DIGUL DE LA VIȘANI

10 IULIE 1933

 

Încă din timpul iernii, farmacistul Aristotel Gheorghiu, șeful legionar al Râmnicului Sărat, mi-a înaintat un raport în care îmi descria situația din satul Vișani, unde Buzăul se revarsă în fiecare an, nimicind ogoarele bieților oameni pe o întindere de câteva mii de hectare. Și îmi spunea că ei ne roagă, satul întreg, să-i ajutăm. Să ridicăm un dig de apărare. Am aprobat. Am luat toate măsurile necesare. Am trimis ingineri specialiști. Ne-am făcut planuri. Am dat ordin ca legionarii din întreaga regiune să se prezinte în ziua de 10 iunie 1933 la Vișani, când urma să se deschidă tabăra de muncă. Iată ordinul pe care l-am dat cu acea ocazie:

 

CĂTRE TOȚI ȘEFII DE CUIBURI ȘI DE UNITĂȚI LEGIONARE DIN ȚARĂ

 

CAMARAZI:

 

„Niciodată nu s-a pus problema luminii mai mult decât în clipa în care omul și-a pierdut vederea. 

Tot astfel, în lume, problema construcției se pune mai puternic în clipa în care omenirea are conștiința clară că totul în jurul ei se ruinează. 

Când toate se îndreaptă încet către paragină, sufletul omenesc se îndreaptă în sens contrar, pornește la contraatac, care se manifestă prin setea formidabilă de a clădi din temelie, de a înălța prin muncă, de a construi. 

În Europa nu s-a pus niciodată această problemă a construcției ca astăzi, când epoca războiului ne-a lăsat o ruină și când epoca de după război ne lasă mai multe ruine, în fiecare zi câte o ruină.

La noi în țară, după 15 ani de discursuri pe la răspântii, discursuri umflate dar sterile, de pe urma cărora n-au rămas decât ruine, sufletul nostru fuge de vorbe și caută direcție faptei.

Voim și noi să construim: de la un pod rupt până la o șosea și până la captarea unei căderi de apă și transformarea ei în forță motrică, de la construcția unei gospodării țărănești noi, până al aceea a unui sat românesc nou, a unui oraș, a unui stat românesc nou.

Aceasta este chemarea istorică a generației noastre: pe ruinele de astăzi să clădim o țară nouă, o țară mândră.

În țara de astăzi, poporul român nu-și poate împlini misiunea lui în lume: creator de cultură și civilizație proprie în răsăritul Europei.

LEGIONARI

Aceste adevăruri m-au îndemnat să vă chem în mijlocul țării, pe malul Buzăului, pentru a înălța cu propriile voastre brațe acel dig uriaș, care să vă poarte numele de-a lungul deceniilor. V-am chemat pentru ca să spuneți românilor că voi sunteți aceia care veți înălța România cea nouă.

România cea nouă nu poate ieși: nici de la jocul cărților din cluburi, nici din cafenele, nici din cabareturi și nici din călcâiele roase pe străzile orașelor în plimbări și desfătări ale diferiților Don Juani. 

Ea va ieși din eroismul muncii noastre.

LĂMURIRI ȘI INDICAȚII

1. Digul se va înălța în apropierea satului Vișani (sudul județului Râmnicu Sărat), la 6 km nord de stația Făurei, linia Buzău-Brăila.

2. Locul întâlnirii: satul Vișani. Toate echipele se opresc în acest sat unde vor intra sub comandă locală.

3. Data sosiri în satul Vișani: 8 și 9 iulie 1933.

4. Lucrarea se va face în două etape de câte 30 zile.

Prima etapă:

10 iulie – 10 august 1933.

A doua etapă:

10 august – 10 septembrie 1933.

Ambele echipe vor avea efectivul de câte 500.

Comanda generală o va avea Comandantul legionar din Județul Râmnicu Sărat, Aristotel Gheorghiu, care se va ocupa cu:

– aprovizionarea 

– încartiruirea 

– uneltele de lucru 

– și cu toate chestiunile ce privesc lucrarea în mare.

Sub comanda lui vor fi: 1. Șeful șantierului, legionar pe care-l voi fixa personal la începerea lucrului, 2. Șeful cartiruirei și aprovizionării și 3. Comandantul legionar al echipei.

Împreună vor stabili toate serviciile (aprovizionare etc.) de care se va simți nevoia. 

Prima echipă va fi formată din: Brăila, Buzău, Râmnicu Sărat, Focșani, Tecuci, capitală, Ploiești, Ialomița, Dâmbovița, Muscel, Argeș, Vlașca, Oltenia.

Basarabia se va prezenta în ziua de 15 iulie, adică cu 5 zile întârziere. Basarabenii vor pleca pe jos din Chișinău, străbătând Grădiște, Comrat, Congaz, Cahul, Colibași, Reni, Galați. La acest grup se vor afilia legionarii din Cahul, Tighina, Isamil și Cetatea Albă.

F. d. C. din toată țara vor sosi cu prima echipă.

A doua echipă: restul țării.

Legionarii vor căuta să aibă asupra lor: haine de lucru, schimburi de rezervă, un hârleț, o pătură.

Marșul celorlalte echipe se va face pe jos sau cu trenul, beneficiind de 75% reducere ca excursioniști în grup.

Cinci legionari brăileni de ispravă vor sosi cu cinci zile înainte, adică în ziua de 5 iulie pentru aranjarea situației și a primirii legionarilor. Ei vor fi numiți de către Comandantul legionar brăilean Ion Iliescu și vor lua contact imediat cu comandantul legionar din Râmnicu Sărat, Aristotel Gheorghiu.

Cartierul General unde urmează a se anunța plecările și sosirile: Aristotel Gheorghiu, farmacist, Râmnicu Sărat.

RECOMAND:

a) ordine deplină pe tot parcursul drumului. Dacă veți fi provocați, vă este interzis a răspunde. Trebuiește scopul atins: ajungerea la destinație.

Doresc ca toate localitățile prin care veți trece, sate sau orașe, să rămână impresionate de disciplina, corectitudinea, atitudinea plină de demnitate și bună cuviință, în toate ocaziile, a legionarilor.

Comandanții echipelor au întreaga răspundere.

b) În satul Vișani și jur, vă atrag atențiunea că va trebui să aveți o purtare exemplară din toate punctele de vedere: prietenoasă cu oamenii și mai ales eroică în direcția răbdării și a muncii.

c) În cazul când elemente dubioase se vor strecura printre legionari, la prima încercare de a ieși din făgașul cel drept, cor fi trimiși acasă și mi se va raporta mie personal.

De altfel, fiecare șef este răspunzător de oamenii lui.

d) Eu voi sosi după întrunirea de la Suceava, luni dimineața, în ziua de 10 iulie.

În zorii zilei, înainte de începerea lucrului, veți face slujba religioasă cu toți preoții din jur.

CAMARAZI

Sunteți în ajun de a înscrie o nouă pagină în istoria bătăliilor legionare.

Țara vă va privi din nou ca pe niște eroi, așa cum v-a mai privit de atâta ori, așa acum v-a privit de atâtea ori.

Îndreptați-vă deci, cu inima plină de avânt spre câmpul unde vă așteaptă o muncă grea, dar prin care voi veți face o nouă jertfă, deci un nou pas către victoria noastră, către România Legionară.

Vă aștept deci, pe toți, pe noul nostru câmp de luptă”.

București, 23/VI. 1933

Corneliu Zelea Codreanu

Șeful Legiunii

La 10 iulie, peste 200 de tineri legionari s-au adunat la Vișani, venind pe jos de la Galați, Focșani, București, Buzău, Tecuci, Iași, Brăile, sub comanda lui Stelian Teodorescu, Nicolae Constantinescu, Păvăluță, Doru Belimace, Stoenescu și Brumă. 

Dar, în loc de a fi primiți cu bucurie, în loc de a li se da ceva de mâncare și un loc de odihnă, așa obosiți și flămânzi cum au sosit, au fost înconjurați de mai multe companii de jandarmi, atacați cu o brutalitate de fiară sălbatică și culcați la pământ sub lovituri. 

Jandarmi erau în așa fel instruiți de ofițeri, din ordinul Ministerului de Interne, unde Dl. Armand Călinescu, după propriile sale declarații, avea un rol precumpănitor în măsurile de oprimare și de schingiuire a noastră, încât loveau în acești copii cu ura cu care ar fi lovit în cei mai mari dușmani ai neamului românesc. 

Printre cei răniți și umiliți până la ultima limită de umilire au fost legionarii: Stelian Teodorescu, Brumă, Doru Belimace, preot Ion Dumitrescu, Stoenescu, Păvăluță, iar Nicolae Constantincescu a fost pentru a patra oară grav rănit în interval de două luni.

Vestea acestei nemaipomenite cruzimi împotriva unor tineri care mergeau să facă un bine și a tuturor ofenselor la care fuseseră expuși, s-a întins ca un giulgiu negru peste inimile strivite și pine de îngrijorare ale tineretului întreg, care pentru credința și dragostea lui de neam se simțea vândut străinului dușman de către politicienii țării sale. Am înțeles atunci că toate căile ne sunt închise și că de acum trebuie să ne pregătim de moarte.

O stare de apăsare generală în care simțeam că se rup toate resorturile răbdării și stăpânirii de sine. Mi-am dat seama că totul crapă în jurul meu și că dacă, pe deasupra acestora ar mai veni o singură palmă, ea ar duce la nenorociri ireparabile. Îmi venea să strig din adâncul sufletului: Nu mai putem răbda!

În această atmosferă apăsătoare, m-am adresat Primului Ministru cu următoarea scrisoare publicată în ziarul „Calendarul” din 20 iulie 1933: