Epistola a şasea

Tullia, Marcus te salută!

        Salutându-te pe tine, salut timpul de altădată. Astăzi, chiar şi amintirea nopţilor fierbinţi ale Romei mi se pare că aparţine altuia. Un singur an a trecut, Tullia, de când ne-am despărţit, dar a fost mai lung decât toţi anii. Fiecare zi mi se pare un an. M-am depărtat de tine, m-am schimbat mult. Sunt un alt Marcus. Tu nu ai mai putea să mă înţelegi şi sunt sigur că, după ce ne vom întâlni şi-ţi voi povesti despre transformările ce s-au petrecut în mine, pe buzele gurii tale capricioase va fi doar un zâmbet batjocoritor.

        Viaţa ta, Tullia, este decorată de evenimente mărunte; altădată, chiar şi pentru mine aveau importanţă. Tu trebuie să ştii totul despre cine te salută. Când te pregăteşti pentru o serată, îţi alegi bijuteriile nu doar ca să le placă prietenilor tăi, ci şi pentru a stârni invidia şi furia celor pe care-i urăşti. Iţi strângi bine pe corp veşmintele uşoare de mătase, îţi cercetezi silueta în marmura lustruită a pereţilor, o împungi cu acul pe sclava care-ţi aşaza fără prea multă graţie părul. Ridici cupa de vin cu un surâs indolent pe buze, simulezi că asculţi lecturile filosofilor şi istoricilor şi te aprinzi la ultimele cântece apreciate de înalta societate, legănându-ţi neglijent sandalele, în aşa fel încât bărbatul care este întin3 pe un tricliniu învecinat – n-are importanţă cine – să poată vedea bine picioarele tale micuţe şi albe. În ciuda fragilităţii aparente, eşti puternică şi rezistentă. Mereu însetată de plăceri, tu eşti 1° stare să veghezi nopţi întregi în colcăiala Romei, în compa0* străinilor, guşti distrată limbi de pasăre, melci sau fructe <Jmare, ca şi cum mâncatul ar fi o obligaţie. Dar mai târziu, miez de noapte, când te smulgi epuizată din braţele amantul ' devorezi cu dinţii tăi frumoşi o bucată de carne friptă în sânge> să rezişti la următoarele jocuri ale amorului.

        II Astfel îmi amintesc de tine, Tullia, ca de o umbră. Tu nu mai tj vie. Te văd ca-ntr-o oglindă aburită de piatră neagră şi umbra nu mă mai chinuieşte ca în Alexandria, când zadarnic am tcut t°t ce-am putut să te uit. Gândurile mele sunt pline de alte î cruri. Nu, nu m-ai putea recunoaşte şi poate că nici eu nu aş ai putea să te recunosc.

        Poate că mai mult pentru mine scriu aceste rânduri, deşi ţie ţi le adresez. Scriu pentru a mă cunoaşte şi pentru a desluşi înţelesul „tâmplarilor pe care, cu voie sau fără voie, le-am trăit sau le-am szut. În Rodos am avut un maestru care m-a învăţat să scriu nu numai despre ceea ce alţii au scris, dar şi despre ceea ce văd cu ochii mei şi aud cu urechile mele. Nu scriu nici pentru a-mi ocupa timpul, nici ca să-mi vindec melancolia. Tu nu mai eşti. Te depărtezi cu fiecare zi, Tullia, şi nu regret că te pierd.

        Aceste epistole? De le vei citi cândva sau nu le vei citi, n-are importanţă. Ţi le adresez şi te salut, pentru că, făcând abstracţie de pătimaşa noastră iubire, ai fost singura mea prietenă adevărată.

        Tu ai înţeles întotdeauna mai bine decât mine mersul acestei lumi.Datorită ţie şi talentului tău de a aranja lucrurile, am obţinut testamentul onorabil de pe urma căruia am devenit bogat, ca să trăiesc după cum îmi este voia, independent de alţii şi neconstrâns de compromisuri. Tu eşti inteligentă, necruţătoare, avidă de putere şi nu mă îndoiesc că în ultimul an ţi-ai perfecţionat talentele native. Şi de ţi-aş spune în faţă aceste adevăruri, sunt convins că nu te-ai supăra. Dimpotrivă, ai fi măgulită, ca şi cum ţi-aş fi spus vorbe de laudă. Nimeni nu cunoaşte mai bine decât tine însăţi puterea ochilor tăi, buzelor tale, gâtului tău, trupului tău. Dar eu nu mai sunt sclavul trupului tău, Tullia. Sufletul nieu este plin de lucruri pe care tu nu le poţi înţelege.

        Cu încălţări simple în picioare, bărbos şi îmbrăcat cu straie de evreu, m-am întors pe înserate la Poarta Izvorului. Aveam unghiile netăiate şi mâinile neîngrijite. Nici petele de cerneală de pe mâna

        ^eaptă nu reuşisem să le depărtez, deşi le frecasem cu piatră P^nce. Lângă palatul lui Irod, îngymnasium, există o baie pentru ar”aţi, dar nu m-au lăsat să intru, pentru că aveam barbă ca reii. Eu, cel care fusesem obişnuit cu apa caldă a termelor, 0rilane, am fost deci nevoit să mă spăl cu apă rece. Nici părul de subsuori nu 1-am mai tăiat, aşa că acum sunt plin de păr pe tot Pul ca un barbar. Dar nu sufăr. Vreau să mă pierd în mulţime,

        °amenii acestui pământ să aibă încredere în mine. Când va veni timpul, mă voi întoarce din nou la obiceiurile în care am fost crescut şi educat.

        N-aş putea spune că iubesc acest oraş sau acest popor, (\par        aurul şi cu albul marmurei lui, templul străluceşte în lurnin puternică a zilei. Neliniştitor, roşul amurgului îl îmbracă în sânge iar în zorii dimineţii este ca un vis albastru. Fumul jertfelor 8' mirodeniilor arse se înalţă spre cer pentru slava lui Dumnezeu Dar templul acesta îmi este străin. Nu împărtăşesc fervoarea evreilor. Pentru mine, templul lor nu este un loc sacru. Mai sacru şi mai impunător este templul Artemisei din Efes. Există multe temple într-adevăr sacre. Şi-n Antiohia, şi la Rodos, şi-n Atena ca să nu mai vorbesc despre Forumul din Roma.

        Nu, nu iubesc acest oraş ai cărui locuitori au cerut ca sângele fiului lui Dumnezeu asupra lor să cadă. Lovit şi însângerat, el a urcat dealul spre locul unde urma să fie răstignit, iar femeile care mergeau în urma lui 1-au plâns. Mi s-a povestit că, întorcându-se spre ele, lisus le-ar fi spus: „Fiice ale Ierusalimului, nu mă plângeţi pe mine, ci pe voi plângeţi-vă şi pe copiii voştri!” Nu-mi pot împiedica sumbrele presimţiri când văd templul a cărui catapeteasmă s-a sfâşiat în două de sus până jos la primul cutremur şi a cărui scară ce duce la tabernacol s-a prăbuşit la cel de-al doilea, în aceste două semne sunt destule prevestiri!

        Astfel gândeam îndreptându-mă în prag de seară spre Poarta Izvorului. Oamenii mişunau pe străzile oraşului, înghesuindu-se spre tarabele negustorilor, se vorbea în toate limbile pământului, cămilele îşi zdrăngăneau tălăngile, măgarii răgeau. Trebuie să recunosc că oraşul sfânt al evreilor este asemenea tuturor oraşelor mari ale lumii. Dar eu nu-1 iubesc.

        Este important să fii liber şi să nu depinzi de nimeni. Dar când se lasă seara peste un oraş şi toată forfoteala zilei se sfârşeşte, ca străin, nu te poţisustrage melancoliei. Chiar dacă în inima ta se aprinde o dulce speranţă, singurătatea te devoreazăân amurg, într-un oraş străin, singurătatea este un dar amar.

        Dar nu eram trist, fiindcă aveam ceva de aşteptat. Eu ştiu că trăiesc timpul schimbărilor importante ale lumii. Zilele aşteptării; El a înviat, împărăţia lui este pe pământ. Doar câţiva sunt cei care o ştiu şi cred în ea. Dar chiar şi aceştia au îndoială în inie13 lor, fiindcă aşa ceva nu s-a mai întâmplat niciodată. Şi în mea este multă îndoială, totuşi cred, doresc, aştept să se: ceva care să limpezească totul.

        Lângă poartă nu mai erau decât doi cerşetori. Nu m-au recuoScut, iar pe cel orb nu 1-am văzut. Câteva femei, purtând pe

        0 vase cu apă, vorbeau aprins între ele. Se pare că nu erau c Lnjenite de prezenţa mea, din moment ce nu şi-au acoperit s a cu faldurile veşmântului, după cum obişnuiesc să facă toate f meile Ierusalimului când întâlnesc un bărbat străin.

        Cerul s-a schimbat în albastru întunecat. Apoi întunericul s-a lăsat peste pământ, au apărut primele trei stele, străjerii au nrins torţele de răşină şi le-au fixat în suporturile din arcada norţiiMă aşteptasem să fiu dezamăgit şi am fost dezamăgit. M-a consolat totuşi gândul că-ntr-o seară voi primi un semn. Dar nu m-am întors acasă. Pentru că nu are importanţă unde aştepţi.

        Deodată, sub arcada porţii a apărut un bărbat purtând pe umăr un vas cu apă, pe care-1 sprijinea cu o mână, vizibil mai neîndemânatic decât femeile. Mergea atent ca să nu se împiedice.

        Ara aşteptat până ce s-a depărtat şi a început să urce pe strada abruptă ce duce spre oraşul de sus, apoi am mers în urma lui.

        După partea abruptă, strada continuă în scară cu trepte joase.

        Am mers în urma lui, orientându-mă după zgomotul paşilor şi după răsuflarea lui grea din cauza vasului ce-1 purta pe umăr.

        L-am urmărit multă vreme. A mers fără grabă pe străduţe şerpuitoare, până ce a ajuns în partea înaltă a oraşului. Drumul fusese destul de lung şi se părea că bărbatul ce purta vasul cu apă nu ajunsese încă acolo unde ar fi trebuit să ajungă, într-un loc pustiu, a dat jos greutatea de pe umăr şi, sprijinindu-se de zid, a aşteptat. M-am oprit lângă el. Am rămas unul alături de altul fără să rostim o vorbă, până când el şi-a regăsit suflul normal.

        Deodată, s-a întors spre mine, m-a salutat şi m-a întrebat: Ai rătăcit drumul?

        Pace ţie! I-am răspuns eu. Sunt multe drumuri şi mulţi

        °ameni care se rătăcesc.

        Sunt doar două drumuri, m-a asigurat el. Unul duce la viaţă, celălalt la moarte.

        Pentru mine, i-am spus hotărât, nu există decât un singur ru*n. Dar cu puterile mele nu-1 pot găsi, de aceea sper să mă Con<lucă cineva.

        , * ară să spună nimic, a ridicat vasul cu apă pe umăr şi a continuat „ftul. Am mers pe lângă el, iar la un moment dat i-am spus: Treptele sunt abrupte. Nu vrei să te ajut? Ca să nu ţi se nou respiraţia.

        El a spus:

        — Nu din cauza greutăţii vasului cu apă am gâfâit eu, ci j teamă. N-o să iasă nimic bun din povestea asta!

        Dar m-a lăsat să-1 ajut. Am purtat vasul cu apă pe umăr şi nu r* s-a părut prea greu. El a mers înaintea mea şi, de fiecare dată s-a ivit vreo denivelare, mi-a atras atenţia ca să nu mă Străduţa pe care am mers nu era deloc curată şi mirosea a H

        După ce a trecut de poarta vechiului zid ce separă oraşul sus de oraşul de jos, s-a oprit în faţa unei case mari, apărem bogată. La lumina slabă a stelelor, abia am putut să-i întrezăresc conturul. Necunoscutul a bătut în poartă şi în aceeaşi clipă apărut o servitoare care ne-a lăsat să intrăm. Ea nu m-a salutat dar a luat vasul cu apă de pe umărul meu. În schimb, 1-a întâmpinat cu mare respect pe însoţitorul meu şi am gândit că poate mă înşelasem luând-o drept servitoare.

        El m-a condus într-o curte liniştită, plină de pomi. Acolo am fost întâmpinat de un băiat. Poate că avea cincisprezece ani.

        Uşor stânjenit, băiatul mi-a spus:

        — Tatăl meu şi unchiul meu s-au retras. Am să te conduc în salonul de sus. Doreşti să-ţi speli mâinile?

        Fără să aştepte răspunsul, servitoarea mi-a turnat apă din vasul pe care-1 purtasem până acolo, ca şi cum ar fi dorit să arate că în acea casă nu se ducea lipsă de apă. Băiatul mi-a întins o pânză de în să-mi usuc mâinile şi a spus:

        — Numele meu este Marcu.

        Şi, în timp ce îmi ştergeam mâinile, a început să povestească cu entuziasm, vrând parcă să-şi pună în evidenţă importanţa:

        — Am fost cu el în acea noapte. Când au venit să-1 prindă, ani sărit din somn. Eram înfăşurat doar într-o pânzătură şi aşa affl alergat spre grădina Ghetsimani să-1 avertizez. Ei au reuşit pună mâna pe mine. Dar, smulgându-mă din pânzătură, am gol împreună cu ceilalţi.

        Purtătorul de apă 1-a dojenit, spunându-i:

        — Ţine-ţi vorbele-n frâu, Marcu!

        Dar el însuşi, înfrângându-şi teama, a dorit, nu ştiu difl c cauză, să-şi dezvăluie identitatea şi a spus: Eu sunt Natanael, ce rost are să-mi ascund numele? Eu ^-^ întâlnit pe drumul spre Emaus în ziua când a ieşit din morniâ11 '

        Dar la început nici nu 1-ai recunoscut, a spus Marcu c entuziasm.

        I*Jatanael a pus mâna pe umărul băiatului, ca şi cum ar fi vrut x_i domolească înflăcărarea, iar Marcu m-a luat încrezător de spâ şi m-a condus. După palma lui netedă, mi-am dat seama că u făcuse încă nici un fel de muncă. După ce am urcat o scară,

        & ajuns pe balconul care înconjura o terasă, iar de acolo în Clonul de sus.

        Era o încăpere mare ale cărei contururi se pierdeau în întuneric ia lumina slabă a lămpii. Cum am intrat acolo, am văzut doi bărbaţiMă aşteptau.Stăteau liniştiţi în picioare, unul lângă altul, ţinându-se de mână, în semiîntuneric, iar pe unul 1-am recunoscut imediat. Era loan, tânărul cel frumos pe care-1 văzusem împreună cu femeile care plângeau pe dealul supliciului. La lumina lămpii, chipul acestui tânăr era de o indescriptibilă puritate.

        Celălalt, un bărbat vârstnic cu fruntea ridată, m-a cercetat de sus până jos cu ochi bănuitori.

        — Pace vouă! Am rostit eu.

        Ei nu mi-au răspuns. Într-un sfârşit, loan i-a aruncat o privire celuilalt, parcă rugându-1 să spună ceva, dar acesta doar a continuat să mă privească cu suspiciune, încetul cu încetul, tăcerea a devenit copleşitoare.

        El a venit după mine, a spus Natanael ca şi cum ar fi vrut să se scuze.

        Caut unicul drum, am rostit eu cu ardoare, fiindu-mi teamă că cei doi, neavând încredere în mine, mă vor depărta de acolo fără nici o explicaţie.

        În jurul unei mese mari erau multe sofale şi am gândit că acea încăpere era sala banchetului. După acea lungă perioadă de tăcere, bărbatul cel neîncrezător a făcut un semn cu mâna şi le-a Poruncit însoţitorilor mei: u – Natanael şi Marcu, mergeţi în curte şi vegheaţi ca nimic rău să nu se întâmple!

        După ce au ieşit cei doi, el a încuiat uşa pe dinăuntru cu o cheie enormă şi mi-a spus: Pace ţie, străinule! Oare ce doreşti de la noi? Mi-e teamă că runaul pe care-1 cauţi este prea strâmt pentru tine.

        Dar loan i-a spus cu reproş: „~ Vai ţie, Toma! Cât de neîncrezător eşti!

        Şi adresându-mi-se, a spus:” Cel care caută, găseşte. Celui care bate-n poartă, i se desl (le. Nj s_a Spus cL eşti blând şi smerit cu inima. Ai bătut la arta noastră şi noi ţi-am deschis…, i >

        M-a invitat să iau loc, după care s-a aşezat în faţa mea şi privit prietenos cu ochii lui visători şi limpezi ca apa de izvor.

        Ce a ezitat un moment, până la urmă s-a aşezat şi Toma. Şi a spys

        — Eu sunt unul dintre cei doisprezece discipoli ai lui, despr care ţi s-a povestit. El însuşi ne-a ales şi ne-a chemat, numindu-n mesagerii cuvântului lui, iar noi 1-am urmat. Acesta este lo^ cel mai tânăr dintre noi. Eu trebuie să-1 veghez, pentru că este sj cel mai imprudent.

        Şi a spus în continuare: Nu ne învinui pentru excesul de prudenţă! Doar ştii şi tu că autorităţile sunt pe urmele noastre. Se spun multe despre noi. Că am fi o conjuraţie secretă, că vom da foc templului pentru a stârni poporul la revoltă, că 1-am fi omorât pe cel care-1 trădase pe lisus.

        Poate nu vei crede, dar noi ne-am certat din cauza ta. Poate că eu sunt cel mai suspicios, însă Petru nici nu vrea s-audă de tine, fiindcă eşti un străin. Măria Magdalena a intervenit în favoarea ta.

        Eu te cunosc, a spus loan. Te-am văzut lângă cruce. Ştiu că nu ai fost de partea celor care-şi băteau joc de el.

        Şi eu îţi cunosc chipul, am spus. Şi am auzit vorbindu-se despre tine.

        Îmi era greu să-1 privesc direct, pentru că un tânăr atât de frumos nu mai văzusem niciodată. Ochii lui erau atât de limpezi, ca şi cum nici un gând rău nu-i umbrise vreodată. Avea ceva din frumuseţea nepieritoare a statuilor demarmură, dar chipul lui era viu, paşnic şi arzător. Am simţit pacea şi căldura pe care o radia împrejur.

        — Ce doreşti de la noi? M-a întrebat brusc Toma.

        Tonul lui potrivnic mi-a redeşteptat prudenţa. Ca şi cum i-ar fi fost teamă să nu-i fie dezvăluit unui străin mesajul secret pe care toţi discipolii lui lisus îl ştiau.

        — Vă rog să-mi arătaţi drumul, am spus eu cu umilinţă.

        Toma s-a uitat mai întâi cu coada ochiului la loan, apoi a rostit fără prea multă tragere de inimă:

        — Înainte de a fi fost închis, el ne-a spus: „în casa tatălui meu multe locaşuri sunt”1. A spus că se va duce să pregătească locw pentru noi, cei doisprezece apostoli ai lui. Cred că aceasta i-a f°s.

        Intenţia şi ar fi făcut-o dacă Iuda nu 1-ar fi vândut. El a m31 spus: „Şi unde mă duc eu voi ştiţi şi ştiţi şi calea”2.

        Evanghelia după loan, 14, 2. (n. r.)

        Evanghelia după loan, 14, 4. (n. r.)

        Şi-a frecat fruntea încreţită şi a spus tulburat: JEu i-am spus: „Doamne, nu ştim unde te duci. Şi cum putem fi calea?” Iar acum, tu, un străin, vii să mă întrebi care este alea, când eu însumi nu o ştiu?

        Dar loan 1-a întrerupt şi i-a amintit:

        _ Toma! O, Toma! Dar el ne-a zis: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa! Al Nu poţi spune că tu nu cunoşti drumul.

        Lovindu-şi cu pumnul palma celeilalte mâini, Toma s-a ridicat în picioare şi a strigat:

        _ Ce înţeles au aceste vorbe? Explică-mi-le! Eu nu sunt în stare să le înţeleg.

        Loan ar fi vrut să i le explice, dar nu s-a încumetat să o facă în prezenţa mea. Iar eu, după ce tăcusem destul, am spus: El a înviat în cea de-a treia zi.

        Aşa este, a confirmat loan. Măria Magdalena a fost aceea care ne-a anunţat că piatra de la gura mormântului nu mai era la locul ei. Am alergat împreună cu Petru şi am găsit mormântul gol.

        Chiar aşa! A rostit Toma ironic. Iar Măria Magdalena a văzut nişte îngeri şi un grădinar fantomatic.

        — Un grădinar? Am întrebat eu speriat.

        Şi am fost încercat de un tremur lăuntric.

        — Vorbe muiereşti! A spus în continuare Toma, fără să ia în seamă intervenţia mea. Iar Natanael şi cu celălalt spun că 1-ar fi întâlnit pe drumul spre Emaus. Şi că nici nu 1-ar fi recunoscut.

        Loan a spus cu convingere: În această încăpere, el ni s-a arătat nouă în aceeaşi seară, când stăteam înspăimântaţi în spatele uşii zăvorâte. El a rămas între noi, ne-a vorbit şi ne-a promis ceva despre care nici măcar nu mdrăznesc să gândesc, darămite să vorbesc în faţa unui străin, însă te asigur că el a venit în mijlocul nostru şi era viu şi a plecat dintre noi la fel de misterios după cum apăruse. Noi credem în învierea lui.

        Chiar aşa, a rostit Toma. Unul mai rătăcit ca altul! La fel Ca Natanael şicelălalt. Ca să nu mai vorbesc de Măria. Dacă nu

        01 vedea în mâinile lui semnul cuielor şi dacă nu voi pune mâna

        ^a în coasta lui, nu voi crede. Nu, nu voi crede. Este ultimul eu cuvânt, chiar de-ar fi să mor în această clipă.

        , „orbele şi scepticismul lui 1-au tulburat pe tânărul loan. Şi-a

        ^ °rs capul, dar nu 1-a contrazis. Am simţit că necredinţa lui Toma să fi zdruncinat în ultimele zile credinţa celorlalţi, care 'vanghelia după loan, 14, 16. (n.r.) poate începeau să se îndoiască de cele văzute cu ochii lor şi auzit cu urechile lor. O voioşie bizară m-a împins să afirm cu fermităţi

        — Eu nu am nevoie să văd ca să cred. Fără să-1 fi văzut, crtJcă el a înviat din moarte şi este încă pe pământ. De ce? Ace lucru nu-1 ştiu, dar aştept. In aceste zile s-au petrecut şi urniea”* să se petreacă lucruri nemaiîntâlnite vreodată.

        Dar Toma a spus cu dispreţ:

        — Chiar dacă ţi-ai cusut franjurii prozeliţilor pe marginii veşmântului, tu nu eşti fiu al lui Israel. Nu înţeleg perseverenta cu care ne iscodeşti şi mă îndoiesc de intenţiile tale. Nu-ţi închipui că nu ştiu cine eşti! Tu eşti oaspete al guvernatorului, locuieşti în fortul Antonia şi vrei să ne atragi într-o capcană, de aceea ne îndemni să vorbim. Ca ei să ne răstignească şi pe noi pe cruce sau să ne omoare cu pietre lângă zidurile Ierusalimului.

        Frângându-şi degetele noduroase şi aruncând o privire speriată în jur, el a continuat astfel: Ai văzut vreodată cum este lapidat un om? Eu am văzut şi nu doresc să încerc pe pielea mea un astfel de supliciu. Mai cu seamă acum, când el este mort. Că mormântul lui este gol sau nu, ce importanţă are, din moment ce el a murit?

        Pentru ce ai rămas în Ierusalim? 1-am întrebat eu pe acelaşi ton aspru. De ce nu te întorci acasă să-ţi vezi de lucrul tău? Ce aştepţi?

        El şi-a lăsat ochii în jos ca un om obişnuit să-şi încovoaie spinarea în faţa unui glas autoritar.

        — Nu pot să plec singur, a spus încleştându-şi degetele pe ţesătura veşmântului. După părerea mea, ne pierdem vremea.

        Poate ar fi fost mai înţelept să mergem în pustiu, iar după aceea să ne întoarcem la casele noastre. Tot trăgând de lopeţile bărcii, ba înainte, ba înapoi, contrazicându-ne şi ezitând, nu vom ajunge niciodată să fim toţi de aceeaşi părere.

        L-a privit loan cu ochii lui limpezi ca apa de izvor şi i-a spus-

        — Tu nu mai ai casă, pentru că el te-a ales. Singur ţi„a| abandonat uneltele şi 1-ai urmat. „Cine lasă frâiele carului Ş1 priveşte în urma lui este nepotrivit pentru împărăţie.” El aşa spus. Nu, Toma, atâta vreme cât vom mai fi, noi nu ne întoarce la viaţa dinainte.

        Cum este împărăţia lui? Am întrebat eu.

        Scuturând dispreţuitor din cap, Toma a spus: În nici un caz aşa cum ne-o închipuisem noi, străinule!

        Pentru încă o dată şi-a lovit mâniat palma cu pumnul strâns.

        & a spus:

        _ Oare n-aş fi fost eu gata să-mi schimb haina pe sabie, să-1 apăr i să mor împreună cu el? Ai milă de noi, Doamne! El, fiul Omului, are avea puterea şi forţa să facă tot ce-ar fi vrut, să se lase răstignit e cruce ca un miel de jertfă, abandonându-ne într-un mod atât de, că nici nu mai ştim ce să credem şi-ncotro să ne îndreptăm!

        Şi a mai spus:

        _ Când un om este lapidat, din gura lui curge sânge, din nări îi ţâşneşte murdărie amestecată cu sânge, urlă, varsă lacrimi aj. Şi face nevoile pe el până-n clipa morţii. Oare de ce trebuie să riscăm noi o astfel de soartă, când el ne-a părăsit?

        Atingându-i uşor umărul, loan i-a spus încurajator:

        — Toţi am fost slabi când a venit ora. Dar aminteşte-ţi, el a promis că ne va trimite apărători.

        Toma 1-a respins cu asprime, ca şi cum tânărul ar fi dezvăluit un secret al lor, apoi a încercat să-mi abată gândul de la afirmaţia lui loan, spunând:

        — Uşor îţi este ţie, loan, să vorbeşti! Tu nu cunoşti prea multe despre cruzimea vieţii. Fiu preferat al tatălui tău, tu le porunceai pescarilor împreună cu fratele tău. Când el m-a ales, eu eram între cei cu grumazul încovoiat şi munceam din greu. Şi nu pot înţelege ce fel de bucurie a putut aduce celor oprimaţi moartea lui absurdă. El a făcut din el însuşi şi din noi bătaia de joc a sanhedrinului şi romanilor.

        Dar eu nu am uitat cuvintele lui loan. Şi 1-am întrebat:

        — Ce-ai vrut să spui referindu-te la apărători?

        Loan m-a privit deschis şi a mărturisit: Nu am înţeles atunci şi încă nici acum nu ştiu, dar am încreflere în promisiunea lui. Se vor întâmpla lucruri pe care încă nu le cunoaştem, aşa cum şi tu ai spus. De aceea am rămas noi în Ierusalim.

        M-au privit amândoi şi am remarcat că privirea lor era absolut efită de privirea tuturor celorlalţi oameni, în ciuda amarelor oe rostite de Toma, semănau unul cu altul şi erau uniţi prin ceva neînţeles. Şi am simţit din tăcerea lor că niciodată ei nu mă vor ePta. Şi mi-am amintit de vorbele Măriei Magdalena. Ei erau agerii lui lisus. Să-i fi întâlnit din întâmplare pe ceilalţi apostoli, ţj ^refuzaseră să mă întâlnească, sunt sigur că i-aş fi recunoscut Pa acel ceva inefabil, ce-i deosebeşte de oamenii obişnuiţi.

        După tăcerea lor îndelungată, am înţeles că, în ciuda bunăvoinţa' lui aparente, şi pentru loan tot un străin rămâneam. Şi inii* mea a fost amărâtă.

        Am doar gânduri bune pentru voi şi vă doresc binele, am. 2; eu. Nu sunt evreu, nu sunt circumcis şi nu m-am convertit niciodat” la credinţa fiilor lui Israel. Dar mi s-a spus că el i-a binecuvântat şi pe samarinenii cei dispreţuiţi de evrei şi 1-a vindecat chiar spe slujitorul sutaşului roman din Galileea, fiindcă romanul crezut în puterea lui. Şi eu cred în împărăţia lui, în puterea l^j dar mai mult decât orice cred că el este viu şi va veni din noii printre noi, oamenii. Iar dacă se va întâmpla aşa, eu vă implor să nu mă lăsaţi pradă tenebrelor. Eu nu vreau să-i fac lui nici un rău. Dar care om ar mai putea să-i facă rău unui bărbat care a înviat din moarte, care vine şi pleacă prin uşi ferecate? Nici vouăeu nu vreau să vă fac vreun rău. Dimpotrivă, aş vrea să vă ajut dacă-mi va fi în putinţă. De aceea vă spun că locuiesc în casa negustorului sirian de mărunţişuri Karanthes, care este în apropierea Palatului Asmoneilor. Eu sunt bogat şi gata să-mi pun averea la dispoziţia voastră, dacă veţi avea nevoie.

        Dovedeşte-o! A spus Toma întinzând spre mine căuşul mâinii lui aspre.

        Dar loan a spus:

        — Noi nu avem nevoie de ajutor, cel puţin pentru moment.

        Familia mea este destul de bogată, iar Matei are o oarecare avere. Pe de altă parte, în peregrinările noastre, când 1-am însoţit pe lisus, am fost ajutaţi de protectorii lui bogaţi. De pâine şi de veşminte nu ducem lipsă. De ceea ce avem noi nevoie, numai el ne-ar putea da. Dacă se va întoarce, eu nu te voi uita. Dar secretele pe care el ni le-a încredinţat, nu le voi dezvălui niciodată unui străin.

        Toma a spus:

        — Mă tem că ne-am înşelat, cedând insistentelor rugăminţ1 ale Măriei Magdalena. Curiozitatea acestui străin este primejdioasaŞi întorcându-se spre mine a spus ameninţător:

        — Poate ştii că atunci când eram împreună cu el, noi înşin6 puteam vindeca oameni bolnavi şi puteam alunga demonii di11 trupul celor posedaţi. Chiar dacă puterile noastre sunt mai s” acum, tu ar trebui să te fereşti de noi. Doar cei pe care noi i'a ales se pot apropia de el. Iar dacă chiar unul dintre noi a f°s trădător, oare cum am putea avea încredere într-un străin?

        L

        — Nu mi-e teamă de tine, i-am spus. Şi n-am auzit să-şi fi f0el puterile pentru a lovi într-un vrăjmaş, cu atât mai mult, cineva care-1 caută cu ardoare şi crede în el.

        — Îţi închipui că le ştii pe toate! Mi-a răspuns Toma. Ţi se va r spus oare că, mustrându-1 el odată pe un smochin ce n-avea ade, aceluia i-au căzut toate frunzele? Şi ţine seama că nici nu ra vremea potrivită să rodească.

        Dar loan a spus:

        _ Noi nu am priceput prea bine înţelesul acelei întâmplări.

        Să fi fost o parabolă greu de desluşit.

        Tot ce se poate, a admis Toma. Doar el a spus: „Vouă vă e dat să cunoaşteţi taina împărăţiei, dar pentru cei de afară totul se face în pilde”1, însă cum am putea noi înţelege acum ceva ce njci atunci nu am înţeles? De aceea, poate c-ar fi mai bine să plecăm degrabă de-aici.

        Copleşit de împotrivirea şi de ameninţările lui, i-am spus:

        — Fie precum doreşti! Îmi pare rău dacă v-am tulburat, fiindcă numai de aşa ceva nu aveaţi nevoie acum, când alţii într-adevăr vă persecută. Eu am plecat din Alexandria pentru a-1 căuta pe mântuitorul lumii, cel anunţat de profeţi. Nu doar de profeţii lui Israel, ci şi de oamenii învăţaţi din Roma şi Grecia, care au citit în stele şi au interpretat conjuncţia planetelor drept semn al naşterii suveranului lumii. Lisus din Nazaret, cel care a fost răstignit pe cruce ca rege al iudeilor şi a cărui moarte am văzut-o cu ochii mei, s-a dovedit a fi suveranul lumii în căutarea căruia plecasem. Dar împărăţia lui este altfeldecât mi-am imaginat eu Şi decât voi înşivă aţi crezut, învierea lui din moarte confirmă existenţa împărăţiei. Nu cred că mă veţi putea împiedica să caut drumul care duce la împărăţia lui.

        După ce am rostit aceste vorbe, lacrimile dezamăgirii mi-au UlQplut ochii şi mi-am întors faţa ca ei să nu le vadă. Am privit Cu ochi tulburi marea sală a banchetului, ale cărei margini se Pierdeau în întuneric. Pentru o scurtă clipă am simţit că mai este Cineva în acea sală, dar, spre deosebire de casa lui Lazăr – unde, e? Teptându-mă am avut senzaţia că cineva fusese tot timpul în şi aşteptase să mă trezesc – aici, ciudata prezenţă am

        — O în stare de veghe. Şi am fost deodată bântuit de dorinţa

        * strig numele ca atunci când, descumpănit de nimicnicia Vanghelia după Marcu, 4, 11. (n.r.) ^.

        — Acelui orb îi cerusem lui lisus să schimbe piatra din mâna lui J>, pâine. Mi-a fost teamă să o fac în acea casă şi în prezenţa ce! 0 doi discipoli ai lui. Cât de multă frică le-ar fi şi câte ezitări avea, ştiinţa lor secretă este fără îndoială mare. Pentru că, înaint de a se da morţii pentru a-şi împlini destinul, i-a iniţiat îv, misterele pe care doar el le ştia şi pe care aceştia nu au încă să le înţeleagă pe de-a-ntregul.

        Nu, nu am avut curajul să-i invoc numele. Am spus doar Cu umilinţă:

        — Pace vouă!

        Şi m-am îndreptat spre uşă.

        Toma a venit imediat să deschidă uşa, dar după ce a vârât cheia cea mare în lăcaşul de lemn al încuietorii, nu a reuşit să o răsucească. A retras-o, apoi a tot încercat-o în zadar.

        Uşa aceasta s-a umflat şi s-a înţepenit, a spus el.

        Nu mai trage de ea atât de puternic, să nu-i strici încuietoarea!

        — A avertizat loan.

        După care, a încercat şi el să deschidă uşa, dar nu a reuşit.

        Surprinşi, amândoi mi-au aruncat priviri acuzatoare, ca şi cum ar fi fost vina mea că uşa nu voia să se deschidă. La rândul meu, am încercat şi eu să o deschid şi, chiar dacă nu mă pricep la chei şi încuietori, uşa s-a deschis imediat. Când am ajuns în curte, aerul proaspăt al nopţii mi-a mângâiat faţa şi pe cer am văzut cum zbura o stea de aur lăsând o dâră luminoasă în urma ei ca un avertisment.

        Blocajul cheii în încuietoarea de lemn a uşii, precum şi steaua căzătoare au fost pentru mine prevestiri. Şi am înţeles – sau aşa am vrut să înţeleg – că, în ciuda împotrivirii celor doi discipoli, el nu a vrut să mă depărteze de împărăţia lui. Dar ei nu au văzut în astea nici un semn. Toma s-a mulţumit să răsucească în continuare, înainte şi înapoi, cheia în lăcaşul încuietorii, fiindcă el, un om sărac, care niciodată nu avusese ceva de ţinut sub cheie, nu era obişnuit cu încuietorile.

        Ei au rămas în salonul de sus, iar eu am coborât pe scara. 1° curte, tânărul Marcu, care mă aştepta, m-a întrebat îngrijorat: Vei putea oare, străinule, să-ţi găseşti singur casa? A începu deja a doua gardă a nopţii.

        Nu-ţi face griji din pricina mea! I-am spus eu. Este drep că, fiindu-iteamă, Natanael m-a purtat până aici pe drum111, încâlcite ca să nu pot recunoaşte locul în care mă aflu. Cred că reuşi să ajung în oraşul de jos şi de acolo acasă. Voi trece mai II je zid, voi coborî panta până jos, iar de acolo mă voi călăuzi după steleDupă ce voi da de teatru şi de forum, voi şti unde mi-e casa.

        Dar Marcu mi-a spus cu entuziasm:

        _ Pentru această noapte, şi tata şi unchiul meu m-au învestit u puterea de amfitrion. Eşti oaspetele nostru, dar nu ţi-am oferit ijnic. Mesagerii lui Dumnezeu nu au dorit să ia masa împreună u tine, pentru că eşti roman. Acceptă să te însoţesc, ca semn al respectului ce-1 am pentru un oaspete care intră în această casă!

        _ Eşti tânăr şi tinereţea are nevoie de odihnă, i-am spus eu zâflibind. Deja ai vegheat destul din cauza mea.

        — În nopţile acestea nu-mi este somn, m-a asigurat Marcu.

        Aşteaptă doar puţin, să-mi pun tunica!

        Văzându-1 pe cale să plece, servitoarea pe jumătate adormită ce ne-a deschis poarta a început să bombănească, dar băiatul i-a astupat gura cu mâna, după care a ieşit pe poartă împreună cu mine. Am remarcat imediat că luase cu el un baston cu cap plumbuit, lucru ce nu mi-a plăcut, dar nici nu m-a mirat, pentru că era încă un copil.

        Foarte sigur de sine, m-a condus direct spre oraşul de jos, fără să mă încurce pe străduţe lăturalnice, după cum crezusem la început când insistase să meargă cu mine. În locurile întunecoase m-a luat de mână şi m-a atenţionat la gropi sau la obstacole de care aş fi putut să mă împiedic. Ardea de dorinţă să stea de vorbă cu mine, dar nu îndrăznea, fiindcă eu eram abătut. Şi într-adevăr eram abătut, chiar dacă inima îmi era plină de speranţă.

        Până la urmă, m-am înmuiat şi i-am spus:

        — Tu 1-ai cunoscut pe lisus din Nazaret sau poate că mă înşel?

        Strângându-mi mâna, Marcu a spus:

        — Bineînţeles că 1-am cunoscut. Am ajutat la pregătirea cinei de pe urmă, când împreună cu discipolii lui a mâncat mielul Pascal după obiceiul oamenilor din deşert. A fost ultima lui noapte.

        *u 1-am văzut de multe ori, chiar şi când a intrat în Ierusalim Calare pe asin. L-am aclamat împreună cu mulţimea ce-1 întâmca fiu al regelui David.

        Şi a mai spus cu mândrie: Tatăl meu a priponit asinul într-un loc potrivit, astfel ca disii lui să-1 poată găsi cu uşurinţă. Cei mai mulţi din mulţime şi-au ernut atunci hainele în calea lui, şi au mers înaintea lui şi după ramuri de palmier în mâini, strigând: „Osana fiul lui David!” meu şi unchiul meu i-au dat salonul mare al casei noastre.

        Trezindu-se în mine curiozitatea, 1-am întrebat:

        — Cine este tatăl tău? Cu ce se ocupă şi de ce 1-a protejat n lisus, riscând să nu fie pe placul autorităţilor din ludeea?

        Întristându-se deodată, Marcu a rostit încet:

        — Tatăl meu nu doreşte ca numele lui să fie amintit. Dar i este un om blând şi umil, chiar dacă-i bogat. Cred că blau?' pământului i-au cerut lui să-1 protejeze pe lisus, dar acesta nevoind ca tatălui meu şi casei noastre să i seîntâmple vremi rău, s-a dus pentru noapte în grădina Ghetsimani. Iar Iuda van zătorul, cunoscând casa, i-a trimis la noi pe slujitorii arhiereilor şi fariseilor cu felinare, cu făclii şi cu arme. Atunci m-am sculat eu din pat şi am alergat să-i dau lui lisus de veste.

        Apoi, el mi-a explicat: Tatălui meu nu-i este teamă de sanhedrin. Ar fi putut să se apere de-ar fi fost întrebat, pentru că nu o dată a închiriat el sala de sus pentru nunţi şi banchete. Şi nici n-a fost persecutat, pentru că are prieteni printre membrii consiliului. Poate se ştie că cei din Galileea ies noaptea din ascunzători şi se întâlnesc în casa tatălui meu, dar preoţii templului nu vor să stârnească tulburări în oraş, de aceea îi lasă în pace. Sufletul lor este deja împovărat de crima făptuită, pentru că ei 1-au omorât în chinuri cumplite pe fiul lui Dumnezeu.

        A fost el într-adevăr fiul lui Dumnezeu? 1-am descusut eu mai departe.

        Adevărat că fiul lui Dumnezeu a fost! A răspuns Marcu fără nici o ezitare. Doar trimisul lui Dumnezeu ar fi putut face toate pe care el le-a făcut. Iar faptul că trăieşte după ce a murit, este deja o dovadă suficientă pentru a nu fi pusă la îndoială originea lui divină. Unchiul meu Natanael a cinat o dată împreună cu lisus. Doar n-ai să-mi spui că trupurile neînsufleţite sau spectrele lipsite de trup ale morţilor obişnuiesc să mănânce. El este viuAm admirat din toată inima credinţa lui sinceră şi curată, daf raţiunea mea veşnic trează m-a împins să-1 ironizez puţiny1 i-am spus eu:

        — S-ar părea că inima ta nu este tulburată de apăsătoar6 ştiinţă, din moment ce nu ai nici o îndoială.

        Dar băiatul a spus întru apărarea sa:

        — Eu ştiu să scriu şi să citesc greceşte, cunosc şi puţină Ia*l0ie Tatăl meu are afaceri în Cipru, chiar şi-n Roma. Nu sunt atât ignorant precum crezi. Nu uita că 1-am văzut de multe or1 P şi i-am ascultat predicile! Iar odată, când a venit în casa oastră, el a pus mâna pe capul meu şi m-a binecuvântat. Ţie îţi mai greu să crezi în el, fiindcă nu 1-ai văzut decât atunci a murit. Dar eu 1-am văzut în zilele când era puternic.

        Ajunsesem deja în oraşul de jos, în dreptul porţii unde o, tâlnisem pe Măria din Beerot. I-am spus:

        _ Casa mea este în această parte a oraşului.

        Dar nu am mers mai departe şi nici lui Marcu parcă nu i-a nit să se despartă de mine. Pe cer a mai zburat o stea. Amândoi ain văzut-o.

        — Şi stelele cerului sunt neliniştite în această noapte, am spus eu. Se va mai întâmpla ceva. Poate că zilele împărăţiei lui încep acum, într-un fel pe care noi încă nu-1 putem înţelege.

        Nici nu şi-a luat rămas-bun de la mine, nici nu a plecat. Nedecis şi oarecum intimidat, băiatul a scormonit pământul de la picioarele fui cu capătul plumbuit al bastonului, fără să mai spună ceva.

        Ceea ce mă miră, am spus eu, este faptul că nici Natanael nici Măria Magdalena nu 1-au recunoscut când 1-au văzut.

        Pentru că ei nu s-au aşteptat să-1 întâlnească, a spus Marcu.

        Chiar şi când era în viaţă, chipul lui nu era întotdeauna acelaşi şi seschimba în funcţie de starea lui sufletească. Este greu de explicat, pentru că pe chipul lui erau toate chipurile oamenilor.

        Cei care au crezut în el au văzut în chipul lui chipul celui pe care cândva 1-au iubit. Era greu să-1 priveşti în faţă, pentru că ochii lui erau prea gravi. Nu o dată am văzut bărbaţi bătrâni care şi-au plecat capetele după ce i-au contemplat chipul.

        Poate că ai dreptate, i-am spus. Când 1-am văzut răstignit Pe cruce şi încă nu ştiam nimic despre el, eu nu 1-am putut privi, de aceea nici nu i-aş putea descrie înfăţişarea. Chiar dacă era întuneric, gândeam că din respect pentru suferinţele lui cumplite nu 1-am Privit. Dar poate că nu am putut să-1 privesc, pentru că el era fiul Ul Dumnezeu. Când a murit şi pământul s-a cutremurat, până şi Udaţii care-1 păzeau au înţeles că el fusese fiul lui Dumnezeu.

        >* am mai spus eu, dând drumul amarului din mine: l ~ Dar, să-i fi ales el cum i-ar fi ales pe aceşti discipoli – care, 'adevăr, sunt oameni simpli – ei nu au dreptul să-mi stăvilească, je aţia de a cunoaşte învăţătura lui lisus. Nu este drept. Sunt

        40 Ceeaşi părere cu tine; ei îşi exagerează teama. Pentru a păstra c^ Pentru ei secretele ce le-au fost încredinţate. Eu sunt convins l*Heni nu-i va mai persecuta de-ar ieşi din ascunzătorile lor.

        A cugetat puţin, după care a spus:

        — Cred că nu ai dreptate. Poate că nu sunt oameni învătaf dar în ei este ceva care nu este în alţi oameni. Ei au avut cura'*' să-1 privească în faţă pe lisus fără a fi tulburaţi. Loan, cel pe Ca lisus 1-a iubit mai mult, i-a contemplat întotdeauna chipul. Jj 6 judeca pe ei, străinule! L Am perceput un surâs în glasul lui, când a spus în continuar

        — Ştiu că nu este prea uşor să te apropii de ei şi mi se pare chi că tatăl meu a început să fie obosit de certurile şi de irascibilitate lor, mai ales de Petru, cel mai vârstnic, care doreşte întotdeaun să-i domine pe ceilalţi şi se ceartă cu femeile, deşi acelea le aduc 10 mâncarea şi se îngrijesc de locurile secrete unde se ascund. Jn acelaşi timp, Petru este şi cel mai copilăros dintre ei. Dar fiind ei toţi din Galileea, sunt diferiţi de locuitorii Ierusalimului. Nu cunosc scripturile ca rabinii din Ierusalim, dar înţeleg lumea şi sunt drepţi După câteva clipe de tăcere, a mai spus:

        — Este adevărat că nu sunt ei prea prietenoşi cu străinii.

        Chiar şi în vremea când trăia lisus, ei nu le dădeau voie tuturor să se apropie de el. De altfel, tu nu eşti singurul care a încercat să se apropie de ei. Pe celălalt nici nu au vrut să-1 întâlnească, pentru că nu-1 consideră un adevărat fiu al lui Israel.

        — Despre cine este vorba? 1-am întrebat.

        El a spus:

        — Poate ai auzit că, pe când îl duceau spre locul răstignirii, poticnindu-se, lisus s-a prăbuşit la pământ şi nu a mai putut să-şi poarte singur crucea. Atunci, oprindu-1 romanii pe un oarecare bărbat care tocmai venea din ţarină spre oraş, 1-au silit să-i ducă crucea. Dar el nu era un simplu lucrător dupăcum crezuseră romanii, ci un bărbat înstărit, mare proprietar de pământuri şi om de vază al sinagogii celor sloboziţi. La început, el a vrut să-i acuze pe romanii care-1 siliseră să ducă crucea pentru abuz de putere, dar mai apoi şi-a schimbat hotărârea. De fapt, nici „u înţelesese prea bine ce se întâmpla, pentru că, venit din Cirene> el nu voise niciodată să se amestece în treburile politice şi-şi vede doar de treaba lui. Dar după ce a înţeles totul şi a ştiut pentJ-u cine a purtat crucea, a fost speriat şi a vrut să afle mai tttOdespre lisus. De aceea a stăruit să-i întâlnească pe discipolii ^'

        Dar Petru s-a îndoit de intenţiile acelui om şi, cum erau eito* înspăimântaţi după moartea lui lisus, nu au vrut să-1 vadă- > acel om nu a mai încercat de atunci să-i întâlnească. Mă „^nd6 a ai putea tu să-1 întâlneşti. Cine ştie, poate că pe drumul spre i0cul supliciului lisus îi va fi spus ceva care motivează spaima lui gtăruinţa cu care a încercat să-i cunoască pe apostoli.

        „ Cum 1-aş putea găsi pe acel om? Am întrebat eu.

        Numele lui este Simon din Cirene, a spus Marcu. Du-te şi

        — Jitreabă de el la sinagoga celor sloboziţi.

        Sinagoga celor sloboziţi! Am exclamat eu uimit.

        Acolo se citesc scripturile în greceşte, mi-a explicat Marcu.

        Sinagoga celor sloboziţi a fost fondată de sclavii eliberaţi care, după ce s-au îmbogăţit în Roma, s-au întors în Ierusalim. Şi evreii veniţi din Alexandria şi Cirene frecventează această sinagogă, fiindcă, trăind mulţi ani în afară de ludeea, au uitat limba străbunilorEste o sinagogă bogată, unde domneşte un spirit de toleranţă, neimpunându-li-se celor care merg acolo toate regulile severe ale templului. Cred că vei fi bine primit de vei dori să asculţi de sabat textele sacre în greceşte.

        Îţi mulţumesc pentru sfatul bun! I-am spus eu. Sunt porţi care mă închid afară, de aceea trebuie să-mi caut singur drumul.

        Poate că şi acel Simon din Cirene caută drumul. Sper că în doi este mai uşor de găsit. Pace ţie!

        Pace ţie, prieten al guvernatorului! A spus el. De vei fi întrebat, poţi să-1 asiguri că discipolii lui lisus nu sunt primejdioşi şi nu uneltesc împotriva nimănui.

        I-am spus:

        — Eu sunt doar prietenul meu, alţi prieteni nu am.

        Am fost iritat, pentru că acel băiat inocent gândea că aş putea fi informatorul autorităţilor romane. I-am spus:

        — Nu-ţi fie teamă, dacă voi fi întrebat, îi voi asigura că cel Puţin doi, cei pe care i-am întâlnit, sunt oameni liniştiţi, care nu doresc să provoace tulburări sau să dea foc templului. Dar sunt

        ^gur că nimeni nu mă va întreba nimic. Ponţiu Pilat vrea mai Şgrabă ca toată povestea asta în care a fost antrenat de farisei Sa treacă în uitare.

        Pace ţie! A mai spus o dată Marcu şi ne-am despărţit.} & ar în acea noapte nu s-a mai întâmplat nimic. * că a trebuit să merg la sinagoga celor sloboziţi pentru a-1 jL a Pe Simon din. Cirene. Când 1-am întrebat despre Simon, anthes sirianul, cel în casa căruia locuiesc, a spus: Cep~”~ te pierde cufirea! Ai răbdare, c-am să-ţi povestesc tot Ce ştiu despre acel bărbat.,.

        — L Abia am avut timp să beau o gură de apă aşezat pe pragbl casei, că el s-a şi întors, lăsându-1 pe unul din băieţi să se-ngrjească de taraba cu mărunţişuri.

        — Acest Simon, a început el să povestească, s-a îmbogăţit at” de mult în Cirene că, după ce s-a întors în Ierusalim, a cumpăr o grămadă de pământuri, dealuri cu viţă de vie şi livezi de măslijv din apropierea oraşului. Ii vin bani din toate oraşele Iudeii, pentr că el are câte o afacere mai peste tot. Trăieşte după obiceiuri] grecilor. Se spune că frecventează teatrul şi termele gymnasium-M^ chiar dacă este evreu şi poartă barbă. Unii afirmă că nici n-ar fi tăiat împrejur, dar fiind el prea bogat, nimeni nu se încumetă să verifice dacă chiar aşa este. În orice caz, respectă legea şi tine zilele de sabat. Iar acum câteva zile i s-a întâmplat un lucru nemaipomenit de stânjenitor, pentru că romanii, nebănuind ce om însemnat este el în Ierusalim, 1-au silit să poarte crucea răzvrătitului lisus până la locul unde acesta urma să fie răstignit.

        De atunci s-a închis în casa lui şi nu mai vrea să vadă pe nimeni.

        După ce mi-a explicat detaliat unde este casa lui Simon din Cirene, m-a întrebat cu un zâmbet viclean pe buze:

        — Oare ce vrei tu de la el? Vrei să cumperi pământuri? Sau poate vrei să împrumuţi bani de la el? Şi-ntr-un caz şi-n altul, îţi pot recomanda oameni mai serioşi, pentru că despre el se mai spune c-ar aduna până şi surcelele găsite pe drum ca să le ducă acasă ascunse sub cămaşă şi că nimic altceva n-ar mânca în afară de pâine şi verdeţuri.

        Vorbele lui, care mi s-au părut contradictorii, mi-au aţâţat şi mai mult dorinţa de a-1 cunoaşte pe Simon din Cirene. Dar sirianul ţinea morţiş să afle de ce vreau să merg la acel om, aşa că, ştiindu-1 animat doar de bune intenţii, i-am spus:

        — Tocmai din cauza acestui lucru neobişnuit care i s-a întâmplat vreau să-1 cunosc eu. Vreau să-1 întreb despre lisus din Nazaret, a cărei cruce a purtat-o.

        Înspăimântat, Karanthes, m-a apucat strâns de tunică şi B1'8 avertizat:

        — Nu vorbi cu voce tare despre astfel de lucruri! P Dar eu i-am spus: i h1

        — Nu am motive să-ţi ascund ceva, fiindcă tu te-ai Pur foarte frumos cu mine. Eu cred că regele evreilor răstigni* cruce a fost un om extraordinar şi fiul lui Dumnezeu. Sunt că el a înviat în cea de-a treia zi după moarte. El trăieşte, cL a fost mort. De aceea vreau să ştiu tot ce se poate şti despre i chi&r şi ceea ce acest Simon din Cirene ştie.

        E ' Gata să izbucnească în plâns, sirianul a spus cu voce sugrumată:

        ^, O, nefericitul de mine! Oare de ce s-a abătut asupra casei şi negoţului meu o astfel de pedeapsă? De ce-a trebuit să te i în casa mea? Dacă n-ai fi fost prieten al sutaşului Adenabar,

        13 fi strâns lucrurile tale şi te-aş fi azvârlit cu ele cu tot în stradă.

        ' pine, omule, despre astfel de lucruri se vorbeşte în şoaptă şi r între patru pereţi, nu în faţa porţii, pe stradă, unde toată lumea poate să audă! De altfel, nu trebuie să te încrezi în toate „veştile nebunilor şi în vedeniile femeiloristerice. Bineînţeles că Li auzit şi eu toate zvonurile pe care tu mi le strigi fără teamă în pragul porţii, dar dacă nu ţii cu tot dinadinsul să fii omorât cu oietre de evrei, n-are rost să te amesteci în povestea aceasta.

        Oare nu-ţi prieşte viaţa liniştită din casa mea, patul bun în care te odihneşti, mâncarea gustoasă pe care femeia mea ţi-o pregăteşte?

        Să fi băut, să fi vărsat pe podea, să te fi destrăbălat în toate felurile, şi ca-n Grecia şi ca-n Babilon, te-aş fi înţeles şi ţi-aş fi dat iertare, fiindcă eşti un bărbat bun şi încă tânăr. Dar nu te vârî, omule, în vrăjitoriile iudaice şi, mai cu seamă, ţine-te la distanţă de Dumnezeul evreilor! Pentru că din toate astea nimic n-ai de câştigat, doar vei atrage nenorocire asupra casei mele şi vei ajunge cu mintea zdruncinată, aşa cum multora li s-a întâmplat după ce s-au apucat să înveţe magia evreilor şi să le înţeleagă Dumnezeul.

        Cu atâta sinceritate mi-a vorbit şi a fost atât de îngrijorat Pentru mine, încât am simţit nevoia să mă destăinuiesc lui, chiar dacă nu era decât un sirian. De aceea am spus:

        — Dar nu am de gând să mă amestec în afacerile politice ale Beilor, îmi caut doar drumul propriu. Eu am trecut prin destule cercări de tot felul, chiar dacă încă sunt tânăr. Nici filosofia nu „a mulţumit, nici distracţiile nu mi-au adus liniştea. Fiindcă, &vut o educaţie înaltă şi destui bani, m-am iniţiat în tot felul spectatorul o încearcă la teatru, când este antrenat să aj lc*Pe el însuşi la drama care se joacă în arenă. Cu timpul, am s să simt din ce în ce mai multă spaimă în inima mea, să mi ţf ochii de lacrimi şi pântecele de spasme. De aceea caut

        *lt ce^ Pe care lisus din Nazaret bănuiesc că 1-a arătat a> chiar dacă pentru moment continui să rătăcesc în întuneric.

        R^nthes a oftat din greu şi a spus: Austere, dar ceremoniile secrete nu mi-au adus decât plăcerea

        — Marcus, prietenul meu Marcus! Îndrăznesc să te prieten, chiar dacă aparţii lumii civilizate şi eşti cetăţean fiindcă nu te-ai arătat orgolios, nu ne-ai privit cu dispreţ şi ne-ai poruncit nouă ca unor sclavi, după cum obişnuiesc să' fa ^ toţi străinii cărora le închiriezi o parte din casa ta.

        Tu le-ai zâmbit întotdeauna femeii şi copiilor mei şi ne-ai ca unor egali cu tine. Ceea ce ai povestit tu acum nu-mi est câtuşi de puţin străin. Toată lumea este încercată de aceea spaimă şi nesiguranţă în faţa existenţei. Deşi această nelinist mi se pare de neînţeles acum, când Roma a reuşit să aducă pac în lume şi nici unui om cinstit nu ar mai trebui să-i fie teanr decât de impozite şi de schimbările politice. Să fi fost tu căsătorit şi să fi trebuit să ai grijă de femeia ta şi de copiii tăi, nu mj îndoiesc că-ţi vei fi mutat gândurile de la astfel de lucruri.

        Şi-a agitat fără întrerupere braţele, căutând cuvintele care să-i exprime cât mai limpede gândurile.

        — Acesta este oraşul Dumnezeului lui Israel, a spus el. Eu am un profund respect pentru acest Dumnezeu şi îi aduc ofrande, după cum ţi-am mai spus, dar nu încerc să-i înţeleg imensitatea şi misterele, pentru că începe să mă apuce ameţeala. Noi, străinii care locuim în Ierusalim, nu avem voie să păstrăm în casa noastră un idol, cât de mic ar fi el. Din când în când, poliţiaoraşului pătrunde în casele noastre şi răscoleşte peste tot, distrugând chipurile cioplite la care unii se roagă şi punându-i pe nefericiţii deţinători de idoli să plătească amendă. Crede-mă, pentru un străin care trăieşte în acest oraş, cel mai înţelept este să se plece cu umilinţă în faţa Dumnezeului lui Israel şi să-i fie teamă. Se povestesc lucruri înspăimântătoare despre acest teribil Dumnezeu, care s-ar părea că este un Dumnezeu duşmănos. Domnule Marcus, nu te vârî în afacerile primejdioase ale iudaismului!

        Şi el a spus mai departe:

        — Fl”

        Poate nu ai înţeles că pentru evrei credinţa este politică Ş1 politica credinţă şi că toate faptele lor sunt în conformitate & legile lui Dumnezeu. Şi când se duc să-şi facă nevoile, Dumnezeu lor este cu ochii pe ei şi-i supraveghează să nu încalce legea. „ aceea este mai prudent să-ţi ţii gura închisă.

        Sunt cetăţean roman, 1-am asigurat eu. Nici un evreu poate face mie vreun rău. Ei nu au dreptul să mă judece de-ar fi să mă acuze pentru ceva care este în legătură cu lor, nici proconsulul nu s-ar încumeta să mă judece, ci trimite la Roma, în faţa împăratului.

        L Am auzit că împăratul nici nu mai locuieşte la Roma, ci ndeva într-o insulă îndepărtată, a spus sirianul Karanthes.

        Gi, în inocenţa lui, a mai spus cu voce tare: Se spune că-n locul lui guvernează un bărbat crud şi cupid, care nu-1 vei putea avea de partea ta decât dacă-i vei da daruri nemaipomenit de bogate.

        Eu am intrat în panică, i-am pus mâna la gură şi m-am uitat să văd dacă nu-1 va fi auzit cineva.

        Să te fi încumetat să rosteşti astfel de vorbe la Roma, i-am spus eu, ţi s-ar fi tăiat capul. Să nu rosteşti cumva numele acelui bărbat! Ochii şi urechile lui sunt peste tot, şi-n cea mai depărtată margine de lume.

        Dar Karanthes, depărtându-mi uşor mâna de pe gura lui, a spus liniştit:

        — La Roma ca la Roma şi la Ierusalim ca la Ierusalim! Este la fel de periculos să rosteşti aici numele celui răstignit, ca la Roma dacă rosteşti numele acelui bărbat ce guvernează în locul împăratului.

        El a ezitat puţin şi a cercetat din privire strada, după care s-a aşezat lângă mine pe pragul casei ca să-mi poată vorbi la ureche.

        — Zvonurile sunt zvonuri, mi-a spus el în şoaptă. Abia mai târziu am înţeles noi, străinii, de ce s-a făcut acea judecată şi ce pericol imens a fost astfel evitat. Pentru că, mai înainte de Paşte, fără să o fi ştiut, eram toţi la poalele unui vulcan gata să-şi împrăştie peste noi lava fierbinte. Oamenii îl întâmpinaseră deja în Ierusalim pe acel lisus cu multă căldură şi-1 aclamaseră, numindu-1 rege şi fiu al lui David. Se spune chiar că o confrerie din deşert îi oferise sprijinul ei secret, ca să nu-i mai luăm în socoteală şi pe acei oameni care înşişi îşi spun blânzii pământului.

        „e mai spune că, în timpul sărbătorii de Paşte, avea de gând să dea foc templului, acest lucru fiind semnul începutului revoltei. Toate acestea pentru a răsturna sanhedrinul şi a guverna cu ajutorul poienilor din popor, îţi poţiimagina ce ocazie nemaipomenită ar

        1 fost pentru romani să intervină! Procuratorul a alertat toate

        *>arnizoanele şi a preferat să rămână la adăpost în fortul Antonia, în palatul lui Irod, ca de obicei. Dar, pierzându-şi conducărul, rebelii au fost nevoiţi să se împrăştie.

        J „-Eu nu te cred, i-am spus. După toate câte le-am auzit, Pârăţia lui nu este în această lume.

        J. ~”~ Zvonurile sunt zvonuri, a admis Karanthes pe un ton conci-

        — Dar când este vorba despre zvonuri identice şi atât de stăruitoare, ceva-ceva trebuie să aibă ele la bază. Nu iese f fără foc sau cum crezi? ^

        Eu sunt convins că doar sanhedrinul, preoţii şi cărtura sunt cei care au lansat aceste zvonuri, pentru a justifica abon/nabila lor crimă. Mi s-a povestit că lisus din Nazaret îi sfătuia oameni să nu răspundă prin rău răului făcut de alţii. Celui car& te loveşte peste un obraz, întinde-i şi celălalt obraz, aceasta ev porunca lui. De altfel, eu cred că este singurul mod de a t sustrage urii care te poate împinge la răzbunare şi crimă.

        Dacă-i aşa, atunci este doar vina lui, a spus sentenţios Karanthes. Toţi cei care trăiesc pe acest pământ, indiferent (} e doctrina pe care vor să o răspândească printre oameni, trebuie să se supună legilor. Este posibil ca ei să se fi servit de el, eu pot admite asta, pentru că despre acel om s-a vorbit întotdeauna numai de bine. Dar pentru a urma o politică raţională, sanhedrinul nu a avut altă alternativă. Nu este admis să corupi mulţimea vindecându-i pe bolnavi, deşteptându-i la viaţă pe morţi şi pretinzând că eşti fiul lui Dumnezeu. După câte ştiu eu, Dumnezeul evreilor n-a avut niciodată un băiat şi cred că nici nu poate să aibă. Din acest punct de vedere, el este absolut diferit de alţi zei.

        Astfel de afaceri duc la schimbări politice, iar când se iscă dezordine, nu cel mai înţelept ajunge să ţină frâiele, ci cel mai fanatic.

        Ca sirian, eu te asigur că mi-aş fi văzut casa în flăcări şi fiica în mijlocul străzii – violată şi cu capul zdrobit, încă mai înainte de a apuca să mă declar adept al noului rege.

        Am reflectat la vorbele lui, cât şi la cele deja ştiute de mine sau auzite de la alţii, şi i-am spus:

        — Cred că schimbările se vor petrece în oameni, nu în afara lor. De aceea schimbările pe care doctrina lui lisus le va aduce în lume sunt deosebite de schimbările dinainte. Dar în ce fel se vor face, asta chiar că nu ştiu.

        Karanthes a ridicat braţele în semn că se dă bătut într-o aswe de discuţie şi a spus:

        — Se vede că nu ai o familie căreia să-i porţi de grijă, partea mea, fă cum vrei, dar să nu vii după aceea să mi te că nu te-am avertizat de pericolul ce te paşte!

        , e*

        Am mers deci la casa lui Simon din Cirene. Se afla Pe străduţă îngustă şi pe dinafară nu se deosebea de cele mai mu * case din oraş. Dar poarta era încuiată, deşi era miezul zilei. D, ce am bătut în poartă destul de multă vreme,a apărut o are, care a întredeschis-o şi şi-a acoperit în grabă faţa când m-a

        — Zut. Am salutat-o şi i-am spus că vreau să vorbesc cu stăpânul ei.

        _ Stăpânul meu este bolnav, mi-a răspuns servitoarea. Zace ţţ. O cameră întunecată şi nu vrea să vadă pe nimeni.

        1 spus numele meu, m-am folosit şi de numele bancherului i rjstainos, iar la urmă i-am mai spus:

        _ Sunt sigur că stăpânul tău va fi bucuros să mă întâlnească, r indcă vin să-i vorbesc despre lucruri care îl preocupă.

        Servitoarea m-a lăsat să intru şi s-a dus să-şi anunţe stăpânul.

        Qj am văzut că în spatele aspectului modest al acelei case se ascundea casa propriu-zisă, construită în stilul noilor case greceştiO parte din plafonul marelui atrium se deschidea spre cer, iar jos, în dreptul deschiderii, era un bazin pentru strângerea apei de ploaie. Desenele pardoselii din mozaic reprezentau flori, peşti şi păsări, sfidând legile iudaice care interzic reprezentarea fiinţelor vii. Ca în toate casele civilizate, de-a lungul vestibulului, lângă pereţi, erau obiecte din bronz şi amfore greceşti.

        După foarte puţin timp de când eram acolo, a sosit un sclav grec, înveşmântat în straie greceşti de în cu pliuri elegante, care ţinea în mână un rulou de papirus. El m-a salutat în manieră romană şi m-a invitat să mă aşez şi să aştept puţin.

        — Ce citeşti? 1-am întrebat eu.

        Ascunzând sulul la spate, el a spus: Cartea unui oarecare profet evreu. Sunt învăţătorul lui Rufus şi Alexandru, fiii stăpânului meu, dar el este un om simplu, care nu apreciază poezia.

        Lasă-mă să ghicesc despre ce carte este vorba! I-am spus eu zâmbind. Am citit această carte în Alexandria şi nu de mult, aici, ln ludeea, cineva mi-a recitat fraze întregi din ea. Sunt sigur că este vorba de cartea profetului Isaia.

        Minunându-se el tare şi privind când spre cartea din mâna sa, spre mine, m-a întrebat:

        ~ Eşti oare clarvăzător sau magician, de ai ghicit cartea din e tocmai îi citeam stăpânului meu?

        C ~”-In nici un caz nu sunt magician, 1-am asigurat eu. Dar a-ceva din arta prezicerii tot cunosc eu, fiindcă tatăl meu ţj P^v a fost cunoscutul astronom Manilius din Roma. Ai auzit P? E cărţile lui intitulate Astronomica! i, ^, ^, $ -jţ. '

        1& SPUS:… – ', „. Î': i j '

        — Nu am auzit, dar ştiu că romanii au împrumutat de la r grecii, toate cărţile şi le-au tradus în latină, pretinzând apoi sunt creaţia lor originală.

        e^

        Se pare că sclavul cu păr cărunt fusese atins în demnitat lui. L-am întrebat: Ce părere ai despre acest profet al evreilor?

        Eu sunt grec. Misterele iudaice, cu încâlcitele lor forţe nevă zute, mă plictisesc, îi citesc stăpânului meu, dar nu particip i lectură, pentru că gândurile mele sunt în altă parte. S-a dovedit deja că broasca ţestoasă îl poate întrece pe iepure la fugă. Sclav din naştere, eu îmi asum rolul broaştei ţestoaseşi nu încerc gg alerg mai departe de Esop sau Homer, ca evreii.

        Atunci a intrat Simon din Cirene. Îşi aruncase pe el o mantie veche, cenuşie, găurită pe alocuri, avea barba neîngrijită şi mâinile mari ca ale lucrătorilor câmpului. Era un bărbat viguros, de vârstă medie, cu faţa bronzată de soare. S-a aşezat pe perna purpurie cu care era acoperit jilţul de stăpân al casei şi i-a făcut un semn sclavului să plece.

        Fără să mă salute, m-a întrebat cu asprime în glas:

        — Cine te-a trimis, romanule? Şi ce vrei de la mine?

        M-am uitat împrejur, ca să fiu sigur că nimeni nu ne ascultă şi i-am răspuns fără ocolişuri:

        — Mi s-a spus că eşti cufundat în deznădejde şi că ai dorit să te apropii de apostolii lui lisus din Nazaret, dar ei nu au vrut să te vadă. Şi eu caut drumul. Ieri noapte i-am întâlnit pe doi dintre aceştia, dar ei nu m-au vrut. Ajută-mă tu, dacă poţi.

        Cu capul uşor aplecat, el m-a privit neîncrezător pe sub sprâncenele zbârlite şi mi-a răspuns:

        — Eu nu caut drumul. Cine-ţi va fi povestit astfel de nerozii.

        Sunt deja mulţi ani de când mi-am găsit drumul şi până acuffl am fost mulţumit de drumul pe care merg.

        Privindu-1 atent, mi-am dat seama pe neaşteptate că modul acela neobişnuit în care îşi ţinea aplecat capul şi privirea suspicioasă Ş1 temătoare, trădau un fost sclav. Involuntar, am privit spre gleznei6 picioarelor sale, ca şi cum as fi vrut să mă conving că pe vremu.

        Purtaseră lanţuri. El mi-a urmărit privirea şi înţelegândU'^ gândul, şi-a ascuns picioarele sub jilţul de marmură. Şi totoda a lovit în talgerul de metal pentru a-şi chema servitorul.

        — Tu ai ochi buni, a spus. Într-adevăr, eu am fost sclav, dar su mai mult de zece ani de când am fost eliberat. M-am îmbogăţi^J

        /vrene de Pe urma comerţului cu cereale, apoi am venit în Ierusalim, unde era tatăl bunicului meu. Am doi fii, de care nu aş vrea '. şi bată oamenii joc. Dar eu m-am născut sclav, ca tatăl meu şi

        * tatăl tatălui meu. Când cineva s-a născut sclav, acest lucru C”rnâne înscris în el, chiar şi după ce devine liber şi-i depăşeşte cei care s-au născut liberi. Eu ani locul meu la sinagogă şi la P atru, fiii mei au un învăţător grec, trăiesc într-o casă civilizată după cum vezi şi poate că voi reuşi odată şi-odată să obţin aturalizarea pentru fiii mei.

        Un servitor a intrat purtând pe braţe un platou de argint, gj. A întins apoi o cupă de aur, a turnat în ea vin negru dintr-un urcior prăfuit şi m-a invitat să servesc din pâinea cu miere de pe platou. Pe platou mai era pâine neagră de orz. Simon din Cirene a luat o cană de argilă, iar servitorul i-a umplut-o cu apă. Apoi amfitrionul casei a rupt o bucată din pâinea de orz, a suflat cenuşa de deasupra şi a mâncat-o. Se înţelege că am fost surprins.

        Poate că şi eu sunt uneori plictisit de pâinea cu miere, i-am spus. Dacă-mi vei permite, aş gusta mai degrabă din pâinea de orz. Dar vinul acesta nu-1 dispreţuiesc, fiindcă nu-i un vin obişnuit şi nici nu se cade să nu-1 beau dacătot ai pus să fie rupt sigiliul urciorului pentru mine. Dar m-aş fi mulţumit şi cu apă.

        S-ar părea că este apă de izvor, nu-i aşa?

        Mi se aduce apa de la un izvor depărtat, a spus el. La apa aceasta visam eu când eram copil şi lucram pe câmp sub soarele arzător din Africa. Şi la pâinea aceasta de orz am visat multă vreme, fiindcă pâinea noastră de orz era amestecată cu neghină, tarate, linte şi ovăz negru. Când am ajuns bogat, am băut o vreme vin, dar am băgat de seamă că vinul nu-mi place. Am mâncat eu şi pâine cu miere, friptură de gazelă, sosuri condi-

        ^entate, dar toate acestea nu mi s-au părut nemaipomenite.

        Entru mine, pâinea curată şi verdeţurile sunt cele mai gustoase

        ^unente, şi-mi păstrează trupul sănătos. Eu am trecut prin multe lr>cercări grele, romanule, mai multe decât poţi să-ţi imaginezi!

        ^ar nu a povestit cu amărăciune, ci mai degrabă cu îngăduinţă, l1 cum cele ce i se întâmplaseră în viaţă ar fi trebuit să i se Câmpie.

        Ţ A trecut mult timp, a început el să povestească, până am

        *e*es că într-adevăr sunt un om liber şi pot să mă bucur de tot

        3 ce vreau. Dar chiar şi acum patul meu este un pat tare de vCând am dormit pe paturi moi, cu saltele umplute cu pene, am avut întotdeauna dureri cumplite de spate. Eu ştiu că râd de mine, pentru că adun surcele uscate de pe drum când de pe câmpurile mele sau după ce le plătesc celor care-mi lucn pământul. Nu judec pe nimeni ce face cu banii lui, dar eu nu nici o plăcere să-i risipesc. Odată, când eram copil, nişte oanieiv răi m-au biciuit până ce aproape era să-mi dau sufletul, pentru cam adunat de pe un pământ străin baligă şi ciulini uscaţi, să-i du mamei mele ca să aprindă focul pentru mâncare. Eu mă bucur c>- acum pot strânge de pe pământurile mele lemne uscate, că le pot căra în spinare sau sub veşminte şi le pot duce acasă la mine Şi a mai spus:

        — Poate că sunt un stăpân prea sever, pentru că nu le permit lucrătorilor pe care-i plătesc să lenevească, dar niciodată nu am împiedicat pe cineva – după ce şi-a făcut rugăciunea de amiază – să culeagă pentru el şi pentru familia lui măslinele căzute din pomi. Chiar dacă am bogăţii, eu îmi suflec mânecile veşmântului şi lucrez împreună cu ceilalţi.

        A vorbit fără întrerupere, ca şi cum ar fi vrut să limpezească problema pentru care venisem la el.

        — Acesta este drumul pe care 1-am ales, a spus el în continuare.

        Cu capul meu de sclav eliberat am meditat mult asupra libertăţii omului. De aceea nu voi impune nimănui libertatea mea şi plăcerile mele, lăsându-i pe alţii să trăiască după cum vor ei să trăiască.

        Poate că a fost o copilărie să mă întorc în Ierusalim, dar din povestirile tatălui meu şi ale mamei mele ştiam că acesta este pământul făgăduinţei. Şi despre Dumnezeul lui Israel ei mi-au povestit cum s-au priceput, chiar dacă sclavii nu au avut nici sinagogă nici rabin. Nici eu nu am fost circumcis, nici tatăl meu. Noi nici nu am ştiut de legământul dintre Dumnezeu şi poporul lui Israelân schimb, eu cunosc tot ceea ce trebuie să ştie un negustor de cereale şi aş fi putut să mă îmbogăţesc şi mai mult dacă as fi plecat în Roma. Dargrânele, care sunt distribuite pe degeaba în oraş, sunt pătate de sânge, iar urmele biciului, care nu s-au de pe trupul meu, sunt o dovadă, în plus, fiecare om are nostalg1 rugăciunilor şi Dumnezeului tatălui său şi tânjeşte după ţara stra bunilor lui. N-aş fi putut deveni niciodată un roman şi nu gândeScă sporirea bogăţiilor poate fi un ţel. Eu am destule bogăţii pen mine şi pentru fiii mei şi încă mi-ar rămâne destule, chiar şi &e' pierde cea mai mare parte din ele. Mai departe, vreau doar să trâie ca un om drept, respectându-1 pe Dumnezeu, respectând l Nici unui om vreun rău şi bucurându-mă în felul meu ie viaţă. Este un drum simplu, dar este drumul pe care 1-am ales.

        — Am tot respectul pentru drumul pe care 1-ai ales, am spus o. în tine nu este nimic din trufia şi insolenţa sclavilor eliberaţi jjli Roma, care-ar fi în stare să risipească o avere pentru a fi ovitaţi la ospăţul din casa unui senator sau pentru a li se permite L se adreseze în piaţa publică unui cavaler. Felul cum aceştia se o0artă stârneşte doar râsul cetăţenilor Romei. Admir această casă frumoasă în care trăieşti şi înţeleg că eşti foarte bogat. Dar, pentru că îmi oferi vin într-o cupă de aur, în timp ce tu bei apă dintr-o cană de lut, înţeleg că nu eşti sclavul bogăţiilor tale.

        — Cel puţin aşa sper, a spus Simon din Cirene ridicându-şi braţele. Aş vrea să fiu atât de liber cât îi este permis unui om să fie liber. Nimeni nu poate şti dinainte nenorocirile ce i se pot întâmpla, par, chiar de mi-aş pierde toate bogăţiile, tot n-aş pierde nimic, fiindcă eu mă mulţumesc cu foarte puţin. Mai mult decât abundenţa, acel puţin cu care eu mă mulţumesc mă face fericit.

        I-am spus:

        — Explică-mi, te rog, de ce acea întâlnire neaşteptată cu lisus din Nazaret te-a mişcat până-ntr-atât, încât de atunci te ascunzi într-o încăpere întunecată, închisă cu două rânduri de zăvoare şi nu vrei să vezi pe nimeni.

        El a suspinat din greu, şi-a şters fruntea şi, evitându-mi privirea, m-a întrebat:

        — Ce ştii tu despre cel care a fost răstignit pe cruce?

        I-am spus:

        — Eu tocmai sosisem din Alexandria pentru a vedea cetatea Ierusalimului în timpul sărbătorii de Paşte. M-am oprit lângă Mulţimea care privea la cei răstigniţi. Exact în acel moment soarele a dispărut de pe cer şi s-a lăsat întunericul. I-am văzut Patimile şi moartea, în cea de-a treia zi de la moarte, i-am văzut

        ^ormântul gol şi am auzit că a înviat. De atunci, nu mi-a fost „fondul la nimic altceva, doar la el. Mi s-a povestit că tu i-ai dus Ucea spre dealul supliciului. Bănuiesc că şi tu eşti încontinuu u Sandul la el. De ce? Să-ţi fi spus el oare ceva deosebit?

        Ktrângându-şi faţa în mâini, Simon din Cirene a spus:

        — Nu, el nu mi-a adresat mie nici un cuvânt. Tocmai de aceea t atât de răscolit. El nu mi-a spus nimic, doar mi-a aruncat o lvire. F, j, >Vi Poi a început să povestească: ut i-n-ti <> Ji

        — Eu nu am ştiut dinainte despre el. Pentru că nu am vrut s* mă amestec în treburile politice, ci doar m-am supus exigenţei sinagogii celorsloboziţi. Ceilalţi doi, care urmau să fie răstig^.

        Împreună cu el, erau tâlhari. Se vedea după faţa lor. Eu tocrn”' mă întorceam de la câmp şi mă oprisem să privesc. L-am văzu).

        Când a căzut din cauza crucii grele pe care o purta şi nu a maputut să se ridice. Era atâta lume că nu am avut cum să-nv continui drumul. O femeie milostivă i-a şters atunci faţa de sânge şi sudoare cu năframa ei. Dar el nu s-a mai putut ridica, iar soldaţii romani 1-au lovit cu încălţări ţintuite cu fier. După ce s-a uitat la mulţimea din jur, sutaşul a arătat spre mine. Iar eu m-am supus, pentru că am o inimă de sclav, iar ei au pus crucea pe spinarea mea. Atunci m-a privit lisus şi după aceea s-a ridicat de pe pământ cu picioarele tremurând. Fără să mă împotrivesc am mers în urma lui şi i-am purtat crucea până la locul unde el a fost răstignit. Să mă fi plâns autorităţilor după aceea, poate că sutaşul ar fi fost pedepsit pentru abuz de putere, dar eu nu caut sfadă cu romanii. Am rămas să privesc când 1-au întins pe pământ.

        Un soldat i-a ţinut braţele apăsate sub genunchii săi, iar călăul i-a străpuns cu piroane încheieturile mâinilor. Atunci s-a uitat lisus pentru a doua oară la mine. Iar eu am fugit în oraş şi, după ce am ajuns acasă, m-am zăvorât în odaia mea întunecată.

        Şi-a şters faţa cu amândouă mâinile, a scuturat din cap şi a spus în continuare:

        — Tu nu mă poţi înţelege. In cursul vieţii am văzut mulţi oameni răstigniţi pe cruce. Chiar şi sclavii îşi băteau joc de confraţii lor răstigniţi, care fuseseră astfel pedepsiţi pentru că omorâseră vreun stăpân prea crud sau ridicaseră mâna împotriva vreunui supraveghetor nedrept. Ochii mei erau indiferenţi, pentru că affl văzut prea mulţi oameni sfârşindu-se în chinuri. Gândeam chiar că niciodată n-aş putea fi mişcat de suferinţa şi de durerea oamenilor. Dar când el şi-a aruncat privirea spre mine. Ei binej în acel moment am simţit un fel de ameţeală şi mi-a fost teai”a că pământul se va desface sub picioarele mele şi mă va înghit j Oare cum as putea să-ţi explic, când eu însumi nu înţeleg? DUP” ce am văzut privirea acelei fiinţe lovite şi însângerate, cu coroa de spini pe cap, nimic nu a mai avut valoare pentru mine. Un ° nu poate privi în felul acela. Am mers în întuneric şi ou*9

        — Aascuns capul sub vesminte şi nici nu am ieşit în curte când cutremurat pământul şi pereţii casei s-au zgâlţâit. Iar a picând legea sabatului, am pornit în căutarea discipolilor lui, jar ei nu au vrut să audă de mine. Mai apoi s-a spus că discipolii

        ] ui ar fi dat vin să bea soldaţilor din gardă, iar după ce aceştia, au îmbătat, ar fi furat corpul lui neînsufleţit din mormânt. Dar eva din mine îmi spune că nu este adevărat. Un bărbat în stare î privească aşa cum m-a privit el, poate învia şi ieşi din mormânt riii puterile sale. Dar explică-mi şi mie cine este el şi ce vrea!

        — După cum am înţeles, i-am răspuns eu prudent, el a adus „^părăţia lui pe pământ. După ce a murit ca om, el a înviat, iar împărăţia este aici, aproape de noi. Eu caut drumul care duce la împărăţia lui. Speram că el îţi va fi spus ceva şi că voi avea poate de învăţat de la tine.

        Simon din Cirene a rostit abătut:

        — Să-mi fi spus ceva. Dar poate nu m-a considerat demn de vorbele sale, când a văzut că fără nici o tragere de inimă i-am purtat crucea. De când i-am văzut privirea, până şi apa de izvor are gust de mâl, iar pâinea mi se opreşte în gât. Fiii mei îmi sunt mai străini, nu mă mai bucur ca înainte când mă uit la ei. Străini îmi erau deja, fireşte, fiindcă am vrut ca ei să primească educaţia de care eu nu am avut parte. Eleganţa manierelor lor şi ştiinţa pe care au dobândit-o mi-au umplut întotdeauna inima de bucurie, chiar dacă din conversaţiile cu învăţătorul lor eu nu înţelegeam nimic, fiindcă toate cunoştinţele mele se limitează doar la experienţele pe care mi-a fost dat să le trăiesc. Dar, în cazul acesta, toată experienţa vieţii mele nu-mi ajută la nimic. Nu mai simt nici o bucurie şi mă întreb dacă nu mi-ar fi fost mai bine să fi rămas sclav. M-aş duce la un fierar să-mi prindă lanţuri de picioare.

        L-am întrebat: i Ai auzit de blânzii pământului care-1 aşteaptă? S Oare de ce crezi tu că am pus să mi se citească scriptura Profetului Isaia? M-a întrebat el cu amărăciune în glas. Atât de

        ^ută lume caută în ultima vreme această carte, încât a trebuit a Plătesc de cinci ori mai mult decât face ca să o am. Dar nu-mi J ta la nimic. Nu-mi mai vorbi mie de blânzii pământului!

        N°sc vorbele care-mi deschid calea spre ei, dar nu vreau să mă estec în treburi politice. Eu am aspirat toată viaţa la libertate, Vreau să mi-o pierd din nou.

        I-” Nu cred că ei au aspiraţii politice, i-am spus eu. Sau cel puţin trx. CurQ. Ei cred că Dumnezeu – care s-a făcut om pe pământ, a Printre ei, a suferit, a murit şi a înviat ca să se împlinească scripturile profeţilor – le va deschide lor porţile împărăţiei, într-^ mod pe care, deocamdată, noi oamenii nu îl putem înţelege.

        Simon din Cirene şi-a înălţat umerii vânjoşi, scuturându-s totodată, ca şi cum ar fi vrut să se descotorosească de o pova > nevăzută.

        — Am cărat deci pe umerii aceştia ai mei crucea unui Dumnez viu! A spus el cu glas înspăimântat. Eu nu neg spusele tale. Inii* mea îmi spune că tu rosteşti adevărul. El m-a privit de două or'

        Şi a mai spus cu aceeaşi spaimă în glas:

        — Adevărul este că eu auzisem deja povestindu-se cu înflăcă rare despre un nou rabin, dar nu am făcut nici o legătură cu acel bărbat cu coroană de spini, în urma căruia mergeam purtându-j crucea. Abia când am ajuns la locul supliciului, după ce cineva mj. A citit inscripţia de pe cruce, pentru că eu nu ştiu să citesc, am înţeles că el este acelaşi lisus despre care auzisem deja vorbindu-se. Dar numai jumătate din tot ce se povestea despre el am crezut. Viaţa m-a făcut sceptic, de aceea minunile făptuite de lisus nu m-au impresionat. Dar a fost o istorie care m-a pus mult pe gânduri, în Ierihon trăieşte un oarecare Zaheu, mai marele vameşilor şi om bogat. Acest Zaheu se suise într-un sicomor ca să-1 vadă pe noul rabin, căci pe acolo avea să treacă. Când a ajuns la locul acela, lisus 1-a strigat şi el a coborât. Lisus a intrat în casa lui, chiar dacă acel Zaheu era vameş. După ce lisus a plecat de la el,acesta a împărţit jumătate din averea lui săracilor şi a restituit împătrit banii pe care-i luase prin înşelătorie de la cei pe care-i năpăstuise.

        Mai întâi 1-au închis, pentru că el singur se denunţase, dar gândind judecătorii că-i sărac cu duhul, până la urmă 1-au eliberat şi 1-au dat afară din slujbă. Gândind eu la această întâmplare, am ajuns să cred că pentru cineva care are o atât de mare putere încât să-1 determine pe un bărbat bogat să-şi împartă jumătate din avere săracilor şi să-şi recunoască public vinovăţia, este o nimica toată să-i poruncească unui paralitic să se ridice şi să meargă. Istoria lul Zaheu este într-adevăr un miracol nemaiîntâlnit vreodată. Tar mult aş vrea să-1 întâlnesc pe acest Zaheu, pentru a afla din gur lui ce i-a spus lisus din Nazaret, de-a putut el să facă ce-a făcU j Ca roman, eu sunt un pragmatic, chiar dacă-mi este plin cap de filosofie greacă. Ţ

        — Într-adevăr, această istorie este remarcabilă, am recunoS

        'l „1(j eu. Să mergem chiar acum la Ierihon! Poate că lisus 1-a învăţa *> acel Zaheu ceva esenţial. S-ar părea că orice bogăţie de pe pa111 '„i piei”de valoarea, în raport cu această învăţătură secretă a lui f gUSO revelaţie atât de importantă merită să fie preţuită. Tu gtiti ai spus că doar de două ori te-a privit el şi de atunci,

        1 ntru ochii tăi, nimic altceva nu mai are importanţă.

        P Oricât de repede am umbla noi, a spus Simon din Cirene, îiiă la Ierihon este cale de-o zi, iar astăzi este ajunul sabatului.

        L de altă parte, în aceste zile n-aş vrea să plec din Ierusalim.

        Nacă el într-adevăr a înviat, atunci împărăţia lui, despre care tu orbeşti cu atât de mult entuziasm, trebuie să fie aici, nu prea Aparte de noi, aşa cred.

        Avea dreptate. Nici apostolii nu se hotărâseră să părăsească jerusaliniul, pentru că aşteptau ceva. Am spus:

        _ Ceea ce ne uneşte pe noi doi, este faptul că, deşi străini de această istorie, am fost din întâmplare martori. Deşi mă îndoiesc că a fost doar din întâmplare şi mă întreb dacă nu am fost împinşi să căutăm drumul spre el, într-un scop bine determinat. Dar, oricum ar fi să fie, inima ne-a fost rănită şi nu ne vom putea găsi liniştea până ce lucrurile nu se vor limpezi.

        Simon din Cirene mi-a răspuns amărât:

        — Totul îmi era limpede, eu aveam drumul meu. Dar acum nu mai sunt liber. Mă zbat ca un peşte prins într-un năvod. Nu mi-am dorit niciodată viaţa eternă, pe care fariseii speră să o dobândească ca răsplată pentru respectarea legii până la ultimul detaliu. Prea mulţi sclavi am văzut eu murind, ca să mai pot crede într-o altă viaţă. Mai degrabă îi cred pe saduchei, care nu se amăgesc cu o asemenea speranţă. La sinagoga celor sloboziţi, nimeni nu discută despre viaţa eternă, iar rabinii noştri au la bază învăţătura erudiţilor din Alexandria, într-o oarecare măsură, trebuie să cred

        (r) magie, atât în cea care distruge, cât şi în cea care vindecă, pentru a am văzut cu ochii mei. Respectând legea şi dând de pomană

        °r săraci, în limitele bunului simţ, îmi simt inima uşurată, ndcă am cunoscut cruzimea şi neîndurarea lumii. Dar nu cred Se poate cumpăra viaţa eternă doar cu fapte bune. Un om Crit nu-1 va putea înşela pe Dumnezeu, şide-ar pune el să y. ^âmbiţele când va da cuiva de pomană. Nu, eu nu cred în yJ1 de după moarte, nici în lumea umbrelor despre care povestesc Ha, &recii cât şi romanii c-ar exista după moarte, nici că mă voi cd,. a doua oară sub formă de cocoş, cum au încercat unii să mă sii ^^ la Cirene. La Cirene. Acolo unde câinii sunt dresaţi Van ' neze pe sclavii fugiţi, câinii hrăniţi doar cu carne de sclav.

        Cufundat deodată în amintiri, el a mai spus:

        — Pe imensele plantaţii de cereale din Africa soseau ft tocmai de la Roma, ca să vadă cum se fac diferitele munci ai câmpului, la ce preţ se vând sclavii şi care este cel mai produci mod de împreunare a celor mai viguroşi sclavi cu cele mai putem- ^ femei. Dar la ce bun să-mi amintesc de toate astea, când n' 6 trecutul nu mă ajută să-mi preţuiesc libertatea şi să mă bucu ^

        Vinul cel tare mi se urcase pe neaşteptate la cap şi i-am st> lui, făţărnicindu-mă:

        — Simon din Cirene, chiar dacă tu eşti un sclav liberat, eu qu t dispreţuiesc. Este adevărat că sunt cetăţean roman şi am drepb,] să port pe degetul mare un inel de aur, dar profesorul meu di Rodos m-a învăţat că este preferabil să fiu apreciat de alţii pentn meritele mele decât pentru privilegiile dobândite prin naştere Cu toate astea, n-am ajuns să fiu apreciat pentru meritele mele pentru că n-am avut prea multe merite. Eu mi-am cultivat gân.

        Direa, nu simţul practic. Cât despre sclavi, întotdeauna am crezut că sclavii dau multă bătaie de cap stăpânilor lor, urmărindu-i pas cu pas ca să le împlinească voia. Cine are sclavi, nu mai are o clipă de linişte şi de libertate, aşa am gândit şi am fost sigur că un bărbat dornic de confort devine sclavul sclavului său. Dar tu mi-ai deschis ochii şi am înţeles că un sclav este om ca şi mine, chiar dacă poate fi însemnat cu fier roşu pe frunte sau castrat. Tu, Simon din Cirene, eşti aproapele meu şi aş vrea să te iubesc cum mă iubesc pe mine însumi, dac-aş putea. Este una dintre poruncile celui care a înviat. Este drept că eu sunt mai învăţat decât tine, dar s-ar părea că, în lumea la care aspir, învăţătura mea nu are nici” valoare. Ca şi cum m-aş naşte pentru a doua oară şi ar trebui să Je învăţ pe toate de la început. De aceea as dori să-ţi fiu prieten, oricŞde mare este distanţa dintre poziţia şi dintre valoarea noasti*

        Dar vorbele mele 1-au rănit pe Simon din Cirene. Pentru ca, sclavii eliberaţi amorul propriu are un preţ mai mare decât alţii. A izbit el deci cana de braţul jilţului, împroşcându-mă as cu apă, şi a strigat: ^ m-noes Romei cu poveşti bizare din ludeea şi de a creşte în ochii

        — Lua-te-ar dracu, romanule, cu inelul tău cu tot! Azvârli'? > în latrină şi slobozi-mi-aş apa pe filosofia ta! Nu-i bună de ^^ filosofia, n-ajută nici măcar un spic de grâu să crease”' ^ această curiozitate de-a cunoaşte tot ce se-ntâmplă la ev? ' ţji mă-ndoiesc că se ascunde doar dorinţa de a-i uimi pe arist° ^ i l Nearanjată şi cu franjurii de pe veşmânt, tu semeni mai j grabă cu un actor care-şi încropeşte cu stângăcie un nou rol, ipă ce, unul după altul, le-a ratat pe toate, ga mi se fi adresat el în felul acesta cu câteva zile mai înainte, nt sigur că i-aş fi aruncat cupa cu vin în obraz, i-aş fi spus că j geaba-i liber dacă tot sclav mizerabil a rămas şi aş fi ieşit din ga lui trântind poarta în urma mea. Vorbelelui usturătoare i.au risipit dintr-odată uşoara ameţeală şi am avut din nou ui limpede. Nu am spus nimic şi am meditat. Să fi fost oare jgvărate acuzaţiile lui? Curiozitatea este o caracteristică natujL a firii mele. Din curiozitate am început acest drum, dar înţeleg din ce în ce ma* c^ar ca es*e Drumul meu şi că mă transform cu fiecare pas pe care îl fac.

        _ îţi cer iertare! I-am spus.

        Eu, un cetăţean roman, m-am înjosit, cerându-i iertare unui sclav slobozit din robie şi-n plus, lipsit de orice educaţie. La Roma, cine-ar putea-o crede?

        Suntem amândoi oameni şi avem aceeaşi valoare, am continuat eu. Se spune că în ultima seară, înainte de a fi dat morţii, lisus din Nazaret a spălat picioarele discipolilor săi, pentru a-i învăţa să fie umili. Nebunia mea este mare, Simon din Cirene, şi m-aş apleca fără şovăială să-ţi spăl ţie picioarele, dacă-mi vei permite.

        Nu-ţi face tu griji pentru picioarele mele, a mormăit el enervat, că pot să le spăl şi singur!

        Dar a spus apoi pe un ton conciliant: '

        — Nu fi amărât din pricina mea! De când s-a uitat la mine, el te o întrebare de viaţă şi de moarte.

        Pentru a-mi dovedi prietenia lui, mi-a atins fruntea, umerii şi P^ptul şi n-aş putea spune că am simţit repulsie la atingerea lui.

        ~ Poate ai fost trimis la mine exact în acest moment, a spus 'Ca ceva să se împlinească. Institutorul fiilor mei, citindu-mi din ea profetului Isaia, a căscat tot timpul, aşa că mai nimic n-am j es din ce-a citit. Puţin mai înainte de a fi apărut tu, mă gân-

        5jţ.8* plec în căutarea unui cărturar care să-mi explice profeţiile.

        %ri les° totuşi că el ar fi despicat în patru fiecare cuvânt, expliPrj „^i legătura dintre înţelesul simbolic al fiecărui cuvânt şi W *ui literă, iar după aceea ar fi început probabil să compare Sa a°es^ei scripturi cu textul altora, până aş fi înnebunit. Dar,

        ^îtj? R*virea pe care mi-a aruncat-o omul din Nazaret, înţeleg wura lui nu are legătură cu scripturile, ci cu viaţa însăşi.

        Apoi, uitându-se mirat în jurul lui, a întrebat:

        — Ce se întâmplă? Mă simt atât de uşurat. Parcă nu mai înspăimântat ca înainte.

        Deodată, toată încăperea s-a umplut de lumină, de parcă nor ar fi alunecat la o parte din dreptul deschiderii din plafo^ *!

        Atriumului. Şi, aproape în acelaşi moment, un om înalt de st înfăşurat într-o mantie, a traversat sala şi s-a îndreptat celelalte încăperi, ca şi cum nu ne-ar fi văzut. Simon din a strigat în urma lui:

        — Eleazar, tu eşti? S-a întâmplat ceva pe câmp?

        S-a ridicat în picioare şi mi-a spus:

        — Este Eleazar, intendentul. Mă caută. Poate şi-a rupt vreun braţ sau a căzut în fântână.

        Şi s-a dus după el. Iar eu am rămas pe gânduri, pentru că acel chip nu-mi era străin. Dar mi-a venit să râd când mi 1-am amintit pentru că sigur nu ar fi putut fi profesorul meu din Rodos, chiar dacă faţa şi începutul de chelie erau identice. Să fi fost îmbrăcat în veşminte greceşti, poate că nu mi-ar mai fi venit să râd, pentru că bunul meu profesor este mort de mulţi ani. Şi mi-am amintit cu melancolie de vremurile acelea când eram tânăr şi însetat de cunoaştere.

        După un oarecare timp, Simon din Cirene s-a întors şi a spus enervat:

        — Nu înţeleg unde-a dispărut Eleazar. Doar să fi ieşit prin curte afară, pentru că nu am dat de el în nici o încăpere.

        Abătut apoi în talgerul de metal şi îndată a apărut un servitor, căruia i-a poruncit:

        — Trimite-1 la mine pe Eleazar l Adineauri a trecut pe mine şi probabil nu m-a văzut, pentru că stăteam în umbră.

        Slujitorul i-a spus mirat:

        — Dar nici nu 1-am văzut astăzi pe Eleazar.

        Totuşi, s-a dus să-1 caute, iar când s-a întors, i-a spus

        — Poate te-ai înşelat. Nici urmă de Eleazar, iar poarta eSzăvorâtă.

        Atunci, Simon din Cirene s-a dus să verifice şi el P°ar -

        — Am auzit ocărând-o pe portăreasă, după care a intrat din o° celelalte încăperi, trăgând câte un picior în lucrurile întâii11 cale. S-a întors şi a spus:

        — Nu-i de găsit. Portăreasa s-a jurat că, după venirea ta”.

        Mai deschis poarta, cât despre Eleazar, nimeni în afară de # nu 1-a văzut.

        — Dar eu nu 1-am văzut pe Eleazar, am spus. Mie mi se păruse L bărbatul care a traversat încăperea este profesorul meu din codoş. Bine că s-au păstrat urmele picioarelor lui Eleazar al tău pe ozaic, altfel rămâneam amândoi cu impresia c-am văzut fantome.

        Simon din Cirene s-a aplecat să le vadă mai bine şi a spus S-ar părea că Eleazar este rănit la picioare. Sunt urme însângerate.

        S-a aplecat, a atins urma unui pas şi degetul i s-a înroşit de qânge. Îngenunchind să cercetez mai îndeaproape urmele, am fost străbătut de un tremur rece şi dureros. Mi-am ridicat faţa gpj-e Simon din Cirene şi i-am spus bâlbâindu-mă:

        _ Nici apostolii lui nu 1-au recunoscut.

        Par Simon din Cirene nu m-a înţeles.

        — Casa mea este deci prost păzită, a spus el enervat. Oricine poate intra şi ieşi când vrea, ziua-n amiaza mare.

        — S-ar părea că nici tu nu 1-ai recunoscut, am insistat eu.

        Dar el, ca şi cum nu mi-ar fi auzit spusele, a repetat cu încăpăţânare:

        — A fost Eleazar, supraveghetorul lucrătorilor mei.

        Am ridicat braţele spre cer şi i-am strigat:

        — Nu! Urmele acestea sunt urme sacre. Casa ta a fost binecuvântată! El, cel care a înviat din moarte, ni s-a arătat când în inima noastră vibra puternic dorinţa de a-i cunoaşte drumul.

        Faţa arsă de soare a lui Simon din Cirene s-a făcut dintr-odată cenuşie. Impotrivindu-mi-se în continuare, a spus: A fost Eleazar. Doar 1-am văzut cuochii mei. Cu ce drept înspăimânţi tu?

        Poţi să crezi tu ce-ai crede, i-am răspuns. Eu ştiu ce cred.

        ^ftândoi am avut senzaţia că am văzut pe cineva bine-cunoscut.

        Um ani ft putut noi să-nţelegem imediat că este el, când însăşi ar*a din Magdala, cea care 1-a văzut de mult mai multe ori decât Ol> nu 1-a putut recunoaşte decât după ce el a strigat-o pe nume?

        G. ~ Oare de ce insişti să cred ceea ce nu pot crede? M-a întrebat

        °n din Cirene. Am văzut odată un vrăjitor care invoca spiritele jy. Mor, dar imaginile acestora erau ca fumul şi se destrămau.

        Un spirit nu poate lăsa urme de paşi pe pardoseală.

        ^t e^ nu es^e doar spirit, am spus eu. Oare încă nu ai ple e^8? El a înviat din moarte şi a rămas între noi. Vine şi a după cum îi este voia. Chiar şi prin porţile ferecate.

        Li Dar raţiunea de sclav a lui Simon din Cirene era prea pentru a accepta o astfel de explicaţie.

        Eu nu mă îndoiesc că el a înviat din moarte, a spus el a înţeles din privirea lui că el poate orice. Dar judecata mea împotriveşte ideii că el ar fi avut vreun interes să ni se ar ^ nouă, celor mai neînsemnaţi dintre oameni. Că li s-a arăt 6 discipolilor lui, nimic de mirare. Dar noi nu 1-am cunoscut de * puţin înainte de moarte. Tu, un roman netăiat împrejur şi eu fost sclav. Nici un rege al evreilor n-are nevoie de oameni ca n împărăţia lui era aproape de noi încă dinainte ca el să ni * fi arătat. Oare nu ai văzut cât de mult s-a luminat aici înainte el să apară? Singur ai constatat cu surprindere că te simţi uşurat Cât despre mine, încă şi acum resimt un fel de bucurie neobiş nuită, în orice caz o stare deosebit de plăcută. De ce să ne îndoim de intenţiile lui când încă nici nu le cunoaştem? Arătându-ni-se ne-a lăsat poate să înţelegem că şi noi avem dreptul să-i căutat” drumul, aşa cum ne vom pricepe să o facem.

        — Dacă a fost el, a spus Simon din Cirene, îmi voi încredinţa averea fiilor mei şi-1 voi urma pe el, dacă-mi va permite. Numai că nu a fost el, ci Eleazar, sunt sigur.

        Şi deodată a început să se tânguiască, frângându-şi mâinile şi suspinând:

        — Oare de ce trebuia să mi se întâmple chiar mie asta? Să fi căutat un bărbat mai tânăr peste care să-şi arunce năvodul. Uite-aşa se abate peste unii oameni nefericirea, repede şi pe neaşteptate.

        Ce fel de soartă mai am şi eu, de m-aruncă aşa deodată în mijlocul drumului lui, când atât de mult am visat să-mi trăiesc restul zilelor bucurându-mă de libertatea la care atât de mult am aspira' şi de averea pe care cu multă trudă am strâns-o?

        Din lamentaţia lui am înţeles că el credea în lisus, în ciuda dorinţei de a nu crede. Am vrut să-1 încurajez şi i-am spus: ^

        — Simon, fratele meu! Te asigur că este în puterea lui saofere ceva mult mai preţios, faţă de care bogăţiile tale nu reprez1 nimic. Dar tu nu trebuie să-1 urmezi pe el. Poţi să te abaţi de drumul pe care eşti dacă îţi este atât de greu. Eu nu cred că el o pe cineva să-1 urmeze, dacă acesta nu simte un îndemn i^eDar Simon mi-a răspuns: g-i

        — La asta nu mă aşteptam. Te-ai apucat acum şi ^, ct supraveghezi drumul şi să-mi pui obstacole în cale, la $ discipolii lui, care nici nu au vrut să mă vadă. Aş câuta * *.

        Drumul, de-aş fi sigur că el a fost aici, numai că eu nu pot cr^d peodată s-au auzit nişte bătăi puternice în poartă şi am sărit

        §ndoi în picioare. Apoi scrâşnetul cheii răsucite, scârţâitul ţtii Ş* glasul portăresei care încerca să oprească pe cineva să ftje. Reuşind să treacă de ea, a intrat valvârtej în casă un '1 hat foarte mic de statură, cu capul mare, agitându-şi braţele.

        ^^, Unde-i? A întrebat piticul plângând şi frângându-şi mâinile.

        De 1-aţi ascuns? Mi-am priponit asinul de inelul din zid şi am teptat răbdător ca el să se întoarcă din această casă în care a, rat. Dar a trecut deja destulă vreme şi nu s-a întors. Trebuie

        10 apărat să-1 întâlnesc.

        _. Despre cine vorbeşti tu, străinule? 1-a întrebat Simon. Nu nimeni aici în afară de acest oaspete cu care stau de vorbă de î vreme.

        Piticul cel amuzant a făcut un pas în direcţia mea, şi-a înălţat pul mare spre mine şi din privirea lui am înţeles că nu vede prea bine. Apoi a spus:

        — Nu-i el. Cel pe care-1 caut era înveşmântat în straie scumpe.

        Jiu poartă fiii lui Israel asemenea veşminte. Mantia era din lână f” Milet, dacă nu mă înşel.

        Pe cine cauţi? A întrebat încă o dată Simon din Cirene.

        Şi i-a mai spus mustrător: Oare aşa se intră într-o casă străină?

        — Ce te interesează pe cine caut eu? I-a răspuns piticul cu un aer misterios. El a trecut pe lângă mine şi eu nu 1-am recunoscut.

        Abia mai târziu am înţeles cine era. L-am strigat, dar nu s-a

        °Prit sau poate că nici nu m-a auzit. Cât de tare mi-am îndemnat Jrinul să alerge, tot nu 1-am putut ajunge, iar el a fost tot timpul lintea mea până la poarta Ierusalimului şi pe străzile care duc j aici> apoi a intrat în casa ta.

        J „in nou s-au auzit bătăi în poartă, apoi a intrat un bărbat de ară cu privirea deschisă şi obrajii arămii de soare. Răsuflând rat> Simon din Cirene 1-a întâmpinat cu bucurie şi i-a spus: t9 T n sfârşit, iată-te aici! Oare de ce-ai trecut mai înainte prin y. tară să spui o vorbă, sau poate că nu m-ai văzut?

        %! * ^eazar> mirându-se de întrebarea lui, i-a răspuns descumV. Jv tW r nu am fost aici mai înainte. Abia am ajuns de la ţarină, v °^ v°iam sa te văd. Ce-i cu tine, stăpânul meu, de n-ai

        ^t atâta vreme pe câmp? Pământul se bucură de paşii i „nJli'.! J, j- * > > uuu ce-1 calcă şi se-ngrijeşte de el, iar eu, fără sfaturile Ştiu cum să mă mai descurc. Sper că nu eşti bolnav.

        Mi-am coborât privirea şi am văzut că pe picioarele lui g0 sunt pete de sânge. Arătând spre picioarele lui, 1-am întrebat

        — Eşti rănit?

        Privindu-şi jenat picioarele, Eleazar a spus:

        — Nu, nu! S-au murdărit de vopseaua cu care am marcat -i de jertfă şi n-am avut timp să le curăţ, fiindcă m-am grăbit să întâlnesc stăpânul. Eu nu pot să lucrez cum se cuvine dacă n am alături de mine să-mi zbiere-n ureche ce trebuie să f fiindc-aşa m-am obişnuit încă de când eram noi în Cirene. °'

        După ce ne-a privit când pe unul, când pe altul, bărbatul c pitic şi-a pierdut răbdarea şi, cu faţa roşie ca focul, ne-a strW

        — Voi vă bateţi joc de mine şi vorbiţi alandala despre cârnpu' şi oi de jertfă ca să-mi suciţi mie capul, deşi nu v-am arătat vo^ colţii şi nici cu coarnele n-am venit să vă împung. Unde 1-aţi ascuns1)

        I-am spus:

        — Chiar dacă eşti micuţ, te zbârleşti la noi ca un cocoş. Vino-tj în fire, omule, şi spune mai întâi cine eşti şi ce vrei. Ca să-ţi fie mai uşor, te anunţ că eu sunt Marcus din Roma, stăpânul acestei case este el, Simon din Cirene, iar acest bărbat care tocmai a sosit de pe câmp este intendentul Eleazar.

        — Eu sunt Zaheu din Ierihon, a răspuns cu mândrie micuţul om. Până nu demult am fost mai marele vameşilor. Nu-ţi bate joc de statura mea, fiindcă eu sunt un om respectat în tot Ierihonul, cel puţin de romani!

        Mi-am bătut mâinile de mirare, iar Simon din Cirene a strigat:

        — Dar eu am auzit de tine, Zaheu, iar puţin mai înainte, a” discutat despre tine cu acest roman care este oaspetele meu. Ce vânt te-a adus aici, când noi chiar astăzi, de n-ar fi fost zi w sabat, am fi pornit spre Ierihon ca să te întâlnim?

        C Zaheu ne-a privit neîncrezător, fiindu-i teamă că ne batem J° de el. Dar eu, întărind vorbele lui Simon din Cirene, i-affl SPU

        — Este adevărat ce spune el. Deci tu eşti acel bărbat ca.

        ' ascultând de porunca lui lisus, a dat jumătate din avere3

        ^ săracilor şi a restituit împătrit banii celor pe care îi înşel3

        Zaheu a spus: ^ $

        — Nu, el nu mi-a poruncit nimic. Eu însumi am vrut sLl^ săracilor averea pe care nu am dobândit-o prin muncă nU*'

        Dar ce-ai putea şti tu, un roman, despre lisus?

        Frecându-şi stânjenit picioarele de podea, Eleazar i-a Simon din Cirene: Bag seama că acum eşti sănătos şi în putere, stăpâne. Poate r fi mai bine de n-ai mai asculta lucruri care să-ţi tulbure din C capul şi să-ţi întoarcă pe dos pântecele.

        '„^Nu-ţi fie teamă, i-am spus eu. Stăpânul tău nu mai este în icol. Lui îi sunt acum toate lucrurile mai clare. Dar spune-mi,

        ^ e de ce te temi tu, un om sărac, de numele lui lisus din Nazaret?

        °a încă şi mai stânjenit, Eleazar a continuat să-şi frece picioarele podea şi, aţintindu-şi privirea în pământ, a zis:

        — Povara ar fi fost uşoară şi jugul lui mângâietor. Ne-a promis cea şi ne-a chemat la el. Dar n-apucă cineva să promită lucrăP jjor şi păstorilor o viaţă mai bună, că este şi dus în faţa

        (jecâtorilor. L-au răstignit şi pe lisus. Eu nu mai suport să aud J? Orbindu-se despre el.

        _ Dar tu nu i-ai înţeles învăţătura! I-a strigat Zaheu. El a venit pe pământsă caute şi să mântuiască pe cei pierduţi. Şi pe mine m-a numit el fiu al lui Avraam, chiar dacă eram un om avar ţi necinstit. El nu şi-a bătut joc nici de diformitatea mea, m-a strigat doar ca să mă dau jos din sicomorul în care mă căţărasem ca să-1 pot vedea, fiindcă ştiam că va trece prin acel loc. Şi nici nu a refuzat să intre în casa mea.

        Împărăţia lui nu este pământească, am precizat eu.

        Din vorbele lui, înţelesesem că împărăţia ni se va arăta în curând, a spus Zaheu. Eu nu am venit în Ierusalim pentru sărbătoarea de Paşte, pentru că sunt un om prea păcătos şi ofrandele mele nu sunt acceptate la templu. Abia după ce s-au întors în Ierihon cei care au fost aici de Paşte, am aflat că 1-au omorât în Cinuri cumplite, iar de-atunci gândurile îmi sunt răvăşite. Nelini? Tea din mine m-a îndemnat să vin în Ierusalim, ca să pot ţelege ce s-a întâmplat. Dar pe drum, aproape de Ierusalim, el atrecutpe lângă mine.

        „ Cine? A întrebat Simon din Cirene.

        Pa ^'a ^ Zaheu s-a împurpurat din nou. Şi-a lăsat privirea în ant şi; frângându-şi mâinile, a murmurat: Sr Us'„ ^ nu-mi spuneţi că mi-am pierdut mintea. Eram He ^e drum, pentru că am un trup şubred. Şi asinul meu > a^cu capu-n pământ şi era şi el obosit. Abia după ce lisus

        &t de mine, mi-am regăsit puterile şi 1-am recunoscut, sigur că 1-ai văzut intrând în casa mea? 1-a întrebat „ Simon din Cirene.

        G Posibil să fi intrat altundeva, a spus Zaheu. Adevărul ai auzit încă de la Ierihon despre învierea lui din moarte,

Dar n-am crezut, fiindcă aşa ceva nu s-a mai întâmplat niciodau După ce am înţeles că el este, n-am îndrăznit să-1 strig cu pi^ tare, ca să nu atrag atenţia cuiva care să-i facă vreun rău î^s înduraţi-vă de mine şi lăsaţi-mă să merg la el, să mă proster ^f la picioarele lui şi să-1 ador, pentru că el este Mesia. ^

        Auzind cuvântul Mesia, Eleazar a blestemat şi a spus fur; Să nu mai rosteşti acest cuvânt! El a vindecat bolnavi5' deşteptat oameni din moarte, a intrat în Ierusalim ca un regp5 curăţat templul cu biciul, dar nu a avut destulă putere să li'3 împotrivească preoţilor sanhedrinului. Mulţi bărbaţi îşi întărige!

        Vârful toiegelor cu fier şi aşteptau doar un semn să vină-n urjl. A lui. Dar el a fost răstignit pe cruce între doi tâlhari. Nu mai n!

        Auzi că el ar fi fost Mesia. Copiilor mei le las moştenire acest vorbe: „Mesia nu există şi nu va exista vreodată!”

        Deci tu îl ştiai, Eleazar? A întrebat cu reproş Simon din Cirene. De ce nu mi-ai povestit niciodată nimic despre el?

        Era prea furios Eleazar, pentru a mai ţine seama că stăpânului său i se adresează şi i-a spus:

        — Mai puţin decât oricărui altuia ţi-aş fi povestit ţie despre el, fiindcă eşti bogat şi zgârcit. Până şi surcelele de pe ţarină tu le strângi, să nu aibă parte nici măcar de astea bietele văduve şi copiii orfani, în împărăţia lui n-ar fi fost loc pentru cei bogaţi.

        I-am fi aruncat din cale şi am fi împărţit între noi câmpurile, plantaţiile de măslini, podgoriile şi toate averile lor. Unii spun într-un fel, alţii în alt fel, dar eu cred că fiii Luminii ar fi venit să conducă Ierusalimul. Dar lui loanBotezătorul i-au tăiat capui iar pe lisus din Nazaret 1-au răstignit pe cruce, în toate timpul* cei bogaţi, cei puternici şi cărturarii i-au omorât pe profeţii aceste' ţări. Tu poate ştii obiceiurile din Cirene, dar eu le ştiu pe cele d j ludeea şi Ierusalim şi această ştiinţă îmi umple inima de am; Când a terminat Eleazar de vorbit, Simon din Cirene i-a s? I cu vocea tremurândă: „

        — Dacă în ochii tăi vinovăţia mea este atât de mare şi dac crezi sincer că le-am jefuit pe văduve şi pe copiii orfani, loveşt fără ezitare. Am mai primit eu destule lovituri în viaţa ace „

        Dar Eleazar nu şi-a lovit stăpânul. Regretându-şi vorbei6 intenţionate, şi-a aplecat capul şi a mărturisit: a ^

        — Am vorbit greşit, pentru că nu-mi mai pot stăpâni supa. ^r din mine. Adevărul este că tu eşti un stăpân bun. Unul ^. ^ ' ' crrij ca tine nu cred c-ar putea fi în lume. Eu ştiu că tu ai &

        — Juve şi de orfani, că nu numeri niciodată coşurile cu măsline.

        C ljat mulţi care trăiesc din ceea ce tu laşi să cadă de pe masa ta.

        Sunt tare amărât şi inima îmi este neagră din cauza lui lisus j. fl Nazaret. El ne-a arătat puterea lui şi ne-a promis multe, j Oâ care ne-a abandonat lăsându-ne cu mâinile goale.

        — El nu ne-a abandonat, am strigat eu. El a rămas printre i dându-ne mai mult decât am aşteptat să ne dea. Priveşte!

        Gi i-am arătat urmele paşilor lui, care acum erau mai şterse, roape pierdute pe alocuri în lumină. Simon din Cirene a povestit Ooi despre toate cele întâmplate şi cât de diferit i-am văzut noi hipul celui care a traversat încăperea. La sfârşit a spus:

        _ Du-te, Zaheu, şi ia-1 cu tine pe Eleazar, fiindcă în mine s-ar „ărea că nu ai încredere. Cercetează toate încăperile casei şi intră unde vei vrea, şi-n pivniţă, şi-n grajd, urcă-te şi pe acoperişul casei. Eu îţi spun că el a dispărut tot atât de misterios după cum a intrat, dar este bine să nu mai ai nici o umbră de îndoială.

        Pupă ce vă veţi întoarce, vom chibzui împreună ce-i de făcut.

        Se vedea din ochii lui Zaheu că nu a crezut pe de-a-ntregul în spusele lui Simon din Cirene. Dar a acceptat propunerea şi a spus:

        — Să fi avut cu mine uneltele de vameş, ţi-aş fi cercetat eu casa cum se cuvine şi-aş fi găsit până la urmă şi cea mai secretă ascunzătoare. Dacă eu nu pot găsi astfel de locuri, atunci nimeni altul nu le va putea găsi, numai că tu m-ai convins deja pe jumătate că el nu mai este în această casă.

        Dar Simon i-a poruncit intendentului să-i dea lui Zaheu o unealtă ro vârf ascuţit, ca să spargă pereţii unde-o crede el că-i vreo a§cunzătoare, numai să se liniştească odată. Au plecat Zaheu şi Weazar să caute prin casă, şi 1-am auzit apoi pe Zaheu răscolind j^n toate încăperile cu zelul lui ciudat de om pocit şi neîncrezător.

        ^ noi, dezamăgiţi, am rămas să le aşteptăm întoarcerea. La un tosnt dat, i-am spus lui Simon din Cirene: „7 Tocmai vorbisem despre Zaheu, şi n-a trecut multă vreme a ce el a sosit în casa ta. Oare nu crezi că acesta este un semn?

        8i lci nu a apucat Simon din Cirene să-mi răspundă, că dinspre sţw. S~aauzit o mare zarvă şi bătăi în poartă, iar apoi glasul pok! Rei care se certa cu o mulţime de oameni deodată. Apoi şi; easa a venit în faţa stăpânului ei, uimită şi îngrozită totodată „a „Pus

        ^ u nu înţeleg ce se întâmplă în casa ta, stăpâne, şi nici nu s fac. Pe strada noastră s-a adunat o mulţime de cerşetori î Neliniştiţi, care spun că tu, Simon din Cirene, ai fi promis că le da astăzi mâncare şi băutură tuturor săracilor şi ologilor Ierusalim.

        Simon din Cirene s-a apucat cu mâinile de cap şi a

        — Oare visez sau sunt treaz? Dar n-am anunţat pe c-ar fi astăzi ospăţ în casa mea. *'

        Şi, întorcându-se brusc spre mine, a început să mă învinuiasc-

        — Ascultă, romanule! Tu eşti un magician puternic, si-r” >.' dintre cei mai periculoşi. De când ai intrat în casa mea n, se-nvârteşte capul şi o duc din surpriză-n surpriză.

        Apoi a alergat spre poartă, iar eu am mers în urma lui. Când a deschis poarta, am văzut că toată străduţa îngustă era plină d infirmi, şchiopi, ciungi, oameni cu tot soiul de bube şi răni deschise pe corp, posedaţi de demoni, femei chircite şi copii scheletici în jurul ochilor cărora roiau muştele. Toţi îşi întindeau mâinile uscate spre Simon din Cirene şi-1 slăveau, strigând că numele hi este binecuvântat de Dumnezeul fiilor lui Israel. Zadarnic a încercat să afle de la ei cine i-a trimis, fiindcă el, în nici un caz, nu chemase pe nimeni. Niciunul nu a fost în stare să-1 lămurească, iar din amândouă capetele străzii soseau fără întrerupere zeci de cerşetori, care se înghesuiau în cei deja bine îndesaţi în faţa porţii.

        Dându-se bătut, Simon din Cirene şi-a chemat toţi servitorii şi Lăsaţi-i să intre în curte pe toţi aceşti cerşetori, dar supra- „ fure ceva. Puneţi la copt le-a poruncit resemnat:

        — Lăsaţi-i să intre îr nu toată ca vegheaţi-i să păstreze ordinea şi să „.

        Pâine şi aduceţi-le lor toate proviziile din cămările casei, mumea c.

        Mari, ca să aibă ei şi de băut! Dar să intre doar cei în faţa casei, după care să se închidă poarta, pent în curtea mea chiar toţi săracii din Ierusalim Apoi, adresându-mi-se, a spus:

        — Mulţumesc Dumnezeului care a creat cerul şi pământul

        — Ci; i „ amestece vin cu apă în vase mari, ca sa aioa ei şi ue uauu: uai o” intre doar cei care sunt deja în faţa casei, după care să se închidă poarta, pentru că nu înc^Pj „1~4”„. 4-”ti oor-anii rlin TprilSalim.

        Iltf fiii mei, Alexandru şi Rufus, sunt plecaţi la proprietatea Chiriat şi vor rămâne acolo până la sfârşitul sabatului, î n-aş vrea să se-aleagă ei cu vreo boală de pe urma acestor nespa „

        Cât despre mine, întâmplă-mi-se ce mi s-o întâmpla, î*1 absolut indiferent!

        V Şi într-adevăr ei scoseseră din cămări toate proviziile: u e c^ f S-a dus apoi să vadă dacă servitorii se supuseseră poruflc ^j.

        Ei scoseseră din cămări toate proviziile u făina, mierea şi fructele uscate. Deschiseseră toate vasele uncii!”

        3j-arnură şi cu sosuri iuţi. Dar când a văzut Simon din Cirene

        — 0 curte erau în aşteptare mai mult de şaptezeci de cerşetori,

        $ aşezaţi, care târându-se să găsească un loc, a înţeles că nu-i

        /utea îndestula pe toţi cu ceea ce avea el în casă şi a trimis un vitor să mai cumpere făină şi pâine gata făcută. După ce s-au >l ai în curte, cerşetorii au contemplat stânjeniţi coloanele greceşti,

        $ „ juindu-se să nu facă nici un zgomot, ca să nu se răzgândească

        ^ qv. Din Cirene şi să-i alunge pe stradă, întors din zadarnica eXPec*iţie> Zaheu ~ Pli*1 din cap până-n picioare de praf, făină funingine – a început să se scuture, şi-a şters sudoarea cu ' lele veşmintelor, întinzând încă şi mai mult murdăria de pe î ta Apoi, tremurând de supărare, i-a spus lui Simon din Cirene:

        — Eşti un om viclean. M-ai trimis să-1 caut unde nu era. Iar i „e care 1-ai ascuns a putut să plece din casa ta strecurându-se 'intre cerşetori din Cirene a oftat şi a zis:

        — Dacă tu, cel care ai avut norocul să-1 cunoşti înainte de a fi răstignit, nu mă crezi, atunci cum ar putea să ne creadă cineva

        : î 1-am văzut astăzi cu ochii noştri? După cum el ţi s-a arătat ţie pe drum, la fel ni s-a arătat nouă în casa mea. Dumnezeule, ai milă de mine! După toate câte mi s-au întâmplat mie astăzi, eu tred în învierea lui şi cred de asemenea că va răsturna obiceiurile acestei lumi, la fel cum mi-a întors mie toată casa pe dos. Povesteşte-ne mai bine despre el şi despre învăţătura lui, ca cel puţin sa înţeleg şi eu ce doreşte de la noi.

        Şi, în dorinţa de a se împăca cu Zaheu, a adus apă şi i-a spălat taPul de praf şi de funingine, iar Eleazar i-a spălat picioarele.

        *Poi 1-au îmbrăcat ei în veşminte curate. Văzând el cât de sârj^flcios 1-am slujit toţi trei în aşteptarea vorbelor care să ne eschidă drumul spre nemurire, până la urmă lui Zaheu i-a trecut Pararea şi ne-a mărturisit sincer: i, ^ r e^ nu nii-a încredinţat mie nici un secret, dacă la asta, Sândit. Tot ceea ce mi-a spus mie când a intrat în casa mea, dj. Us ca să audă şi alţii. Sosind el în Ierihon, i-a redat vederea S ufk care'l strigase, zicând: „lisuse, fiul lui David, fie-ţi milă de

        ^ar mie> lisus mi-a zis: „Fiul Omului a venit să caute şi să

        ^ lască pe cel pierdut1”. Şi a mai spus că, în împărăţia lui, cu

        % ^ă bucurie va fi primit un păcătos adus pe drumul cel bun,

        °uăzeci şi nouă de drepţi, care n-au nevoie să fie vindecaţi.

        După Matei, 18, 11. (n.r.); >.

        I

        — Dar nu este corect, a protestat Simon din Cirene. Dacă stau lucrurile, atunci ce bucurie mai poate avea cineva care străduit toată viaţa să fie drept, când Domnul se depărtează d şi refuză chiar şi să-i vorbească? Cum poate să-i fie mai pe ţ. i^ lui Dumnezeu un om păcătos decât un om cinstit şi drept? ^

        Dar Zaheu şi-a ridicat mâna în semn de apărare şi a spUs.

        — Chiar dacă sunt un om păcătos şi dispreţuit de lume, el n, strigat pe nume şi a intrat în casa mea. Când mi-a rostit numei3 tot amarul, care-mimăcinase până atunci inima din cauza capv, i î meu mare şi corpului diform şi mă făcuse să-i urăsc pe „.!

        Oamenii, s-a risipit dintr-odată. Dacă el, regele evreilor şi fjuj i, David, m-a recunoscut de fiu al lui Avraam şi mi-a iertat păcate!' ce importanţă mai are ce gândesc oamenii despre mine? El m eliberat de amarul din mine şi de păcatele mele. Am fost atât d fericit, că am simţit nevoia să împart bucuria mea cu alţii, de aceea le-am dat eu săracilor jumătate din averea mea. Dar mă-ndoiesc că voi puteţi înţelege.

        Aşa ceva nu se poate înţelege, a admis Simon din Cirene, Probabil că faptele tale nedrepte şi înşelătoriile merseseră mult prea departe si, de teamă că vei fi chemat la judecată să dai socoteală, ai preferat să recunoşti de bunăvoie păcatele şi să restitui o parte din bogăţiile furate, în speranţa de a salva cel puţin jumătate din averea ta.

        Cuvintele tale nu mă ofensează, 1-a asigurat Zaheu, şi-ţi apre^ ciez judecata raţională. Eu însumi am devenit foarte suspicios şi mă-ndoiesc de motivele care-i împing pe ceilalţi să acţioneze într-un fel sau altul. Dar eu ştiu ce s-a întâmplat cu mine după ce 1-a* privit pe lisus. Iar în casa mea, el a spus o poveste ciudată, al cârtj tâlc nu 1-am înţeles pe de-a-ntregul nici până acum. Ascultaţi'0 „Un om de neam mare s-a dus într-o ţară îndepărtată, ca sa, ia domnie şi să se întoarcă. Şi chemând el zece slujitori, le~a zece mine1 şi le-a zis: „Negustoriţi cu ele până ce voi reveni.„ oamenii din ţinutul lui îl urau şi au trimis solie în urc13, zicând: „Nu dorim ca acesta să domnească peste noi”. Şi cari ji întors el, după ce luase domnia, i-a chemat pe slujitor11.

        Cărora le dăduse bani, ca să ştie ce au negustorit. Şi a ve, ep' ti dintâi slujitor şi i-a spus cu mândrie: „Mina ta a adus cast1” rx

        ? 1. Mină – denumire a unei sume monetare mari. O mină de aur

        818,00 grame. O mină de argint cântărea 727,00 grame.

        Jiie„. Şi i-a zis stăpânul: „Bine, slujitorule bun, fiindcă ai fost gjjncios şi ai folosit cum se cuvine puţinul ce ţi 1-am încredinţat, ei stăpâni peste zece cetăţi„„1.

        Par eu n-am mai putut să-mi ascund dezamăgirea şi 1-am trerupt, întrebându-1:

        1 _ Dar el chiar nu ţi-a mai vorbit despre nimic altceva decât aore bani? Eu mă aşteptam să ne povesteşti ce ţi-a spus despre de”r w ' viaţa eterna.

        Par Zaheu, luându-i apărarea, a spus:

        _ Eu nu eram decât un vameş. Poate a gândit că pot înţelege maj bine o parabolă care se referă la bani.

        Jar Simon din Cirene a spus:

        — Noi, evreii, înţelegem cel mai bine lucrurile care sunt legate je bani. În orice caz, mult mai bine decât tine, un roman crescut în spiritul filosofiei greceşti. Zece mine sunt bani mulţi. Dar poate că nu erau de aur, ci de argint. Şi-apoi, depinde şi cât timp a stat stăpânul în acea ţară depărtată. Dacă-i vorba de puţin timp, că-i de aur sau de argint mina, mă tem că nimeni nu poate să-şi sporească de zece ori bogăţia pe căi cinstite.

        Zaheu ne-a întrebat:

        — Oare mă lăsaţi să termin povestea?

        Apoi a povestit în continuare: „Şi a venit al doilea slujitor, zicând: „Mina ta, stăpâne, a mai adus cinci mine„. Iar el a zis şi acestuia: „Să ai tu stăpânire peste cinci cetăţi„. A venit şi ultimul slujitor, zicând: „Doamne, 'aţă mina ta, pe care am păstrat-o într-un ştergar. Că mă temeam „e tine, pentru că eşti un om aspru: iei ce nu ai pus şi seceri ce nu ai semănat”. Zis-a lui regele: „Din cuvintele tale te voi judeca, ugă vicleană. Ai ştiut că sunt om aspru: iau ce nu am pus şi secer e nu am semănat. Pentru ce deci n-ai dat banul meu schimbă-

        ^°r de bani? Şi eu, venind, i-aş fi luat cu dobândă”. Şi a zis

        °r ce stăteau de faţă: „Luaţi de la el mina şi daţi-o celui ce are 'p mine”. Şi ei au zis lui: „Doamne, acela are zece mine”„.

        Vo, *~ain pus mâna la gură, ca să nu-mi scape involuntar vreo t0{. „ Despre acea istorie supărătoare. După ce ne-a privit triumfăau şi-a ridicat braţul şi ne-a atenţionat: cu atenţie şi ţineţi minte, fiindcă aceasta este lui după Luca, 19, 12. (n.r.). „., – „Regele le-a răspuns: „Zic vouă: Că oricine are i se va da de la cel ce nu are şi ceea ce are i se va lua. Iar pe acei vrăin^ ^f ai mei, care n-au voit să domnesc peste ei, aduceţi-i aici şi tăi f^ în faţa mea„„. >l~i Ne-am gândit mult eu şi Simon din Cirene la acea paraKenigmatică. Până la urmă, am spus eu dezamăgit: a Nu înţeleg semnificaţia acestei istorii, dar oricum, cred şi această judecată este greşită şi nedreaptă. Ca Nici eu nu am înţeles tâlcul parabolei, a spus Zaheu, d amintindu-mi de această istorie pe care el a povestit-o, m-a umplut de nelinişte când am auzit de moartea lui. Şi nu mă n împiedica să gândesc că el, comparându-se cu acel om de nea mare, pe care poporul lui îl ura, s-a dus să-şi ia împărăţia, car nu este din această lume. Şi, fără îndoială, se va întoarce să l ceară socoteală tuturor celor cărora le-a încredinţat o mină de aur sau de argint, n-are importanţă, ca să vadă cum au folosit-o Dar tu eşti sigur că îţi aminteşti cuvânt cu cuvânt parabola pe care el atunci a povestit-o? 1-am întrebat eu suspicios.

        Sunt sigur că cel puţin conţinutul ei mi-1 amintesc bine, a spus el. Sunt şi alţii care au ascultat această poveste, iar unii susţin că n-ar fi fost vorba de mine ci de talanţi1, iar alţii că doar despre trei slujitori era vorba, nu de zece. Dar şi unii şi alţii îşi amintesc la fel de învăţătura de la sfârşit a lui lisus, pentru că tuturor celor care am fost acolo, această învăţătură ni s-a părut surprinzătoare, ciudată şi în contradicţie cu judecata dreaptă.

        Şi a mai spus, absorbit de gânduri:

        — Dar eu nu cred că s-a referit la bani. Parabola aceasta trebuie să aibă probabil un înţeles mai profund. Tot el a mai sp”s că decât să aduni bogăţii pe pământ, unde molia şi rugina le strică, mai bine aduni comori în împărăţia lui.

        Simon din Cirene a tresărit ca şi cum şi-ar fi amintit de ce şi i-a poruncit intendentului:

        — Eleazar, mergi degrabă şi deschide cuferele şi dulapul”11.

        Haine. Ia toate veşmintele de lână şi in, du-te cu ele în cur împarte-le săracilor! F j.

        După care, a căzut supărat pe gânduri, cu privirea aţintita J^j.

        Eleazar a ezitat, şi-a frecat picioarele de podea şi i-a spust J

        1. Talant – denumirea celei mai mari sume monetare. Un talan* cântărea 49,077 kilograme. Un talant de argint cântărea 43,620 ki10

        Tu eşti stăpânul lucrurilor tale, stăpâne, şi poţi face tot ce i cu ele. Dar dacă tot este să le dai pe toate, permite-mi ca mai să iau de-acolo o cămaşă şi o tunică nouă pentru mine şi

        — O cămaşă pentru copiii mei şi femeia mea.

        Legănându-şi trupul pe scaun şi lăsându-şi braţele să-i cadă

        — Fltre genunchi, Simon din Cirene a murmurat:

        _Fă ce vrei!

        Si adresându-ni-se mie şi lui Zaheu, a mai spus:

        _1_ Şi voi puteţi lua tot ce vreţi din casa mea. Puteţi să mă lăsaţi şi-n pielea goală, pentru că eu nu mai am nevoie de nimic. Nu vă sfiiţi luaţi de la mine toate lucrurile la care-am râvnit când eram sclav şi pe care le-am strâns ca om liber! Am să dau jos şi jerpelitura de veşmânt de pe mine, poate că şi de asta are nevoie cineva.

        Oarecum încurcat, Zaheu i-a spus:

        — Dar nu depăşi măsura! Există o limită şi când dai şi când primeşti, în rest, tu ai dreptate, căci el a zis: „Ce veţi face pentru unul dintre cei mărunţi, pentru mine veţi face. Acesta este drumul”.

        Dar deodată, preocupat de ceva, s-a ridicat în picioare şi-a spus:

        — Oare ce s-o fi întâmplat cu asinul meu? Când am intrat aici, strada era plină de cerşetori. Poate că 1-a dezlegat deja careva şi 1-a luat cu el.

        Dar, după ce a chibzuit puţin, s-a liniştit şi a spus:

        — Fie ce-o fi! Când e vorba despre împărăţia lui, n-aş vrea să fiu mai rău decât tine. Iar dacă cineva mi-a furat asinul, fără-ndoială, avea mai mare nevoie de el decât mine. N-am de gând să-1 dau pe mâna judecătorilor. Stăpânească-1 în pace!

        Simon din Cirene sufla din greu şi îşi legăna în continuare trupul pe scaun. Dar deodată a început să zâmbească şi a spus:

        — Toată povestea asta mă sleieşte de puteri. Ca şi cum cineva toi-ar smulge cu cleştele carnea de pe mine, bucată cu bucată, de bine mă simt eu acum, când mă gândesc la scrâşnetele acelor oameni mizerabili pe care i-am primit în curtea care mănâncă porceşte şi-şi dispută între ei bucăţile cele i bune. Îmi imaginez cum calcă pâinea-n picioare şi tăvălesc peŞtele saramurat prin praf. Dar, poate că am să mă obişnuiesc u timpul, dacă asta-i vrerea lui.

        K-am întrebat surprins: Deci tu crezi că, după ce a plecat de aici, i-a apărut vreunui pe care 1-a anunţat că tu îi vei ospăta astăzi pe toţi din Ierusalim?

        — Eu cred ce cred, mi-a răspuns furios Simon din Cirene.

        Dacă el vrea să facă glume cu mine, am să glumesc şi eu cu el o”, vedem care din noi doi va râde mai tare.

        El a mers înainte şi noi 1-am urmat în curte. Cerşetorii stat ghemuiţi cuviincios pe pământ şi-şi ofereau unul altuia aşa cum fac toţi comesenii la un mare ospăţ. Cei văzători le punea ' în mână orbilor pâinea înmuiată în sos, iar cei mai apropiaţi d platouri le dădeau mâncare celor mai departe aşezaţi, întiiâipul acesta Eleazar, cu braţele încărcate de pături din lână şi veşmânt de în trecea printre rânduri şi le punea pe pământ pentru fiecare Un miros atrăgător de carne friptă se răspândea în aer şi servi!

        Torii puneau fără răgaz să se coacă-n cuptor pâinea de orz şi <je grâu, precum şi pâinea delicioasă cu ulei de măsline şi chimion Dar portăreasa plângea cu lacrimi fierbinţi, iar învăţătorul grec al fiilor lui Simon din Cirene se căţărase pe acoperişul casei şi refuza categoric să se mai dea jos de acolo.

        Buna dispoziţie a cerşetorilor şi ordinea pe care o păstrau 1-au înfuriat pe Simon din Cirene, şi el le-a strigat:

        — Mâncaţi şi beţi, crăpa-v-ar pântecele Luaţi şi acasă ce mai rămâne Dar să ştiţi că eu, Simon din Cirene, vă dau vouă doar ceea ce mai rămâne după ce vă veţi fi săturat. Pentru că acest ospăţ vi 1-a dăruit lisus din Nazaret, cel pe care sanhedrinul iudeilor 1-a răstignit pe cruce. Binecuvânteze-vă el bucatele pe care le mâncaţi pentru viaţă, nu pentru moarte l Cât despre mine, eu nu le pot binecuvânta, pentru că am gâtul plin de venin.

        Crezând că el a glumit, toţi 1-au privit cu recunoştinţă, iar unii s-au străduit chiar să râdă. Lucrul acesta 1-a înfuriat încă şi mai mult pe Simon din Cirene şi el le-a strigat din nou:

        — Lisus din Nazaret, fiul lui Dumnezeu, vă oferă vouă acest ospăţ copios, pentru că el a înviat din moarte şi, atâta timp cât va mai rămâne printre noi, împărăţia lui va fi aproape de noi, iar el va veni la noi şi va pleca după cum îi este voia, chiar trecând Ş1 prin uşi ferecate.

        Cerşetorii s-au temut şi s-au privit neliniştiţi unul pe alW” dar cei mai îndrăzneţi au izbucnit în râs şi i-au strigat:

        — Fie numele tău binecuvântat printre fiii lui Israel, Si*110.

        Din Cirene l Dar de ce nouă ne-ai dat să bem doar vin acru, ca*1 a le-” tu bei împreună cu înalţii tăi oaspeţi din vinul cel mai dulce ^

        Orb de furie, Simon din Cirene şi-a chemat slujitorii şi poruncit: Deschideţi amforele mici în care am păstrat vinul cel mai i amestecaţi-1 cu apă în craterul cel mare, să bea toată şi să creadă în minunile pe care lisus din Nazaret, fiul lui rmninezeu, continuă să le facă şi după moarte.

        Slujitorii au făcut cum le-a poruncit, dar încercând să salveze Hin ceea ce încă mai putea fi salvat, s-au apucat să bea cot la cot cerşetorii, ba încă şi Eleazar a băut împreună cu ei. Iar Simon jjn Cirene, pierzându-şi pe de-a-ntregul cumpătul, a luat un vas Olin cu ulei de nard de mare preţ şi i-a spart gâtul, după care a strigat cerşetorilor: Mă tulbură împuţiciunea voastră şi mirosul greu pe care-1 împrăştiaţi în jur, nu mai pot să suport rănile voastre deschise şi pustele care roiesc în jurul ochilor voştri urduroşi. Îmi este prea cunoscut mirosul vostru. Şi mă simt ca şi cum aş avea din nou lanţuri la picioare şi m-aş târî în întuneric printre sclavi. Am să vă torn pe cap şi pe faţă ulei de nard, să vă invidieze şi principii de veţi trece pe lângă ei.

        Când a deschis micul vas, toată curtea s-a umplut de parfum delicat. Iar apoi el a trecut de la un cerşetor la altul ungându-i fiecăruia părul şi purtându-se ciudat, ca un om cu mintea pierdută, fiindcă înjura şi blestema, iar din când în când îl pufnea râsul.

        Dar ajuns în dreptul unui băiat micuţ care mânca cu lăcomie, a scăpat vasul cu ulei de nard din mână, a îngenuncheat în dreptul lui şi a poruncit slujitorilor:

        — Aduceţi-mi degrabă pieptenele cu dinţi deşi, să curăţ părul acestui copil.

        Iar după ce i-a fost adus pieptenele, a început să pieptene părul băiatului, prinzând şi strivind între unghii păduchii cu mare îndemânare, de-ai fi putut crede că numai asta făcuse toată viaţa.

        Băiatul, al cărui cap era plin de cruste din cauza înţepăturilor.

        — Otea din când în când câte un ţipăt, dar nu încerca să fugă de Simon din Cirene când acesta îl pieptăna, fiindcă îi era teamă că Schimbându-şi locul, nu va mai găsi nimic de mâncare.

        ^ar cerşetorilor a început să le fie teamă şi şi-au şoptit între ei:

        — Rău i s-a mai tulburat mintea lui Simon din Cirene din, auz& acelui lisus din Nazaret. Este de înţeles, pentru că romanii, 'au umilit şi 1-au pus să ducă crucea aceluia care şi-a bătut joc

        * Dumnezeu. Să terminăm de mâncat şi de băut cât mai repede,

        ^ luăm lucrurile pe care el ni le-a dat şi să plecăm de aici, să Se răzgândească şi să ni le ia înapoi!

        L Iar cel mai bătrân dintre ei a spus:

        — Lucruri din astea s-au mai întâmplat. Odată, un om bog care băuse mult vin, a chemat în casa lui nişte cerşetori, pe c ' i-a îndestulat cu mâncare şi băutură. Dar la urmă i-a trântit i^ pământ şi i-a călcat pe pântece cu picioarele, să dea ei afară 1- ^ ce-au mâncat şi-au băut. Aşa că, cel mai bine-i să ne grăbim Şi s-au temut ei că Simon din Cirene i-a auzit, dar acesta e prea ocupat cu acel băiat şi nu auzea nimic. După ce a termin de stârpit păduchii, 1-a dus cu forţa pe protejatul lui la bazinul apă, a aruncat zdrenţele de pe el şi 1-a spălat bine din cap până picioare, fără să ţină seama de protestele copilului, iar apoi 1.

        Şters şi 1-a uns pe cap, pe piept şi pe picioare cu restul uleiului d nard curat. L-a îmbrăcat cu cămaşa şi tunica unuia dintre băieţii lui şi 1-a încălţat cu sandale roşii. Şi i-a spus el băiatului:

        — Acum, tu eşti îmbrăcat şi parfumat ca un fiu de prinţ. Să-mi tragi una peste nas, băieţelule, dacă nici pe tine nu te-o primi el în împărăţie!

        Cerşetorii îşi luaseră deja sub braţe veşmintele primite şi se îndreptau pe furiş spre poartă, nescăpându-1 din ochi pe Simon din Cirene care era în continuare atent doar la acel băiat. Dar acesta, observându-le manevra, le-a strigat:

        — Doar n-o să plecaţi aşa, voi, oaspeţii lui lisus din Nazaret.

        Fiecare va primi un dar din partea lui.

        Şi ne-a luat pe mine şi pe Zaheu ca să-1 ajutăm să deschidă multele lacăte ale unei lăzi întărite cu brâie de fier. A luat de acolo o pungă de piele pecetluită şi a alergat cu ea în curte. Arupt pecetea şi a început să împartă argintii, punând monedele în mâinile întinse ale cerşetorilor. Unora le-a dat o drahmă1, altora patru drahme sau chiar zece drahme, la întâmplare, neţinândcont căruia câte drahme îi dă.

        Iar unii cerşetori au început să murmure. Şi spuneau ei:

        — De ce acestuia i s-a dat atât de mult, iar mie atât de puţi0'

        Dar Simon din Cirene le-a răspuns:

        — Eu nu ştiu nimic, întrebaţi-1 pe lisus din Nazaret. Blia nu a pus şi seceră ce nu a semănat.

        „ 7flC6

        Şi le-a mai dat arginţi din pungă celor ce primiseră * drahme. Dar când a vrut să ia înapoi drahma de la cei căror3

        1. O drahmă din argint cântărea 3,65 grame.

        Puţin, cerşetorii 1-au privit cu duşmănie şi au plecat spre artă, luându-1 cu ei pe băiatul cel îmbrăcat în straie de prinţ.

        Pupă ce şi-a şters faţa de sudoare, Simon din Cirene a scuturat nga, zornăindu-i argintii. Şi a rostit el cu uimire: P _ Aşa ceva, mie nu mi s-a mai întâmplat. Să-nţeleg oare că j-e un semn sau un sfat? Pentru că, deşi eram gata să le dau lor

        6 ti banii mei, punga a rămas plină pe jumătate.

        _ Pune-ţi punga cu bani în ladă, 1-am sfătuit eu, acum, când „ncă niai ai de ales, şi închide lacătele! După aceea, piaptănă-ţi hafba, s& scapi de păduchi, şi pune slujitorii să cureţe bine curtea.

        Ffu ou ştiu dacă ceea ce ai făcut tu este o dovadă de prostie sau je viclenie, dar pot să te asigur că cerşetorii pe care tu i-ai omenit astăzi vor păstra cu sfinţenie ce le-ai dat şi nu vor mai veni să bată la poarta ta multă vreme.

        Aşezându-se pe bordura imensului crater de vin amestecat cu apă, lângă Eleazar, Zaheu mi-a strigat:

        — Vino lângă noi, romanule, ia-ţi cupa şi umple-ţi-o din crater, fiindcă pe fund încă a mai rămas destul, şi-i păcat să se strice, că-i vin din cel mai scump.

        A băut vin şi a rostit declamativ:

        — În numele celui care a murit şi a înviat ca să ne pregătească nouă tuturor oamenilor împărăţia, binecuvântat fie rodul viţei de vie! Cu ochii noştri 1-am văzut toţi trei, iar tu, Eleazar, ai văzut urmele paşilor lui pe. Pardoseala de piatră mozaicată, aşa că vei putea crede în vorbele noastre, fiindcă, orice s-ar zice, noi suntem Nai importanţi decât tine, un biet păzitor de vite.

        Şi-a înfăşurat cu tandreţe braţul în jurul gâtului lui Eleazar, ' a sărutat şi a spus:

        — Nu fi supărat, pentru că doar în această lume eu sunt mai

        ^portant decât tine. Poate că, în împărăţia lui, tu vei fi înaintea

        °astră. El însuşi ne-a asigurat că acolo cei dintâi vor fi cei de pe şi cei de pe urmă vor fi cei dintâi.

        I sunteţi beţi şi mai beat decât toţi este stăpânul meu ţ, a rostit sentenţios Eleazar smulgându-se din îmbrăţişarea v ^aheu. Dar şi eu sunt ameţit, pentru că am primit în dar

        ^Hnte noi şi am împărţit atâtea lucruri de valoare celor care > au nimic în lumea asta. Cine ştie, poate că şi vinul m-a

        ^t, fiindcă nu sunt obişnuit să beau vin atât de tare.

        Ar Simon din Cirene a spus, strângându-şi capul între mâini:

        — Pace vouă! Sunt frânt de oboseală şi mă voi întoarce * întunericul camerei mele să mă odihnesc. Multe nopţi n-am pm ^ să dorm şi am vegheat înspăimântat şi fără de speranţă, gândir, * doar la lisus din Nazaret. Acum am pace în inima mea şi cred mă voi trezi din somn doar după ce se va fi isprăvit sabatul S-a retras apoi cu paşi şovăitori în camera lui, dar Zaheu sj mine nu 1-am urmat, înţelegând că, în acea situaţie în care afla, cel mai bine era să doarmă. Dar, amintindu-şi de ospitalităţii, Simon din Cirene s-a întors în pragul uşii cu vâlvoi, încercând să-şi ţină ochii deschişi, şi a spus:

        — Sper că totul nu este decât un coşmar. Voi fi încă şi q^.

        Sigur după ce mă voi deştepta şi nu vă voi mai vedea aici. Dacă tot eşti în visul meu, tu poţi înnopta în casa mea dacă vrei, în camera de oaspeţi, Zaheu! Iar tu, Eleazar, te poţi culca să-ţj limpezeşti capul! Dar mai înainte ca cele dintâi trei stele să se nască pe cer, scoală-te şi du-te la casa ta pentru sabat! Cât despre tine, romanule, nici nu ştiu ce să spun, fiindcă tu într-adevăr faci parte doar din acest vis şi sigur nu te voi mai revedea altă dată.

        Eleazar s-a supus poruncii, s-a dus în umbra coloanelor şi s-a trântit la pământ, înfăşurându-şi veşmântul în jurul capului. Am rămas împreună cu Zaheu şi ne-am uitat unul la altul. Şi nu a mai fost chipul lui respingător în faţa ochilor mei. Ochii lui străluceau şi, din pricina vinului, obraji lui căpătaseră purpuriul obrajilor unui om normal.

        El m-a întrebat dacă ştiu ceva despre discipolii pe care lisus i-a ales ca mesageri ai cuvântului divin. I-am povestit tot ceea ce ştiam, i-am povestit despre viziunea Măriei Magdalena şi despre apariţia lui lisus în camera închisă unde erau strânşi apostolii lui. I-am povestit că i-am întâlnit pe Toma şi pe loan, i-anl mărturisit sincer că aceştia nu au avut încredere în mine şi n au acceptat să mă călăuzească spre împărăţia lui.

        — Ca o flacără este inima mea. Dacă mă voi duce să le povestesc” ei nu mă vor crede, dar dacă tu le vei povesti ce ni s-a întâmp13' poate că te vor crede, pentru că pe tine ei te cunosc. Poate după aceea vor avea încredere şi ne vor dezvălui secretul împa ^ ţiei, pentru că într-adevăr ei ştiu mai multe decât noi şi cuDmisterele lui lisus, chiar dacă nu vor să le destăinuiască '

        Zaheu a spus încrezător:

        — Mă voi duce la ei. Cel puţin Matei are încredere în.

        Pentru că şi el a fost vameş. Noi ne înţelegem unul pe a Poate că va accepta să le vorbească celorlalţi.

        — Mergi în pace! Am spus eu. Nu vreau să-i tulbur cu insistenţele I-am descris sala unde-i întâlnisem pe Toma şi pe loan, iar lui, a părut că recunoaşte casa şi-1 ştie pe proprietar, dar a refuzat ă-Oii spună care este numele aceluia.

        — Întoarce-te la casa ta şi aşteaptă liniştit să te chem, a rostit

        7aheu cu încredere. Eu îţi voi pregăti drumul.

        Aşa ne-am despărţit şi m-am întors în casa negustorului de mărunţişuri, uimit de tot ce mi se întâmplase în casa lui Simon din Cirene.