Afară

 

La toate Universitățile studenții au reintrat la cursuri. Se pare că ne găsim în fața unui moment de dezorientare. De două luni ei trăiesc sub teroarea presei jidănești. Aceasta exagerează necontenit gravitatea încercării noastre răzbunătoare și consecințele „dezastruoase” pentru țară. Ea strigă, că ne-am pierdut orice încredere în fața „lumii civilizate”; că suntem un stat balcanic. Neîncetat se întreabă: ce va spune Berlinul, ce va spune Viena, ce va spune Parisul. Și astfel, transformați în apărătorii „intereselor permanente ale statului”, jidanii îndeamnă în fiecare zi pe conducători la măsuri radicale în contra mișcării naționale care trebuie reprimată cu „ultima violență”. 

Cu un an în urmă, pe când Max Goldstein punea bomba la Senat și poliția aresta pe jidanii comuniști, aceeași presă striga:

„Un stat nu se poate menține prin violență împotriva voinței populare. Unde este Constituția? Unde sunt legile? Unde sunt libertățile garantate de Constituție? Ce va zice străinătatea în fața unui stat care ia asemenea măsuri restrictive? Nu se poate menține un stat prin arestări, închisori, baionete, teroare. Pentru că la violența statului mulțimea sau indivizii izolați vor răspunde cu violență La forță, cu forța. La teroare, cu teroarea. Și nu vor fi vinovați ei, ci vinovat va fi statul care i-a provocat.”

Iar acum cu o nerușinare pe care numai cei legați la ochi nu o văd, tot această presă scrie:

„Nu-i de ajuns că au fost arestați acești teroriști. Ei trebuiesc condamnați în așa fel încât să se dea un exemplu. Și nici atât nu-i de ajuns: trebuie arestați toți acei care vântură asemenea idei antisemite, care aduc atâta rău țării noastre. Această buruiană antisemită trebuie smulsă din rădăcini. Și trebuie procedat fără cruțare și fără milă.”

Acestui puhoi de vrăjmășie, presa națională îi opune o dârză rezistență. În afară de ziarul „Universul”, care a avut totdeauna o atitudine corectă față de manifestațiunile conștiinței naționale, mișcarea naționalistă avea atunci următoarele foi:

„Cuvântul Studențesc”, foaie îngrijită de studențimea bucureșteană, care intrase abia acum sub conducerea neobosiților noștri camarazi de afară: Simionescu, Râpeanu, Fănică Anastasescu, Dănulescu și alții, ale căror nume îmi scapă;

„Dacia Nouă”, organ al studenților din Cluj, cu Șuiaga, Mocanu, poetul Iustin Ilieșu, autorul „Imnului Studențesc” etc.;

„Cuvântul Iașiului”, organ al studențimii ieșene;

„Deșteaptă-te române”, organ al studențimii din Cernăuți, mutat de curând la Câmpulung sub conducerea Drului Cătălin și Danieleanu;

„Apărarea Națională”, organ al L.A.N.C. București, cu articolele sfinte ale profesorului Paulescu, din care desprindem următoarele rânduri:

„…S-a aplicat constrângerea prin frig, foame și teroare, întrebuințate cu succes de jidanii bolșevici.

Cine a putut să-și închipuie vreodată că va veni o vreme când copiii noștri, floarea nației românești, vor fi siliți să sărbătorească închiși în beciurile unei temnițe, sau alungați în viscol fără adăpost și fără hrană, sărbătoarea unirii tuturor românilor.

E probabil că nu v-ați dat seama că vă războiți împotriva întregii nații românești.”

„Unirea”, organ al L.A.N.C., Iași, sub conducerea profesorului Cuza, cu articole de logică nemuritoare;

„Naționalistul”, organ popular al Ligii-Iași;

„Libertatea”, foaie populară din Orăștie, a părintelui Moța, care arată gestul nostru în adevărata lumină, despicând primul, fără nici o ezitare, valul de tăcere care ne înconjura în cele dintâi momente.

Studențimea înțelege jertfa noastră. De aceea, mișcare studențească se va strânge tot mai mult în jurul acestor ziduri ale închisorii „Văcărești” , unde fiecare centru studențesc își are pe ai săi. 

Țăranii încep să ne poarte de grijă. Ei ne trimit bani și fac slujbe prin biserici pentru noi, îndeosebi în munții Bucovinei și în Ardeal, unde străbătea „Libertatea”.

Iată un mic exemplu: