Argumente și atitudini jidănești

Ce va zice străinătatea de mișcarea antisemită din România care s-a întors la barbarie? Ce vor zice oamenii de știință, ce va zice civilizația?

Oamenii noștri politici ne vor repeta nouă la fiecare pas argumentul jidănesc, tipărit în toate foile și în fiecare zi. Când în sfârșit, după 8 ani de zile, Germania, cu toată civilizația și cultura ei, se ridică împotriva jidănimii și biruiește hidra prin Adolf Hitler, argumentul cade. Atunci apare altul: „Sunteți în slujba Germaniei, plătiți de germani ca să faceți antisemitism. De unde aveți fonduri?”

Și iarăși politicienii români fără suflet, fără caracter și fără onoare, repetă după presa jidănească: „De unde bani? Sunteți în solda Germaniei”.

La 1919, 20, 21, întreaga presă jidănească dădea asalt statului român, dezlănțuind pretutindeni dezordinea și îndemnând la violență în contra regimului, a formei de guvernământ, a bisericii, a ordinii românești, a ideii naționale, a patriotismului”.

Acum, ca prin farmec, aceeași presă, condusă exact de aceiași oameni, s-a transformat în apărătoarea ordinii de stat, a legilor; se declară în contra violenței, iar noi am devenit: „dușmanii țării”, „extremiști de dreapta”, „în solda și serviciul dușmanilor românismului” etc. Și până la sfârșit vom auzi-o și pe aceasta: suntem subvenționați chiar de jidani.

Oare când va veni ziua aceea în care tot românul să înțeleagă argumentările mincinoase și perfide ale jidanilor și să le respingă ca pe ceva de origine satanică? Oare când va veni momentul ca să înțeleagă murdara construcție sufletească a acestei nații?

Iată acum un exemplu de modul în care erau tratați trei profesori universitari români: A. C. Cuza, Paulescu și Șumuleanu.

„Curierul Israelit”, organ al Uniunii evreilor pământeni, din 23 aprilie 1922, publică în articolul de fond sub titlul „Strigoii”, următoarele:

„O tagmă de măscărici și de insultători publici s-au strâns să formeze o bandă de făcători de rele. Și spre rușinea țării în această tagmă se află trei profesori de la universitățile noastre.

Și acești ipochimeni, acești strigoi întârziați vor să reînvie antisemitismul… și au să reușească să o facă niște caraghioși întârziați, acum când antisemitismul oficial dispare și când votul universal va aduce fatal după sine și democratizarea vieții noastre publice și sociale. Nu! E muncă zadarnică, strigoii nu vor opri omenirea în mersul ei înainte, nici nu va fi nevoie să le bată câte un par în piept, îi va sfârși definitiv ridicolul ticăloșiei lor…

Ne-am ocupat de acțiunea sălbatică, pornită de așa zisa Uniune Națională Creștină, compusă din vreo 5 caraghioși și jumătate pentru ca să-i fixăm odată în infama lor postură și pentru a atrage atenția evreilor că mai sunt făcători de rele împotriva cărora vor trebui să se apere”.

Așadar: tagmă de măscărici, insultători publici, bandă de făcători de rele, ipochimeni, strigoi întârziați, ticăloșie, acțiune sălbatică, infamă postură; iată ce sunt profesorii românismului: Cuza, Paulescu și Șumuleanu, și iată ce este acțiunea lor mântuitoare de neam. 

Primim peste obraz și peste sufletele noastre românești batjocură peste batjocură, palme peste palme, până la aceea de a ne vedea cu adevărat în grozava situație: jidanii, apărătorii românismului, la adăpost de orice neajuns, trăind în liniște și belșug, iar noi, românii, dușmanii românismului, cu libertatea și viața în pericol, urmăriți ca niște câini turbați de toate autoritățile românești. 

Eu am văzut cu ochii și am trăit aceste ceasuri, amărât până în adâncul sufletului. Să pornești la luptă pentru țara ta, curat la suflet la lacrima ochilor și să lupți ani de-a rândul într-o sărăci e și foame ascunsă, dar sfâșietoare, pentru ca să te vezi la un moment dat declarat în rândul dușmanilor țării, urmărit de români și spunându-ți-se că lupți pentru că ești plătit de străini, iar alături să vezi întreaga jidănime stăpână pe țara ta, erijată în purtătoare de grijă a românismului și a statului român amenințat de tine, tineret al țării. este ceva îngrozitor.

Nopți de-a rândul ne munceau aceste gânduri și în unele ceasuri, în care eram scârbiți și rușinați peste măsură, ne cuprindea jalea și ne gândeam, dacă nu ar fi mai bine să plecăm în lume, sau dacă nu ar fi mai nimerit să provocăm o răzbunare în care să ne găsim cu toții moartea; și noi și românii cei ticăloși și capetele hidrei iudaice. 

 

Share on Twitter Share on Facebook