Epistola a patra

Marcus, pentru Tullia.

        Voi continua să-ţi povestesc, încercând să păstrez ordinea cronologică a întâmplărilor.

        Antonia este o fortăreaţă meschină şi tristă. N-am mai vrut să locuiesc acolo, fiindcă tot timpul am avut impresia că sunt supravegheat. De altfel, şi proconsulul se pregătea să se întoarcă la rezidenţa oficială din Cesareea. I-am dăruit un scarabeu egiptean despre care se spune că poartă noroc, iar Claudiei Procula i-am dăruit o oglindă din Alexandria. Le-am promis amândurora că voi trece prin Cesareea, pentru că nu ar fi vrut Ponţiu Pilat să părăsesc ludeea mai înainte de a-mi pune anumite întrebări. Cât despre Claudia Procula, ei a trebuit să-i promit că-i voi povesti tot ce voi afla despre resurecţie.

        I-am dăruit o sumă convenabilă de bani comandantului garnizoanei, pe de o parte pentru că doream să păstrez relaţii bune cu acel om, pe de alta pentru a mă refugia în fortăreaţă la nevoie.

        Ştiu deja că, atâta timp cât respecţi obiceiurile evreilor şi nu-i enervezi pe locuitori printr-un comportament bizar, Ierusalimul nu este un oraş periculos, dar, pentru mai multă siguranţă, este „ine să ai unde să tragi la necaz.

        Cu sutaşul Adenabar am rămas bun prieten. El m-a sfătuit să nu merg într-un han mare şi mi 1-a recomandat pe un oarecare negustor de mărunţişuri care locuieşte în apropiere de palatul Coloneilor, încă din fragedă tinereţe am întâlnit mulţi sirieni.

        E cunosc obiceiurile şi zeii, ştiu că ei iubesc curăţenia şi mâncăUrile gustoase şi că sunt corecţi în toate privinţele, cu excepţia Schimburilor de bani.

        Negustorul locuieşte la parter împreună cu toată familia. Are de mărunţişuri, pe care o aşază încă din zorii zilei în faţa porţii, pe stradă, în camera mea, ce se află pe terasa pot ajunge şi direct, urcând treptele unei scări exterioare. PJveni şi pleca când vreau, fără să deranjez întreaga familie şi p0(.

        Primi în vizită pe cine vreau fără ca cineva să o ştie, avantaj h netăgăduit, pe care atât Adenabar cât şi negustorul au ţinut §ă i sublinieze. Soţia şi fata negustorului îmi vor pregăti mâncarea § mi-o vor servi în camera mea. Tot ele vor umple cu apă proaspăt* vasul de argilă atârnat de tavan. Cât despre băieţii negustoruluj ei vor fi la dispoziţia mea, şi-i voi putea trimite oricând să-mj cumpere vin, fructe sau nu are importanţă ce. Această familie cu venituri modeste a fost fericită să mă găzduiască, fiindcă sărbătorile se sfârşiseră, călătorii străini părăseau Ierusalimul şi comerţul lor intra într-o perioadă de declin.

        Am aşteptat în noua mea casă să se facă noapte. După ce s-au aprins stelele pe cer, am coborât în stradă pe scara exterioară.

        Toată lumea din Ierusalim ştie unde se află olăria lui Nicodim aşa că nu mi-a fost greu să o găsesc. Poarta fusese lăsată întredeschisă, iar în curte aştepta un servitor care m-a întrebat:

        — Oare nu eşti tu bărbatul pe care îl aşteaptă stăpânul meu?

        Am urcat după el pe scara ce duce pe acoperişul casei. Servitorul nu a luminat drumul, fiindcă cerul înstelat al Iudeii era deosebit de strălucitor. Pe acoperiş am văzut un bărbat bătrân, care stătea aşezat pe o pernă. El m-a salutat prietenos şi m-a întrebat:

        — Tu eşti cel care-1 caută pe Dumnezeu şi despre care bancherul Aristainos mi-a trimis vorbă?

        M-a invitat să mă aşez lângă el şi a spus:

        — La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul.

        După care, s-a pornit să-mi vorbească cu glas monoton despre Dumnezeul poporului Iui Israel, pornind de la facerea lumii. Am ascultat eu ce am ascultat, dar la un moment dat, când tocmai povestea cum din ţărână 1-a făcut Dumnezeu pe om după chipul şi asemănarea sa, nu am mai răbdat şi am spus: Rabin al Israelului, despre toate acestea eu am auzit. Eu am citit în greceşte cărţile voastre sacre. Am venit la tine să-m1 povesteşti despre lisus din Nazaret, regele evreilor. De altfel, tu mi-ai înţeles dorinţa, de aceea m-ai aşteptat noaptea, aici, Pe acoperişul casei tale.

        Sângele lui a căzut pe mine şi pe poporul meu, a rostit el clj glas tremurat. Inima îmi este plină de durere şi spaimă. Venire9 lui pe pământ ca rabin al lui Israel a fost dată de la Dumneze*1' că cine altcineva ar fi putut face ceea ce el a făcut, dacă nU ar fi f°st trimisul lui Dumnezeu?

        I-am răspuns: El a fost mai mult decât un simplu rabin. Şi eu, chiar dacă mint un străin, am fost tulburat până-n străfundul fiinţei mele je patimile lui şi am tremurat pentru el. Fără îndoială, tu ştii că înviat şi s-a ridicat din mormânt, trecând prin giulgiul în care tu însuţi 1-ai înfăşurat în ajunul sabatului şi deschizând gura mormântului închisă de tine.

        Ridicându-şi faţa spre stelele strălucitoare ale cerului, Nicodim a strigat cu glas de jale:

        — Nu ştiu ce să cred!

        Am arătat spre bolta cerească şi 1-am întrebat:

        — A fost el oare pruncul cel anunţat de profeţi?

        Nicodim a spus:

        — Nu ştiu, nu mai înţeleg nimic, poate că nici nu mai sunt demn să fiu învăţător al lui Israel. M-au descumpănit cei din sanhedrin când au susţinut că nici un profet nu ar fi putut veni din Galileea. Este adevărat, fiindcă scripturile nu spun nimic despre Galileea. Dar mama lui, pe care abia acum am întâlnit-o, mi-a mărturisit că 1-a născut pe lisus în Betleemul Iudeii, în timpul lui Irod cel rău. Iar scripturile spun că mântuitorul lumii din Betleemul Efratului va veni. Am cercetat din nou scripturile şi am înţeles că tot ceea ce anunţaseră profeţii s-a împlinit, chiar şi prorocirea care spune: „nu i se va zdrobi nici un os”.

        Apoi a început să psalmodieze profeţiile, repetându-le la nesfârşit şi traducându-mi-le totodată ca să le pot înţelege. Dar eu mi-am pierdut răbdarea şi 1-am întrerupt, spunându-i:

        — Îmi este totuna dacă s-au împlinit sau nu s-au împlinit prorocirile profeţilor. Eu vreau să ştiu doar dacă a înviat sau nu.

        Iar dacă este adevărat că s-a ridicat din mormânt, lisus este mai

        ^portant decât orice rege, fiindcă un om asemenea lui nu a mai Asistat până acum pe pământ. Nu vreau să te amăgesc, nici să-ţi lntind o cursă, iar lui de-acum nici un om nu-i mai poate face rău.

        *aspunde-mi! Inima mea se frământă şi vrea să cunoască adevărul.

        Mi s-a povestit că a înviat, dar nu mai ştiu ce să cred, a „ ezitând rabinul. Ieri seară, când discipolii lui erau adunaţi

        11 taină într-un anume loc şi ţineau uşile încuiate de frica iudeilor, venit lisus şi a stat în mijlocul lor. Şi le-a arătat rănile de pe mâini

        ^e pe picioare şi coasta împunsă de suliţă. Şi a suflat asupra capetelor lor, apoi a dispărut din încăpere tot atât de misterios c, sosise. Aşa mi s-a povestit, iar cel care mi-a spus toate acestea i j asigurat că nu minte. Dar mie îmi este greu să cred că aşa a foyt, Am fost străbătut de un fior şi 1-am rugat:

        — Vorbeşte-mi despre împărăţia lui!

        Şi Nicodim mi-a povestit:

        — Când a venit prima dată la Ierusalim să sărbătorească PaşteLşi a curăţat templul, scoţându-i afară pe cei care îl necinsteau m-am dus seara pe ascuns să-1 întâlnesc. Nu-i voi putea uita niciodată vorbele, chiar dacă nu le-am înţeles atunci şi încă n^ am ajuns să le înţeleg până acum. Mi-a spus că nici un om nu va putea vedea împărăţia dacă nu se va naşte din nou.

        Mi-am amintit imediat de doctrinele filosofice ale orficilor şi pitagoreicilor, care pretind că un om se poate naşte din nou de mai multe ori, chiar şi sub formă de animal sau plantă, conform comportamentului pe care 1-a avut în viaţă. Şi am fost deziluzionat, pentru că aceasta nu era o doctrină nouă. Dar Nicodim a povestit mai departe cu nevinovată candoare:

        — Iar eu am zis către el: „Cum poate omul să se nască, fiind bătrân? Oare, poate să intre a doua oară în pântecele mamei sale şi să se nască din nou?” Dar lisus mi-a dat cheia, crezând că astfel voi putea înţelege mai uşor şi mi-a repetat de multe ori: „De nu se va naşte cineva din apă şi din spirit, nu va putea să intre în împărăţie”. Naşterea din apă o înţeleg, fiindcă mulţi se duc în deşert, în sânul unei comunităţi, să se roage şi să aştepte, iar după o perioadă de încercări sunt botezaţi în apele unui lac.

        Şi loan Botezătorul tot din deşert a venit şi i-a botezat pe oameni cu apă, până când Irod 1-a dat morţii.

        L-am întrerupt şi i-am spus: Cei ce se iniţiază în misterele zeiţei Isis a Egiptului trebuie să se scufunde încrezători în întunecimea apelor adânci. Dar întotdeauna există braţe puternice şi protectoare care-i scot din apă să nu se înece. Este doar o ceremonie simbolică.

        Tu ai dreptate, a recunoscut Nicodim. Botezul cu apă r>u este ceva nou. Dar eu 1-am întrebat ce înţeles are „naşterea din spirit”. Iţi repet cuvânt cu cuvânt tot ce mi-a spus lisus: „Ce este născut din trup, trup este. Ce este născut din spirit, spirit esteVântul suflă unde voieşte şi tu auzi glasul lui, dar nu ştii de un”6 vine, nici încotro se duce. Astfel este cu oricine e născut din spirit'

        1. Evanghelia după loan, 3, 6. (n.r.) rămas tăcut multă vreme, iar eu amgândit la vorbele lui Stelele Iudeii străluceau pe cer şi mirosul argilei umede rca până la noi însoţit de efluviile cuptorului de ars al olăriei.

        Ţ tr-un mod misterios, această învăţătură se strecura în inima ea, chiar dacă raţiunea nu o putea înţelege. Până la urmă, 1-am întrebat liniştit: Este tot ceea ce ştii despre împărăţia lui?

        A meditat puţin, apoi a spus: De la discipolii lui am auzit că, mai înainte de a fi început să-şi rostească învăţătura, s-a dus în pustiu, unde a vegheat şi a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi şi a încercat toate viziunile şi apariţiile pe care forţele pământului le folosesc pentru a. duce în ispită pe cel care flămânzeşte. Ispititorul 1-a dus pe un munte foarte înalt şi i-a arătat toate împărăţiile lumii şi gloria lor. Şi a spus ispititorul că i le va da pe toate să le stăpânească, dacă i se va supune şi i se va închina lui, renunţând la misiunea pentru care venise în lume. Dar el a învins această tentaţie şi iată îngerii au venit în pustiu şi i-au slujit lui. Apoi lisus s-a întors printre oameni, a început să propovăduiască, să făptuiască miracole şi să strângă discipoli în jurul lui. Este tot ceea ce ştiu eu despre împărăţia lui. Dar nu este o împărăţie a oamenilor. De aceea, nedreapta condamnare la moarte a fost o crimă.

        M-am simţit stânjenit când a vorbit despre îngeri şi viziuni, fiindcă după veghe şi post prelungit, oricare om – cu oricât de puţină sensibilitate ar fi înzestrat – tot are viziuni care, de altfel, dispar de îndată ce mănâncă ceva, bea şi se întoarce la o viaţă normală. L-am întrebat pe Nicodim:

        — Dar ce este împărăţia lui?

        Suspinând, Nicodim şi-a ridicat braţele spre cer şi a strigat:

        — Cum aş putea să ştiu? Eu doar aud glasul vântului, fără să Ştiu de unde vine şi încotro se duce. Când 1-am întâlnit pe lisus, eu am crezut că împărăţia lui venise pe pământ odată cu el. Încă „uite alte lucruri mi-a spus el. Mi-a mărturisit că Dumnezeu nu a trimis pe fiul său pentru a judeca lumea, ci pentru ca prin el ftiea să fie salvată. Dar nu a fost să se întâmple aşa. Pentru că a fost răstignit pe cruce şi a murit în chinuri cumplite. Acest ru eu nu-1 pot înţelege. Iar dacă el nu mai este, nici împărăţia Ul nu mai este.

        Lima altfel mi-a grăit, dar raţiunea m-a obligat să-i spun llemitor: Puţine lucruri mi-ai spus, rabin al lui Israel! Doar glas ţ} vânt. De altfel, tu nici nu crezi sincer în învierea lui.

        Eu nu mai sunt rabin al lui Israel, a recunoscut el c umilinţă. Eu sunt cel mai neînsemnat fiu al lui Israel. Inima me a fost rănită şi mă doare. Dar ceva tot îţi pot da. După ce semăna torul şi-a împrăştiat seminţele, ele vor încolţi şi se vor ridica din pământ, iar vântul şi ploaia vor ajuta planta firavă să crească „ să dea muguri. Semănătorului nimic altceva nu-i rămâne, decât să aştepte vremea recoltei. Poate că aşa s-a întâmplat cu mine poate că aşa se întâmplă şi cu tine, dacă eşti sincer. Poate că sămânţa a fost deja semănată în mine şi a început să crească Poate că şi în tine a fost semănată o sămânţă care cândva va da roade. Eu nu pot face nimic altceva decât să aştept resemnat până voi putea înţelege, recunoscându-mi totodată ignoranţa şi fragilitatea credinţei.

        Dar nu mă pot mulţumi doar cu aşteptarea, am spus eu. Oare nu înţelegi că acum, în memoria noastră toate sunt proaspete?

        Cu fiecare zi care trece, din amintirea oamenilor se mai şterge ceva. Înlesneşte-mi să-i cunosc pe discipolii lui lisus! Nu se poate să nu le fi dezvăluit într-o formă clară, compatibilă cu înţelegerea lor, secretul împărăţiei lui. Inima mea arde. Eu sunt predispus să cred, dar vreau să ştiu adevărul.

        Nicodim a suspinat lung, după care a spus cu convingere:

        — Discipolii săi, cei unsprezece care au mai rămas, sunt înspăimântaţi, tulburaţi şi descurajaţi. Ei sunt oameni simpli, destul de tineri şi teribil de dezorientaţi. Când trăia lisus, ei se strângeau în jurul lui şi-1 ascultau fascinaţi, imaginându-şi că în împărăţia anunţată fiecare dintre ei va avea un loc anume, disputându-şi chiar între ei presupusa ierarhie, dar neînţelegând prea bine învăţăturile lui. Ei au crezut până în ultima clipă într-o împărăţie terestră. Chiar şi în ultima seară, cu puţină vreme înainte de a fi arestat, când împreună cu ei a mâncat mielul pascal după obiceiul celor care aşteaptă în pustiu şi le-a spus că este ultima oară când bea vin împreună cu ei, înainte de a-şi regăsi împărăţia, ei tot m1 au înţeles. Şi au crezut că de aceea a refuzat el vinul puternic ţe care milostivele femei i 1-au oferit înainte de a fi răstignit ţe cruce. Recunoscând afirmaţia lui ca pe un legământ de a nu bea vin până ce nu va ajunge în împărăţie, cei mai naivi dintre ei 3 crezut că el va chema o legiune de îngeri din cer care-1 vor şi-1 vor ajuta să-şi întemeieze împărăţia, iar fiecare dintre ei uverna un trib al lui Israel, înţelegi deci că doctrinei pe care a semănat-o în discipolii lui nu i-a venit încă vremea să se

        _acă. Aceşti bărbaţi simpli nici nu ştiu ce să mai creadă, chiar, că au trăit împreună cu el şi au fost martori ai făptuirilor lui.

        T Or le este teamă pentru viaţa lor şi se ascund. Dacă îi vei i, vei fi uimit de povestirile lor, pentru că ei sunt încă şi i descumpăniţi ca până acum.

        Dar eu nu puteam înţelege.

        Dar de ce şi-a ales doar bărbaţi simpli ca discipoli? 1-am întrebat eu iritat. Dacă era în stare să săvârşească atât de mari miracole, după cum mi s-a povestit, ar fi trebuit să-şi aleagă discipoli erudiţi.

        Tu abordezi un subiect care este dureros pentru mine, mi-a mărturisit Nicodim. El nu-i chema la el nici pe înţelepţi, nici pe erudiţi, ci doar pe cei săraci, umili şi oprimaţi. Adresându-se într-o zi mulţimii, a afirmat – aşa mi s-a spus – că cei săraci cu duhul să se bucure, pentru că a lor va fi împărăţia. Dar cu cei înţelepţi şi cu cei bogaţi era prea exigent. Aş fi putut fi discipolul lui, dar pentru aceasta ar fi trebuit să-mi abandonez familia, să-mi vând olăria şi toată averea şi să împart toţi banii la săraci.

        Astfel de renunţări pretindea el de la cei înţelepţi şi bogaţi, de aceea mai nimeni nu 1-a urmat. Cu toate acestea, avea câţiva prieteni bogaţi şi influenţi, care îl ajutau pe ascuns. La drept vorbind, avea destui cunoscuţi şi destule relaţii, despre care cei apropiaţi nici nu ştiau, pentru că el nu gândea că ar fi nevoie ca şi ei să ştie.

        Cu toate acestea, am insistat eu, vreau să-1 întâlnesc cel Puţin pe unul dintre discipolii săi.

        Dar Nicodim s-a opus cu încăpăţânare şi a spus:

        — Tu nu eşti un spion roman, sunt sigur, dar ei nu vor putea aveaîncredere în tine, pentru că lor le este într-adevăr teamă. Pe

        °te altă parte, tu însuţi nu vei putea avea încredere în spusele lor Când vei vedea ce oameni simpli sunt. Dimpotrivă, dacă ei îţi vor Povesti că, fiind într-o încăpere bine închisă, 1-au văzut pe fiul lui umnezeu cel înviat din moarte, vei gândi poate că, în marea lor ecepţie, au născocit această poveste pentru a salva aparenţele.

        ^ avut un surâs amar şi a mai spus:

        ~^Nu au avut ei încredere nici în spusele femeilor care au nit să-i anunţe că mormântul e gol. Iar unul, care nu era cu ei

        1 seară în acea ascunzătoare închisă, nu a crezut o vorbă din povestirea prietenilor lui. În felul acesta, oare cum vrei sporeşti tu credinţa?

        Mi-am folosit toată elocinţa de care sunt în stare ca spună locul unde se ascund discipolii regelui sau cel puţin înlesnească posibilitatea de a-1 cunoaşte pe unul din ei Nicodim a rămas ferm şi m-a refuzat. Probabil începea să-i rău că acceptase să mă primească, aşa am gândit.

        Pot Dă-mi cel puţin un sfat! 1-am rugat eu. Pentru că nu aştepta cu mâinile-n sân să se întâmple ceva.

        Semănătorul a împrăştiat seminţele, a murmurat el. Daca în tine a fost semănat ceva, cel mai înţelept este să aştepţi umij să rodească. Dar tu poţi merge în Galileea, de unde a venit el Poţi să-i cauţi pe blânzii pământului, ca să afli de la ei învăţăturile pe care le-au primit de la lisus. Poţi să stai de vorbă cu bolnavii pe care el I-a vindecat, pentru a te convinge că asemenea miracole doar fiul lui Dumnezeu le-ar fi putut face.

        Propunerea lui nu mă încânta.

        — Cum aş putea să-i recunosc pe cei blânzi? 1-am întrebat eu.

        Galileea este departe, iar eu sunt un străin.

        A chibzuit multă vreme şi, până la urmă, s-a hotărât să-mi dezvăluie cuvintele de recunoaştere.

        Când vei întâlni în calea ta pe cineva, întreabă-1 care-i drumul. Dacă va da din cap şi-ţi va spune: „Sunt multe drumuri şi mulţi cei care vor să te piardă, poţi fi sigur că acela este un blând al pământului”. Ca să aibă încredere în tine, îi vei răspunde: „Există un singur drum. Arată-mi-1, fiindcă sunt un om blând şi am umilinţă în inima mea”. Nu le vei putea face nici un rău, chiar şi de i-ai denunţa, fiindcă ei respectă legea, îşi plătesc dările şi nu fac rău nimănui.

        Îţi mulţumesc pentru sfat şi îl voi urma. Dar mai voiam să ştiu ceva. În Ierusalim, lisus nu a făptuit miracole? Pentru că nu vreau să plec imediat în Galileea. Aş vrea să rămân aici câteva zile, să văd ce se mai întâmplă.

        Tu ai putea-o întâlni, a spus el obosit de-a binelea de prezenţa mea, tu ai putea-o întâlni aici, în Ierusalim, pe o femeie de proasta reputaţie, posedată pe vremuri de demoni, pe care lisus a vindecat-0'

        Ar mai fi şi un sat, care se numeşte Betania, nu departe de unde ai putea prea bine să mergi. Acolo trăiesc două surori cu fratele lor. Lisus a fost găzduit în casa lor, ba chiar a peri*115 uneia dintre surori să-i asculte învăţătura, prosternată la rw jj chiar dacă ea nu era decât o femeie. El 1-a deşteptat din oarte pe fratele acestor femei, după patru zile de când fusese afopat, iar cei care1-au văzut imediat după ce a înviat spun că

        1 iipul lui Puţea ca un h°itDu-te să-1 vezi! Numele lui este Lazăr.

        <r i avea astfel destule probe pentru a crede în miracolele făptuite, elDacă le vei spune că eu te-am trimis, ei te vor primi.

        Acel bărbat fusese într-adevăr mort? Am întrebat eu neîncrezător.

        Sigur c-a fost, a strigat enervat Nicodim. Ştiu la fel de bine ca tine că există morţi aparente. Au fost unii care, în timp ce lumea se jeluia în jurul lor şi din flaute se cântau melodii triste, u deschis ochii şi s-au ridicat în picioare, înspăimântându-şi rudele şi prietenii. Se mai povesteşte de morţi înfăşuraţi în giulgiu care abia după ce au fost puşi în mormânt şi-au revenit în fire şi care au zgâriat în lespedea de pe mormânt până li s-au desprins unghiile şi au zbierat până şi-au pierdut suflarea în neputinţa lor de a scăpa de acolo. Legea noastră ne obligă să ne îngropăm morţii în ziua când au murit. De aceea se pot întâmpla astfel de necazuri. Dar eu am destulă experienţă, nu este nevoie să-mi dai tu mie sfaturi.

        Şi mi-a mai spus mustrător:

        — Nu-ţi foloseşte la nimic să te îndoieşti mai înainte de a fi fost acolo. Oare ce crezi că vei câştiga? Uite ce citesc eu în gândurile tale: Erau prietenii lui. Nu le-a fost greu să-i înşele pe cei care nu credeau în puterea lui lisus. L-au pus deci în mormânt pe Lazăr când dormea şi l-au aşteptat pe rabin. Dar ei ce-ar fi avut de câştigat? Cel mai bine-ar fi să-i întâlneşti pe toţi trei, atât pe Lazăr, cât şi pe surorile lui, şi după aceea să judeci singur dacă ei spun sau nu spun adevărul.

        Bineînţeles, Nicodim avea dreptate. Cum nu mai puteam afla nimic în plus de la el, i-am mulţumit şi 1-am întrebat cât îi datorez pentru învăţătura şi sfaturile ce mi le-a dat. El a refuzat

        °rice plată şi mi-a spus dispreţuitor: v Eu nu sunt un artist scăpat de la circ, care-i învaţă pe copii Scrie şi să citească pentru a nu muri de foame, după cum am că se întâmplă la Roma. Rabinii lui Israel nu-şi vând

        * llnţa, iar cel care doreşte să devină rabin trebuie să înveţe şi o Serie, ca să poată trăi din munca braţelor sale. Eu sunt olar, *a cum a fost şi tatăl meu şi tatăl tatălui meu. Dar, dacă vrei, dă tăi săracilor. Şi poate că vei fi binecuvântat.

        A coborât scara împreună cu mine, iar din curte m-a condus î salon, unde, la lumina lămpii, am înţeles că nu era un om neînsern nat, chiar dacă avea meseria de olar. Nu era nici lipsit de o oareca-/vanitate, iar casa lui era casă de om bogat, plină de obiecte h valoare. Şi veşmântul de pe el era din cea mai bună stofă, d” mai înainte de orice altceva, i-am văzut chipul în lumina lămpiOchii lui erau obosiţi de cititul scripturilor, însă faţa, în c bărbii albe, păstra ceva din prospeţimea obrajilor unui copil, chiar dacă era un olar priceput, mâinile lui nu păreau să fi argila de multă vreme.

        La rândul său, el m-a examinat cu atenţie din ochi, după a spus:

        — Nimic rău nu pot citi pe chipul tău. Ochii tăi sunt neliniştiţi dar nu sunt ochi de sceptic sau de răufăcător. Lasă barba să-'tj crească, ca cei din jur să creadă că eşti om cu frica lui Dumnezeu Eu însumi înţelesesem deja acest lucru, dar după doar două zile de când nu-mi mai tăiasem barba, aproape cănu se vedea vreo diferenţă. Nicodim m-a însoţit apoi până la poarta casei şi a zăvorât-o singur, pentru ca servitorul lui să nu mă mai vadă încă o dată.

        Am mers pe bâjbâite pe drumul pietruit până ce m-am obişnuit cu întunericul. La acea oră târzie de noapte, doar la colţurile străzilor mari ale oraşului ardeau torţele. Dar îmi aminteam bine pe unde venisem şi aveam încredere că voi găsi noua mea casă, chiar dacă era foarte depărtată de oraşul de jos. Trecusem deja de zidul care despărţea periferia de oraşul de sus şi încă nu întâlnisem suflet de om pe stradă în afară de două grupe de străjeri din poliţia iudeilor. Dar în dreptul arcadei porţii, un glas timid de femeie mi-a spus:

        — Pace ţie, străinule!

        Am tresărit la acest salut neaşteptat, dar i-am răspuns politicos:

        — Pace ţie, femeie!

        Femeia s-a aşezat în genunchi în faţa mea şi mi-a spus cu umilinţă:

        — Sunt slujitoarea ta. Porunceşte doar, şi eu mă voi supun6 dorinţei tale!

        Am înţeles care-i era meseria şi am respins-o. I-am spus:

        — Vezi-ţi de drumul tău! Nu doresc nimic de la tine.

        Dar ea s-a agăţat de poalele veşmântului meu şi m-a implora să nu o alung.

        — Sunt o femeie săracă, a spus ea. Nu am o odaie unde să ^e duc, dar ştiu o crăpătură în zid, unde nimeni nu ne poate învelită în veşminte, aşa cum umblă toate femeile din aecd, iar capul îi era acoperit. Nici chipul nu i 1-am văzut, nici vârstă ar fi putut avea nu ştiu. Dar sărăcia ei m-a mişcat şi, c iucându-mi aminte de sfatul lui Nicodim, am pus în mâna ei

        9 ie monedele de argint pe care consideram că aş fi fost dator să

        ] e dau bătrânului rabin pentru învăţătura şi sfaturile primite.

        1 La început, nu i-a venit să creadă şi a trebuit să-i repet că, „ntr-adevăr, nu vreau nimic de la ea.

        Nimeni nu mi-a dăruit nimic fără să-mi ceară ceva în schimb.

        Ga te binecuvânteze Dumnezeul lui Israel, chiar dacă eu nu am dreptul să binecuvântez pe nimeni şi nici banii mei nu sunt orimiţi la templu pentru ofrande. Dar spune-mi numele tău, ca sa mă rog pentru tine!

        Nu aş fi vrut să-mi spun numele unei femei uşoare, dar nici nu as fi vrut să o ofensez. I-am răspuns: După datina romanilor, numele meu este Marcus. Sunt un străin în Ierusalim.

        Eu sunt Măria, slujitoarea ta. Dar Marii sunt multe ca seminţele rodiilor. De aceea îţi spun că eu sunt Măria din Beerot, pentru a mă putea deosebi de alte Marii pe care sigur le vei întâlni în calea ta, pentru că eşti un bărbat generos.

        Nu sunt generos, am spus eu, pentru că voiam să scap cât mai repede de ea. Mi-am plătit datoria pe care o aveam faţă de altcineva şi tu nu trebuie să-mi mulţumeşti. Mergi în pace pe drumul tău, aşa după cum şi eu voi merge pe al meu şi uită-mă, după cum şi eu te voi uita!

        Femeia a încercat să-mi vadă chipul ascuns de întuneric şi m-a rugat: Să nu dispreţuieşti niciodată rugăciunea celor săraci! De la C1ne nu te aştepţi poate veni salvarea ta.

        Tu nu îmi eşti datoare cu nimic, am repetat eu. Eu nu-ţi cer nimic. Căutam doar drumul, dar mă îndoiesc că tu mi 1-ai putea arăta.

        Ea nu a întârziat cu răspunsul şi a spus:

        ^Tu, un străin, cauţi drumul? Sunt multe drumuri şi pe

        °ate te poţi rătăci. Dac-aş încerca să-ţi fiu călăuză, poate că

        ~aŞ conduce pe drumuri greşite.

        „aspunsul ei nu putea fi doar fructul întâmplării. Dar am fost

        ^ePţionat când am înţeles că blânzii pământului sunt oameni

        ^semnaţi de la marginea societăţii, însă mi-am amintit istoria şoricelului care, rozând funiile cu care era legat leul, i-a redaf acestuia libertatea. De aceea am spus:

        — Mi s-a povestit că există doar un singur drum. Aş vrea v am blândeţe şi umilinţă în inimă ca să-1 pot afla.

        Femeia mi-a atins obrazul cu mâna şi a simţit firele aspre ai începutului de barbă. Oare cum aş putea deveni umil, când doa atingerea acelei mâini a deşteptat în mine o atât de puternip*- repulsie, că aş fi alergat de lângă ea? Ea a simţit asta, şi-a retra imediat mâna şi a spus dezamăgită: Nu cei sănătoşi au nevoie de vindecător, ci cei bolnavi. 7je nu ţi-a fost milă de mine, tu ai vrut doar să-ţi plăteşti o datorie care-ţi stătea pe suflet. Dar poate că nu eşti atât de bolnav, dacă inima ta te îndeamnă să găseşti drumul. Eu am fost trimisă la tine ca să-ţi încerc sufletul. Dacă ai fi acceptat să vii cu mine în spărtura din zid, ai fi plecat trist, ca şi mine, de altfel. Dar dacă tu, într-adevăr, cauţi drumul, îţi pot da speranţă.

        Sunt sincer şi nu doresc răul nimănui, am asigurat-o eu.

        Vreau doar să cunosc adevărul despre anumite lucruri pe care mă îndoiesc că le-ai putea tu cunoaşte.

        Nu dispreţul ştiinţa unei femei! M-a prevenit ea. În împărăţia lui, cunoştinţele unei femei pot cântări mai mult decât judecata unui bărbat, de-ar fi ea şi cea mai neînsemnată între toate femeile lui Israel, îţi pot spune doar că aceste zile sunt zilele aşteptării, în aceste zile, sora îşi va întâlni sora fără să o dispreţuiască şi fratele îşi va întâlni fratele fără să-1 învinovăţească. De aceea am sufletul mai luminos ca mai înainte, chiar dacă sunt o femeie pierdută.

        A fost atât de multă speranţă în glasul ei, că nu m-am mai îndoit c-ar şti unele lucruri de alţii neştiute.

        — În această seară am ascultat învăţăturile unui rabin al lui Israel, am spus eu. Dar era un bărbat nesigur, cu credinţă fragilă.

        Iar vorbele lui nu mi-au încălzit inima. Oare tu, Măria din Beerot, ai putea să-mi dai un sfat mai bun?

        Spunându-i asta, am gândit că acea femeie s-ar putea să nu pe chiar atât de rea precum ea însăşi afirmase. Şi poate că, într-adevăr, fusese trimisă în calea mea ca să mă încerce, pentr11 că oricum, eu trebuia să trec prin acea poartă a oraşului pentr11 a ajunge acasă.

        Şi i-am spus: Ce speranţă îmi dai?

        Ştii unde este Poarta Izvorului? M-a întrebat ea.

        _ Nu ştiu, am răspuns, dar dacă este nevoie o voi găsi.

        _ Pe acolo poţi ieşi în valea Chedronului şi la drumul care ce la Ierjhon. Poate că acesta este drumul pe care îl cauţi. Te i duce deci la Poarta Izvorului, dar nu mai înainte de a-ţi fi V ggcut barba, şi vei privi în jurul tău. S-ar putea să vezi un

        — Rbat Care se întoarce de la izvor cu vasul de lut plin cu apă. Vei erge în urma lui. Poate că îţi va răspunde după ce îi vei vorbi.

        Nar dacă el nu îţi va răspunde, eu nu te voi putea ajuta cu nimic.

        Căratul apei nu este muncă de bărbat, i-am spus eu neîncreâtor. Doar femeile cară apa, şi aici, în Ierusalim, şi în oricare alt loc din lume.

        _ Tocmai de aceea îl vei recunoaşte, m-a asigurat Măria din Beerot. Dar dacă nu-ţi va răspunde, lasă-1 în pacea lui, întoarce-te într-o altă zi şi încearcă din nou. Alt sfat nu-ţi pot da.

        Dacă sfatul tău este bun şi-mi va fi de ajutor pentru ceea ce doresc, am spus eu, îţi voi fi din nou dator, Măria.

        Dimpotrivă, mi-a răspuns ea cu înflăcărare. Dacă îi pot arăta şi altcuiva drumul, eu însămi îmi plătesc datoria. Iar dacă te apasă nevoia să mă răsplăteşti, dă mai bine banii tăi săracilor şi uită de mine! Şi să nu mă cauţi în acea spărtură din zid, pentru că acolo nu mă voi mai întoarce niciodată!

        Ne-am despărţit fără să-i fi văzut chipul. Dacă o voi întâlni din întâmplare pe stradă, nu o voi recunoaşte. Doar după bucuria din glas aş mai putea-o recunoaşte, de mi-ar fi dat să-i mai aud glasul.

        Ajuns acasă, am urcat scara ce duce la camera mea. Şi, amintindu-mi de întâmplările acestei nopţi, am început să fiu enervat de stăruitoarea înclinaţie spre mister a iudeilor. Sunt sigur că Nicodim ştie mai multe decât mi-a povestit. Totodată am senzaţia ca sunt spionat şi că se aşteaptă ceva de la mine.

        Poate că discipolii celui care a înviat din moarte sau evreicele Pe care le cunoaşte Claudia Procula nu se îndoiesc că aş putea şti eya pe care ei nu-1 ştiu prea bine, dar nu îndrăznesc să mi se rate, fiindcă sunt un străin, învăţătorul lor a fost judecat, blesteŞi răstignit pe cruce. De aceea, au toate motivele să se de străini.

        J yi grădinarul pe care 1-am întâlnit în apropierea mormântului

        2buciumă gândurile fără încetare. El mi-a spus că mă cunoaşte j a ^ eu ar fi trebuit să-1 cunosc. Cu toate acestea, nu mă voi arce în grădina lui să-1 caut. Pentru că sunt sigur că nu îl voi

        *l acolo,…,.,