Congresul de la Câmpulung AL L.A.N.C.

Congresul de la Câmpulung a avut loc în ziua de luni, 17 septembrie 1923.

S-a putut ține numai după o luptă grea, deoarece guvernul l-a interzis și a trimis pentru împiedicarea lui trupe din Cernăuți sub comanda unui colonel. La toate intrările au fost postate puternice cordoane.

Noi am concentrat toate forțele noastre la bariera dinspre apus a orașului, Sadova, Pojorâta. Acolo am rupt cordoanele datorită arcașilor din Vatra Dornei și Cândreni, asigurând timp de o oră trecerea întregului convoi, compus din mai multe sute de căruțe.

Congresul s-a ținut în curtea bisericii din oraș. Au vorbit: profesorul Cuza, tatăl meu, Dr. Cătălin – președintele Bucovinei, Tudose Popescu, frații Octav și Valerian Dănieleanu, care, cu sufletul prin de credință au organizat, alături de Dr. Cătălin, acest impunător congres. 

Țăranii aceia mândri din munte, cu plete mari, îmbrăcați în cămăși albe și sumane, s-au adunat la sunetele buciumului din munți, în orașul lor, mulți la număr și vijelioși ca niciodată. 

Credeau că a sosit ceasul, de veacuri așteptat, ca românul să calce în picioare hidra care-i suge și să se înalțe în drepturile de stăpân al țării, al munților, al apelor, al orașelor sale.

Războiul l-au purtat din greu. Jertfa lor de sânge de pe toate fronturile a creat România mare. Dar spre marea lor durere și dezamăgire, România Mare nu le-a adus tot ceea ce așteptau. Pentru că România Mare a refuzat să le rupă lanțurile robii jidănești, care-i chinuise atâta amar de vreme. 

România Mare i-a dat pe mai departe în exploatare la jidani și le-a adus pe cap politicianismul, care-i va bate cu biciul și-i va trimitem în temnițe, când vor încerca să-și reclame istoricele drepturi furate. 

Toate pădurile din Bucovina, toți munții aceia încărcați de brazi, aparținând Bisericii Ortodoxe, politicianizată și înstrăinată și ea, sunt dați în exploatare jidanului Anhauh cu prețul nemaipomenit de 10 lei m.c., în timp ce țăranul român îl plătea cu 350 lei.

Cad pădurile de pe munți sub nemiloasa secure jidănească. Se întinde sărăcia și jale peste satele românești, rămân munții numai stâncă goală, și cară mereu, cară fără odihnă geamantane pline cu aur peste hotare, Anhauh și cu toate neamurile lui.

Și din acest fabulos câștig se înfruptă politicianul român, tovarăș cu jidovul în exploatarea mizeriei miilor de țărani.

Adunarea deleagă un număr de 30 țărani fruntași care să meargă la București sub conducerea d-rului Cătălin și Valer Dănieleanu, pentru a se prezenta primului-ministru, spre a-l ruga să ia măsuri în contra pustiiri munților, reziliind contractul Anhauh – Fondul Bisericesc, iar pe de altă parte, spre a-i cere „numerus clausus” în școli, pentru ca în modul acesta să-și arate dragostea și recunoștința față de tineretul care i-a trezit la luptă.

Adunarea ne-a ales și pe noi, pe Tudose Popescu și pe mine, să mergem la București alături de ceilalți 30 de țărani, ca reprezentanți ai lor.

Eu am plecat mai înainte, pentru a face ca acești țărani, care veneau pentru prima oară în capitala țării lor, cu atâta curățenie în suflete, cu atâta durere și cu atâtea nădejdi, care veneau și pentru noi, studenții, făcând cheltuieli uriașe față de punga lor săracă, să fie bine primiți de studențimea română. 

În ziua sosirii, pe peronul gării din București, studențimea i-a primit regește – pe acești regi din toate timpurile ai pământului românesc – iar ei coborau din vagoane cu ochii plini de lacrimi în sfânta lor capitală.

În dosul gării aștepta procurorul Rășcanu, comisari de poliție și cordoane de jandarmi, care opreau trecerea. Se dă ordin jandarmilor și comisarilor să lovească. Paturi de armă și cauciucuri se aștern unul după altul peste pletele albe ale țăranilor și peste fețele lor blajine. Noi, studențimea, băgăm la mijloc pe bătrâni și rupem primul cordon. La Politehnică sfărâmăm pe al doilea, apoi pe al treilea și scăpăm în Piața Matache Măcelaru. Țăranii plâng. Unul cuprins de o indignare pe care nu și-o poate stăpâni, își rupe cămașa de pe el.

A doua zi, ne ducem cu toții să ne primească primul-ministru la Consiliul de Miniștri din str. Gogu Cantacuzino. Ne amână pentru a doua zi; în sfârșit, suntem anunțați că vom fi primiți a trei zi. Venim.

Intrăm într-o sală și așteptăm. Așteptăm vreo oră, tăcuți, vorbind în șoaptă și umblând în vârful degetelor. Apare șeful de cabinet:

– Domnilor, plecați, că dl. prim-ministru nu vă poate primi. Intră acum în Consiliul de Miniștri. 

– Dar suntem de departe – încercăm noi să spunem. Ni se închide ușa. Mă gândesc: fiecare om a cheltuit câte 1.000 lei numai pentru tren. Să ne întoarcem înapoi fără rezultat? Ei nu mai pot sta.

Apuc ușa cu amândouă mâinile și încep să o zgâlțâiesc din toate puterile și strig cât pot de tare:

– Dați drumul că sparg ușa și intru cu forța. Izbesc cu piciorul în ușă. Țăranii încep să vocifereze și pun umărul la ușă. 

Se deschide ușa și apar vreo zece inși speriați cu părul vâlvoi și galbeni la față. Cred că erau ziariști.

– Ce vreți domnilor?, întreabă ei. 

– Spuneți primului-ministru că dacă nu ne dă drumul înăuntru, spargem tot de aici și intrăm cu forța.

Peste câteva minute și se deschid ușile larg și intrăm. Ne suim pe o scară, ajungem sus. Acolo, într-o sală, în picioare, înalt și drept ca o linie, Ion Brătianu; în spatele lui, ministrul Angelescu, Florescu, Constantinescu, Vintilă Brătianu și alții. 

– Ce vreți, oameni buni?, întreabă el.

Noi eram încă stăpâniți de revoltă și am fi voit să apărem mai dârji, dând nota reală stării de spirit, dar țăranii, pășind cu opincile pe scările de marmură și covoarele fine, se muiaseră. 

– Măria-Voastră, domnule prim-ministru, vă sărutăm mâinile și stăm plecați la picioarele Măriei-Voastre; ce să vrem? Vrem dreptate, că ne-au năpădit jidanii. Ei care lemnele cu sutele de vagoane, iar pe noi ne plouă în case, căci nu avem nici măcar draniță cu ce să le acoperim. 

– Nu mai putem să ne ținem copiii la școli. Ei ne-au umplut și școlile, iar copiii noștri vor ajunge slugi la ei. Au mai vorbit apoi și alți țărani.

Ionel Brătianu a ascultat, n-a făcut nici o aluzie la răzmerița noastră anterioară audienței și la urmă, după ce țăranii au adăugat:

– Cerem și pentru studenți, copiii noștri, să și se facă așa cum au cerut ei: „numerus clausus”. 

Ionel Brătianu, a răspuns:

– Duceți-vă acasă și aveți răbdare, căci am să pun să se cerceteze chestiunea pădurilor: cât privește „numerus clausus”, nu se poate. Arătați-mi un singur stat din Europa care a introdus măsura aceasta și o voi introduce și eu.

Dar Europa se va trezi abia peste 10 ani și va introduce „numerus clausus”, dând dreptate credinței noastre, însă Ionel Brătianu nu va mai fi, ca să se poată ține de cuvânt, iar urmașii lui se vor fi transformat în niște slugi ordinare ale iudaismului, care-și vor ridica pumnul să ne lovească și ne vor omorî din ordinul stăpânilor străini.

Am plecat cu toții fără nici o nădejde. Nu se va face nimic.

Ca rezultat imediat al audienței, peste câteva ore au fost arestați Dr. Cătălin, șeful delegației și Valer Dănieleanu.

Un grup de studenți am făcut seara o manifestație ostilă în fața casei ministrului de interne.

A fost prins studentul Vladimir Frimu și încarcerat la Văcărești.

Am plecat apoi la Câmpulung.