VII

Cugetul meu fusese totdeauna frământat de dorința de a face cunoscută cât mai mult țara și poporul meu lumei străine, căci mă gândeam că, fără înălțarea neamului românesc în ochii civilizației apusene, de geaba ne mai frământăm pe pâmânt și până atunci, când mă apucai și de această intreprindere, ce puțin se lucrase în această direcție!

Pe calea istoriei, mai ales, doar numai marele Mihail Cogălniceanu căutase să facă cunoscută Europei istoria poporului român, prin scrierea lui apărută la Berlin în 1837 Histoire de la Dacie [89] . Reluând firul rupt de la Cogălniceanu, mă adresai în anul 1881 lui Emile Picot [90] , profesorul limbei romane de la școala limbilor orientale din Paris, rugându-l să facă a fi primit un articol al meu asupra desmadulărilor Moldovei (Răpirea Bucovinei și a Basarabiei) Les démembrements de la Moldavie, în Revue des deux Mondes. Picot îmi răspunse că cu acea revistă nu are legătură, dar că poate să intervină la Gabriel Monod [91] , directorul Revue historique [92] . Articolul meu fu primit și publicat în fruntea numărului Mai-Iunie și Iulie-August 1881 al marei reviste francede. Monod mă rugă curând după aceea să'i scriu buletinul istoric asupra României, adecă dare de samă critică asupra scrierilor istorice ce apar în România sau în străinătate despre Români. Am urmat de atunci regulat a publica asemenea buletine în revista D-lui Monod, prin care străinătatea a fost pusă în cunoștință cu mișcarea intelectuală românească pe tărâmul istoriei. Am publicat buletine în anii 1881, 1882, 1883, 1884, 1885, 1886, 1887, 1890 (pe 3 ani), 1892, 1894, 1900 (pe 6 ani) și 1908 (pe 8 ani) [93] . Pe lângă aceste dări de seamă anuale, am mai înserat în Revue historique mai multe articole, dintre care enumăr pe următoarele, afară de cel dintâiu amintit mai sus: De l'origine du peuple roumain [94] ; Les guerres dacique de l'Empereur Trajan [95] ; l'Empire Valaho-bulgare [96] ; Observation historique des Daco-Roumains [97] . Am mai înserat tot pe atunci un articol în Revue de Geographie a lui Ludovic Drapeyron: Les Roumains et les Grecs, și: Situation geographique du peuple roumain [98] .

Numele meu fiind cunoscut la Paris prin colaborarea mea la aceste reviste, am fost invitat de mai multe alte reviste a scrie aticole privitoare la Români. Așa eruditul abate Van der Gheyen [99]  din Louvam îmi ceru colaborarea la Muséon [100]  din acel oraș, unde am trimis însă numai două lucrări mai mici, întrucât revista fiind consacrată chestiilor din extremul orient, publicitatea ei nu-mi convenea.

Tot pe atunci însă publicai în franțuzește și combaterea lui Rösler sub titlul Les Roumains au Moyen Âge, une enigme historique, un volum, Paris 1885.

Toate aceste lucrări îmi deschiseră calea cătră o lucrare mai însemnată. Anume pe la 1892 o societate de istorie întreprinse a scrie o mare Histoire génerale de 795 jusqu' a nos jours. Mă îngriji îndată modul cum acei învățați străini de țara noastră erau să înfățișeze pe Români și cerui de la unul din directori Alfred Rambaud să le dau părțile privitoare la Români, ceea ce D-sa primi cu mare plăcere prin o scrisoare foarte măgulitoare pentru mine. Scrisei deci pentru vol. III și V ale acelui corp de Istorie două capitole. Pentru celelalte volumuri, Românilor nu li se mai dădu din lipsă de spațiu decât câteva pagini, pentru care eram consultat. Dar nu mă mulțămii numai în această răspândire a istoriei Românilor în străinătate, ci întreprinseiu reproducerea în franțuzește a Istoriei complecte a Românilor, pe care o reduseiu însă la cele ce puteau interesa pe străini omițând puzderia de domni fără nici o însemnătate pe care trebuisem să-i înșir în ediția românească. Apăru deci în Paris 2 mari volumuri de 1000 de pagini împreună, sub titlul Histoire des Roumains de la Dacie trajane, Paris, 1896, pentru care Alfred Rambaud scrise o prea frumoasă și cuprinzăitoare prefața, de 70 de pagini, în care rezuma în stil cald și elocvent întreaga desfășurare a istoriei românești. Această carte avu un mare succes, atât de presă, fiind foarte favorabil aprețuită de critica franceză, engleză și italiană (Germania se ocupase de ea numai în 2 Reviste), cât și de librărie, desfăcându-se destul de repede ediția ce o scosesem [101] .

Până acuma însă mă ocupasem atât în românește cât și în franțuzește mai mult cu istoria pragmatică, cu expunerea faptelor bine înțeles tot deauna înțesată de idei, după cum mă împingea un sentiment sănătos al adevăratului caracter al istoriei. Nu numai atâta, acelaș sentiment mă îndrumase cătră o luare aminte deosebită, cătră data seriilor de fapte din care se constituia desvoltarea popoarelor, urmărindu-le totdeauna în expunerea mea cu îngrijire așa ca ele să nu fie înecate ca la alți istorici în amănunțimi prea migăloase și în fapte lăturalnice, ci căutând tot deauna să urmăresc un șir de fapte de la originea lor, care mă preocupa totdeauna foarte mult, până ce ajungeam la un rezultat care punea capăt seriei. Nu că expunerea istoriei după serii ar fi fost o înoire iscodită de mine, de oarece succesiunea sa însăși este o serie, dar progresul unei științi constă nu numai în aflarea de metode nouă, ci în întărirea celor vechi și neapărat în natura științei însăși. Așa că istoria a fost totdeauna expusă serial, și capitolele fie cărei opere sunt titlurile a tot atâtea serii de fapte; dar aceste serii reieșeau oare cum pe cale neconștientă din înlănțuirea faptelor înseși, pe când eu cer ca această înlănțuire să fie strânsă cât se poate mai de aproape de istoricul însuși. Apoi seria nu constă numai în înșirarea după olaltă a evenimentelor, ci din înlânțuirea lor cauzală, încât nu mai stabilim cauzele faptelor ce leagă în chip sănătos și nedeslipit în seriile istoriei.

Dar cum am spus, aceste idei pe care mai târziu le-am desvoltat în o lucrare a parte, pe atunci mijiau numai în chip mai mult instinctiv în mintea mea și mă îmboldeau la o lucrare istorică, de care sunt mulțămit și acuma, când teoria acestei științe a reușit să'i lumineze natura.

Prin urmare, eu îndrumam chiar în istoria pragmatică tratată de mine până acum un fel nou de expunere a trecutului; era o concepție teoretică în lucrarea mea practică de istorie pragmatică; teoria istoriei pe care am închegat'o mai târziu, își avea rădăcinele în instinctul sănătos care mă călăuzia în expunerea, faptelor trecutului românesc și teoria istoriei aștepta să iasă la lumină, cum așteaptă floarea să iasă din plantă la vremea ei și, îmbobocirea acestui gând se arătase la mine de timpuriu, de la prima apropiere a cugetului meu de concepțiile istoriei. Încă din 1866, când eram încă tânăr, ba pot zice copil, scrisesem doar cea dintâiu aruncâtură de gând asupra istoriei din câmpul teoriei. Mă îndeletnicisem cu importanța și utilitatea istoriei. Apoi, câțiva ani după aceea, una din cele dintâiu lucrări ale mele publicată în Convorbiri literare fusese, după Cultura naționață„ tot o lucrare teoretică asupra societății omenești, studiul comparat asupra celor 4 opere mari de Istorie a civilizațiilor. Mintea mea era deci aplecată către studiul teoretic al disciplinei istoriei, întâiu din fundamentul intelectual pe care se înnâlța lucrarea mea practică, Istoria Românilor, apoi din cele câteva încercări anterioare de cercetări teoretice. Trebuea deci să fac numai un pas pentru a trece de la o așa dispoziție a minței la sistematizarea concepțiilor ce'mi mișunau în adâncul cugetărei. Aceasta o făcui în 1894.

Share on Twitter Share on Facebook