Partea a IV–a Recrutarea membrilor

PUNCTUL 36.

Șeful de cuib când își recrutează membrii, trebuie să aibă grijă: de a căuta elementele cele mai destoinice și cu sentimentul demnității dezvoltat. Necinstiții, hârțăgoșii, oamenii de scandal, trufașii, lăudăroșii, cei plini de ei, fricoșii, lașii, trebuie lăsați în afara Organizației.

Și pentru ca să fie sigur că nici unul din elementele de mai sus nu vor mai putea intra în Organizație, numărul legionarilor în nici un sat nu va putea fi mai mare decât jumătate din numărul oamenilor din sat. Odată numărul legionarilor împlinit, nu se mai poate primi în Organizație nimeni, rămânând a se primi numai în măsura în care se fac locuri libere.

În orice caz, trebuie păzită organizația de oamenii care nu pot să trăiască fără să se certe.

Imediat ce un membru din cuib nu se poate înțelege cu ceilalți membri el va trebui să părăsească organizația, înaintându-și demisia.

Mai bine mai puțini, trăind în frăție deplină, într-o unitate perfectă, decât mai mulți certându-se între dânșii.

Șeful de cuib va căuta să păzească organizația de agenți provocatori sau spioni trimiși de politicieni sau escroci de meserie.

Share on Twitter Share on Facebook