sufleteşte din I6andria, iar după toate câte le-am văzut şi le-am aflat aici, în ce 8alim, gândesc că doar nişte băi şi masaje bune mi-ar putea abili echilibrul.

        Aristainos a spus zâmbind: Te-ai lăsat îmbătat de vorbele vreunui mesager bun de g, al prinţului Irod. Este drept că el a făcut un mare efort pentn ^ construi un oraş modern, asemănător oraşelor greceşti şi că dore f^ să atragă acolo cât mai mulţi călători străini, care să-şi 6 aurul şi argintul în acest oraş tolerant şi plin de desfătări. Ai * gând să mergi prin Samaria sau pe drumul pelerinilor de partea răsăriteană a Iordanului?

        Pentru asta am venit la tine, ca să-ţi cer sfatul, i-am răspun eu. Vreau totodată să-mi dai nişte bani şi o scrisoare pentr vreun cunoscut de-al tău de la care să pot ridica bani în Tiberia<Ja Să fiu sincer, am găsit o fată drăguţă împreună cu care să p0t merge acolo, în privinţa aceasta am o oarecare experienţă de la termele din Baiae. Când mergi în locuri cu izvoare termale, cel mai înţelept este să fii însoţit de cineva, altfel se găseşte la tot pasul cine să-ţi învârtească mintea şi să te uşureze de toţi banii.

        Zâmbetul inofensiv al lui Aristainos s-a schimbat într-un zâmbet viclean şi el a spus:

        — Ca păstrător al banilor tăi, eu sunt doar slujitorul tău şi nu am nici dreptul nici trebuinţa să te interoghez pentru a-ţi afla intenţiile. Dar îmi amintesc oare greşit, sau te vei fi săturat să cercetezi învăţătura lui lisus din Nazaret, cel răstignit pe cruce, pentru care, data trecută, mi-ai lăsat impresia că nutreşti un interes particular?

        Mi s-a părut nefiresc să-1 mint şi alegându-mi cu grijă cuvintele, până la urmă i-am spus, sfidându-i privirea cu care îmi cerceta trăsăturile feţei:

        — Am auzit multe despre el. Multe lucruri însemnate. Iar în drum spre Galileea voi încerca să mai aflu câte ceva. Dar în oraşu vostru sfânt s-ar părea că se petrec lucruri neobişnuite de când e a murit. Şi este adevărat că în ultima vreme m-am gândit mult la e A meditat puţin timp Aristainos, a clipit din ochi şi mi-a SPU”

        — M-a uimit doar faptul că eşti atât de grăbit să ajung1

        Galileea. Mi s-a spus că multă lume a pornit ieri spre Galilee _

        Printre oamenii de rând s-a răspândit zvonul că acolo se întâmpla nişte minuni nemaivăzute. Bineînţeles, eu nu am ga° a că un aristocrat şi un erudit ca tine ar putea să alerge în ur ^ pescarilor şi lemnarilor, dar coincidenţa aceasta m-a surprin3' ^ fim cinstiţi! A continuat el. Eu am toate motivele să gândeS, sanhedrinul este deja obosit de galileenii care 1-au urmat pe ujiri„*” despre care atât de mult s-a vorbit şi totodată scârbit de v0nurile pe care le împrăştie fără încetare femeile lor. Oamenii flipli sunt Sata sa creadă cele mai absurde lucruri, zvonurile nu t fi împiedicate să treacă de la unul la altul, iar cei ce le

        — Gpândesc nu pot fi pedepsiţi. Toată lumea se grăbeşte să spună

        * nu iese fum fără foc. O răstignire pe cruce este totuşi un vertisment suficient pentru popor, iar persecuţia discipolilor cestui om nu face decât să sporească confuzia. Cel mai bine este L dai uitării toată povestea. Eu cred că autorităţile, în mod

        (jjrect, i-au făcut să înţeleagă pe discipolii lui lisus că nu vor mai fi persecutaţi dacă vor părăsi Ierusalimul, întoarcă-se deci în Galileea, facă ce-o vrea cu ei prinţul Irod Antipa! Eu sunt cOIivins că, odată ajunşi acolo, ei se vor linişti. Pentru că nimeni nu este profet în ţara lui. Ţi-am explicat toate acestea, pentru că tu poate nici nu-ţi imaginezi nebunia la care poate ajunge un om lipsit de raţiune; nici nu există cuvinte pentru a o explica.

        În acea încăpere somptuoasă în care mă aflam, înconjurat de ziduri groase, de porţi şi de ferestre ferecate, vorbele lui de om chibzuit au căzut ca pământul pe flacăra inimii mele.

        — Dacă toate cele ce s-au petrecut sunt lipsite de importanţă, chiar neglijabile, cum pretinzi tu că ar fi, mă întreb cum se face de eşti atât de bine informat. La rândul meu, vreau să fiu sincer cu tine. Mi s-a povestit că el a înviat din moarte, că li s-a arătat apostolilor săi şi i-a anunţat că-i va aştepta în Galileea.

        Aristainos a încercat consistenţa materialului veşmântului său ca şi cum s-ar fi pregătit să-1 sfâşie de pe el, apoi, regăsindu-şi calmul, a spus:

        — Blestemată fie acea gardă de imbecili care-a păzit mormântul!

        Pentru că, discipolii lui, care i-au furat cadavrul, au putut după aceea sa spună ce-au vrut. La drept vorbind, povestea pe care ei au născocit-o nu-i rea deloc. Este potrivită şi pentru a-i amăgi pe naivi,

        ^ Pentru a le fi lor sanctificată plecarea din Ierusalim. Eu te-aş fi Putut înţelege dacă ai fi fost un evreu fascinat de sacrele scripturi

        ^ în aşteptarea anunţatului Mesia. Dar tu eşti un cetăţean al

        °mei şi încă un filosof! Nici un om mort nu mai iese din mormânt!

        Şa ceva nu s-a mai întâmplat şi niciodată nu se va întâmpla.

        7”~ Oare de ce te-ncrâncenezi tu, cel care eşti un om atât de j W>nal şi pentru cine tremuri? 1-am întrebat. Eu înţeleg că eşti

        ^ Sat de vechea ta casă, de banii tăi, de comerţul tău şi că încerci din

        *'e puterile să păstrezi totul neschimbat. Dar eu sunt un om liber, i ^ 233 pot să merg unde vreau, când vreau şi să cuget chiar şi la lucr.

        Pe care tu nu îndrăzneşti să le gândeşti. Eu într-adevăr vreau – ajung la izvoarele termale ale Tiberiadei şi nu înţeleg ce importam^ are pentru tine dacă în acelaşi timp îmi voi împlini dorinţa ascun '* de a vedea cu ochii mei lucruri care niciodată nu s-au mai întârnp] ^ până acum sau cel puţin de a le auzi povestite de alţii.

        Privindu-i barba tăiată scurt, părul aranjat în manieră greceasc” faţa şi mâinile îngrijite, am simţit deodată că urăsc univergi i mărunt în care trăieşte el. Şi aducându-mi aminte de surorile luLazăr, de Măria Magdalena şi de Măria din Beerot, am simţit mare admiraţie şi tandreţe faţă de speranţa lor, în raport aspiraţiile acelui bărbat, rob al bogăţiilor sale.

        Poate că mi-a citit gândurile, în orice caz şi-a schimbat dintr-o.

        Dată atitudinea şi a zis agitându-şi braţele:

        — Dă-mi iertare! Bineînţeles, tu ştii mai bine ce ai de făcut Tu ai o fire de poet şi poţi să gândeşti la lucruri încâlcite, pe care eu, ca negustor ce sunt, încerc să le alung din minte. Sper totuşi să nu fi victima şarlatanilor şi să nu teîncrezi în toate poveştile.

        Cum doreşti deci să călătoreşti? Aş putea să-ţi pun la dispoziţie o călăuză de caravane, aş putea să-ţi dau cămile sau asini, după cum îţi va fi voia şi un cort echipat cu tot ce este necesar pentru odihnă, ca să nu împărţi cu alţii camera unui han, asediat de gângănii parazite şi riscând să ai de-a face cu oameni dubioşi.

        Cel mai înţelept ar fi dac-ai plăti doi-trei sirieni din legiunea romană care să te însoţească, atunci chiar c-ai putea fi liniştit, atât ziua cât şi noaptea. Toate astea costă mult aur, dar tu eşti destul de bogat pentru a-ţi permite o călătorie confortabilă.

        Cam aşa gândisem şi eu c-ar fi interesant să călătoresc, tocmai de aceea îi cerusem sfatul. Iar interesul pe care-1 manifesta nu mi s-a părut câtuşi de puţin bizar, pentru că din organizarea unei astfel de expediţii s-ar fi putut alege cu un câştig deloc neglijabilDar m-a bătut gândul că poate un om de încredere al lui ar „ putut să-mi urmărească fiecare pas şi fiecare gest, ca mai apoi e să le povestească suspuşilor oraşului lucrurile pe care aceşti sunt interesaţi să le cunoască. De aceea am ezitat şi nu i-affl ^ un răspuns favorabil.

        — La drept vorbind, i-am spus eu, aveam intenţia să călător6 cu mijloacele mele. De când sunt în Ierusalim, niciodată nu 3 fost la gymnasium pentru a-mi face obişnuitele exerciţii fizjce.

        Îmi simt trupul mai înţepenit ca înainte, în acelaşi timp, ePtotuşi să ţin seama că merg la drum lung însoţit de o

        — Asta aşa este, a spus el cu entuziasm. Cea mai neînsemnată reutate ivită în drum poate face dintr-o femeie tânără o fiinţă f guportabil de furioasă şi capricioasă. Printre altele, îmi imaginez nici ţie nu-ţi face plăcere să vezi pielea delicată a unei femei rujtă de muşcăturile gângăniilor parazite, încerc să mă gândesc um ar fi mai bine, ca să împăcăm toate exigenţele tale, dar, până na-alta, fă-mi plăcerea şi primeşte de la mine un dar pentru ea.

        A ieşit din încăpere şi s-a întors destul de repede cu o oglindă

        ^ceaşcă. Desenul de pe spatele oglinzii reprezenta un satir care strângea în braţe o nimfă ce încerca să scape de el. Era o oglindă grozav de bine şlefuită, dar n-aş fi vrut să o accept, pentru a nu-i rămâne îndatorat.

        Nu-ţi fie teamă! A spus el punând-o cu forţa în mâna mea.

        Nu-i o oglindă fermecată, dar femeia care te însoţeşte va avea fără îndoială gânduri bune pentru tine, identificându-se cu nimfa şi contemplându-1 pe satir. Se spune că ar exista oglinzi care te pot omorî dacă te uiţi în ele. Eu sunt un om cu picioarele pe pământ şi nu cred în asemenea poveşti, dar cel mai înţelept este să fii prudent.

        De aceea îţi doresc din toată inima să nu priveşti din greşeală în astfel de oglinzi şi să nu vezi ceea ce un bărbat nu trebuie să vadă.

        Şi, lăsându-mi timp să meditez la înţelesul vorbelor sale, s-a apucat să socotească pe degete, asigurându-mă că am nevoie de o servitoare pentru însoţitoarea mea, de un bucătar, de un servitor personal, de un supraveghetor al animalelor de povară şi de cineva care să ridice şi să strângă cortul. La sfârşit a spus:

        — Cred că doisprezece oameni sunt de ajuns. Nu-s nici prea mulţi ca să atragă atenţia, dar nici atât de puţini ca demnitatea te să fie pusă la îndoială.

        M-am şi văzut în mijlocul unor oameni gălăgioşi, certându-se din te miri ce unul cu altul, zbierând şi cântând fiecare după voia

        ^iDoar gândul că m-aş putea afla într-o astfel de situaţie a fost 'e ajuns să fiu înspăimântat.

        Nu mă zgârcesc eu la bani, i-am spus repede, dar singurăeste luxul meu. Propune-mi mai bine altceva şi ia oglinda Ceasta înapoi! Frivolitatea desenului nu este lipsită de farmec, ar mă tem de privirile preacucernicilor evrei, care m-ar putea l8Preţui de-ar vedea-o.

        *ără să se opună, el a luat oglinda şi a spus: u ~ Dacă-i aşa, ştiu eu ce facem. Un oarecare bărbat numit, lucrează din când în când la mine. Nu prea vorbeşte, acesta ar fi singurul lui defect. Dar face treabă bună şi este un 0 de încredere. Cunoaşte bine ludeea, Decapole, Samaria şi Galil6e Chiar acum, când m-am dus să aduc oglinda, 1-am văzut stând * curte. Aşa face de fiecare dată când vrea să-i dau ceva de lucr ^

        Dar de data aceasta nu am nevoie de el şi nici să-1 văd aşteptând de zi în curtea mea nu-mi place. A condus multe caravane/

        Damasc, înţelege-te cu el! Explică-i unde vrei să mergi şi în ce f i vrei să călătoreşti; nu mă îndoiesc că va organiza totul cât s poate de bine. Poţi să-i încredinţezi fără teamă punga ta cu ban' ca să plătească el toate cheltuielile. El nu se oboseşte cu tocmeala' dar nu plăteşte niciodată suma de bani pretinsă, ci doar pe aceea c o consideră justă. Şi nici nu-şi reţine partea lui din plăţile pe carp le face, mulţumindu-se doar cu banii pentru care a fost angajat

        — Tare-aş vrea să văd şi eu un astfel de om! I-am spus lui Aristainos, îndoindu-mă de vorbele lui.

        Dar Aristainos m-a condus în curte, râzând de neîncrederea mea, şi mi 1-a arătat pe Natan. Era un bărbat ars de soare, desculţ, cu părul tăiat scurt, purtând pe el o tunică albă şi murdară. Şi-a ridicat privirea şi mi s-a părut că ochii lui sunt cei mai trişti ochi pe care i-am văzut vreodată. Nu ştiu de ce, dar am fost sigur că mă pot încrede în el. L-am rugat pe Aristainos să-i vorbească lui Natan despre intenţia mea, dar bancherul, izbucnind în râs, a dat din mâini şi s-a depărtat grăbit de acolo, lăsându-mă să înţeleg că-n afaceri atât de mărunte el nu se bagă. După ce s-a întors în casă, Aristainos a dat ordin ajutorului său să numere banii pentru mine şi a întocmit o scrisoare de recomandare pentru un cămătar din Tiberiada. A făcut astea în mare grabă, ca şi cum ar fi vrut să-şi spele mâinile de toată povestea mea. L-am mai privit o dată pe Natan şi am înţeles că în nici un caz nu este iscoada lui Aristainos.

        — Natan, i-am spus, eu sunt Marcus din Roma. Doresc să ajung în Tiberiada Galileii. Sunt însoţit de o femeie şi vreau să călătores discret şi cât mai simplu cu putinţă, îţi voi plăti cât îmi vei cere şHvoi încredinţa punga cu bani pentru a cumpăra tot ce ne pentru drum şi a plăti în locurile unde ne vom odihni Şi-a ridicat privirea şi mi-a cercetat chipul, apoi şi-a cobora spre picioarele mele, ca şi cum ar fi vrut să se asigure dacă ţ10 drum lung. A dat din cap în semn de aprobare, dar nu a ros*1 vorbă. Mi s-a părut totuşi că pe chipullui am văzut o oareCmirare.

        Gi i-am mai spus:

        _ Cred că trei-patru asini ne sunt de ajuns. Am nevoie, atât eiitru mine cât şi pentru însoţitoarea mea de covoare cu care să e acoperim noaptea şi de vase pentru pregătirea mâncării. Fă, gt deci de tot ceea ce crezi tu că avem nevoie pentru drum şi spre amiază la casa vânzătorului de mărunţişuri Karanthes, re se află în apropierea Palatului Asmoneilor.

        Gl a mai aprobat o dată cu o mişcare discretă a capului şi a lăsat să-i cadă din mână o crenguţă pe jumătate jupuită de coajă.

        T-a urmărit căderea şi, după ce a văzut că partea necojită este deasupra, a mai confirmat înţelegerea noastră cu o mişcare a capului. Într-adevăr, nu era prea guraliv acest bărbat şi am fost bucuros că nu mi-a pus nici o întrebare. M-am întors în casă şi Aristainos mi-a explicat de câţi bani mai dispun, lăsând în seama secretarului înmânarea banilor solicitaţi pentru călătorie.

        — Drum bun! Mi-a urat el. Să ne vedem cu bine când te vei întoarce în Ierusalim!

        Am ieşit în curte şi i-am dat lui Natan punga cu bani. El a cântărit-o în mâiri, a prins-o de cingătoare, a chibzuit câteva clipe, s-a uitat la poziţia soarelui şi a plecat fără să spună o vorbă. Am încremenit de mirare, fiindcă o astfel de învoială nu mi-a mai fost dat să cunosc într-o ţară din Orient, unde toată lumea se târguieşte îndelung pentru te miri ce. Dar nu m-am temut că el ar putea să mă înşele.

        Iar eu am pornit spre partea îngrădită de ziduri a oraşului, unde-1 urmasem noaptea pe Natanael. Urcând scările şi strecurându-mă pe străduţe întortocheate, am dat până la urmă de Poarta din zidul străvechi, prin care trecusem împreună cu purtătorul vasului de apă. În ciuda hotărârii ferme de a nu-i mai Aranja vreodată pe apostolii lui lisus, voiam totuşi să mă conving Ca ei plecaseră din Ierusalim.

        Mi s-a părut apoi că recunosc casa în care intrasem. Poarta era întredeschisă, dar curtea părea pustie. Şi deodată mi s-a teamă, o teamă inexplicabilă, care m-a împiedicat să intru acea curte, de aceea am trecut grăbit mai departe. Apoi m-am dar din nou nu am avut curaj să intru. Dar eu sunt ftvins că, şi de-aş fi încercat să intru în acea curte înfrângânQii teama, tot nu aş fi putut intra.

        , Am ezitat o clipă, după care m-am hotărât să plec de acolo. Am

        ^ furios pe mine însumi şi m-am acuzat în gând pentru lipsa mea de curaj. Totodată, am fost uimit de pustietatea acelui J0 pentru că pe drum nu întâlnisem prea mulţi oameni. Dar >' apropierea zidului, am auzit la un moment dat o bătaie monoto * oarecum enervantă. Atunci 1-am văzut eu pe cerşetorul fără picio” care, prea orgolios să mi se adreseze, bătea cu toiagul î^k 6 piatră pentru a-mi atrage totuşi atenţia asupra lui. Ştiam de'° că-i mai înţelept să nu dai de pomană unui cerşetor, dacă nu vr să-ţi asumi riscul să se ţină toată ziua după tine, iar eu chiar cn-aveam timp de pierdut. Dar acel cerşetor mă privea tăcut încetând să mai bată după ce a înţeles că 1-am observat. M-am oprit şi am aruncat un ban în faţa lui.

        El a ridicat banul fără să-mi mulţumească, dar mi-a spus: Oare ce cauţi tu, străinule? Aşezat în ţărână, eu văd multe chiar şi lucrurile pe care cei ce trec pe lângă mine ar prefera să nu le văd.

        Dacă-i aşa, dă-mi un semn! 1-am rugat eu.

        Că te pregăteşti pentru un drum, că vei pleca degrabă.

        Este tot ceea ce ştiu deocamdată despre tine, a spus cerşetorul. Şi bărbaţii care evitau să-şi arate faţa la lumina zilei au plecat. După câte ştiu, ei au fost pescari. Probabil s-a împlinit vremea, de aceea şi-au strâns în grabă năvoadele. Te mulţumesc aceste semne?

        Chiar mai mult decât crezi, i-am răspuns eu binedispus şi am mai aruncat o monedă în faţa lui.

        Indiferent, el a ridicat banul, apoi mi-a privit cu atenţie faţa.

        Şi m-a întrebat:

        — Oare nu eşti tu bărbatul care-ntr-o seară a condus un orb până la Poarta Izvorului şi i-a dăruit acelui orb haina de pe el?

        Dacă-i aşa, te-aş sfătui să-ţi cumperi un năvod şi să-i urmezi pe ceilalţi. Este cel mai bun timp pentru pescuit.

        Am simţit un nod în gât şi inima a început să-mi bată cu putere.

        — Cine te-a împuternicit să-mi vorbeşti astfel? 1-am întrebat.

        Scuturând din cap, cerşetorul fără picioare a spus: Nimeni nu mi-a poruncit să-ţi vorbesc. De amărât ce su” ţi-am spus asta. De-aş fi avut picioare, aş fi plecat şi eU '

        Galileea. Pluteşte în văzduh o chemare: Galileea! Galileea! ^ pot doar să o ascult, nu şi să o urmez.

        Tu nu vorbeşti ca un cerşetor, i-am spus eu.

        Nu am fost toată viaţa cerşetor, mi-a răspuns el cu niândr Eu cunosc scripturile şi, aşezat toată ziua în praful şi mur străzii, îmi este mai uşor să înţeleg şi să cred ceea ce alţi l, lt/fo. Şi sănătoşi nu pot înţelege şi crede. Din cauza acestei lebunii, mulţi m-au lovit peste gură. De aceea, de obicei sunt u (jent. Dar de data aceasta nu am rezistat tentaţiei când am 'zut cu câtă timiditate te-ai învârtit în jurul acestei case, pe care ellj de multe ori, am privit-o.

        — La Galileea! Am spus eu. Tu mi-ai dat curaj.

        La Galileea! A repetat el cu entuziasm. Dacă-1 vei întâlni pe

        3, roagă-1 să ne binecuvânteze şi pe noi, cei mai neînsemnaţi

        ^ii, pe care înţelepţii îi lovesc peste gură.

        I-am atins umerii şi braţele şi i-am spus: Fără îndoială, tu eşti mai aproape de împărăţia lui decât mine, chiar dacă eu am picioare sănătoase şi pot merge să-1 caut în Qalileea. Binecuvântează-mă pe mine şi binecuvântează-mi drumul, fiindcă vreau să fiu blând şi să am smerenie în inima mea.

        A zâmbit melancolic şi, privind în gol, a murmurat câteva vorbe în limba ebraică, traducându-mi-le apoi în aramaică:

        — Ştiu că Mântuitorul meu este viu. Ultimul voi rămâne pe faţa pământului, iar după ce îmi vor jupui şi pielea, îl voi vedea pe Dumnezeu.

        Dar mie nu mi-a spus nici o vorbă, şi-a acoperit capul şi s-a înclinat pânăla pământ. Nici eu nu m-am încumetat să-i rnai vorbesc, surprins de distanţa ce-1 separa de acel orb căruia îi fusesem călăuză. Pe cerşetorul cel orb, nefericirea îl înrăise. Dar cel lipsit de picioare, după ce pierduse totul, încă mai avea speranţă, ca şi cum toate suferinţele prin care trecuse fuseseră o rătăcire de Dumnezeul său. Pentru că nu putea merge în Galileea, el acceptase resemnat să aştepte, aşezat în praful şi murdăria străzii. Datorită lui am înţeles mai profund sensul umilei speranţe a blânzilor Pământului.

        Am coborât gânditor străzile până-n oraşul de jos. Ajuns în aPropierea casei lui Karanthes sirianul, parcă aş fi avut aripi la Picioare. Toată fiinţa mi-a fost plină de dulcele entuziasm al Plantei, iar în capul meu s-a învârtit continuu, ca un cântec, Uvântul Galileea, acoperindu-mi toate celelalte gânduri.

        ^ar nu am putut intra în camera mea şi a trebuit să mă aşez

        6 Pragul uşii şi să aştept. Fiindcă înăuntru, femeia sirianului k Preună cu fiica ei o îmbrăcau şi o împodobeau pe Măria din er°t. Sirianul mi-a explicat: ţ. Femeile tot femei rămân. N-au putut ele să reziste tentaţiei, d au văzut veşmintele frumoase pe care le-am cumpărat şi podoabele ieftine, dar sclipitoare. Iar femeia mea şi-a atitudinea şi a spus că Măria din Beerot nu-i o femeie căzută ^ mai degrabă o fată nevinovată, pe care tu vrei s-o salvezi şi a'*Cl aduci pe drumul virtuţii. ' °

        I-am spus: Fără îndoială, eu mi-am pierdut deja simţul virtuţii şi decent în acest oraş prea peste măsură de sfânt, în fiecare zi, fum animalelor sacrificate şi arse în templu se înalţă spre cer înt slava Dumnezeului fără chip al evreilor, ca şi cum sacrificiile ^ ceremoniile de purificare i-ar putea reconcilia pe oameni cu n Dumnezeu atât de sacru încât nici numele nu i se poate rosti î acest oraş, cucernicii sunt prea cucernici, iar păcătoşii îşi ascund fărădelegile sub franjurii veşmintelor şi sub vălurile de rugăciune Cât de păcătoasă ar fi ea, această Măria din Beerot, tot este mai pură decât preoţii îmbrăcaţi în veşminte albe ai templului, fiindcă cel puţin ea îşi recunoaşte păcatul şi regretă că 1-a făptuit.

        La urma urmei, ce este păcatul? A întrebat ca un filosof Karanthes. In toate oraşele Siriei, femeile tinere îşi sporesc dota făcând, spre gloria zeiţei, tot ceea ce fac în Ierusalim aceste aşa zise femei de moravuri uşoare, care altceva, săracele, nu ştiu să facă. În Siria, cel care a păcătuit este condamnat de preoţi să stea la o margine de drum, acoperit cu propriile excremente, pentru ca ceilalţi să-şi bată joc de el. Dar eu nu înţeleg cum poate fi curăţat de păcat cel ce stă într-o astfel de mizerie. După cum nu înţeleg ce speră să obţină acei preoţi care se învârtesc până-şi pierd cunoştinţa, care-şi fac singuri răni pe tot trupul sau care se castrează pentru slava zeiţei. Cine ştie, poate că sunt un om blestemat şi nefericit, pentru că, trăind aici, în Ierusalim, m-am depărtat de zeii şi de credinţa neamului meu şi îmi este teamă de zeul fără chip al evreilor. Dar atâta timp cât negustoria prosperă, copiii cresc şi femeia nu mă bate la cap decât dimineaţa, seara Şi o dată-n timpul zilei, aducându-mi aminte că sunt muritor, n-aŞputea spune că sunt nefericit.

        Nu am mai apucat eu să-i răspund, fiindcă de pe acoperişul cas^1 m-austrigat cu glasuri vesele femeia şi fata sirianului, invitându-111 să urc scara ca să-mi văd mireasa. Am urcat în grabă şi *af m-am mai minunat văzând-o pe Măria din Beerot. Îmbrăcata veşminte noi, părea încă şi mai tânără decât în seara dinai0 ^

        Talia îi era strânsă cu o bijuterie în formă de cingătoare, avea colier din pietre multicolore la gât, o diademă pe frunte, lia „ţi atârnate de urechi şi lănţişoare în jurul gleznelor. Cu chipul

        (Jiind de bucurie, ea m-a salutat şi m-a întrebat: r ^_ Oare de ce m-ai îmbrăcat în straie de sărbătoare, ca pe o tL de om bogat? Am fost spălată şi unsă cu uleiuri parfumate,

        —, a f°st pieptănat părul şi, uite, cu voalul acesta îmi voi putea „peri faţa pe drum, iar în această mantie mă voi putea înfăşură să nu se murdărească de praf veşmintele ce le port.

        Gi-a acoperit faţa, şi-a strâns împrejuru-i mantia şi s-a învârtit drăngănindu-şi bijuteriile, ca să văd din toate părţile cum arată.

        Tfra atât de bucuroasă, ca şi cum s-ar fi dezbrăcat nu numai de traiele ponosite, ci şi de proasta reputaţie, iar eu am fost mişcat je entuziasmul ei copilăresc. Şi Karanthes sirianul a urcat în ca0iera mea să o vadă, oarecum mândru de achiziţiile sale şi a atins fiecare parte a veşmântului ei şi fiecare bijuterie, îndemnându-mă şi pe mine să le ating şi anunţându-mi totodată câţi bani a dat pe fiecare, ca şi cum ar fi vrut să-i lase de înţeles Măriei din Beerot că mi-am risipit banii de pomană. Iar chipul ei s-a întristat, tot entuziasmul i s-a năruit şi m-a privit descurajată.

        Eu i-am mulţumit lui Karanthes şi le-am spus câteva vorbe curtenitoare femeii şi fetei lui, până când toţi trei, observând că suntem prea mulţi într-o încăpere atât de mică, au coborât scara cu mâinile la gură ca să-şi ascundă râsul. După ce am rămas doar noi doi, Măria din Beerot m-a privit îngrozită, sprijinindu-se de perete ca şi cum acolo ar fi căutat să găsească o salvare.

        — De fapt, ce vrei de la mine? M-a întrebat ea. Aşa ceva mie nu mi s-a mai întâmplat decât o singură dată, atunci când am fagit de acasă din satul meu şi am ajuns în oraş. O oarecare femeie bătrână care m-a văzut pe stradă, acoperită cu o cămaşă „io pânză de sac, m-a luat acasă la ea şi m-a îmbrăcat în nişte Veşminte minunate. Eu crezusem că ei îi fusese milă de mine Nni voia binele, dar destul de repede am înţeles în ce fel de casă a aflam. Ea m-a bătut pentru că nu am vrut să-i slujesc pe lenţii ei aşa după cum le era pofta. Abia după trei zile am reuşit scap de acolo. Nu te-am bănuit de intenţii meschine şi m-am gat pentru tine, pentru că te-am crezut om bun. Nu te-ai atins „line noaptea trecută, deşi mi-a fost teamă că o vei face. Dar,. ^ am început să mă îndoiesc de intenţiile tale. Săracă şi Pleptănată, nu eram poate destul de frumoasă pentru gustul tău.

        H^ Nu-ţi fie teamă! I-am spus eu râzând, ca să o liniştesc. Dacă

        ? Dori împărăţia pământească, aş rămâne cu tine la Ierusalim.

        Pasiunea pământească este un mormânt incandescent, ce nu >.

        Aduce uşurare, ci doar ne consumă. Dorinţa mea este să cun0 * cealaltă împărăţie, cât încă mai este pe pământ. Pentru a căii/acea împărăţie, amacceptat eu să te însoţesc în Galileea. ^

        Dar ea nu a apreciat vorbele mele prietenoase. Ochii ei ne s-au umplut de lacrimi, a bătut din picioare şi, scoţându-şi diademl de pe frunte şi colierul de la gât, le-a aruncat pe podea strigânri

        — Acum înţeleg eu de ce nu ai ales tu bijuteriile şi 1-ai lăsat altul să o facă. Indiferenţa ta mă răneşte şi pentru nimic în hiu, nu le voi purta, chiar dacă niciodată în viaţa mea nu am avut parte de podoabe atât de frumoase.

        Dar fiindu-i totodată greu să se despartă de podoabele pe car le aruncase pe jos, a început să plângă şi mai tare şi izbind cu picioarele în podea, mi-a strigat:

        — Dar tu nu mă poţi înţelege. Decât aceste bijuterii scumpe de metal, aş fi fost mai fericită dacă aş fi primit un şirag din grăunte şi sâmburi de fructe, dar ales de tine.

        A fost de data aceasta rândul meu să fiu mânios şi lovind cu picioru-n podea i-am spus categoric:

        — Încetează imediat cu plânsul! Felul în care vezi tu lucrurile mă depăşeşte. Oare ce va gândi sirianul acesta cumsecade auzindu-ţi zbieretele şi tropăiturile? O femeie care plânge este urâtă ca un sac şi nu ştiu de ce te-aş mai lua cu mine în Galileea, dacă tu mă jigneşti, interpretând greşit prietenia mea.

        Speriindu-se că nu o voi mai lua cu mine în Galileea, ea nu a mai plâns, şi-a şters lacrimile, m-a îmbrăţişat şi m-a sărutat pe gură.

        — Lartă-mă pentru prostia mea, m-a rugat ea. Voi încerca să mă port cuviincios, dar ia-mă cu tine în Galileea!

        Gestul ei tandru fusese ca al unui copil surprins în timp ce face ceva ce n-are voie să facă. I-am mângâiat uşor obrazul şi i-am spusj

        — Păstrează aceste podoabe, ca străjerii de la poarta cetăţii sa nu te creadă nedemnă de compania mea. Voi avea poate w (r) târziu timp să-ţi fac un şirag din boabe şi sâmburi de fructe, dac ţie astea îţi plac, chiar dacă niciunul din noi nu mai este cop1'

        Păcat că nu mai suntem copii! Din profunzimile fiinţei me ' mă încearcă din ce în ce mai mult dorinţa să fiu iarăşi copi*>.

        Am inocenţa de altădată, când încă nu ştiam ce este pasiune3 răutatea şi mă bucuram sincer de fiecare zi pe care o trăia01 _, Nu ştiam ce mă aşteaptă în Galileea. Dar am dorit sa bucur de drumul pe care-1 aveam de împlinit şi de speraflr igcotea în sufletul meu. Chiar de-ar fi fost să nu se întâmple njjnic, am dorit să mă bucur de aşteptare.

        Gândurile mi-au fost întrerupte de Karanthes sirianul, care m_a anunţat de sosirea asinilor. După poziţia soarelui pe bolta erească, era exact miezul zilei. Am coborât imediat, urmat de iyfaria din Beerot. Şi am văzut în faţa casei patru asini puternici, jjntre care doi încărcaţi cu covoare pentru dormit. De-o parte şi je alta a spinării celui de-al treilea atârnau coşurile cu provizii, iar Oe ultimul asin stătea o femeie cu straie ponosite, care nu îndrăznea să-şi ridice privirea mai sus de grumazul animalului. Natan m-a salutat respectuos, dar fără să rostească un cuvânt şi a arătat spre soare, dovedind astfel că a ajuns lavremea convenită cu toate ce i le-am cerut.

        Dar eu i-am spus enervat:

        — Cine este această femeie străină? Nu vreau ca şi ea să vină cu noi.

        Natan nu a spus nimic, s-a uitat doar într-o parte, ca şi cum acest lucru nu-1 privea pe el. S-a dus atunci Karanthes să vorbească cu femeia şi s-a întors trăgându-se de barbă şi având un aer încurcat.

        — Numele ei este Suzana, mi-a explicat Karanthes sirianul.

        Ea mi-a spus că Natan i-a promis să o ia cu voi ca servitoare, pentru că trebuie să se întoarcă la casa ei, în Galileea, dar nu poate să meargă prea mult pe jos. De aceea stă călare pe asin. Ea a spus că nu doreşte nici o răsplată pentru treaba pe care o va face. După cum am înţeles, ea s-a îmbolnăvit când a ajuns în Ierusalim, iar cei împreună cu care venise să sărbătorească Pastele au abandonat-o şi s-au întors fără ea în Galileea.

        Femeia stătea în continuare pe spinarea asinului, neîndrăznmd să mă privească. Am fost furios şi cred că aveam de ce.

        — Dar nouă nu ne trebuie nici o servitoare! Fiecare poate Sa'Şi poarte singur de grijă. Că doar n-am să duc după mine în

        ^alileea toată mizeria Ierusalimului!

        Natan m-a privit mirat, iar când a înţeles că nu glumesc, a l”icat din umeri, şi-a desprins punga cu bani de la cingătoare şi aruncat-o pe pământ înaintea mea, după care, abandonându-şi Slliii, a plecat de-a lungul străzii. Femeia străină a început să se

        ^guiască, dar a rămas în continuare aşezată pe spinarea asinului.

        I, ^ţelegând că voiajul nostru ar fi fost amânat pentru mai dac-aş fi căutat o altă călăuză şi cine ştie peste ce fel de om se aş fi dat, nii-am înfrânat mânia şi mi-am înghiţit vorbele ce supărare aş fi vrut să le rostesc, i-am strigat lui Natan să întoarcă, i-am poruncit să-şi prindă din nou punga cu bani] cingătoare, după care i-am spus oarecum amărât:

        — N-am încotro, trebuie să accept şi lucrurile imprevizibil Fă cum vrei, numai să pornim odată la drum, până nu se adun” toată lumea din Ierusalim să caşte gura la noi.

        Apoi m-am dus repede în casă să-i plătesc lui Karanthes siriarm] banii ce i-i datoram şi i-am dat mult mai mult decât mi-a cerut spunându-i:

        — Ai grijă de lucrurile mele, pentru că mă voi întoarce în Ierusalim.

        El mi-a mulţumit cu entuziasm, făcând multă risipă de vorbe şi a mai spus:

        — Sunt sigur că nu peste multă vreme ne vom revedea în Ierusalim.

        Se strânseseră deja destul de mulţi oameni în jurul asinilor, în timp ce Natan îndesa în coşuri lucrurile pe care hotărâsem să le iau cu mine. Bărbaţii pipăiau muşchii animalelor şi le cercetau dantura, în timp ce femeile se îndesau în jurul bolnavei care stătea ca ţintuită pe asin, fără să răspundă la întrebările lor.

        Bineînţeles, apăruseră şi mulţi cerşetori care, cu mâinile întinse, ne-au urat drum bun. Natan i-a dat fiecăruia cât a crezut el de cuviinţă, pentru a evita blestemele, câtuşi de puţin folositoare când porneşti la drum lung. Cândam urcat eu şi Măria din Beerot pe spinarea asinilor şi Natan a trecut în faţă să ne călăuzească spre Galileea, străduţa negustorului de mărunţişuri era deja plină de oameni. După părerea mea, aş fi putut prea bine călători şi cu capul vârât într-un sac, pentru că Natan nu se ostenise să-nu spună nici pe care drum vom merge, nici în ce locuri vom înnoptaân orice caz, ne îndreptam spre Galileea.

        Mai întâi, Natan a traversat oraşul până la împuţita piaţă de peşte ce se află în apropiere de Poarta Peştilor, prin care, de altfe > am ieşit. Gardienii, care-1 cunoşteau pe Natan, s-au apucat controleze coşurile de provizii, dar după ce le-am strigat că s cetăţean roman, au renunţat la control şi ne-au lăsat să trece Mare mi-a fost mirarea când Natan, mergând pe drumul şerpui ce se-ntinde de-a lungul zidurilor oraşului, a oprit animalele în fortului Antonia. Văzându-i pe gardienii romani de la poarta tului, Suzana a început din nou să geamă şi şi-a ascuns faţa asinului, în zadar am încercat eu să-1 conving pe Natan continuăm drumul, el s-a încăpăţânat doar să-mi arate cu mâna

        * trebuie să intru în fort. M-am întrebat în sinea mea dacă acest hLrbat nu era mut, fiindcă nu-1 auzisem încă rostind vreo vorbă.

        Am intrat fără prea multă tragere de inimă în curtea fortăgţei. Soldaţii de gardă m-au lăsat să trec, în ciuda bărbii şi a veşmântului evreiesc. Ca şi cum ar fi fost chemat de cineva, chiar, n momentul când am intrat în curtea fortului, comandantul arnizoanei a coborât scările. M-am apropiat de el şi 1-am salutat rjdicându-mi braţul.

        _ Sunt în drum spre băile termale din Tiberiada, i-am explicat eu. Călăuza mea a insistat să te salut şi să te întreb care este drumul cel mai bun până acolo. Călătoresc fără escortă, împreună cu două femei.

        Bl m-a întrebat:

        — Ai de gând să călătoreşti prin Samaria sau de-a lungul Iordanului?

        Fiindu-mi ruşine de ignoranţa mea, m-am grăbit să-1 întreb:

        — Pe care din aceste două drumuri m-ai sfătui tu să merg?

        După ce s-a tras gânditor de buze, bărbatul posomorât şi reumatic a spus:

        — Pe de-o parte, samarinenii sunt oameni răi şi le fac greutăţi de tot felul celor care călătoresc fără escortă. Pe de alta, valea Iordanului este inundată, fiindcă apele nu s-au retras încă, aşa că dacă mergi pe-acolo rişti să rămâi în vreun vad şi să asculţi multă vreme răgetele leilor din desişuri. Dacă vrei, eu îţi pot da o escortă de doi oameni, dar va trebui să-i plăteşti tu. Dacă nu-i vrei, nu uita totuşi să-i spui proconsulului că am fost amabil cu tine şi ţi-am făcut această propunere.

        Dar nu mi s-a părut prea dornic să-şi reducă efectivul soldaţilor

        ^Q garnizoană, nici chiar pentru câteva zile, de aceea i-am refuzat

        °ferta.

        — Nu, nu, i-am spus eu, călătoresc într-o provincie liniştită a

        ^Periului Roman, n-am de ce să mă tem.

        În cazul acesta, am să-ţi dau o sabie s-o ai cu tine la nevoie, sPus el răsuflând uşurat. Ca cetăţean roman, tu ai dreptul să sabie, dar, pentru oriceeventualitate, voi porunci scribului „^tocmească un permis de port-armă, pentru că, îmbrăcat în Sttiintele acestea bizare şi purtând barbă, mulţi ar putea să

        — Udoiască c-ai fi roman.

        M-am dus deci la armurier şi acesta mi-a dat o sabie, apoi cumpărat de la scrib permisul de port-arniă, aşa că, de pe plecării mele tot a tras comandantul posac al garnizoanei oarecare câştig. M-a condus apoi amical până la poartă, dar jT* şi-a putut stăpâni râsul când m-a văzut încingându-mi sab peste tunica evreiască. ^

        Dar Natan nu a zâmbit, a dat doar mulţumit din cap g^ continuat drumul. După ce am ocolit noi zona templului, 'an.

        Traversat Chedronul şi am mers în continuare pe drumul de l poalele Muntelui Măslinilor, care-mi era cunoscut, pentru că n el umblasem spre Beţania. Când Ierusalimul nu s-a mai văzut am coborât de pe spinarea asinului şi am mers pe lângă el. Când am ajuns în Beţania, i-am strigat lui Natan să facă un popas şi m-am dus la casa lui Lazăr. I-am strigat numele şi el a apărut dinspre grădină şi m-a salutat. L-am întrebat de Marta şi de Măria, iar el mi-a răspuns: Surorile mele au plecat în Galileea.

        L-am întrebat: De ce nu te-ai dus şi tu cu ele?

        A scuturat din cap şi a mormăit: Ce treabă am eu în Galileea?

        Dar, i-am răspuns eu, mi s-a povestit că lisus va merge acolo să-şi aştepte apostolii.

        Asta nu mă priveşte pe mine, a răspuns el. Eu îmi îngrijesc grădina şi-mi văd de mormântul meu.

        A vorbit greoi, privind în gol, ca şi cum în fiinţa lui ar fi fost îngropată o comoară despre care nu ar fi putut explica clar nimănui. Mi s-a făcut frig lângă el şi mi-a părut rău că mi-aiBântrerupt drumul să-1 salut. Am dat să plec şi i-am spus: Pace ţie!

        Pace şi linişte, a spus el în bătaie de joc. Dac-ai şti ce înseamnă pacea, nu mi-ai mai ura-o.

        Şi apăsându-şi cu mâinile cadaverice fruntea, a spus:

        — Mă doare capul şi am mintea tulbure. Sunt îngrozit ca cineva mă strigă pe nume. Am să-ţi vorbesc în parabole, poate c aşa mă vei înţelege. Ascultă! Şi de-am fi mici cât vârful unu sau încă şi mai mici, ne-am vedea unul pe altul tot la fel cu^1\par        vedem acum şi nu am şti cât de mici suntem. Pentru mine, d _ ^ ce am trecut prin moarte, toată lumea aceasta pământeas > devenit cât un vârf de ac, poate încă şi mai mică. Şi nU de ce lisus, fiul lui Dumnezeu, a vrut să se nască, să Căiască, să moară şi să învie într-o lume atât de neînsemnată.

        Am gândit că, după acele zile petrecute în mormânt, i se mlburase mintea de-a binelea, de nu mai putea să cugete ca toţi alnenii. L-am lăsat în lumea lui ciudată şi m-am întors la drum.

        În privirea lui Natan am văzut din nou acea umbră de mirare pe are o mai văzusem o dată, dar de spus, el nu a spus nimic. Şi fle-am continuat drumul.

        Am ajuns apoi într-o vale, am traversat un râu, am mers de-a lungul poalei unui munte şi ne-am oprit doar o dată, la o fântână, oentru a adapă asinii. De tăcerea lui Natan se molipsise şi Măria din Beerot, aşa că în tot acest timp noi nu am schimbat o vorbă, par tăcerea călăuzei noastre nu era deloc neliniştitoare, în această tăcere exista ceva care-mi întărea încrederea în el. Iar pe femeia bolnavă n-o mai simţeam ca pe o povară şi începusem chiar să fiu îngrijorat pentru ea, îndoindu-mă că va putea suporta greutăţile călătoriei. Mergea în spatele convoiului, vrând probabil să uităm de ea. În orice caz, Natan zorea animalele, ca şi cum el însuşi ar fi fost interesat să ajungă cât mai degrabă în Galileea. A evitat Samaria, preferând drumul pelerinilor, care trece prin Ierihon.

        Abia când s-au aprins primele stele pe cer, ne-am oprit noi din drum într-un sat nu prea mare. Natan a condus animalele în curtea hanului sărăcăcios din acel sat şi a dat repede jos poverile de pe spinarea asinilor, a luat covoarele şi le-a pus într-o încăpere goală, care mirosea a bălegar, dar era destul de curată. Iar Suzana a aprins focul în curte, să pregătească mâncarea. A amestecat feină, apă, uleiul şi câteva bucăţi de carne de oaie în oala de lut şi a pus-o pe foc. Apoi a adus apă şi a insistat să-mi spele picioarele.

        După aceea a spălat picioarele Măriei din Beerot, căreia i s-a adresat cu mult respect. Când mâncarea a fost gata, m-a servit mai întâi pe mine, apoi pe Măria. Iar eu m-am simţit bine.

        Dar 1-am strigat pe Natan şi m-am adresat atât lui cât şi

        8uzanei. Şi le-am spus:

        — Nu vreau să stric obiceiurile iudeilor, dar dacă tot călătorim

        °l împreună şi dormim în aceeaşi încăpere, putem şi mânca

        ^i şi-au spălat mâinile, după care s-au aşezat pe podea, lângă lNatan a frânt pâine, a binecuvânta t-o după obiceiul iudeilor

        ^i-a dat întâi mie o bucată din ea, neluând în seamă femeile.

        ^âncat puţin, fără să se atingă de carne, cu ochii ţintă undeva, departe, iar eu nu am îndrăznit să-i adresez o vorbă în tot acest timp. După masă, s-a dus la animale să verifice dacă totul este î ordine, apoi şi-a înfăşurat tunica în jurul lui, şi-a acoperit cap,] şi s-a culcat în prag, dându-ne de înţeles că şi pentru noi est vremea să ne odihnim. După ce a terminat de mâncat, Suzana căzut la pământ în faţa mea şi, mulţumindu-mi că i-am acordat protecţie, a încercat să-mi sărute picioarele. Dar eu i-am spus.

        — Nu-mi mulţumi mie, mulţumeşte-i lui Natan! Sper să nu-w fie acest drum prea greu şi să nu te îmbolnăveşti din nou.

        Ea a răspuns:

        — Nu, nu. Noi, femeile din Galileea suntem rezistente ca animalele de povară. Am fost bolnavă de tristeţe, dar mă voi veseli din nou când vom ajunge pe malul Gheriizaretului.

        A doua zi, Natan ne-a deşteptat încă înainte de răsăritul soarelui şi ne-a zorit aşa de tare, că nici n-am înţeles bine ce se întâmplă, iar când m-am trezit de-a binelea am constatat că eram deja pe drum, călare pe asin şi mâncând o bucată de pâine, în timp ce soarele purpuriu se ridica din spatele munţilor. Dar,pe măsură ce lumina s-a făcut mai mare şi soarele s-a înălţat pe cer, inima mi s-a umplut de bucurie. Munţii albăstrii, măslinii de cenuşă şi argint, butucii cu viţă de vie, totul era atât de frumos, că ochii mei nu se mai saturau să privească. Cred că şi ceilalţi au încercat aceeaşi bucurie, pentru că, deodată, spre marea mea uimire, Natan şi-a dres glasul şi a început să cânte un cântec evreiesc.

        M-am uitat întrebător la Măria, dar Măria a scuturat din cap în semn că nu înţelege cuvintele, în vocea lui Natan, cu sunete ascuţite şi grave alternând în dezordine, se simţea un soi de voioşie festivă. Când a terminat de cântat, am coborât de pe asin şi am aşteptat-o pe Suzana, care era ultima din convoi. Am întrebat-o despre cântecul lui Natan, iar ea, privindu-mă cu încredere, a spus:

        — Este un cântec de drum. „Dumnezeu este umbrarul tău.

        Dumnezeu este umbra ta protectoare. Ziua, soarele nu te arde, nicl noaptea luna. Dumnezeu te păzeşte de toate cele rele. Dumneze păzeşte sufletul tău. Şi la plecare, şi la întoarcere. Acum şi în vecii vecilor.„ „j Mi-a fost greu să-i înţeleg dialectul. Ea a început apoi &' cânte şi pe limba sa, legănându-şi corpul, dar deodată a izbutf1 în plâns. I-am atins umărul şi, încurcat, i-am spus ca să o console

        — Nu plânge, Suzana! Ce ai? Aş putea să te ajut cu cevaDar ea mi-a spus: ^ ii

        — Plâng doar de bucurie. Eram în pragul morţii şi am ieşit din Ou la lumină.

        Călătoream deci în compania a doi nebuni, pentru că, orice ar spune, nici Natan nu mi se părea prea zdravăn la minte. Dar rtii-a venit să râd la gândul că poate nebunul sunt eu. Un roman, Jecat în grabă să-1 caute pe regele recent înviat din moarte al eVreilor! Destul de ciudat!

        La amiază, am coborât în valea roditoare a Iordanului şi am văzut ridicându-se înaintea noastră zidurile cenuşii ale Ierihonului.

        Aerul era fierbinte, aproape sufocant, dar o boare de vânt purta, jiti când în când până la noi parfumul câmpurilor de balsamieri, Bogăţia Ierihonului.

        Primăvara era mai avansată decât în Ierusalim şi ţăranii secerau deja grâul. Dar nu am intrat în oraş, pentru că Natan ne-a condus pe cărări care-1 ocoleau. Ne-am oprit la umbra zidului Ierihonului, lângă o fântână, iar Natan a lăsat animalele să pască iarbă. Apoi, depărtându-se de noi, şi-a ridicat mâinile şi, cu faţa întoarsă spre Ierusalim, şi-a rostit rugăciunea. Măria din Beerot şi Suzana, fiecare în felul ei, a împlinit acelaşi ritual murmurând câteva cuvinte pioase. Foarte mult îi deosebea pe ei de mine perseverenţa cu care îşi împlineau rugăciunea la orele stabilite de legea iudaică. Eu mă rog doar când aduc ofrande zeilor şi în zilele de sărbătoare, urmând, bineînţeles, obiceiurile ţării în care mă aflu. Dar nu mă aştept la nimic din partea zeilor şi nu cred că rugăciunea mea i-ar putea influenţa. Mă rog doar pentru a nu mă deosebi de ceilalţi oameni. Dar acum, am fost cât pe ce să le cer să mă înveţe cum să mă rog. Totuşi, erau evrei. Mai mult, erau convinşi că fac parte din poporul ales de Dumnezeu.

        De aceea, temându-mă că Natan sau Suzana ar fi putut să mă refuze, nuam îndrăznit să le cer asta. Cât despre Măria din Beerot, rugăciunea ei era prea simplă, ca a unui copil.

        Am mâncat apoi pâine cu brânză şi ceapă. Eu şi Măria am băut vin acru, iar Natan şi Suzana s-au mulţumit cu apa de la fântână. Când am vrut să-i ofer vin lui Natan, el a arătat cu spre părul scurt tăiat, ceea ce mi-a întărit ideea că făcuse legământ. M-a privit totuşi prietenos, de aceea 1-am întrebat: Ai făcut şi legământul tăcerii?; Spre marea mea surpriză, el a rupt tăcerea şi a spus: Unde sunt multe cuvinte, nici păcatele nu lipsesc. „.

        Dar spunând aceasta, a zâmbit îngăduitor.; '.:”.

        Şi nemaiavând răbdare să întârzie pe locul unde ne să mâncăm şi să ne odihnim, ne-a îndemnat repede la drum şi n peste mult timp am văzut, încă de departe, dincolo de câmpi albia umflată a Iordanului. Căldura devenise înăbuşitoare, aveam' feţele transpirate şi înaintam greu. Muştele şi ţânţarii ne înţepa pe întrecute, iar asinii începuseră să dea semne de enervare. Cred că boii ce trăgeau platformele încărcate de grâu cosit atrăseseră acele cohorte insuportabile de muşte.

        După ce am umblat astfel toată ziua, am ajuns la căderea serii frânţi de oboseală şi morţi de sete într-un sat unde era un izvor cu apă curgătoare, aşa că ne-am putut spăla cumsecade dupj drumul nu prea uşor al acelei zile. Observasem că Natan a evitat să înnoptăm în arase, unde sunt hanuri mai bune, în care* poţi primi chiar şi de mâncare. Este drept că el mi-a cercetat chipul să vadă dacă sunt sau nu mulţumit de alegerea sa. Dar, după fiaţa comodă din Ierusalim, eu eram foarte mulţumit de simplitktea vieţii de călător şi nu tânjeam după hanuri mai bogate.

        Obosită să tot stea cu braţele încrucişate, Măria din Beerot se hotărâse să o ajute pe Suzana la aprinderea focului şi la prepararea mâncării. Şi au vorbit ele în timpul acesta pe săturate, aşa cum obişnuiesc toate femeile. Eu m-am mulţumit să privesc stelele ce se aprindeau încetul cu încetul pe bolta cerească. Mai târziu, trăgându-şi covorul aproape de mine, Măria mi-a spus în şoaptă:

        — Această Suzana este o femeie tare simplă. S-ar putea chiar spune că-i săracă cu duhul. Dar cred că este dintre blânzii pământului şi mai cred că ştie lucruri importante despre învierea lui lisus, dar nu are curajul să le spună şi altora.

        M-am ridicat brusc de pe aşternutul meu. Natan se lungise deja în prag, dar Suzana, îngenuncheată, încă îşi spunea rugăciunea. Nu am putut rezista tentaţiei, am strigat-o în şoaptă şi i-am spus:

        — Învaţă-mă rugăciunea ta, ca să ştiu şi eu cum trebuie să ma rog!

        Şi-a pus mâinile înaintea pieptului ca şi cum ar fi vrut sa se apere şi a spus: Dar eu sunt o femeie simplă. Cum să te învăţ pe tine, can.

        Nici tablele legii eu nu le ştiu? Eu nu mă rog cum se roagă alt1'

        Ai râde de mine dacă te-aş învăţa rugăciunea mea.

        Nici nu voi râde de tine, nici nu-mi voi bate joc de ^^ ciunea ta. Eu as vrea să am blândeţe şi umilinţă în inimă.

        Iar Măria a spus: K: Rugăciunea ta este nouă. Nu am mai auzit până acum pe i rugându-se în felul acesta.

        Teniându-se, dar în acelaşi timp fiindu-mi recunoscătoare, gotru că acceptasem să călătorească împreună cu noi, Suzana j^. A explicat:

        — Pe mine m-au învăţat această rugăciune, pentru că este mai uşor de ţinut minte. Mi s-a spus că le înlocuieşte pe toate celelalte, fiindcă în ea nu este nimic de prisos. Când te rogi, apune: „Tatăl nostru, care eşti în ceruri, sfinţească-se numele tău. Vie împărăţia ta. Facă-se voia ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă în, fiecare zi. Şi ne iartă nouă păcatele noastre, căci şi noi înşine iertăm tuturor ce ne greşesc? Nouă. Şi nu ne duceepe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Amin”.

        Am rugat-o să mi-o mai spună o dată şi mi-am dat seama că era făcută din fraze simple şi uşor de reţinut. Am repetat-o şi eu cu glas tare, rostind apăsat fiecare cuvânt, într-adevăr, nu făcea risipă de vorbe inutile, iar un om simplu putea găsi în această rugăciune toate lucrurile de care avea nevoie pentru a-şi linişti sufletul. Nu avea înţelepciunea sclipitoare a invocaţiilor erudiţilor, dar conţinea multe elemente la care se putea medita.

        În seara următoare, am înnoptat în apropierea unei păduri inundate de apa Iordanului. Undeva, departe, în nord, se dezgheţase zăpada din munţii unde-şi are Iordanul izvoarele. Din cauza apelor revărsate, animalele sălbatice îşi părăsiseră ascunzişurile.

        Cu toate acestea, afluenţii Iordanului aveau matca aproape uscată.

        Când pe cer au început să se aprindă stelele, s-a auzit urletul neliniştit al şacalilor, urmat de un răget asemănător unui tunet depărtat. Cunoşteam acest soi de răget, chiar dacă nu-1 auzisem niciodată în natură, îl auzeam câteodată la Roma, venind din subteranele circului. Asinii noştri au început să tremure de spaimă, a? A că a trebuit să-i luăm cu noi în încăperea unde urma să dormim.

        ^aria, care nu auzise niciodată până atunci răgetul unui leu, s-a aPropiat de mine şi m-a implorat să o las să doarmă în braţele tâlele, chiar dacă în acea noapte nu era câtuşi de puţin frig.

        După ce a liniştit animalele, Natan a baricadat uşa şi a pus abia mea în apropiere. Nici Suzana nu dormea, aşa că, profitând

        6 moment, am vrut să-i pun câteva întrebări, în speranţa că voi ceva nou despre lisus. Am întrebat-o: De la cine ai învăţat rugăciunea? >y, j ii Şi din nou s-a auzit răgetul cumplit, de s-au zguduit pereţii al ' pământ ai adăpostului nostru. De groază, Suzana şi-a aconp gura, apoi a spus: rit

        — Tu nu ai dreptul să-mi pui o astfel de întrebare.

        Spre surprinderea mea, Natan a deschis gura şi i-a spus.

        R – Povesteşte, nu-ţi fie teamă de el!

        În lumina tulbure a opaiţului, Suzana s-a uitat împrejur n iniştită, ca şi cum ar fi vrut să o ia la fugă sau să se ascundă. Ar/- s-a liniştit şi a spus: ' P01 lisus din Nazaret, cel care a fost răstignit pe cruce la Ierusalim El i-a învăţat pe apostolii lui cum să se roage şi totodată ne învăţat şi pe noi, femeile care 1-am urmat din Galileea. El ne-* spus că pentru noi această rugăciune este de ajuns. 9

        Nu cumva minţi? Am întrebat-o eu suspicios. Tu ai f0st într-adevăr, unadintre femeile care 1-au urmat pe lisus?

        Suzana a spus:

        — Dar eu sunt o femeie prea proastă şi n-aş putea minţi, nici dac-aş vrea să mint. Nu se vând oare cinci vrăbii cu doi bani? Şi niciuna dintre ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu. Toată viaţa am fost o femeie avară şi m-am zgârcit la bani şi-am strâns lucruri după lucruri, lipsindu-mă chiar şi de mâncare, numai ca să nu dau banii mei pe nimic. Când s-a dus toată lumea să-1 vadă pe noul profet, m-am dus şi eu, gândind că pot să-1 ascult fără să dau nici un ban, fiindcă în templul din Ierusalim nu primeşti nimic pe gratis. L-am ascultat când a vorbit mulţimii, dar nu am înţeles nimic din învăţătura lui. Numai că, pe neaşteptate, privind el direct spre mine, a spus: „Vedeţi şi păziţi-vă de toată lăcomia, căci viaţa cuiva nu stă în prisosul avuţiilor sale”1. Asta se întâmpla pe malul lacului. Să spun drept, eu am crezut că el mă cunoştea sau că auzise despre lăcomia mea. Dar el a povestit în continuare despre un om bogat, care se-ntâmplase să aibă parte într-un an de o recoltă foarte bună. De aceea se hotărâse să-şi dărâme hambarul şi să construiască unul mai mare, unde să păstreze recolta cea bogată, ca mulţi ani să se odihnească, să mănânce, să bea şi să se veselească. Dar Dumnezeu i-a spus acelui om: „Nesocotitule!

        Chiar în această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Aşa se întâmplă cu cel care doar pentrUel strânge bogăţii, dar în Dumnezeu comori nu are”.

        1. Evanghelia după Luca, 12, 15. (n.r.). F.e/âvm i k w Ga a suspinat şi a spus în continuare:

        _ M-am întors acasă mâniată pe el. De obicei, eu nu-mi aduc rtiinte de nimic, dar vorbele lui nu le-am putut uita şi puţin câte utin acele vorbe au devenit ca o rană dureroasă. Şi m-am întors „, 'l mai ascult o dată. El a vorbit atunci nemaipomenit de frumos i „spre corbii pe care Dumnezeu îi hrăneşte şi despre florile Ajnpului care nici nu torc, nici nu ţes şi le-a interzis apostolilor lui să-şi facă griji pentru mâncare şi băutură, poruncindu-le să aute doar împărăţia lui Dumnezeu, fiindcă lor totul li se va da.

        „jj s-a făcut tare milă de el, chiar dacă auzisem că hrănise o mulţime de oameni cu două pâini şi cu câţiva peşti. Adevărul este că minuni din astea nu putea nici el să facă în fiecare zi. N-aveam totuşi de gând să-mpart bunurile mele puturoşilor şi neputincioşilor, dar am vândut toate pânzele şi covoarele ţesute cu mâinile mele,

        0ii-am lăsat câmpul în grija unui argat şi 1-am urmat pe lisus. Şi mi-am propus să am grijă de el şi de apostolii lui până mi s-or sfârşi bogăţiile. Eu am gândit că acel bărbat făcător de minuni ar fi putut muri de foame, pentru că, la drept vorbind, nu avea simţ practic. Şi alte femei 1-au urmat, tot pentru că le-a fost milă de el.

        Amintindu-şi de drumurile pe care umblase, Suzana a oftat, apoi a povestit mai departe:

        — Dar nu vreau să zic nimic rău despre el. Am povestit asta pentru a arăta doar că multe lucruri din lumea noastră el nu le înţelegea. De aceea, noi,femeile, trebuia să avem grijă de el. Este drept că, din când în când, mai pescuiau şi discipolii lui ca să câştige ceva bani. La Nazaret, se spunea că n-ar fi fost un tâmplar prea grozav, chiar dacă învăţase meseria tatălui său. La juguri şi căruţe, nimic de zis, se pricepea bine, dar roţi nu era în stare să facă. Şi avea prea multă încredere în toată lumea, îi încredinţase Punga cu bani tocmai lui Iuda Iscarioteanul, care era cel mai avar şi, mai mult ca sigur, îşi făcea de-acolo parte. Se vedea după Ochii lui. Nu pretind c-aş fi înţeles ceva din învăţătura lui lisus uin Nazaret. De altfel, nici discipolii lui nu-1 înţelegeau chiar tot timpul. Dar în apropierea lui mă simţeam bine. De aceea nu 1-am Prăsit deşi, de multe ori mi-am dorit să mă întorc la mine acasă.

        ^u bună ştiinţă şi fără nici un motiv îi întărâta pe bărbaţii pioşi, ar faptul că-i îngăduise unei femei ca Măria Magdalena, vânză-

        °area de porumbei, să-1 urmeze, mi se părea insuportabil.

        Dar Măria din Beerot, neputându-i suporta ultimele vorbe, i-a strigat: Măria Magdalena este o femeie milostivă şi, în orice Ca mult mai înţeleaptă decât tine care, după ce că eşti o ţăran > ' urâtă, mai umbli şi îmbrăcată-ntr-un sac. ^

        Dacă tu îi iei apărarea, i-a răspuns mâniată Suzana, întel bine din ce categorie de femei faci parte şi de ce te-mpingi -^ braţele romanului acestuia seară de seară. Este adevărat că sunt o ţărancă urâtă, dar cu mâinile acestea ale mele eu ştiu să tp să torc, să fac pâine, să pregătesc mâncare şi să ţin o casă curat”

        Am tras eu şi căruţa pe vremea când nu voiam să risipesc bani' pe-un argat. Adevărul este că lisus din Nazaret a fost prea bun pentru această lume, prea credul şi prea nechibzuit. A făcut minuni şi a vindecat bolnavi, fără să se-ntrebe dacă aceia meritau să fâe vindecaţi. Era de-ajuns ca cineva să se-atingă de poalele veşmântului lui şi, gata, era vindecat de toate bolile. După mine, el era ca un copil lipsit de judecată, abandonat în lumea aceasta rea. Să fi ţinut seama de sfaturile înţelepte, nu s-ar fi dus de Paşte la Ierusalim.

        Dar era încăpăţânat şi credea că le ştie pe toate din această lume mai bine decât alţii. Iar apoi, s-a-ntâmplat ce s-a-ntâmplat.

        Şi Suzana a turuit mai departe, criticându-1 pe lisus, ca şi cum ar fi vorbit despre un copil neascultător, după care a izbucnit în plâns şi a spus:

        — Nimic nu mi-a rămas de la el în afară de acest sac cu care sunt îmbrăcată şi rugăciunea pe care m-a învăţat s-o spun. După moartea lui, noi ne-am risipit care-ncotro, ca un stol de vrăbii.

        Multă vreme n-am putut să înghit nici o bucăţică de pâine şi am rămas nemişcată în peştera de sub templu, de frică să nu mă recunoască cineva. Până când 1-am întâlnit pe acest Natan, care pentru lisus s-a îmbrăcat în alb şi şi-a tăiat părul. El m-a anunţat că lisus a înviat din moarte şi că este în drum spre Galileea.

        Apoi şi-a acoperit gura cu mâna şi s-a uitat spre Natan cu teamă, pentru că spusese şi ceea ce nu ar fi trebuit să spună.

        Dar Natan a spus:

        — Vorbele femeilor sunt ca pârâitul crengilor uscate sub oala de mâncare.Eu am ştiut că împărăţia lui este aproape, dar pe lisus nu 1-am cunoscut. Mi-am tăiat părul când am auzit ca a înviat din moarte. El este, într-adevăr, fiul lui Dumnezeu, cel pe care toţi îl aşteptam.

        Suzana a spus:

        — Eu 1-am cunoscut mai bine decât oricine, pentru că spălat veşmintele. Şi pot spune că a fost om. Îi era foame şi oricărui om, câteodată era sătul de discipolii lui şi de lipsa de

        ° ediflţă pe care o vedea la oameni. Dar el într-adevăr a înviat, „ atâ lumea o spune, iar eu nu mă mir deloc. Dimpotrivă, plâng bucurie şi sper că toate relele se vor schimba în bine. Dacă f gerii vor lupta de partea lui, poate că în Galileea îşi va întemeia împărat^- Trebuie doar să avem răbdare şi să aşteptăm. Dar, „e cum o fi, eu îmi fac rugăciunea dimineaţa, la prânz şi seara, aşa urn m-a învăţat el, şi atâta-mi ajunge, pentru că el aşa a spus.

        Aceste vorbe au mişcat-o profund pe Măria. Şi ea a întrebat-o

        ^încrezătoare:

        — Să fie oare adevărat că tu ai spălat veşmintele lui?

        Iar Suzana i-a spus, fălindu-se:

        — Cine ar fi putut să le albească mai bine? Măria Magdalena?

        Par ea nu a spălat rufe în viaţa ei. Salomea? Şi-aşa avea destulă bătaie de cap cu fiii ei. Cât despre Ioana, ce să mai vorbim!

        Umbla cu servitoarele după ea. Mai avea totuşi puţină ruşine, din moment ce nu venise purtată în litieră ca să-1 urmeze pe lisus. Dar tot a învăţat şi ea ceva cât timp a fost cu noi, fiindcă s-a obişnuit să meargă pe propriile picioare.

        Neputându-mi ascunde nedumerirea, am întrebat-o:

        — Dar de ce ai mers după lisus, risipindu-ţi averea, dacă modul cum se purta el şi discipolii lui nu-ţi era pe plac şi nici de ceilalţi ce-1 urmau nu-ţi plăcea?

        S-a uitat uimită Suzana la mine şi mi-a explicat: Bine, dar el era ca un miel pierdut în mijlocul lupilor. Cine să-i fi dat de mâncare dacă eu nu aş fi făcut-o? Cine să-1 îngrijească dacă nu 1-aş fi îngrijit eu? Propria lui mamă credea că el este în afara fiinţei lui. O dată, nişte oameni din Nazaret 1-au dus până la marginea unei prăpăstii, iar el nu li s-a împotrivit. Este drept că ei n-au îndrăznit totuşi să-1 împingă acolo.

        Deci tu 1-ai iubit, am spus eu.

        Nedumerită, Suzana a ridicat din umeri şi a mormăit, schimbându-şi poziţia:

        — Ce ştiu eu, o femeie bătrână cu pielea tăbăcită, despre

        ^bire? Lumea-i plină de leneşi, de tâlhari, de preoţi avari, de vameşi necruţători şi de tot felul de alte lichele. Poate că mi-a

        *°st doar milă de el, pentru că era nevinovat şi blând ca un miel

        ? L nu ştia nimic despre răutatea lumii.

        Şi a continuat încet, frângându-şi mâinile, ca şi cum i-ar fi fost r*isine de propriile vorbe: chiar dacă ştia cuvintele secrete ale vieţii eterne.

        Ce înţeles au ultimele vorbe pe care le-ai rostit? Am întreb eu.

        Nu ştiu, mi-a răspuns ea oarecum enervată. Dar aşa P Eu nu i-am înţeles cuvintele. Eu am crezut în el. 6-

        Crezi şi acum? Am insistat eu.

        Nu ştiu, mi-a răspuns ea supărată. Când 1-am văzut răstWpe cruce, când i-am văzut sângele şi sudoarea de pe faţă, nu am rv, crezut şi am fugit de acolo, fiindcă nu am putut suporta să v*' cum suferă. M-am îmbolnăvit de supărare şi am fost deprima^ pentru că mi-am risipit averea de pomană. Nu, nu a fost a§

        M-am îmbolnăvit din cauza suferinţei lui. Nu merita el o astfel de moarte şi atâta suferinţă, chiar dacă i-a suduit pe cărturari şi Dfarisei. Toată lumea o face şi nu este ţăran să nu-i vorbească de rău pe aceştia când ei îl constrâng să-şi distrugă recolta de fructe sau să arunce în bălegar legumele sub pretextul că nu cunoaşte prea bine legea. Dar acum totul este din nou bine şi sigur că voi crede în el dacă voi putea să-1 mai văd o dată şi să-i mai aud glasul.

        La căldura adăpostului nostru cu pereţi de pământ, în timp ce asinii îşi mişcau neliniştiţi urechile lângă ieslea sărăcăcioasă şi leii răgeau în noapte, în mine se strecura îndoiala. Mi se părea că, povestind, Suzana voise să pară mai simplă decât era în realitate, pentru a ascunde ceva important. Dacă era adevărat că-1 urmase pe lisus tot timpul, asistând la minunile pe care acesta le făcuse – şi nu fuseseră puţine, ascultându-i vorbele pe care le spunea mulţimii şi, involuntar, unele dintre învăţăturile ce le dădea discipolilor lui, nu încăpea îndoială că auzise şi acele lucruri speciale pe care alţii nu aveau cum să le audă.

        — Dar despre lucrurile ascunse şi înţelepte ale învăţăturii lui, nu poţi să-mi spui chiar nimic? Am mai întrebat-o eu o dată. Nu ai păstrat în mintea ta nimic din ştiinţa lui secretă?

        Suzana m-a privit cu încă şi mai multă rezervă ca până atunci şi mi-a spus:

        — Nici femeile, nici copiii nu pot ajunge la înţelepciune, orica de mult ar asculta învăţătura unui rabin. De aceea n-am Pu*u eu să o suport pe Măria Magdalena, care-şi închipuia că înţele# toată învăţătura lui lisus. Altceva nici nu făcea, decât să-1 ascul*6' în timp ce noi, celelalte femei, ne vedeam de treburi şi pot sa O CI Q*l l T* *3 fnrmit naotiilA Ă a r n/„n 4- Tlii wm/*fitt ea i-v” a i *Y*T.^ – ^ d° că erau destule de făcut. Dumnezeu să mă ierte, bărbaţii pentru care pregăteam noi de mâncare nu erau jsprezece şi nu de puţine ori am pregătit mâncare şi pentru „otezeci de oameni. Pentru mine, lisus era înţelepciunea însăşi, era pâinea vieţii, iar asta chiar el a spus-o. Eu nu ştiu acestor vorbe, dar cred în ele, pentru că el le-a spus.

        Deznădejde am scuturat eu din cap, copleşit de naivitatea ugelor ei şi am renunţat să o mai întreb despre alte lucruri.

        NaI-; la lumina nesigură a opaiţului de lut, parcă simţindu-se jatoare să mă convingă, ea a mai spus: în cerul Tatălui lui este şi Tatăl meu. El i-a lăsat pe copii să, Hnă la el ^ a SPUS că şi pentru cei care sunt asemenea copiilor este l c în împărăţia Lui. Eu, care am o minte de copil, am priceput că y este treaba mea să înţeleg intenţiile Tatălui meu, fiindcă Tatăl

        ^u le ştie mai bine decât mine pe toate. Acesta este singurul secret al împărăţiei, pe care am reuşit să-1 aflu-şi să-1 înţeleg.

        În acea noapte neliniştită nu am putut închide prea mult timp ochii, iar răgetul leilor mi-a purtat nu ştiu de ce gândurile spre Roma şi, în acea clipă de la hotarele veghii şi somnului, când visul te rupe de realitate, am crezut că mă aflu în Roma pe când mă deşteptam din somn. Şi am văzut purpuriul pernelor parfumate cu esenţă de trandafiri şi mi-am simţit trupul vlăguit după noaptea petrecută în pătimaşe desfătări. Dar, reuşind să ies din acel vis de-o clipă, ca dintr-un coşmar, am fost deznădăjduit de absurdul acestei vieţi, întins pe un covor prăfuit, într-o colibă de lut murdară, plin de păr pe tot trupul ca barbarii şi puţind de transpiraţie, în compania a trei evrei, îmi imaginam că voi dobândi ceva care, aparent, sfida raţiunea. Să fi fost la Roma, mi-aş fi aranjat părul, aş fi purtat o mantie decorată după exigenţele ultimelor luni, aş fi fost într-o permanentă goană după manuscrise diferite pe care să le citesc, aş fi mers la tribunal să urmăresc procesele mai interesante, omorându-mi timpul în aşteptarea ta, Tullia. La Roma, de s~ar şti cu ce mă ocup eu acum, toată lumea m-ar lua în bătaie de J°c şi ar râde de mine, atât patricienii bogaţi şi nesăţioşi de lux,

        °at şi sofiştii care afirmă că un om cu bun-simţ nu crede în nimic.

        A fi fost la Roma, aş fi râs primul, de-aş fi auzit că un bărbat 'tistruit călătorise de la Ierusalim la Galileea să caute un rege

        6vreu înviat din moarte.

        ,. Cu toate astea, atât femeile fără minte cât şi tinerii inteligenţi

        1 frecventau pe astrologii, magii sau vrăjitorii renumiţi şi plăteau uiţi bani pe talismane care să le poarte noroc. Ei înşişi îşi băteau c de toate astea şi nu credeau în farmece, dar în străfundurile v- „. 257 fiinţei lor sperau că prezicerile, magiile, farmecele şi îşi vor face cel puţin pentru ei efectul. Toate sunt ca un Io Norocul este capricios şi câştigul nesigur, dar e mai bine să-ţi i C [jocul până la capăt, decât să te mulţumeşti cu vidul. L Oare eu îmi jucam jocul pe malul Iordanului? Oare îl continua doar din consecvenţă, în ciuda victoriei nesigure? Ce speram * câştig? Poate că era un vis această invizibilă împărăţie pe Ca mi-o imaginam în preajmă, spre care speram să găsesc drumul Mi-a fost biciuit spiritul de aceste gânduri şi am simţit că nu mai pot suporta pe cei împreună cu care pornisem la drum, mVpe Măria, nici pe acea încăpăţânată Suzana, nici pe tăcutul Natan. Ce treabă aveam cu acei oameni, eu, un roman?

        Am repetat în gând rugăciunea învăţată de la Suzana. Era, de fapt, primul secret al apostolilor lui lisus din Nazaret pe care-1 aflasem. Să fi purtat în ea această rugăciune forţa magică a unei înţelepciuni secrete? Poate. Dar răsturnând cuvintele în toate direcţiile şi recompunând frazele, am ajuns la concluzia că era doar o rugăciune de resemnare adaptată nevoilor oamenilor simpli.

        Repetând-o cu umilinţă, probabil că aceştia îşi puteau găsi liniştea, putând să uite pentru un scurt timp de greutăţile cotidiene.

        Numai că eu nu eram destul de naiv, ca să mă simt uşurat după ce o rosteam.

        În acea noapte toţi am dormit prost, iar dimineaţa am fost somnoroşi şi puşi pe ceartă. Măria din Beerot ne pretindea să traversăm munţii şi să ne continuăm drumul prin Samaria, pentru că, spunea ea, n-ar fi vrut nici în ruptul capului să se întâlnească nas în nas cu vreun leu ce-şi părăsise hăţişurile inundate. La rândul ei, Suzana, convinsă că-şi pierduse ceva, verifica fără răgaz sacul cu lucrurile pentru pregătirea mâncării şi sacii cu provizii, întârziind în felul acesta momentul plecării. Nici Natan nu părea prea liniştit şi scruta atent cerul, în timp ce asinUj nefericiţi din cauza muştelor care nu le dădeau pace, trebuiau sa fie potoliţi tot timpul.

        Nemaiputând suporta trăncăneala Măriei, până la urmă Nata a recurs la scripturi şi a rostit sentenţios:

        — Multe drumuri le crede omul drepte, şi ele toate duc la moar Apoi, arătând spre sabia mea atârnată de centură, a pornit drum, trăgând de asinii ce se împotriveau să meargă, ca şi c ar fi vrut să ne lase de înţeles că noi suntem liberi să facei” vrem, dar că el nu va renunţa la drumul stabilit dintru încep

        — Uşor vă este vouă, bărbaţilor să treceţi pe lângă lei, a ceput să se tânguiască Măria, dar eu sunt cea mai tânără. Am uZjt că leii sunt animale înţelepte şi-şi aleg carnea cea mai fragedă.

        Par Suzana i-a spus bombănind: lisus din Nazaret a mers pe acest drum. Oare de ce n-am şi noi să mergem? Dacă-ţi este teamă, voi merge înaintea fa şi voi alunga leii. Eu sunt sigură că ei nu se vor atinge de mine.

        Enervat de discuţia lor, i-am atras atenţia Suzanei că nimeni u ştie pe ce drum a mers lisus în Galileea şi că de fapt toată „ovestea asta a noastră nu se bazează pe nimic. Fiindcă tot atât je bine ar fi putut arhiereii lansa un astfel de zvon, pentru a-i împinge pe apostolii lui să plece din Ierusalim, în ceea ce mă priveşte, eu n-aveam de gând să merg cu sabia-n mână împotriva leilor, chiar dacă la circ am văzut bărbaţi ce au scăpat de moarte în felul acesta. Şi am mai spus că Natan cunoaşte drumurile, aşa că cel mai înţelept este să-1 urmăm.

        Mâniaţi, fiecare în felul lui, ne-am continuat drumul. A trebuit sa ne suflecăm veşmintele ca să trecem vadul depăşit de ape şi să urnim animalele ce se temeau să înainteze. Iar când am ieşit cu bine din apă, am intrat pe mâna unor soldaţi din legiunea romană, care-au întâmpinat-o cu mare bucurie pe Măria din Beerot. Dar văzându-mă înarmat, m-au trântit mai întâi pe mine la pământ şi poate că m-ar fi omorât dacă n-aş fi apucat să le strig şi-n latineşte şi-n greceşte că sunt cetăţean roman. Şi cu toate că le-am arătat, când mi-au dat drumul, permisul de port-armă, au cotrobăit în coşuri şi în saci şi-au pipăit peste tot locul veşmintele Măriei, pe care, fără-ndoială, de n-aş fi fost eu roman, ar fi dus-o-n iarbă.

        Exista totuşi o explicaţie pentru lipsa lor de disciplină. Ei nu 'ăceau parte dintr-un corp de gardă care patrula pe drumuri şi niw nu erau în timpul manevrelor. Ofiţerului lor îi venise pur şi simplu ideea să vâneze un leu, de-aceea, însoţit de câţiva arcaşi

        ^erga încolo şi-ncoace pe o colină, în timp ce acei soldaţi ce ne

        ^âmpinaseră nu prea curtenitor, aveau ordin să hărţuiască leii, Vlnd înscuturi. Nu era o misiune prea atrăgătoare, dar avuseeră norocul să nu dea până atunci peste nici un leu, iar ca să-şi

        ^ce curajul, băuseră vin.

        „ Nu-mi plăcuse felul în care mă întâmpinaseră, iar faptul că

        8jSesem umilit de nişte soldaţi ignoranţi îmi zgândărise orgoliul înţeles de ce-i urau evreii atât de tare pe soldaţii romani, enervat de dimineaţă, aşa că, atunci când 1-am văzut pe sutaşul care nu avea altceva în cap în afara ideii de-a cuceri blană de leu, 1-am ameninţat că mă voi plânge procuratorul °

        Ponţiu Pilat pentru felul în care s-au purtat cu mine soldaţii t Ul Dar am făcut o greşeală că m-am adresat lui, fiindcă suta * acela cu faţa plină de cicatrice, privindu-mă ironic, m-a întreKân bătaie de joc din ce categorie de romani fac parte, de umblu ^ straie de evreu şi-mpreună cu evreii. ^

        — Oare nu eşti şi tu din ceata nespălaţilor ce se-ndrepta zi] i trecute spre Marea Galileii? Acum e vremea secerişului, nu 6 pelerinajului. Călătorii aceia n-au intenţii bune.

        I-am cerut iertare pentru furia mea, încercând astfel să-1 îrnpa apoi 1-am întrebat despre oamenii ce trecuseră pe acolo. Dar i mi-a spus că nu văzuse pe nimeni, pentru că evreii călătoresc d obicei noaptea şi evită posturile de gardă şi străjile de la hotare Doar auzise vorbindu-se despre ei.

        — Ai grijă să nu cazi în mâinile lor, mi-a spus el cu dispreţ fiindcă toţi galileenii sunt fanatici, în Galileea sunt mult mâl mulţi oameni ca-n alte părţi şi tot timpul se găseşte cineva să vină din desert şi să-i întărâte la revoltă. Acum doi ani, un vrăjitor smintit din deşert a venit în Galileea şi a anunţat împărăţia evreilor şi i-a botezat pe ai săi în Iordan ca să-i facă invulnerabili în luptă. Dar principele evreu al Galileii i-a retezat capul ca să arate lumii că nici măcar acel vrăjitor nu era invulnerabil. Dar trebuie să mai fie destui smintiţi care umblă prin valea Iordanului.

        Dar, întrerupându-se brusc, sutaşul mi-a întors spatele şi s-a depărtat de mine, gândind probabil că nu-i de demnitatea lui să-mi vorbească prea mult. Pentru că, văzând cu cine mă însoţeam la drum, nu şi-ar fi putut imagina c-aş face parte din înalta societate a Romei.

        Când ne-am văzut din nou de drum, privindu-mă batjocoritor.

        Măria din Beerot a spus: S-ar părea că tu nu eşti un bărbat prea important, dacă un sutaş plin de tăieturi pe faţă ţi-a vorbit cu atâta dispreţ.

        M-ai vedea poate cu ochi mai buni, i-am spus eu ir0111 ' de-aş purta haine de ofiţer al legiunii romane, nu-i aşa?

        Dar Măria mi-a răspuns:

        — Cel puţin cei din legiunea romană ştiu ce vor. Dacă tot e, roman, de ce nu călătoreşti şi tu ca toţi romanii, profitau” avantajul ce-1 ai? Oare ţie nu-ţi este ruşine de picioarele păr°a 9 şi de barba ce-o porţi pe faţă când vorbeşti cu un adevărat roi11

        Nu-mi venea să cred auzind-o cum vorbea. Abia m-am stăpânit L nu rup o creangă dintr-un pom şi să o lovesc. I-am spus înfuriat: Unde-a rămas acea fată ce-mi promitea că-n toate zilele jetii ei mă va binecuvânta, numai s-o iau cu mine în Galileea şi x se va mulţumi să se odihnească noaptea sub stelelecerului?

        Nare cine te crezi de-mi vorbeşti tu astfel?

        Dar Măria din Beerot, înălţându-şi cu trufie capul, mi-a strigat:

        — Niciodată n-am crezut că-mi vei arunca în faţă confesiunile oe care ţi le-am făcut despre viaţa mea. Adevărul este că eu nu ain avut noroc, dar dacă-1 voi întâlni pe lisus din Nazaret şi el jjjii va ierta păcatele şi mă va binecuvânta, tu nu vei mai putea gă mă mai acuzi niciodată pentru păcatele mele, pentru că ele nu V0r mai exista. Mai bine ţi-ai vedea de păcatele tale, care-mi imaginez că-s înspăimântătoare, altfel n-ai căuta tu cu atâta umilinţă drumul spre împărăţia lui.

        Nu am crezut că a vrut ea să spună ce-a spus din tot sufletul şi m-am gândit că, după atâta drum obositor, i s-a întâmplat ca tocmai pe mine să-şi descarce ea greul, de aceea nu i-am răspuns nimic. Dar ea şi-a strunit asinul şi a călărit mai departe alături de Suzana şi după ce cele două femei s-au certat urlând pe-ntrecute una la alta, s-au apucat să ne vorbească de rău pe Natan şi pe mine, învinuindu-ne de toate relele din lume.

        În acea seară, pe când cobora în spatele munţilor Samariei, soarele a fost înspăimântător de roşu. Valea a avut pentru un moment un aspect fantomatic, iar apa Iordanului a fost neagră. Toată acea privelişte stranie, aproape ireală, mi-a eliberat inima de răul şi apăsarea acelei zile şi mi-am amintit cum s-a lăsat întunericul peste lume când regele iudeilor a fost răstignit pe cruce şi cum s-a cutremurat pământul de moartea lui. El a înviat, dovedind realitatea

        ^părăţiei lui, dar eu acum mă depărtam de el, dacă în profunzimile lflimii mele îi dispreţuiam pe cei împreună cu care pornisem la

        *rum şi mă consideram superior lor, păstrând totodată duşmănie

        11 Jnima mea pentru vorbele necugetate ale unei tinere femei.

        După ce am ajuns la locul de înnoptat, m-am apropiat de

        ^ria şi i-am spus: l ~ Te iert pentru vorbele rele şi necugetate şi din acest moment e~atti şi uitat.

        ,. *Je două ori mai furioasă decât înainte, cu ochii aproape scoşi

        °rbite, ea mi-a strigat: v 7~ Tu îmi dai mie iertare? După ce mi-ai rănit inima şi nici

        1 vrut să te uiţi la mine toată ziua? Eram gata să uit totul şi să fac pace cu tine, fiindcă tu nu eşti decât un bărbat şi n-arn i ce bun să m-aştept de la tine, după cum bine zice Suzana. Dar ^ nici un caz nu-ţi permit să-mi dai tu iertare mie mai înainte de ^ te fi iertat eu pe tine. ^

        Natan, care le auzise pe toate în acea zi, şi-a ridicat privir spre cer şi şi-a lăsat cu deznădejde braţele în jos. Resemnarea l mi-a redat şi mie resemnarea şi i-am spus Măriei, fără nici urmă de supărare în inima mea:

        — Fie cum vrei tu, Măria din Beerot! Şi dă-mi iertare! G recunosc că nu am nimic să-ţi iert, aşa că putem face pace.

        Dar femeia şi-a pus mâinile-n solduri şi i-a strigat cu glag ascuţit Suzanei:

        — Vino repede să-1 vezi şi spune-mi dacă acesta este bărbat sau nu unul dintre aceia care şi-au pierdut bărbăţia. Mi s-a spus că la Roma pe unii îicastrează.

        Suzana, care punea vreascuri şi baligă uscată pe foc ca să fiarbă mâncarea, pufnind în râs, şi-a pus mâna la gură.

        Iar mie mi s-a urcat sângele la cap de indignare şi i-am tras Măriei o lovitură straşnică peste faţă. Dar imediat după aceea mi-a părut rău că mi-am pierdut cumpătul şi aş fi dat orice să şterg ceea ce fără voia mea făcusem.

        Măria a început să plângă în hohote, frecându-şi obrazul lovit, dar când eu am vrut să mă apropii de ea s-o liniştesc şi să-mi cer iertare, ridicându-şi mâna, Natan mi-a făcut semn să nu o bag în seamă.

        Nu după multă vreme, plecându-şi privirea-n pământ, Măria s-a apropiat de mine în vârful picioarelor şi a spus:

        — Bine-ai făcut că m-ai lovit. Tte-am zgândărit toată ziua să văd dacă te înfurii. Asta-nseamnă că mă iubeşti mai mult decât îţi iubeşti asinul căruia îi mângâi mereu grumazul. Sărută-mă dacă vrei sa cred că-ntr-adevăr m-ai iertat pentru tot ce ţi-am făcut eu astăziM-a prins timidă în braţe, iar eu am sărutat-o de două ori ş1 e a fost sigură că între noi totul a fost din nou ca înainte. La drep vorbind, n-am găsit nimic rău în faptul că după o zi de neliniş^6 > supărare ne-am strâns în braţe, aşa că am mai sărutat-o o da; Dar Măria m-a depărtat, lăsându-şi totuşi mâinile pe u~ mei. Privindu-mă drept în ochi, m-a întrebat:

        — Oare ai săruta-o în acelaşi fel şi pe Suzana, dacă ea jigni şi după aceea ţi-ar cere iertare?

        M-am uitat la faţa scofâlcită a Suzanei şi la buzele ei pe care le-am comparat în minte cu buzele moi şi umede ale înţeles capcana spre care mă împingea. M-am apropiat de şi i-am spus: Dacă te-am jignit în vreun fel, sărută-mă şi dă-mi iertare!

        Guzana s-a uitat cu milă la mine şi mi-a spus:

        — Vai ţie, bărbatule, care laşi o fată fără minte să-şi bată joc ie tine! Dar Măria nu are totuşi suflet rău.

        Oarecum intimidată, şi-a şters gura cu dosul palmei şi m-a îriitat, trăgând totodată cu coada ochiului la Măria. Descumpănită, garia i-a spus acuzator: Oare cum poţi tu, o fiică a lui Israel, să săruţi un roman fletăiat împrejur? Eu pot, pentru că sunt o femeie căzută, dar tu te spurci.

        Apărându-se, Suzana a spus:

        — Nu cunosc prea bine legea, dar am mâncat deja din aceeaşi oalâ cu el. Şi-n inima mea, eu simt că avem acelaşi tată în cer, chiar dacă el este roman.

        Vorbele ei m-au mişcat şi am privit-o cu alţi ochi, deşi fusesem enervat de mirosul de usturoi pe care-1 răspândea în jur, fiindcă pe drum, călărind pe asinul ei, molfăia tot timpul căţei de usturoi.

        De aceea, am spus:

        — Dacă lisus i-a permis să spele vesmintele lui, sărutul Suzanei a fost o cinste pentru mine.

        După ce am mâncat, am luat-o deoparte pe Măria şi i-am spus:

        — Oare ai intenţia să mă seduci? Oare mă împingi să păcătuiesc cu tine? Nu pot găsi o altă explicaţie pentru felul în care te porţi. Dacă-mi aduc amintebine, eu am acceptat să te iau la drum pentru a te feri de ispită şi pentru ca el să-ţi ierte păcatele.

        Ea mi-a şoptit cu tandreţe:

        — Tu ai fost bun cu mine, cum până acum nici un bărbat nu a ftai fost. Eu nu mă pot înţelege pe mine însămi de ce sunt atât de Capricioasă. Indiferenţa ta mă enervează, chiar dacă ştiu că în ta ai o oarecare afecţiune pentru mine.

        — Trupul trup este, i-am spus eu întristat, dar nu-i nevoie să aţâţi, fiindcă nu sunt din piatră. Eu n-am făcut nici un mânt de abstinenţă şi n-am jurat fidelitate nimănui. Dar asta putem să ne întoarcem în Ierusalim.

        Măria a spus suspinând: l

        — Este prea ciudată viaţa aceasta, iar mie îmi este teamă de

        ! Sl*s din Nazaret. Cred totuşi că doar el mi-ar putea reda puritatea virginitatea. Am auzit că, pentru cele mai grele păcate, el nu 'e prea sever. Iar dac-aş păcătui cu tine, n-aş regreta. Nu ştiu de ce, dar am impresia că-n braţele tale mi-aş găsi salvarea ti vezi bine cât de adânc sunt eu cufundată-n păcat, fiindcă ' fată nevinovată n-ar putea gândi aşa. Dar cum aş putea să e*° păcatul? Într-o zi, vrând să mă consoleze, Suzana mi-a spus un bărbat care se uită la o femeie dorind-o, comite deja în inin^ lui desfrânarea. După părerea mea, lisus din Nazaret a stabillegi imposibil de respectat.

        Ascultă, Măria din Beerot! I-am spus eu cu fervoare. Oa nu suntem noi deja obosiţi după greutăţile acestui drum? De ce <?” ne tot chinuim de pomană cu gânduri vinovate? Nu-mi mai spun şi-n noaptea asta că ţi-e teamă de răgetul leului şi nu mai ven' lângă mine! La nimic nu-mi foloseşte să-mi tot stârnesc dorinţa De-aş fi sigură că şi tu mă doreşti cum te doresc eu, a spus ea suspinând, nu te-aş mai tulbura şi nici n-aş mai încerca să te seduc Fie cum vrei tu! I-am zis eu. În inima mea, eu deja am păcătuit cu tine. Mai multe nu am de spus.

        Mi-a atins obrajii cu mâinile fierbinţi şi a zis suspinând:

        — Ce n-aş da să-mi recapăt virginitatea! Să fiu din nou o fiinţă pură.

        Dar nu m-a mai provocat şi nici lângă mine nu a mai venit să doarmă.

        Am gândit că prea multe nu ştia Măria despre împărăţie, dar nici nu aveai ce să ceri de la ea. Cât despre Natan, nu-mi trecea prin minte ce-ar fi putut el să-i ceară lui lisus, încât să-şi fi tăiat pentru asta părul de pe cap. Poate că, judecând după măsura împărăţiei lui, şi dorinţa mea era la fel de naivă şi neînsemnată ca speranţa Măriei din Beerot.

        În ziua următoare, abătându-ne de la apa şerpuitoare a Iordanului şi lăsând în urmă drumul caravanelor, am urcat muntele şi affl văzut în faţa noastră Marea Galileii. Bătea un vânt uşor care primenea aerul şi ridica valurile înspumate ale mării, dincolo de care se vedeau ca-n ceaţă, înălţându-se spre cer, vârfurile înz&Pe' zite ale munţilor. Am mers de-a lungul ţărmului vestic al mării ş în amurg am ajuns la terme, nu departe de care se vedea coloanele oraşului rezidenţial al principelui Irod Antipa. Un mir° sănătos de sulf plutea în aer, fiindcă apa surselor termale e adusă în multe bazine, în jurul cărora fusese construită staţiun balneară propriu-zisă. Pe malul lacului eraucase construit6 ^ stil grecesc şi colibe de pescari, în staţiune exista un han şi un han evreiesc.

        Mă odihnisem deja în destule locuri mizerabile în cursul călătoriei, aşa că am mers bucuros la hanul grecesc împreună cu Măria.

        Far Natan i-a condus pe asini şi pe Suzana la hanul evreiesc. Am îndit că este mai înţelept să nu fiu văzut cu ei în Galileea, eiitru că apostolii lui lisus se îndoiau de mine. Era, de altfel, bine dacă Suzana, pe care, fără îndoială, ei nu o suspectau, r fi aflat direct despre toate ce urmau să se întâmple. Şi nu mă „ndoiani că ea îmi va spune mie tot ce-ar fi aflat, din recunoştinţă că „01 adus-o în Galileea. Pe Natan îl cunoşteam deja bine, de aceea i-affl spus să ţină în continuare la el punga mea de bani şi să aibă grijă de asini, gândind totodată că în felul acesta îl voi lega cel jnai bine de mine. Ei stabiliseră că, după ce se vor odihni, îşi vor continua drumul până la ţărmul de nord al Mării Galileii, la Capernaum, unde lisus din Nazaret îşi predicase învăţătura. Din Tiberiada, nici o zi întreagă de drum nu era până acolo. Din câte ştia Suzana, lisus nu fusese niciodată în oraşul grecesc Tiberiada.

        În dimineaţa următoare, trezindu-mă eu când tocmai răsărea soarele, am simţit o durere ascuţită în picior şi am mers şchiopătând pe terasă. După arşiţa cumplită din valea Iordanului, am respirat cu uşurinţă aerul proaspăt al Galileii. Apa era limpede ca sticla, iar vântul mângâietor al dimineţii purta cu el un discret parfum de mirt. Mi s-a părut că niciodată până atunci nu mai văzusem lumea atât de frumoasă şi nu simţisem atât de distinct mirosurile pământului, iar la un moment dat nu mi-am mai simţit trupul. Şi am rămas pierdut într-o stare asemănătoare cu beţia, până în momentul când, străbătut de un frison, mi-am dat seama că piciorul este umflat.

        După-amiază am fost scuturat de friguri şi am avut febră.

        Piciorul era umflat până la genunchi şi o bandă roşie, ce începea de ta călcâiul rănit, se întindea pe toată umflătura. Medicul grec de la „ăile termale a făcut o incizie, a curăţat abcesul şi mi-a dat să beau în leac care să-mi împrospăteze sângele. Paisprezece zile am zăcut bolnav în hanul grecesc şi am crezut că voi muri. Măria din

        °eerot m-a îngrijit şi apele sulfuroase ale termelor m-au ajutat să

        ^ă însănătoşesc. Multe zile nu am putut să mănânc nimic. Când

        ^ arn făcut bine, eram foarte slăbit. Medicul mi-a recomandat să

        *|u umblu o vreme, ca să nu-mi obosesc piciorul. De aceea am stat lriiştit şi am scris despre drumul nostru spre Galileea. Dar în tot timp, despre Natan şi Suzana nu am avut vreo veste.

        L l R