LA TEIUȘ

 

Aici, tatăl meu urma să țină o conferință.

Am ajuns seara și l-am găsit plin de sânge, în casa unui țăran. Un mare număr de jandarmi se introdusese în sală, lovind lumea cu paturile de armă. Pe tatăl meu l-au lovit în cap.

Legalitate! O, Legalitate!

Un parlamentar român, cu imunități și drepturi garantate merge să țină o conferință și reprezentanții forței publice pătrund în sală și-i sfarmă capul cu paturile de armă. Țărani, învățători și preoți sunt cu toții indignați. Am hotărât atunci ca în același loc, peste două săptămâni, să ținem o adunare de protestare.

Aici au sosit în ajunul întrunirii „Echipa morții” cu camioneta, legionari din Cluj și din București, dar întrunirea nu s-a putut ține.

Un regiment de infanterie și un batalion de jandarmi au înconjurat Teiușul, oprind intrarea țăranilor.

Același lucru ca și la Reșița. Am căutat să ocolesc conflictul, dispunând ca tatăl meu și legionarii prezenți să părăsească localitatea unde am rămas singur. Căci prezența unui număr oricât de mic putea da naștere la conflict, pe când prezența unui singur om în fața atâtor forțe nu putea fi prilej de răscoală. Și nici o glorie pentru cei mulți dacă s-ar fi năpustit asupra lui.

Totuși, țăranii din Mihalț și jur au încercat să treacă cu forța podul ocupat de armată.

– Podul acesta, noi, țăranii din Mihalț l-am cucerit în lupte grele din mâna ungurilor care îl ocupaseră. Astăzi nu admitem ca jandarmii români să ne oprească trecerea pe el, spuneau acești viteji și îndărătnici țărani din Mihalț. 

S-a încins o luptă care a durat peste două ore. S-au tras salve de focuri. Un țăran a fost ucis, iar din „Echipa morții”, Țocu, Constantinescu și Adochiței au fost pentru a doua oară grav răniți.

În cursul zilei au fost aduși în Teiuș întreaga „Echipă a morții” și alți studenți într-un număr total de 50. Li s-a spus că vor fi evacuați, dar că neavând bilete de tren trebuie să meargă la Alba Iulia pentru a le lua de acolo.

Aici însă, în loc de bilete, s-au trezit cu toții, fără mandate de arestare, introduși în vestita temniță a lui Horea și încarcerați.

Toate protestele lor au fost inutile. În zadar au demonstrat că deținerea lor este în afară de orice lege; că nici un deținut nu poate fi introdus în închisoare fără mandat de arestare; că autoritatea care i-a introdus acolo calcă legile în picioare. La ora 2 noaptea au spart poarta închisorii, s-au încolonat și au plecat toți acasă la procuror. I-au raportat cele petrecute. Acolo, în curte, au rămas până dimineața, când, împreună cu procurorul, s-au întors la arest. De astă dată, li s-au lansat mandate de arestare, „pentru că au forțat poarta închisorii”.

A urmat procesul în care au fost achitați, deoarece fără mandat de arestare ei se aflau deținuți prin călcare legii. 

Ei s-au conformat dispozițiilor legale, anunțând procurorul.

Încă o dată s-a dovedit în fața justiție că provocatorii la dezordine nu sunt legionarii, ci însăși autoritățile, care în loc să apere legile, le calcă cu un suveran dispreț.

„Echipa morții”, după două luni de zile, s-a reîntors la București. Luptele ei, suferința la care a fost supusă, nedreptățile, procesele, rănile ei, au răscolit sufletul întregului Ardeal. 

Acum, în acest moment, putem spune că mișcare legionară s-a întins în toată țara, cu toată opunerea autorităților, cu toată prigonirea.

De acum ne vom opri. Vom începe să adâncim educația legionară, prin viața în tabere de muncă. Pe cine va putea supăra această tăcută activitate, mai ales că ea depășea cadrul politic?